ură?!

Am sperat să nu ajung niciodată să urăsc. habar n-am dacă ce simt acum e ură ori o scurtă furtună...
durează însă parcă de prea mult timp să se poată numi numai furtună...
pentru sufletul meu, însă, aș dori să fie a doua variantă și să nu ajung în Iad pentru numele unui bărbat. Nici așa nu pot să/l numesc, căci, din cîte știu, bărbații sunt demni.
habar n-am ce nume să-i dau, știu însă foarte bine că pentru sufletele nenăscute există mai mult decât pomeni...
iar pentru sufletul meu există oameni care mi-au dăruit nespusul...
Multumesc, Mihai, pentru vorbele tale ”dătătoare de lacrimi”: ”Ești o fată prea ... să nu ai prieteni care să  vina la tine la lansare...”
sunt, și fi-voi!
pentru ura ce prinde tot mai mult rădăcini, închin un pahar de vin roșu.. și restul e ... probabil stabilit să fie bine! așa cum merit!

poveste de iarna

Moș Crăciun vine toamna

Cu sania trasă de litera 2

Ninge cu un singur delir

Pe 2 drumuri despărțite de poeme

Alunecă literele pe derdelușul-metaforă

Iuhu-urile copiilor din noi

Se ceartă pe bucata de zăpadă

Câștigă cel ce cerșește la fereastră

Un colț de pâine înmuiat în iubiri

De unul singur

Ne dăm pe gheață cu pungile  de sânge

Grupa 0

Până ajungem la dumnezeire

 întâlnim acolo un partener cu RH negativ

îi dăm cadou nimicul dintre 2 spasme

viscolește.

Moș Crăciun se salvează în Photoshop

De avalanșa pornită pe drumul de timpuri

Răsuflă ușurat

Doamne, ce viață mi-a dat ca dar moartea

Ce anotimp mi-a compus poeziile

Ce astăzi e azi printre atâtea trecuturi

Câte inimi din noi pleacă

Să ducă jucării copiilor necuminți

Câte ferestre stau deschise în viscol

Câți genunchi se pleacă

Rugăciune pentru  Moș Crăciun

Ninge cu jăratic

Peste copilăriile noastre

Ne prăvălim peste fugile dintre 2 puncte

Cădem în prăpastia dintre 2 fulgi de nea

Moș Crăciun plânge la pianul din colț

Am pus punct iubirii

Stă în paranteze acum suflecându-și sufletul

Ne numărăm jumătățile pe degetele de la picioarele îngerilor

Moș Crăciun și-a fotografiat copilăria

A pus-o într-un sac

L-a trimis pe Dumnezeu să-i dea drumul pe horn

Exact în căsuța cea mai săracă de la marginea numelui tău

Ninge

Craciunul vine ca anul trecut

Fără moși.

Viscolește.

Deschid o carte

Cu brazi împodobiți de mâini de copil

Tremur de dor

Moș Crăciun numai are sanie

Vine pe poteca dinspre călcâi

La fereastră îmi lasă o bucată de cuvânt

Cadou suprem fără fundiță

În cutia de carton se odihnește bunica

Moartea ei stă în vârful creionului meu

Moș crăciun, uite,

Am fost atât de cuminte

Că a nins pe toate literele din cuvântul bătrân

Adu-mi cadou sinuciderea iarnii

Cu florile ei mirosind a maturitate!

27 nov 2013

Poeții scriu poezii sub duș

Le curge apa prin vene

Își spală singurătățile cu morfină

Stau aplecați peste eternitate

Duhnind a endorfine

Din toate mizeriile lumii

Aleg să-și spele numai ispitele

Dumnezeu le aruncă un prosop

Să-și șteargă sinuciderile

Respiră în ei estrogenul

Pielea are miros de moarte

Realitatea de testosteron

Eu aud gustul depărtărilor

Văd zgomotele contopirilor

și scriu poemul nepoeților

din inversul literelor.

27 nov 2013

Eşarfa roşie

Leagă-mi eșarfă roșie

Se mai duce un an din mine

Să fie la fel de frumoasă

Mă strâng uneori în tine

Când  vreau să plec.

1 nov 2013

• Poem scris la 4 mâini, cu Elena Toader

Antagonism

Când vreau să plec Mă strâng în tine cu pleoapele învinse Paralizez drumurile Tu doar oprești. 26 nov 2013

Mihai Napu : Eroina esti tu

AM FACUT PT NOI UN SPITAL DE NEBUNI!
TERAPIE DE SOC PENTRU FOSTII AMANTI!

Singuri

Poete, toamna îşi zgârie moartea

Pe creioanele tale.

Eşti atât de însingurat

Că miroase a moarte în 2 peste tot.

Pe cuvânt de femeie dacă nu

mi-e milă de bărbăţia nevoilor tale

pe  care le acoperi cu măşti de sânge.

Poete, mi-e dragoste de tine

Cum mi-e ură de draci.

Te întreb mojiceşte cine eşti

Şi-mi răspunzi artistic că

Toţi suntem singuri

26 oct 2013

Cumpăr nume. Dau la schimb viaţă

Numele meu m-a durut întotdeauna.

Nici când nu ştiam să citesc nu eram fericită.

Simţeam eu că degetele tot singure sunt, chiar dacă mă au pe mine

Şi eu tot singură sunt, chiar dacă le am pe ele.

Mama mă lăsa mereu singură, cu cheia la gât

Şi-mi ordona să mănânc tot ce mi-a lăsat în farfurie

Şi eu minţeam şi-i învăţam şi pe alţii să mintă

Şi când mă striga mama să mă cheme la o partidă de bătaie

Pentru nemâncare şi minciună

Motivam că numele meu nu este Monica

Şi n-am ştiut că mă strigă pe mine.

m-a bătut mama odată cu

palmele ude

până am uitat cum mă cheamă de-a binelea

şi de-atunci m-am îndrăgostit de o himeră

şi mă rog în fiecare noapte să mă ceară de nevastă

şi-i promit că o să-i fac copii

şi n-or să-i cheme Monica

şi nici n-o să-i oblig să mânânce tot din farfurie

şi nici nu-i voi bate cu palmele ude.

De când am uitat cum mă cheamă

Sunt cu adevărat fericită. Nu răspund nimănui, nu dau socoteală

Şi nu găsesc facturi în cutia poştală.

Azi am primit un plic. N-avea nume nici la expeditor, nici la destinatar

Avea în schimb nişte timbre

3.

Pe care nu scria nimic. Golul de la Destinatar a început să urle la mine

Să-i spun cumva. Nu ştiu. N-am idei. Şi nici bani să cumpăr. Sunt săracă.

Dau la schimb viaţă.

Vezi mamă? De asta nu mâncam tot din farfurie!

Şi de asta nu m-am măritat până acum!

29 octombrie 2013

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă

s-a deschis un han.

Plouă mărunt în fiecare zi, se inundă anotimpurile

Se transformă lacrimile în oceane

Şi tu

Te intersectezi cu inima.

Beţivii ajung peste noapte poeţi

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă.

Se lansează cărţi cu frunzele îngălbenite

Se decolorează timpul

Şi se vopseşte amintirea în ruginiu.

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă

Hangiţa bea ploile din carafele Don Juanilor

Se mărită cu iluziile

Şi îşi pierde fecioria la barbut.

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă

Eu şi tu purtam acelaşi nume.

6 nov 2013

Ne naştem

 Ne naştem prunci, cu zâmbete naive salutăm lumea

Strigăm cu lacrimi dorul de lapte

Mama ne soarbe plânsul cu sânul lacom de gângurit

Creştem, paşii ne învaţă să mergem de-a buşilea

Jucăriile să prindem în mână setea de cuprins

Limba stă să spună poveşti care încep cu „mama”

Se continuă cu „Hai!”

Şi mor cu Dumnezeu.

Ne naştem prunci, creştem copii şi

Devenim poeţi

Abia atunci ne dăm seama că

Plânsul n-o mai aduce pe mama

Cu sânul ei preaplin

Laptele nu ne mai usucă lacrimile

Şi paşii nu ne mai duc de-a buşilea

Direct la Dumnezeu ajungem

Jucăriile ne sunt acum cuvinte limba se lipeşte de cerul gurii

Se transformă în degete

Vorbim cu ele pe file sărace de hârtie

Doamne, poetul nu mai spune poveşti despre prinţi

Nu mai bea lapte şi nu mai zâmbeşte naiv

Mama nu mai este să-i ducă sânul la gură

Să-l oprească din plâns

Doamne, poetul se naşte prunc, trăieşte copil

Şi moare dumnezeu fără lapte.

Nov 2013

Mihai Napu : Sa impartim tot ce a fost

eu incerc sa privesc lumea de dupa ce-a fost...

Doneaza carti!

N-am uitat si n-am sa uit niciodata ca ACOLO am invatat pt prima data sa citesc un cuvant, o fraza, apoi o carte si-nca una. ACOLO am scris pentru prima data REZUMATUL primei carti citite in vacanta de vara. ACOLO am gasit prima oara prieteni adevarati in eroii povestilor copilariei mele.
Azi, cu multi ani pe umeri si in ghiozdan -acela al vietii- ma indrept catre ACOLO cu gandul curat de a duce mai departe dragostea pentru cuvant. ma indrept catre ACOLO cu sufletul vesnic oltenesc, de a le darui celor ce inca traiesc pe strazile orasului unde m-am "facut om mare", bucuria de a trai prin cuvant.
Am nevoie de maini care au dat pagini, din care au invatat sa fie oameni. de maini ce au rasfoit carti ce le-au dat curajul sa fie ei insisi. Am nevoie de suflete care sa inteleaga -simtind- ca nu te faci mare inainte de a fi copil. si te faci mare o data cu eroii tai!
Am nevoie de maini care sa daruiasca pentru BIBLIOTECA MUNICIPIULUI BAILESTI carti. in dar. Pentru a le da lor, celor de ACOLO, un zambet, un curaj si un cuvant care sa se transforme intr-o zi intr-o carte. pe care o vor numi simplu: POVESTEA VIETII MELE.
daca o carte a fost candva pentru voi bucata de cer, de suflet sau de viata, va dau mana mea, in care tin strans copilaria toata-, sa facem impreuna o hora in care sa ne prindem si sa le aratam LOR, copiilor din Orasul Bailesti, ca o carte nu are numai pagini de citit, ci si povesti de trait!
Pentru cei ce doresc sa mi se alature in strangerea cartilor pt Biblioteca Petre Anghel, las o adresa de e-mail la care ma pot contacta pentru a dona!
MENTIONEZ CA STRANGEREA CARTILOR SE VA OPRI PE DATA DE 21 DECEMBRIE 2013!
monica.berceanu@yahoo.com

Iubită nevastă, ea e amanta!!!

Că bărbaţii sunt porci, mitocani, misogini şi tot tacâmul o ştim cu toate! Că stau „pe-un picior de plai/în gură de Rai”, asta şi mai sigur.

Fac ei ce fac, şi cică ajung mereu să distrugă suflete, să prostească femei de toate naţiile, domeniile şi nivelele. Fir-ar  ei să fie, cu tupeul şi nemernicia ce-i caracterizează!

Aşa spunem, să recunoaştem!

Despre ce vreau eu să vă povestesc acum, e mai grav ca misoginismul lor!

Vorbesc despre cum acceptăm noi, femeile, toate resturile şi spălăturile domnilor, din dragoste mai oarba decât cecitatea!

Multe poveşti mi-au auzit urechile, dar una mi-a pus capac.

Se făcea odată, ca niciodată, un domn însurat de peste 15 ani, cu o femeie frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Aşa o descria dânsul. Dar fiindcă domnului cu bani, care se respectă, nu-i ajunge nevasta, îşi trage o amantă cu 18 ani mai tânără, frumoasă şi cu veleităţi de regizor, născută de prietena cea mai bună a nevesti-si!

Telenovelă, maică, nu glumă! Parol!

Şi-acuma, omul, mare crai răsărit la tinereţile lui, şi respectuos cu sexul feminin, ce făcea el, din zori şi până-n seară, în afară de mânuirea paloşului ce nu prea avea astâmpăr în teacă? Le făcea cafele, le gătea bunătăţi alese, le spunea cât sunt de frumoase... căci deh, bărbatul, când iubeşte, se zice că îl orbeşte Dzeu. Da` pe craiul nostru, deloc nu l-a orbit Dumnezeu, ba din contră, buni ochi i-a dat, de vedea luminiţa de la capătul ambelor tuneluri! Şi-al nevestei, şi-al amantei, pe care nevasta o iubea ca pe fiica ei! Ba te mai şi pui că-i cumpăra cadouri...

Şi craiul nostru, devenit peste noapte cocoş, tare îşi mai umfla creasta, dorit şi iubit fiind de 2 femei care se înţelegeau de pomină!

Că găina bătrână n-avea habar de dragostea celor 2, v-aţi prins şi-aţi înţeles şi de ce...

Amu, ce nu pricepeţi nici voi, cred, e cum de admitea cea mică postura asta? De dragoste prea naivă, zic eu...

De proastă veţi zice unii... de curvă, vor arunca alţii...

De mult ce-l iubea, spunea domnul cu pricina.

Acum, de ce numai amanta ştia de nevastă şi de ce nevasta nu ştia de amantă, e dilemă mare, căci craiul nostru se tot încurca în explicaţii...

Iar el, de mult ce le iubea pe amândouă, nu avea cum să renunţe la niciuna. A propus într-o doară ăsteia mici să facă o fetiţă, fiind aproape convins că soţia dragă va accepta compromisul, apoi să aflăm că doamna chiar a recunoscut la demascarea iubirii, că da, ar fi acceptat să aibă copil cu cea mică, numai să nu o părăsească...

Mie tare greu îmi e să cred în varianta domnului, dar după cum ziceam... dragostea orbeşte. I-o fi luat Dumnezeu ochii bietei femei, şi nici cu ochelari nu o mai lăsa să vadă realitatea, bătaia de joc şi lipsa de respect a craiului... dar dacă dânsul plătea dioptriile ochelarilor dânsei... să zicem că se acceptă. Ori că vorbea cu Dumnezeu conu` , să facă şmecherii cu ochelarii doamnei...

Naiba ştie? Ce e de admirat, însă, la cele 2 femei, este consecvenţa lor: să-l păstreze, ambele au făcut sacrificii colosale. Una admitea să se pupe –pe obraz, ce-i drept-, cu nevasta domnului, cealaltă să-i mai poarte numele după ce-a aflat de idilă...

Şi-acum întrebarea: „De unde nemernicia bărbatului ăsta, doamnelor?”

Nu e oare de la slăbiciunea femeilor din viaţa lui? Nu de la acceptarea lor, de a primi jumătăţi? Ori resturi?

Acu`, amanta ca amanta, că ea s-a prins într-o zi, după vreo 4 ani, de schemă, şi-a luat tălpăşiţa, l-a dat în judecată pe crai pentru hărţuire, şi s-a liniştit. La casa ei acum, cu un bărbat care o iubeşte. Despre care, ce-i drept, craiul nostru spune că i-a distrus cariera în care el o ajutase să urce!

Dar acum zic şi eu, femeie fiind, toată drama asta, i-o fi ajungând bietei fete. Minţită de crai, ori îmbrăcată în sărbătoare mereu, de vorbele şi promisiunile lui de o viaţă întreagă ce aveau să trăiască ei până la adânci bătrâneţi...

Acum, adevărul numai ea îl ştie, că de crezut de domn, nu l-aş prea crede în chiar tot...

Dacă povestea s-ar termina aici, v-aţi întreba ce e aşa ciudat sau nemaipomenit? Dar continuu să vă spun că posesorul paloşului fermecat mai cunoaşte o duduie tot cu 18 ani mai tânără, după câţiva ani şi-o abureşte frumos cam tot aşa. Încearcă s-o mituiască bine cu dragoste nemaiîntâlnită, cu jurăminte de iubire nemaiauzită, de perfecţiune şi cu dorinţe de a avea şi cu asta tot o fetiţă. Deh, consecvent omul nostru, dacă nevasta i-a făcut băiat, trebuie să aibă şi el o fetiţă, ce vreţi? N-are omu` dreptul?

Amu nah, o minte şi pe naiva aistălaltă, o duce aşa vreun an de zile şi când se prinde că nu-i merge cu ea şi că nebuna nu admite lipsa lui de respect, ci îl face albie de porci când el îşi permite să îi propună o întâlnire cu nevasta, apoi încă una, începe să îşi dea seama că asta s-a prins de toate schemele lui. Că nu-i va merge niciodată cu ea, şi-atunci tot mai bună e nevasta, căci deh, ea nu l-a lăsat niciodată, deşi cică ar fi aflat de 2 ori ce-a făcut.

Amanta asta nouă, a dracului, i-a aflat craiului şi amantlâcurile cu alte amante. Omului îi mergea bine, ce mai! Învârtea câteva femei o dată, îşi minţea nevasta că are treabă şi pleca frumos la munte cu altele, şi-n paralel mai şi adulmeca frumuseţi pe meleagurile Netlog-iene ori Facebook-ciene.

Cum de-a reuşit atâta amar de vreme, n-am cunoştinţă, dar tare aş vrea să stau la masă cu toate.

Şi-acum, să nu vă plictisesc, vă întreb hamletian: cum admitem în viaţa noastră asemenea specimene şi cine ne redă timpul pierdut lângă un aşa armăsar? Acum, să-mi fie cu iertare, să aibă paloş nemaiîntâlnit?

Dar dilema asta ne-o rezolvăm după ce aflăm că domnul cu pricina e în continuare însurat cu femeia căreia i se pun coarne la fiecare pas, omul fiind destul de bun actor, ştiind să spună despre mama copilului său „Dacă nu era copilul, divorţam! Am luat-o pentru că era cea mai bună variantă, nu pentru că exista dragoste! Am fost întotdeauna foarte buni prieteni!”

Amantele astea au rostul lor acum, nevasta însă încă doarme lângă paloşul minune, convinsă fiind că şi dacă scapă una mică, e bărbat, ce să-i faci? Fără a şti însă ce vorbeşte domnul despre sentimentele ce-l copleşesc...

Mai avem noi curajul să spunem despre bărbaţi că sunt nemernici, când noi le alimentăm adulterul şi mitomania prin acceptare?

Şi-acum, uneia din ele, căruia domnul i-a propus să meargă împreună la un eveniment organizat de un mare nume, pe care domnia sa l-a cunoscut prin intermediul amantei, îi pocneşte în moalele capului întrebarea:

„Mărite, ce-i voi spune când mă vei prezenta: Încântată, nevastă, eu sunt amanta!”? Nu, mulţumesc, mergi dumneata cu altă fraieră, eu am treabă la a-ţi număra minciunile. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă!”

Ce-aţi spune dacă ne-am lua toate de mână, să cerem poligamie?

13 nov 2013

Tatiana Stepa - Dă, Doamne, iarnă !

http://www.youtube.com/v/4_97nKkPFjg?version=3&autohide=1&autoplay=1&showinfo=1&attribution_tag=gxpii05pEpNusz_vvPs3xg&feature=share&autohide=1

Copii din flori, tătici prin ploi, mame cât 2

http://www.youtube.com/watch?v=-vctmYQFtY0

Cam aşa scriam acum ceva vreme:

„Trăieşti în inima mea

Aşa sunt femeile. Dau inimile pe vorbe.

Le priveşti şi ele cred că le adori.

Le iubeşti în felul tău, cu sexul lacom

Şi ele cred că le iubeşti de-adevăratelea.

Femeile sunt puse pe vândut. Se vând

Să aparţină şi ele cuiva.

Degeaba le spui că nu le vrei

Ele se iau din raft se pun pe tejghea

Şi tu cum să nu le iei dacă se dau la promoţie?

Bei şi tu un pahar, două, trei şi te pricopseşti şi cu o femeie

Îţi zâmbeşte, îţi face mâncare, un sex bun

Şi-o droaie de copii

Aşa sunt femeile.

Şi tu trăieşti în inima mea.”

Câteva din noi facem copii să ne ţinem bărbaţii lângă noi. Altele să nu fim singure când ei pleacă la altele. Altele să aibă cine să ne simtă lipsa şi altele să trăim sentimentul de mamă.

Dar cel mai dur jucam cele ce facem copii din flori, aşa, pe nepusă masă şi pe nespus oricui. Ne trezim cu 2 liniuţe si dintr-o dată cifra 2 îşi face cuib în noi. Şi-uite-aşa, cu fericirea în pumni alergăm la bărbaţii iubiţi, ori cu inima frântă şi tremurând de frică, le spunem vestea... şi ei uită cine suntem, ori spun scurt şi la obiect: „Ok, îmi asum răspunderea, dar nu te iau de nevastă/ ok, câţi bani vrei să taci? Cât costă avortul? De ce nu te-ai protejat? Şi-acum ce vei face?”

Şi lista poate continua...

Şi ne trezim apoi cu constrângeri: „Vrei bani? Vino tu la birou!” şi urcăm scările alea ce par interminabile, doar-doar să-i fie copilului bine, să avem bani de scutece, de jucării şi de mâncare. Şi noi plătim cu înjosirea cele câteva clipe ale copilului cu tatăl mereu absent...

„Ai nevoie de ceva? Aşteaptă până mâine, nu pot ajunge acum” - timp în care ei îşi mai iubesc de cîteva ori amantele, ori pe celelalte cu care ne înşală.

„N-am cum să te ajut, soţia mea e bolnavă, trebuie să stau cu ea, dar îţi trimit bani!” –şi cu asta am decăzut mai mult decât oricine.

Facem copii din flori, din inconştienţă sau din întâmplare şi ne pricopsim cu cea mai mare lipsă de respect faţă de noi însene, admiţând în viaţa noastră pseudobărbaţi ori jumătăţi ori sferturi din ei... chipurile, de dragul copiilor noştri!

Am cunoscut cândva o fătucă, să-i zic aşa, de vreo 25 de ani, ce purta în pântece gemeni, cu un bărbat ce a rupt pământul când a aflat. Rămasă singură, condamnată de toţi, lipsită de libertatea ce-o aveam eu pe vremea aceea –şi pe care încă o am şi parcă aş da-o pentru un suflet de copil care să-mi spună MAMA- slăbise îngrozitor. N-a cedat. S-a descurcat şi acum e măritată, fericită şi împlinită, fără să admită de la tatăl prezent numai la concepere, niciodată, nimic.

Te impresionează până la lacrimi poveştile femeilor eroine, ce au curajul să depăşească toate şi să meargă mai departe, cu tot cu gura lumii şi indiferenţa celui ce a dat numai câţiva spermatozoizi şi-a uitat că din ei s-a format ceva ce are nevoie de pamperşi, de hrană, de tată...

Mă revolt când văd femei ce îşi ţin bărbaţii lângă ele prin copil. Bărbaţi care, deşi le jură dragoste eternă, le vorbesc amantelor despre dorinţa de-a-i face şi ei o fetiţă... tot din dragoste. Şi tot de acelaşi fel cu dragostea pentru nevastă, însă cică puţin diferită... cum o fi asta, n-am să-nţeleg...

Mă revolt când văd mame singure, ce atârnă de buzunarul vreunui monsieur care şi-a uitat prin vaginul dânsei vreo câţiva moştenitori şi-acum se scotoceşte prin buzunare de câţiva crăiţari să-i dea sărmanei, „pentru copil”, dar nu din proprie iniţiativă, ci pentru că ea l-a dat în judecată pentru pensie...

Mă revoltă plimbarea prin tribunale, pentru ca domnul să fie tras la răspundere. Unde te mai pui şi cu pretenţia dânsului de-a face testul de paternitate, căci nu are cum sa creadă în duduie...

Mi-a trecut prin suflet o duduie la vreo 27-28 de ani, pe patul de spital, înainte de un chiuretaj:

„Nu mă crede că sunt însărcinată, iar eu nu admit să îi cer vreodată ceva. Nu vreau nici să îl mai văd vreodată. M-a blestemat să mor doar-doar o scăpa de mine, să nu-i fac probleme.”

Mai ai cuvinte în situaţii aşa?

Am cunoscut odată o puştoiacă de 19 ani, pe care individul a lăsat-o singură în spital, să scape de plod. Şi-a plecat săraca, cu lacrimile în pumni, să dea răul afară....

Şi l-a dat, cu preţul sufletului ei. Căci n-avea ce să-i ofere. Decât un tată care i-ar fi bătut mama la fiecare nesupunere.

Noi, femeile, îmi spun tot mereu... suntem create să dăm vieţi şi să luăm vieţi! Şi-aşa cum unele decidem să le dăm din egoism, pentru a ne ţine bărbaţii lângă noi, altele decidem să le luăm, din egoismul de a nu fi arătate cu degetul pe stradă...

De la mama acelor gemeni am avea atâta de învăţat...

Opreşte la Stop!

La Stop te opreşti, viaţă!

Aşa scrie în regulament!

Octogonul din tine strigă să-i mai tai din laturi

Să dea mai puţine colţuri pană

Moare

Să-şi rupă mai multe respiraţii până

Se împarte la câteva guri de naşteri în plus.

La prima viaţă te opreşti, viaţă!

Îţi tai centura de castitate

Te împerechezi cu primul lanţ

Îi faci copil ultimului uter şi

Pui pământ peste al doilea blestem

Să nu te prind că acorzi prioritate morţii!

Octombrie 2013

Insecte

În dosul lacrimilor am cusut câteva muşte roşii

Zumzăie drăceşte şi înţeapă tăcerile

Pleoapele se dezbracă de ochi

Rămân goale

Plânge un uger după laptele rosturilor

Şi eu văd oale cu ciorbă de timp.

3 nov 2013

Insecte

În dosul lacrimilor am cusut câteva muşte roşii

Zumzăie drăceşte şi înţeapă tăcerile

Pleoapele de dezbracă de ochi

Rămân hoale

Plânge un uger după laptele rosturilor

Şi eu văd oale cu ciorbă de timp.

3 nov 2013

sărmane neveste, biete amante!

Oricâtă psihologie am şti, nu înţelegem niciodată în totalitate AMANTLÂCURILE.
posibil să le trăim, dar tot neînţelese rămân!
neveste fiind, ne e greu să înţelegem cum de ne jură iubire şi vin dintre picioarele altor muieri. mai tinere, mai mature ori pur şi simplu mai Altfel.
mai proaspete, pe alocuri, să zicem.
mă împovărează durerile ambelor femei. nu vreau să ştiu ce e în sufletul unei neveste cuminţi, care creşte copilul "mister"-ului ce vine acasă numai cu buzunarul plin, dar cu sufletul gol. lăsat pe undeva, prin chiloţii vreunei dudui mai Altfel decât ea, mai aranjată ori mai nearanjată şi bună de altele care nu cer aranjamente.
bărbaţii ăştia, Dumnezeu să le dea ce-i lasă uneori, au familia în pantaloni. Mereu vorbele potrivite la ei, pentru ambele femei din viaţa lor -pardon, monsieur, pentru celelalte, căci dacă ai o amantă, ai automat mai multe! e boală, nene, n-ai ce-i face!-
mereu explicaţiile potrivite, timpul bine aşezat în cutie, răspunsurile exacte, GPS-ul sexului bine pus la punct. Direct la ţintă!

am cunoscut odată 3 amante ale aceluiaşi bărbat. Săracele, m-au impresionat până la lacrimi. vorbeau despre el cu multe cuvinte, cu lacrimile făcute cumva căuş şi cu durerile atârnând pe pleoape: aproape închise de-atâta nesomn. obosiseră bietele de ele de atâta neşansă ce credeau că le-a dat Dzeu.
una din ele, mai matura decât toate, ştiind toată treaba cu bărbaţii, spune scurt:" draga mamei, noi am fost pe aceeaşi scară, diferă treptele! tu ai vrut casă, familie, copii, el te-a dus cu vorba că le vei avea. eu n-am vrut nimic. decât amantlâc. amanţii nu îşi cer socoteală."
m-a impresionat postulatul ăsta: auzi, aceeaşi scară, trepte diferite!
bună metaforă!
aia tânără o privea pe dna din faţa ei cu groază. Fusese o femeie frumoasă, pe care bărbatul o înşelase toată viaţa. poate acum vroia să-şi ia revanşa...

amantlâcurile astea m-au socat mereu.pentru că nu le-am înţeles rostul. Cred însă că nevestele îl înţeleg, de vreme ce le admit şi se dau în spectacol apoi cu : "La mine se întoarce, fă, proasto, tot mie îmi aduce bani acasă!nu va renunţa niciodată la mine pentru tine!"
pe cuvânt dacă înţeleg atitudinea asta de siguranţă şi de mândrie, să ai acasă unul ce umbla din tanga în tanga  şi tu-l idolatrizezi.
cred că amantele îl înţeleg, de vreme ce îl admit şi le apostrofează pe neveste apoi cu: "Urâto, nu ştii să-ţi ţii bărbatul lângă tine, a venit la mine, normal, dacă nu îi dai ce îi trebuie!"
pe cuvânt dacă înţeleg cum se pot mândri cu aşa bărbat şi cu ce îi oferă ele! pai pardon, mademoiselle, tu-i dai păsărica, dar nevasta i-o găteşte, scuzată să-mi fie metafora!

amantlâcurile sunt de când lumea pentru că noi, femeile, din postura de nevastă ori de amantă, le permitem!
n-am să înţeleg niciodată de ce trebuie să stai pentru copii. Până la urmă, minciuna asta e veche de când pământul. Iar "domnul", dacă e tată, va plăti oricum pensie pentru fi-su, deci tu vei avea cu  ce-ţi creşte copilul. Singură, departe de bărbatul tău-marfă de schimb. Spune mai bine că eşti egoistă şi ţi-e frică de singurătate în 1, mai bine aia în 2.
n-am înţeles niciodată de ce amantele stau cu bărbaţii altor femei, când ştiu adevărul. Când nu-l ştiu, nu-l ştiu, însă a admite jumătăţi în viaţa ta e ca şi când ai spune că nu valorezi decât vreo 3 bani.

am cunoscut odată un bărbat care-şi înşela nevasta cu fiica celei mai bune prietene a ei. m-a oripilat! Mă gândeam la mult timp după ce am realizat gravitatea, cum mai poate nevasta aia să facă dragoste cu el. cum îl mai poate ţine de braţ şi cum îl mai poate lăsa în preajma copilului lor.

am cunoscut altădată un bărbat care avea vreo 5 amante. pe fiecare le minţea în felul în care îşi dorea fiecare să audă. Când l-am întrebat cum poate mi-a răspuns: "Ai să înţelegi şi tu că poate exista iubire pentru mai multe femei o dată!"
m-am gândit mult la răspunsul lui şi am ajuns într-o altă zi să nu-l mai suport în preajma mea. Mă întrebam cu groază cum o fi să porţi numele unui astfel de bărbat.
sau să fii fiica lui.

am cunoscut apoi un bărbat care spunea că îşi iubeşte nevasta pană la cer şi o respectă, însă relaţia cu amanta este altceva. N-am înţeles niciodată cum vine asta şi am ajuns într-o zi să-mi fie silă să mai trec prin faţa lui. mi se părea că şi pe mine mă priveşte cu dorinţă libidinoasă.
dar el se mândrea cu fiecare cucerire.

am cunoscut amante frumoase, tinere şi deştepte, care aşteptau cu zilele bărbaţii altor femei cu braţele deschise, iubindu-i cu jale.
neveste tinere şi frumoase, la braţ cu bărbaţi pe care-i văzusem cu ceva vreme la braţ cu amantele cochete ori urâte de ţi-era frică să te uiţi la ele.

M-am pus într-o noapte pe numărat familii pe care le cunosc şi care pozează în perfecte şi m-am îngrozit!
amante care se visează doamne ale celui ce îşi minte nevasta şi neveste care se visează unicat în viaţa celui ce vine câte o dată acasă cu şosetele amantei în sacoşă ori cu gulerul roşu. i-a curs sânge din nas, săracului!

şi mă pun unoeri pe întrebat pe Dzeu dacă vreodată  voi ajunge în puşcărie, după ce-l voi asasina pe amantul amantei lui:).


4 nov 2013

De pian

Lumea cântă la 22 de boli

Moartea vine pe vine se ascunde sub clapele pianului

Stau de veghe la ultimul acord

Mă cunun cu La major

Divorţez de Do

Se tânguie melodia falsă vrea puţină voce

Mă închin la portativ

Viaţa se hrăneşte cu talent.

3 nov 2013

Parteneră

Te-am însoţit la nuntă. Cununai

O bucăţică de amethist

Cu una de sânge.

Am stat mândră la braţul tău

Închizând oameni care mă oriveau cu invidie

În cartea sfântă de pe ochiul tău drept.

Citea un înger din mine

Traducerea poemelor unei nunţi perfecte

Dumnezeu aplauda unirea sângelui

Cu toate pietrele preţioase din sufletul tău.

Ai fost odată

Negustor de preţuri.

1 nov 2013

Sunt o poezie

Sunt alcătuită din strofe

La rândul lor sunt alcătuite din versuri

Care se nasc înainte de termen din

Cuvinte

Astea din urmă se despart în silabe

Pe scările tribunalelor numite dureri

Se căsătoresc apoi după ce divorţează cu

Literele

Şi mă formează pe mine.

Ştii să mă comentezi?

1 nov 2013

Eşarfa roşie

Leagă-mi soarta cu fundă roşie

Să mi-o dai cadou într-o zi în care

Se mai duce un an din mine

Leagă-mi soarta cu funie

Când vreau să mă sinucid

n-o lega de gât, să nu moară,

las-o ca testament în urma mea!

Leagă-mi soarta cu eşarfa roşie

Să fie la fel de frumoasă ca mine

La fel de strânsă în soarta ta

Precum mă strâng eu uneori în tine.

1 nov 2013

Singurătatea expiră

Smulge-mi din trup o bucată de singurătate

Uită-te bine la ea să nu aibă viermi

Fă-i analize să n-aibă vreo trichineloză

Pregăteşte-o apoi pentru macerat!

Se spune că sinurătatea

Cu cât stă mai mult în frigider

Cu atât devine mai fragedă

Şi gustul i-l simţi mai condimentat.

Acum,că mi-ai smuls-o de o săptămână

Ai grijă să nu prindă curstă de mucegai

Ţine-o la tine numai câteva zile

Şi-apoi pregăteşte cuptorul, s-o prepari.

Cum, tu n-ai frigider?

1 nov 2013

Firimitura

m-ai aruncat din farfurie în farfurie

mai rămâneam urmă în fiecare

până ce-am ajuns într-un castron cenuşiu

numai o firimitură.

Cine să se sature de mine

Bărbaţilor le spălaseră femeile farfuriile

Urmele mi le scurseseră pe ţevi

Dumnezeu cerşeşte la poarta lui Iov

„Doar o firimitura, doar o firimitură!”

30 octombrie 2013

Ultima viaţă

Mai am de trăit 3 vieţi.

Prima e de dor

A doua de dragoste

Şi a treia de tine

Şi voi muri etern.

30 octombrie 2013