ramas bun!

Renuntarea a acest blog este semnul unui nou inceput!
va multumesc celor ce m-ati citit si m-ati incurajat!
si celor ce mi-ati facut rau voit! datorita fiecaruia din voi am ajuns sa cresc si sa inteleg ca atunci cand ESTI iti asumi o mare responsabilitate!

ma gasiti la:
http://monicaberceanu.ro/

Monica

CAND FEMEIA SE SACRIFICA...

http://catalinstoica.ro/cum-viciile-unui-barbat-pot-distruge-femeia-pe-care-o-iubeste/


UN FILM CARE TRANSPUNE REALITATE noastra, a femeilor.
nu am de adaugat decat atat:
PROASTO, TU, CEA CARE AI PLECAT CU EL,  NU FI FERICITA, SI PE TINE TE VA LASA PENTRU ALTA!

.................................... ........................... .............................. ........................... .....................................

in curand !

Anunt inchiderea acestui blog!
 ne revedem in curand, pe site-ul meu inrregistrat la O.R.D.A!
imediat ce primesc confirmarile de la institutiile in domeniu, voi face public site-ul!
Nu va mai fi nevoie sa dau declaratii la politie pentru ceea ce scriu!

Monica Berceanu

Pentru tot ce nu

O dialectică prefăcută

O înșiruire de nevoi fără virgulă

Piese de puzzle

și un foc bengal

din frici și singurătăți fotografiate la minut

eșecuri cu file rămase albe

am inventat omnisciența

trăiesc ca în tine însuți

negarea negației.

6 februarie 2014

Asfaltez aburi

Ploua cu sânge viitorul trecut

Ne udam pielea friptă dinspre miazăzi

Ligheane cu aburi strângeam în noi

De la ana la caiafa

Tată, asfaltez aburi de azi până ieri

s-o zidim pe bunica în ei!

5 febr 2014

Alfabet fertil

-          Tu n-ai pe nimeni care să te iubească! Îmi șoptește litera A

-          De unde știi? Întreb furioasă. Ești o amărâtă cu 3 picioare dispuse aberant.

-          Sunt litera A. Alfa și Omega. Începutul și Sfârșitul! Nimeni nu ajunge la Z decât prin mine!

-          și ce știi despre dragoste?

-          Că începe cu D și se termină cu E.

-          și? Strig înfuriată

-          și între D și E nu mai e nimic.

-          Habar n-ai! Între D și E găsești 6 litere.

-          Începutul și sfârșitul, femeie naivă! Restul e numai Iluzie.

-          și că nu mă iubește nimeni...?

Litera A se  întoarce invers și-și înghite piciorul orizontal

-          Asta ești tu! Da Vinci știe mai bine!

28 ianuarie 2014

Miracol

m-am angajat secretară la Dumnezeu

24 de ore din 24

Viața mi se ține într-o ceașcă d ecafea

Fără zahăr

Telefonez pentru întâlniri cu El Însuși

Îl cunosc pe Isus mai bine ca pe mine

El habar n-are că în afară de timp pentru El mai am și o viață

-          Ar fi bine să-ți scrii singură demisia! Mi-a spus într-o zi

Privindu-mi golul din ceașcă în locul ochilor

-          Dacă nu, am să te concediez Eu!

Îmi spuse dându- Și ultima semnătură.

A murit Dumnezeu!

28 ianuarie 2014

Viscol

Viscol

Ninge cu păcate.

mi-am oprit inocența în mijlocul drumului.

Beția ta stă pe margine

Se uită disperat la palmele mele

Îmi sângerează de-atâta gheață

Viscolește.

-          încă o vodkă! Spune beția

-          cu gheață sau fără? Întreabă Isus

-          cu femeia de-acolo!

28 ianuarie 2014

Schimbarea la față

Odată, pe vremea secetei, Timpul era un tânăr înalt, cu ochii verzi ca dorința.

Mă ceruse de nevastă în timp ce făceam dragoste între 2 demiurgi.

Am acceptat fără DA, mușcându-i buza cu lăcomie.

Pe vremea aceea nu apăruse Curcubeul,

Nici sângerarea cărnii și nici Dumnezeu nu spusese Evei: ”Să NU...”

Astăzi a plouat. M-a strigat curcubeul,

Dumnezeu mi-a șoptit în timp ce făceam dragoste între 2 Iaduri:

”Să NU...”

În mine, cenușa ajungea la voluptate

-          Eu... Timpul...

28 ianuarie 2014

gol

Sufletul meu e un mormânt plin de oase.

Se plimbă de la un clopot al altuia al pământului

Fac dragoste între ele fără prezervativ

Nasc oase goale cu miros de carne.

-          Tată, zic, spală și tu sufletul ăsta!

-          N-am decât apă de ploaie!  îmi răspunde

28 ianuarie 2014

Urma paşilor Tăi

Isuse, pe vremea de gheaţă de-afară

Ce ninge tăcut în arşiţi de vară

În case de neguri, pe mese de chin

Trimiţi a Ta ceată cu pumni plini de vin.

Să-mpartă la lume a vieţii slăvire,

Să spargă a morţii de chinuri mâhnire.

Isus, de pe crucea de slavă cobori

Să-mparţi fără merit iertarea la 2.

Şi paşii Tăi urme pe suflet îmi lasă

şi crucea Ta veche pe umeri m-apasă.

Şi plâng, Doamne scump, căci tărie mi-e soarta

Şi visul mi-e forţă, dovadă mi-e fapta.

Căci laşi urme, Doamne, deşi străin sunt,

Să merg după Tine, acasă s-ajung.

Şi paşii Tăi, Doamne, nu se pierd, nu se şterg

Rămân să mă-ndrume acasă să merg.

4 iulie 2012

Corp de gând

picioarele gândului meu au 1 metru 75 de centimetri.

şi, slavă Domnului, nu au nici o dizabilitate!

păşesc agale pe pămâtul transpirat de sudoarea realităţii
şi nu prind miros în pantofii Timpului.

posteriorul (ca să fiu diplomată) are norocosul 90.

toată lumea mă întreabă dacă nu i-am introdus silicon.

nu, credeţi-mă pe cuvânt! chiar este natural!

îl ascund destul de bine sub fuste şi pantaloni largi,

dar uneori mi-e atât de cald în prezenţa cuiva

încât decid să îmi schimb îmbrăcămintea şi să-l afişez fără ruşine.

destul de transparent, dar suficient de netransparent încât să se

vadă doar o incertitudine!

mijlocul meu are 60 de centimetri.

subţire, da, are perfecţiunea unui top model.

sânii gândului meu au 90.

la fel: perfecţi!

rotunjimea lor îi înnebuneşte pe bărbaţi. Le face invidioase pe femeile care o privesc.

şi nu, nici ei nu sunt siliconaţi!

nu cred că gândurile au nevoie de soluţii salvatoare. e simplu.

atât de simplu ca acel sărut de mână pe care bărbaţii îl uită de fiecare dată.

în buzunarul hainei date jos. sau pe scaunul din stânga femeii.

sau în casă.

sărutul de care femeile râd atunci când îl primesc.

pentru că e demodat.

dar gândul meu îl doreşte. Păcat

că nu întâlneşte bărbatul altui gând

care să îi împlinescă dorinţa.

mâinile gândului meu

sunt firave. mânuţe subţierele care îl ajută să îşi strângă firimiturile

aruncate de bogaţii lumii din milă

pe geamul casei mele: realitatea.

capul gândului meu are 2 ochi verzi. bolnavi de cecitate.

2 urechi bolnave de cofoză.

1 nas care şi-a pierdut mirosul

şi o limbă care şi-a pierdut gustul.

asta pentru că s-a săturat să poarte pe umerii firavi greutatea lumii.

prin miros, prin văz, prin gust.

gândul meu şi-a pierdut virginitatea.

la câţiva anişori. prin viol.

cineva a pătruns şi i-a spulberat copilăria.

nu l-a interesat de durerea pricinuită. ci doar de plăcerea sa demonică.

a 2a zi l-a părăsit. nu a tânjit după mângâierile sale. nici nu au existat vreodată!

a rămas singur. cu amintirea averii sale.

mai târziu a ajuns un singuratic cu iz de prostituată mulatră.

plimbându-se lasciv pe trotuarele vieţilor voastre.

păcat că voi nu aţi înţeles că el nu se află acolo pentru a face bani.

nici măcar pentru a satisface.

nici pentru a fi satisfăcut.

ci doar pentru că în casa Realităţii visele mor.

pe strada lumii voastre visele prind contur. se dezbracă şi apoi...

se întorc la mine.

în mine!

cu mine!

pentru mine!

şi le primesc, îmbrăţişându-le puternic!

chiar mi-au lipsit.

şi asta se întâmplă de multe ori: mă părăsesc pentru a găsi sensuri -dar se întorc cu nonsensuri

şi realizează că tot mai bine e Acasă. în realitatea singurătăţii lor. sau în singurătatea realităţii lor.

e totuna.

12 iulie 2009

avar

Din toate miresele lumii tocmai mie mi s-a rupt tocul

l-a găsit cerșetorul din colț

mi-a cerut pe el o filă de carte

i-am dat dragoste în loc

-          Dă-mi iubire! mi-a strigat. Dă-mi iubire!

-          N-am. Atât am...

și-atunci mi-a rup și tocul celălalt.

28 ianuarie 2013

Poem nescris niciodată

 ești poemul pe care nu-l voi scrie niciodată

La sfârșitul creionului tău stă Dionis

Mă așteaptă să mă prefac în Ariadne

Eu n-am cerneală în peniță

Mă plimb pe marginea beției tale

Ninge în mine de la începutul poemului meu

Cu oranj și roșu.

Pe  vremea operei de artă ce-am fost

Femeile își descălțau cuvintele să nu li se audă pașii

Pe coridoarele sorții

și scriau poeme bărbaților ce plângeau albastru între coperțile lor.

Acum, femeie fiind, mă descalț de moartea ta

Umblu desculță pe podeaua sângelui tău

Se-aude scârțâitul așteptării tale

Al meu nu e nimic.

Nici măcar poemul acesta nescris nu e al meu,

și va ninge până la sfârșitul poemului tău

pe care-l vei sfârși când creionul mă va striga:

Ariadne!

26 ianuarie 2014

Self help

Te-am învățat să îți speli singurătatea pe picioare înainte de culcare.

Mirosea a suferință învechită, a beție mucezită.

Să-ți speli frica pe dinți după fiecare folosire.

Îi creșteau fobii și paranoia se întindea ca ciuperca.

Să-ți cureți prejudecățile de molii, de-atâta aer închis se înmulțiseră ca spermatoizii

și-ți distrugeau visele înainte de împlinire.

Te-am învățat să îți speli capul răutăților, copilul ăla răsfățat al așteptării momentului potrivit

Care nu mai venea niciodată

Să-ți înnoiești garderoba în fiecare anotimp

Se aglomerase cu haine nepurtate uneori deloc

și să îi faci maniuchiura curajului din 2 în 2 săptămâni

și încrederii pedichiura permenentă,

Prea îi creșteau unghiile și se ștergeau.

Monica, din toate câte te-am învățat

Sper că ai reținut că cel mai important

Este

Să îți cureți poemele de kitsch-uri la promoție

și să pui în locul lor

punct.

26 ianuarie 2014

Rai fără Iad

Astăzi vreau să fiu IAD. M-am săturat de Rai cum te saturi de femeia ta după ani de conviețuire tacită

Îi știu pe de rost imperfecțiunile, talentele și dezastrele.

mi-e cunoscut surâsul lui când mă întorc obosită de la naștere

glacialul privirii când plec la zămislire.

Nu mă mai dezleagă cu nimic de la fel-ul fiecărei zilei

ca bărbatul căruia îi știu pe de rost replicile, declarațiile de dragoste și pasiunile.

Astăzi vreau să fiu Iad! Să arzi în mine toate tainele, sătul și tu de-atâta asemănare cu ieri

Să rupi toate încercările nereușite de-a scrie vers alb pe suflet negru

să le dai foc cu păcatele mele

și să scrii în mine poemele unui Iad din care a fugit Raiul

de frică.

26 ianuarie 2014

Confuzie

Nu, nu sunt înger! Dacă te uiți mai bine vezi păcatele cum îmi curg din coroana de spini

Pe brațele-mi – aripi lăsate amanet la intrarea în Iad.

Te-ai înșelat! Din ochii mei se dezgheață toate viciile tale

Fac ocean de mizerii în care da Vinci își înmoaie pensulele

Să dea viață Mariei Magdalena.

Nu, nu sunt înger! Când mă atingi îmi tremură dorințele în ochii-ți

Ca unei virgine în așteptarea lui Moș Crăciun

Sunt de fapt transliterația perfectă a bărbatului care ești

În bărbatul care aș vrea să fii

Plină de păcate, mă osândesc la depărtarea de tine

Te-ai înșelat! Nu sunt înger, iar tu

Fă-ți o coroană de spini din canoanele mele

și hai să trăim confuzia asta până la voluptate!

26 ianuarie 2014

Țigara ucisă

În noaptea asta sunt o dimineață tăcută.

Viscolește argotic peste păcatele sângelui meu

Se îmbolnăvesc și eu nu mai am glas.

Doar ochi care te privesc frivol

Cum zgârii pe pielea mea poeme murdare

Le finisezi cu scrumul țigării

Privindu-le în ochi cu poftă carnală.

n-am cu ce să-ți strig să te oprești

mă dor rănile arse sunt bolnavă de tăcere

continui să  sculptezi în carnea-mi

poemul dezbrăcat de cuvinte

Pygmalion, ce facem?

26 ianuarie 2014

Solstițiu

Solstițiu

Anul ăsta ne numim Solstițiu.

Ce ghinion să ne-ntâlnim tocmai acum!

Alege tu cine vrei să fii,

De sunt Pământ aș putea să-ți întind mâna

Să te cobori, să facem dragoste și-apoi să murim

Numindu-ne nepăsare.

De sunt Soare aș putea să te topesc atât de tare

Cu raze, așa fără mâini cum sunt!

Încât să devii ploaie

și să ne numim metamorfoză.

știi ce?

Suntem 2 păcătoși

și-ntre noi distanța (d)e-un Solstițiu.

26 ianuarie 2014

Vârstă

Anii mei se pierd printre degetele tale

Alergând să-și ascundă goliciunea în palmele-ți

Mă dor anii tăi, găsiți printre rănile mâinii mele

Mirosind a păcate de schimb.

Anii noștri se împreună într-un sex vinovat

De atavismul propriului sfârșit.

26 ianuarie 2014

Sexul iubirii

Cred că iubirea are sex

O Mona Lisa în care se love(sc)

Un fel de  Yin și Yang

Cred că tu și eu

suntem de fapt norocoșii

ce au găsit Manuscrisele copte ale unei mari iubiri

care se zbate între Adam și Eva.

26 ianuarie 2014

Incursiune în tine

”Dacă n-aș fi luptat în acest vis sigur aș fi visat despre el”  (Adrian Suciu)

Să știi că n-am visat despre vise

m-am întors doar pe partea cealaltă

când ai pătruns în mine strivind desfrânarea.

Nu știi că am luptat fără lupte cu demonii din mine

În fiecare noapte în care eram decât cealaltă

Partea n-am mai reușit să ți-o salvez.

Eu știu că nu visez când în ochii tăi mă lupt cu urletele din mine

Să-mi salvez rațiunea din pumnul tău stâng.

Tu știi că mi-ai furat-o când ...

?

(Acum te întorci pe partea cealaltă)

26 ianuarie 2014

Mângâiere

Uneori te-aș mângâia cu golurile din dorință

Aș închide ochii și aș lăcrima

Fericirea unui tremur de femeie naivă

mi-aș scrie într-o zi o carte

pe pofta ce ți-e de mine

când mă opresc înainte de orgasmul ucis

între 2 distanțe care ne despart.

Uneori te doresc exact în golul

Din pumnu-ți

Pe care n-am curajul să-l umplu

Cu dezlănțuirea din mine.

26 ianuarie 2014

Poezie fără poet

Îmi vine să te strâng de gât

Cu toate poeziile din mine

Nu-mi vine să te iert oricât de mârşavă mi-ar fi iertarea.

m-am transformat dintr-o avară într-o prostituată de cartier literar

care îşi ademeneşte clienţii cu goluri de rime.

Pe tine te privesc din vieţile trecute

Cu toate ritmurile lor iambice

Te cânt fără portative

În neversurile mele erotice.

Mă minunează narcisimul tău

Oprit la intersecţia dintre 2 femei care fac sex cu tine

Pentru un gram de analgezice.

Îmi vine să te strâng de gât,

Sugrumându-ţi tâmplele.

Te las, poete, moartea nu vine la nunta mea.

27 oct 2013

La moarte

Plecăm grăbiţi la moarte într-un act

Cortina plânge zgomotos şi rece

Poet flămând, ai tot visat

Să guşti din timp secunda care trece.

De  moarte sărăcia te salvează

Mai treci din când în când la magazin

Din leafa ta de 2-3 parale

Mai cumperi câte-un alfabet de vin.

Te mai îmbeţi, poete, pân la moarte

De câte ori ţi s-or ivi cuvinte

Vei fi Isus, vei răstigni 3 cruci

Vei scormoni silabe prin morminte.

Vei fi bogat, poete, într-o zi,

Cu tot cu ani îţi vei scumpi secunda

Vor cumpăra toţi oamenii săraci

Din tine, palma de amar şi truda.

Plecăm grăbiţi, poete, dintre noi

Printre chenoze tremurăm tacit

Ne vinde viaţa 3 Isuşi învinşi

Cu trupul pe cuvinte răstignit.

Vei fi sărac, poete, într-o zi

De n-ai să-ţi plângi amarul pe hârtie,

Nu vei avea nici ce mânca, poete,

Îţi vei lua averi pe datorie.

De moarte sărăcia te salvează

Mormântul ţi-l vei face în văzduh

Căci poezia te-o scăpa de toate

De vei rămâne tu sărac în duh.

Nov 2013

Ultima viaţă

Mai am de trăit 3 vieţi.

Prima e de dor

A doua de dragoste

Şi a treia de tine

Şi voi muri etern.

30 octombrie 2013

Ultima viaţă

Mai am de trăit 3 vieţi. Prima e de dor A doua de dragoste Şi a treia de tine Şi voi muri etern. 30 octombrie 2013

Păpușarul – femeie

De ce rolul din IUBITAFIZICĂ? Pentru că ” Port în mine de fapt 3 ființe:  femeia tăcută, copilul zglobiu și bărbatul perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru cele mai culte adevăruri.”

Am reușit în luna decembrie să zugrăvesc în cuvinte femeia din 3 părți, iar acum, recitind cartea lui Iulian Tănase, m-am regăsit în toate IUBITEFIZICELE sale... toate femeile poartă în ele însele puțin din fiecare din iubitele lui imaginare...

-          Ne tăvălim sufletele în cearșafurile tale în dungi. Orgasmele urlă fără rimă, se aude numai măsura perfectă a 2 Sine care se uită unul la altul în oglindă.

Aici nu e vorba de sincronizare, motoarele anilor se numără pe degete, tu faci mediatații la matematică și eu îți plătesc cu un sex bun profesorul de geometrie.

Aici nu e vorba de dragoste. Filmele porno au apropiat mai tare emisferele decât marea iubire. Noi avem curajul să descărcăm toate falusurile lumii de gloanțele străinilor din noi, să le adormim apoi cuminți, ca pe bebelușii moralității sculptați în carnea unei virgine.

Sexul e bun pe vreme de castitate. Femeile se posedă unele pe altele fără dumnezei care să le ierte, bărbații se împerechează între ei cu îngeri care să le facă parastase imediat după naștere, și eu îți vorbesc despre emoție.

N-am nici o legătură cu legătura ta de pătrunjel din poalele lu` tanti Maria. Mi-am plătit singură moartea să se prefacă bolnavă, apoi moartă.

La parastas i-am făcut din orgasme colivă, am dat-o morților să mănânce și au trăit după secole și ei viața adevărată.

Iar eu, în biserică, am cântat în locul popii „Prea sfântă născătoare”. Până când ne-a iertat Dumnezeu pe amândoi și  ne- a îngropat pervesitatea. Și noi am scris pomelnicele.  O orgie cu muze.

-          N-am venit pe lume să întâlnesc inutilul. Sunt prea mică să am timp pentru mari temeri. Prea frumoasă pentru amânări urâte, prea cuminte pentru orgii nehotărâte.

Probabil că dacă m-aș privi în oglindă m-aș sparge singură în bucăți de altcineva-uri. De asta refuz să mă uit. N-am nevoie de altcineva să mă confund cu el. Nici să mă multiplic și nici să mă remarc. Oglinzile sunt pentru acte ratate, confundate de multe ori cu mistificarea.

Port în mine de fapt 3 ființe:  femeia tăcută, copilul zglobiu și bărbatul perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru cele mai culte adevăruri. Toți mă confundă cu un recul către divinitate, mai mult sau mai puțin plină de Dumnezeu.

În mine nu încap îndoielile lumii, sunt prea strâmtă pentru mădularele expulzând indecizii. Nu pot să nasc natural obtuziile, prea mic mi-e sexul cu mine însămi și prea periculoase împingerile în afară ale pseudoîngerilor.

Nu vreau să nasc iluzii, să țin la sân minciuni ori să cresc copii de doamne ajută! Mila nu e pentru mine, sunt prea perfectă pentru lipsa absolutului și prea nemiloasă pentru iertarea stagnării.

Pentru mine nu s-au bătut încă demiurgi, războaiele nu s-au ținut pentru victorii și pacea există numai în stare lichidă. M-am multiplicat de atâtea ori, că psihologia nu mi-a găsit niciodată vindecarea. Nici n-am dat-o dispărută, ce-i drept.

N-am venit pe lume să mi se pună numele Monotonie, mă numesc așa cum m-a numit Dumnezeu la naștere: Singurătate. Nu pot să trăiesc cu depresia inutilității, să mă culc cu necazul și să mor cu amarul în mine. Și-apoi să las moștenire vorbele. Trăiesc cu mine de vreo 3 decenii, sunt vecină cu plictiseala lumii și adversara schizofreniei muierești.

N-am să-ți vorbesc niciodată despre eșarfa mea roșie.  Am atât de multă culoare în pierderea ei, încât marii poeți ai lumii o vor picta oricum la ieșirea din mine.

5 decembie 2013

Cât despre numele meu, aș spune că se pliază bine pe PĂPUȘARII voștri, având în vedere că numele Monica înseamnă SINGURĂ. Iar SINGURĂTATEA SPONTANĂ a lui Iulian se pliază pe singurătatea poeziei zodiei mele:

Zodia mea

Sunt vărsătoare. Dumnezeu a ştiut de ce a golit-o pe mama de mine

În februarie.

Pe 12.

Mă vărs în toate borcanele goale

Bărbaţii le cumpără şi când le desfac

Eu curg pe laturi şi ei n-au timp să mă bea.

Mă mai sorb uneori prin pântecele mamei

Îmi mai vărs amarul din cordonul ombilical şi

Dumnezeu zice că m-ar mai naşte o dată

Dacă mama ar mai fi.

Pe 12 februarie pun un 2 şi-un 8 pe pântecele mamei

Şi suflu în ele până îl sting pe Dumnezeu.

Săracul, se împiedică şi cade, lângă mine stă un poet însingurat

Dumnezeu a uitat de mine, mă varsă în paharul poetului

Eu îi beau toate cuvintele

Poetul varsă paharul, disperat că i-am băut puterile

Se sperie poetul când vede golul din pahar

Şi-l duce la gură, disperat să mai prindă o picătură.

Nu ştie poetul că m-a vărsat toată în viscerele sale

Şi că zodia mea s-a mutat în a lui.

E bărbat.

29 octombrie 2013

Cred cu tărie că despre fiecare poet/scriitor cel mai bine vorbesc poemele sale, și aș scrie degeaba pagini întregi despre motivul pentru care aș fi potrivită pentru rolul din piesa voastră...

Cred că masca își joacă de fapt propriul rol prin ceea ce am spus in poeziile mele...

Sunt păpușarul autismului

De ce doresc un rol în IUBITAFIZICĂ?

Pentru că m-am regăsit în "Singurătatea mea spontană îşi punea desuuri de mătase neagră peste spaimele ei din călcîie, peste genunchii ca două capete de pisici siameze, peste rotunjimile periculoase ale coapselor ei solitare, apoi se culca şi visa tot felul de lucruri şi obiecte închipuite".

m-am regăsit ca femeie, ca om, dar mai ales m-am regăsit ca terapeut comportamental. Lucrând de peste 8 ani în ”domeniul” autismului, am înțeles cuvintele mai sus menționate din perspectiva psihopedagogului care privește dincolo de trupul unei persoane cu autism, despre care se spune mereu că TRĂIEȘTE ÎN LUMEA EI.

Am încercat mereu –reușind, zic eu, de fiecare dată- să îmbrac hainele autismului și să înțeleg cum se raportează acești oameni la lumea noastră.

I-am văzut mereu ca pe niște păpuși reale, pe care noi, terapeuții, și noi, oamenii din jur, le mânuim după bunul nostru plac, de cele mai multe ori neînțelegându-le temerile, dorințele și împotrivirile.

Vrem să îi aducem în lumea noastră și reușim de cele mai multe ori până la un punct destul de sus desenat de rațiunea noastră, ce ne dictează: NOI SUNTEM UNDE TREBUIE SĂ FIM, CUM TREBUIE SĂ FIM, HAI SĂ-I ADUCEM ȘI PE EI. De unde știm noi însă ce este mai bine pentru ei?

De multe ori m-am întrebat dacă ei își doresc într-adevăr să ajungă aici și să facă față lumii noastre? Dacă nu suntem egoiști, folosindu-i ca pe niște păpuși care ajung să vorbească despre sufletul lor pentru că noi i-am învățat? În timp ce ai poate ar dori să tacă și să vorbească numai între filele gândurilor lor...  Dar ceea ce nu i-am învățat sau nu am admis niciodată a fost să spună STOP acolo unde cred că numai pot continua!

Citind poemele lui Iulian Tănase, m-am oprit lăcrimând la câteva din ele, unde mi-am regăsit parte din copiii cărora le-am dat, ca terapeut, din puterea mea de a spune, de a învăța, de a accepta:

” ... Alejandra ...

implorîndu-mă să-i fotografiez

un anume gînd – nu tîmplele ori fruntea

o anumită bătaie a inimii în fereastra catifelată”

Alexandra, ajunsă acum la vârsta adolescenței, a avut darul de a-mi arăta că viața nu înseamnă numai du-te vino, ci ”STAI AICI, la privit fotografii” – îi plăcea să se uite la televizor, dar nu ca orice copil, la desene animate... pe ea am regăsit-o în poezia lui Iulian.

mi-o imaginez în spectacolul vostru dansând partea ei de suflet, privind cu ochii femeii ce va deveni, lumea noastră, a celor care nu îi înțelegem dorințele nu pentru că nu am dori, ci pentru că nu suntem îndeajuns de buni ”PĂPUȘARI”, încât să-i lăsăm sufletul să vorbească în pașii proprii de dans... fără vreun profesor care să-i ghideze...

”... Elena

Cînd m-am născut, am simţit dorinţele părinţilor, bunicilor şi străbunicilor ca o arsură pe pielea mea inocentă şi neîncepută. Toate iluziile, visurile şi neîmplinirile lor de secole se năpustiseră asupra mea: trebuia să devin ceea ce voiau ei să devin. Dorinţele lor îndreptate ameninţător asupra mea mă speriau, mă inhibau, şi nu puteam să devin ceea ce ei nu putuseră deveni.”

Elena a fost fetița căreia Iulian efectiv i-a zugrăvit destinul: părinți care și-au dorit-o balerină (unul din semnele autismului este mersul pe vârfuri), dar care a fost trimisă, exact cum spunea mama plângând: să învețe să facă balet cu terapeuții. Noi ne-am dorit să fie cea mai bună...

Când proiectezi asupra copilului tău visele pe care nu ai reușit să ți le împlinești și el eșuază, ajungi să te culpabilizezi mai târziu. Elena nu a împlinit visul părinților ei pentru că balerina ”și-a pierdut picioarele înainte să dea examenul de admitere”...

”Emma..

Eu trăiesc prea puţin în această lume

noi abia dacă am schimbat în realitate cîteva cuvinte –

în lumea mea am vorbit cu tine zile şi nopţi în şir/

eu nu ştiu cine sînt pentru că de fiecare dată

îmi spun despre mine cu totul altceva

şi de fiecare dată cred ceea ce îmi spun despre mine.

Să nu îţi închipui însă că eu trăiesc acest prezent

în care îţi spun toate acestea.”

Pe Emma, fetița de care vă povestesc acum, o văd jucându-și rolul păpușii-dumnezeu, pentru care totul trebuia să fie așa cum spunea ea.  Auzise undeva că există dumnezeu. și atunci a decis să fie EL, pentru a putea să-și determine terapeuții să nu îi mai dea sarcini de îndeplinit...

De ce aș vrea un rol în IUBITAFIZICĂ? 

Pentru că aș vrea să învăț să arăt lumii că autismul nu este o mască, ci o realitate pe care noi o ascundem SUB masca pe care ne-o confecționăm singuri, într-o lume a aparențelor.

Aș vrea să învăț să arăt că IUBITAFIZICĂ există în oricare dintre mamele acestor copii-îngeri care nu știu să exprime ceea ce doresc tocmai pentru că noi nu știm să fim păpușarii dacă nu perfecți, măcar cu puteri de dumnezei ai sufletelor lor...

știi Tu, Doamne?

știi Tu, Doamne, să naști în chinuri versuri fără rimă

asemeni Evei, copii fără viitor?

Să rămâi greu din violurile golanilor împrăștiați prin lume

Cu sexul tare penetrând mizeriile lumii?

știi Tu, Doamne, cum se moare de viață

și cum se trăiește de moarte

în sexul frumos al virginei din colțul sabiei Tale?

Știi Tu, Doamne, cum se râde de foame

și cum se plânge de fericire pierdută la poker?

Habar n-ai Tu, Doamne, cum e să fii femeie

Într- o lume creată de Tine din lut

și născută de femeie din uterul tuturor mizeriilor umane...

4 ianuarie 2014

A venit moartea

Se scutură mormintele de clopote

Trag tare cimitirele din noi

Seva sufletelor așezate pe coroanele morților.

Se trăiește bacovian între lespezile gleznelor de femeie

Atât de liric se moare din bocetul lumânărilor

și atât de satanic se plânge pe cripta facerii lumii.

Ne căsătorim între noi

Noi, bocetele îngerilor fără aripi

Cununați de preoți îngropați demult în rombul pătrat

Din spatele vieții.

A venit moartea, străine,

Îți trâmbițează în sandaua de după cruce

n-auzi verdele, n-auzi nici doi-ul, n-auzi nici geometria imperfectă a agoniei?

Trezește-te, străinule, ți-a ajuns moartea la nuntă

Îmbrăcată în albul din dosul negrului

Te așteaptă să-i faci inel din dinții căzuți

și voal din scările inimii.

5 ianuarie 2014

ALEGORIE PE VERTICALA

-          Ne tăvălim sufletele în cearșafurile tale în dungi. Orgasmele urlă fără rimă, se aude numai măsura perfectă a 2 Sine care se uită unul la altul în oglindă.

Aici nu e vorba de sincronizare, motoarele anilor se numără pe degete, tu faci mediatații la matematică și eu îți plătesc cu un sex bun profesorul de geometrie.

Aici nu e vorba de dragoste. Filmele porno au apropiat mai tare emisferele decât marea iubire. Noi avem curajul să descărcăm toate falusurile lumii de gloanțele străinilor din noi, să le adormim apoi cuminți, ca pe bebelușii moralității sculptați în carnea unei virgine.

Sexul e bun pe vreme de castitate. Femeile se posedă unele pe altele fără dumnezei care să le ierte, bărbații se împerechează între ei cu îngeri care să le facă parastase imediat după naștere, și eu îți vorbesc despre emoție.

N-am nici o legătură cu legătura ta de pătrunjel din poalele lu` tanti Maria. Mi-am plătit singură moartea să se prefacă bolnavă, apoi moartă.

La parastas i-am făcut din orgasme colivă, am dat-o morților să mănânce și au trăit după secole și ei viața adevărată.

Iar eu, în biserică, am cântat în locul popii „Prea sfântă născătoare”. Până când ne-a iertat Dumnezeu pe amândoi și  ne- a îngropat pervesitatea. Și noi am scris pomelnicele.  O orgie cu muze.

-          N-am venit pe lume să întâlnesc inutilul. Sunt prea mică să am timp pentru mari temeri. Prea frumoasă pentru amânări urâte, prea cuminte pentru orgii nehotărâte.

Probabil că dacă m-aș privi în oglindă m-aș sparge singură în bucăți de altcineva-uri. De asta refuz să mă uit. N-am nevoie de altcineva să mă confund cu el. Nici să mă multiplic și nici să mă remarc. Oglinzile sunt pentru acte ratate, confundate de multe ori cu mistificarea.

Port în mine de fapt 3 ființe:  femeia tăcută, copilul zglobiu și bărbatul perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru cele mai culte adevăruri. Toți mă confundă cu un recul către divinitate, mai mult sau mai puțin plină de Dumnezeu.

În mine nu încap îndoielile lumii, sunt prea strâmtă pentru mădularele expulzând indecizii. Nu pot să nasc natural obtuziile, prea mic mi-e sexul cu mine însămi și prea periculoase împingerile în afară ale pseudoîngerilor.

Nu vreau să nasc iluzii, să țin la sân minciuni ori să cresc copii de doamne ajută! Mila nu e pentru mine, sunt prea perfectă pentru lipsa absolutului și prea nemiloasă pentru iertarea stagnării.

Pentru mine nu s-au bătut încă demiurgi, războaiele nu s-au ținut pentru victorii și pacea există numai în stare lichidă. M-am multiplicat de atâtea ori, că psihologia nu mi-a găsit niciodată vindecarea. Nici n-am dat-o dispărută, ce-i drept.

N-am venit pe lume să mi se pună numele Monotonie, mă numesc așa cum m-a numit Dumnezeu la naștere: Singurătate. Nu pot să trăiesc cu depresia inutilității, să mă culc cu necazul și să mor cu amarul în mine. Și-apoi să las moștenire vorbele. Trăiesc cu mine de vreo 3 decenii, sunt vecină cu plictiseala lumii și adversara schizofreniei muierești.

N-am să-ți vorbesc niciodată despre eșarfa mea roșie.  Am atât de multă culoare în pierderea ei, încât marii poeți ai lumii o vor picta oricum la ieșirea din mine.

5 decembie 2013

NYMPH()MANIAC

Acest film m-a facut sa imi promit solemn ca ma voi transforma in cinefil:)))))))))))
recomand cu drag! Intregul articol despre film l-am scris la Emil.

............

Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna, 
Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă. 
Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam întruna, 
Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă… 
nu stiu cine a scris-o, am primit-o pe un site.... dar nu pot sa o tin doar pt mine...
fara cuvinte...
Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine 
Că-ndrug aceleaşi vorbe, până ce oboseşti. 
Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine, 
Şi repetam cuvinte, să-nveţi ca să vorbeşti… 

Ştiu că te enervezi, când mergem la plimbare, 
Iar paşii mei greoi mă tin, pierdut, în urmă. 
Când erai mic, băiete, te căram în spinare, 
Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă… 

Ştiu că nu mă suporţi, să am faţa nerasă, 
Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie. 
Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă, 
Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie… 

Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă, 
Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea. 
Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă, 
Că-n ţipetele tale, trecură-mi tinereţea.. 

Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară, 
Că nu mai am putere… hai, mergi şi te-odihneşte, 
Şi să nu uiţi, băiete… îţi spun a mia oară: 
Că tot ce este viaţă, se trece, îmbătrâneşte…

Mă strâng în tine

Mă strâng în tine cu cheia Sol

Toate celelalte resturi de Mine

Încep cu Tine

Pe portativ

26 nov 2013

Antagonism

Când vreau să plec

Mă strâng în tine cu pleoapele învinse

Paralizez drumurile

Tu mă oprești.

26 nov 2013

Solfegiu cu o singură notă

MI, hai să ne cântăm dumnezeul!

Pe portativul dracilor stai singur

Înconjurat de note fără nume

Un DOr de tine mă posedă, MI,

Hai pe pleoapele formelor mele

Te întinde pe felia mea de jale

și formează solfegiul

din tine...

6 ianuarie 2014

mi-e albastru de tine

sunt femeia cu copii în ochi

îmi merge viața pe bicicletă

copiii mi se joacă în tăcerile tale

iubirea îmi traversează stângul cu vaporul.

Femeia asta îți naște băieți cu roz în deochi

Îți mușcă bovindoul sufletului

Te plagiază în Sol major

și te iubește cu sânge în loc de inimă.

mi-e albastru de tine, străin învățat pe de rost

îmi cântă cerul valurile din ochii-ți

mi-e albastru de tine cu tot roșul de pe unghii

și copiii noștri au băut un curcubeu.

6 ianuarie 2014

Iubire murală

Dacă nu ajung la tine e pentru că

Picioarele nu mi-ajung să scriu cu ele urletele orgasmelor netrăite.

Îmi desfac degetele și printre ele găsesc castități tăvălite în noroi

și când le strâng la loc mă dor neputințele tale.

Iubitul meu, iubirea ta îmi atârnă grobian de gleznă

îmi penetrează fără falus tăcerea

își plânge pașii excitați din 2 în 2

urcă pe tavanele Afroditei din mine

tu stai în genunchi într-un tablou votiv.

Iubitul meu, hai să facem dragoste

Dintr-o iubire murală

Fără voluptate la naștere

și cu abstinență la moarte!

7 ianuarie 2014

Filă de carte

Dorm o filă de carte, iubitul meu,

Din insomnii mi-am făcut vise cu picioare de femeie la mâna a doua

Calc apăsat pe colecția de ceasuri a Timpului tău

Scumpă, ca dragostea pe care nu mi-ai născut-o niciodată

Ai purtat-o numai la rever, pe dosul numelui Martin Eden.

Dorm o filă de carte, iubitul meu,

Visez la cifrele ceasului bolnav de singurătate

Care numără eternitatea unei secunde

Din care eu am trăit secole.

Am închis cartea.

Din greșală?!

13 ianuarie 2014

Culoarea păcatului

m-am plimbat pe marginea cuvântului tău

geometrie rătăcită în numele cu o singură literă

mă dusesem să mor puțin într-o filă de carte

devenind femeie în amantele lui Picasso

hoinărind într-un volum de tine

mi s-a întunecat absența

mi s-au blocat gloanțele pe trăgaciul războiului cu tine însămi

devenind păcat.

Picasso m-a pictat pe rostogolirea ta în mine

Pe-o stradă venind dinspre plecări din tine

Cu tot cu păcatele noastre

Într-o culoare cubistă.

10 ianuarie 2014

Antonim care doare

Începe să doară puțin ultima silabă

Iubirea ta hrănește gustul cărnii mele

Te formez din unu și doi

și te descompun în respirație și moarte.

Ne jucăm de-a viii între silabele morții

Tu stai între 2 vocale, eu sunt cratima perversă

Formăm un antonim

Care doare puțin.

5 ianuarie 2014

ANIVERSARE RADIO SHALOM ROMANIA! LA MULTI ANI!

                          GEANINA CORONDAN, vesnica si nemuritoare adolescenta! :)

                            Catalin Codru si Liliana Popa, oameni frumosi, cu suflet in cuvinte!

                                   Violeta Stika, in spate:) mamica mea adoptiva! Multumesc pt tot!

                                   Mihai Gramescu -spate- SF-ul atinge uneori chiar si sufletele de poeti::)

              dreapta spate: Psiholog clinician, terapie prin ras  Florentina Oprea DE LA Centrul Psi Asteri, stanga spate NU STIU:)

Ceas rămas în urmă

Motto: „Tot ce trebuie sa faci este sa iti iei un ceas nou, care sa nu ramana mereu in urma ca celalalt” (AbiAna H.)

Îți tremură cadranul pe inima mea rece

Te-am pus ca unică bijuterie

Mă uit la tine din timp în timp

Ai rămas în urmă, dragul meu,

La femeia care ți-a purtat timpul 11 ani

Te-ai oprit la 1 ianuarie din prezent

și azi, când tot un 1 mă salvează de tine

se pune un 3 pe inima ta

și în acest 13 mă transform și eu

în ceas

eu am rămas în urmă

cu teama de viitor!

13 ianuarie 2014

POEZIA MEA NU S-AR FI NĂSCUT

Dacă n-ar fi avut o mamă și-un tată Dacă n-ai fi fost tatăl bețiv și n-aș fi fost mama denaturată a cuvântului NOI. 5 ianuarie 2014

ne ucide trecutul

Închide unele uși nu din mândrie, incapacitate sau aroganță, ci pentru simplul fapt că ele numai duc nicăieri! " (Paulo Coelho) Ne lovim de trecut mai abitir decât ne lovim de noi înșine. Cu ochi acoperiți de dependențe căutam fericirea acolo unde doar ne-am mințit că există. Într-un timp în care cifra 2 era numai matematic asociată cu noi. Față în față cu tine însuți realizezi însă că în aritmetica personală ești de fapt 1, amăgindu-te frumos că persoana de lângă tine a închegat un NOI 2 perfect, ca sufletul tău. Traim in trecut mai intens decat aici si acum, iubind himere, amagiri sau dorinte proiectate asupra celor ce credem ca sunt, ne dorim sa fie si acceptam sa existe in continuare. Ne sperie viitorul cladit pe prezent, pe cei ce suntem azi, si ne simtim in siguranta intr-un trecut care, asa mototolit si mazgalit de rani cum este, ne creeaza impresia cunoscutului. Ne sperie noul, frica de dureri trecute ne dezlipeste de prezent si ne arunca in Atunci cu o siguranta demna de criminalul care pacaleste poligraful. ne pacalesc amintirile frumoase, au un efect mai puternic decat femeile de plastic care se ofera la promotie pentru cateva clipe de Rai. Asemeni lor, amintirile ne promit repetabilitate si consecventa, mintindu-ne frumos ca totul dureaza atat cat doresti sa dureze. Sigure pe ele, amintirile astea se îmbracă asemeni damelor de schimb, epatează și ne duc la orgasme false fără să facă efortul de a înțelege dincolo de plăcere. Noi le dăm voie să devină prostituatele de la colțurile temerilor noastre și apoi, sigure pe ele, ajung să se consume în bordeluri de lux, unde sunt plătite regește cu viața noastră. Cu anii noștri care nu se mai întoc niciodată. Ne mințim dramatic ori de câte ori ne întoarcem la vechile uși, închise demult, le deschidem dornici de a găsi ceea ce nu am primit de fapt niciodată, și sperăm să fie ultima dată când vom folosi cheia. Ne amăgim frumos că între pereții camerei unui trecut mai mult plin de durere decât de fericire, vom trăi adevărata dragoste la care visăm de toată viața. De data asta vom reuși să trecem peste obstacole și să ne așezăm pentru totdeauna perna sub cap. Și exact când ne simțim mai siguri pe noi, prezentul ne lovește ca paloșul și ne crapă în 2 amăgirea. Ceea ce se bazează pe trecut rămâne trecut! Când vom învăța oare să trăim din ceea ce suntem, ci nu din ceea ce am fost? 4 ianuarie 2014

Viata se imparte la amagiri ne punem cizmele invers si ne masuram omatul crescut in coltul de suflet! Adio, la inceput de ianuarie cu toate zilele numarandu-ne dezamagirile. 1 ianuarie 2013

Singurătatea mea

Am pus morfină în singurătatea mea canceroasă Numai doare ceasul din stânga lacrimii Număr tic-tac-urile și durerile se îmbată Cu tocurile rămasului. Golul din suflet gonește dependența de tine Mușcă bărbații din sânii femeilor lor Sug lacom morfină pentru singurătatea lor și se spală pe picioare în laptele muls din frica de tine. 3 ianuarie 2014

A îmbătrânit vinul

Ne-am născut din struguri copți pe rugul inimii În urletele viilor moarte de frică și astăzi, Doamne, numărăm ridurile căci a îmbătrânit vinul 3 ianuarie 2014

Din cozonac in cozonac ma tremuri Esti antic condamnat la fericiri de dor 'N acest ajun cobori din gari de trenuri Cu vatmani care de viata mor. S-a ratacit azi MOsul printre pleoape-mi Nu mai ajunge pan' la tine-n gand I-am dat gresit adresa fara strada Sa nu-ti mai lase-n brad dureri nicicand. Din cozonac in cozonac te caut Sunt condandamnata-n anticer trairi Azi MOsul .tau sunt eu si fi-vei altul La regasirea primei regasiri. Mi-am ratacit jumatea mea de suflet 'N albastrul fundei din cel antic brad Desprinde-o!rataceste-o-n al tau suflet Din frigul iernii fa-mi un zbucium cald!! Dragul meu, ninge inima-mi de dor Cu fulgi de tine-n iarna fara nea Cu MOs CRaciun ma-mbat de fericire Ti-ntind din vremuri mica mana-a mea. Din cozonac in cozonac renasc Puteri de-a plange fericirea-n doi In ochii tai vad iernile arzand Din vreascurile singurului Noi. 23.12.2013