Moartea bătrânilor

mi-au murit bătrânii din satul oltenesc

au răms goale uliţele

cu tot cu bolovanii lor trecuţi de prima tinereţe

cimitirul de la colţ a înviat de vreo 3 ori

pare-mi-se că a mâncat otravă de pâine

sau nu, colivă din târnele bătrânelor

ce dau de pomană pentru bărbaţii lor duşi la război

şi nemaiîntorşi.

mi-au murit bătrânii, bunico,

mi-a rămas gol ochiul

cu tot cu irisul lui abia ajuns la 2 decenii şi puţin mai mult de jumate

mai trec din când în când pe la tine, o dată la câţiva ani

să te plâng la crucea de lemn

cred că nu m-auzi. Altfel

te băteai cu pământul, bunico

să ieşi de-acolo să mă revezi.

mi-au murit bătrânii, ţi-au murit fraţii, surorile şi prietenii.

n-am fost acolo să le dau să-ţi aducă un bilet numai de dus

la mine.

mi-au murit bătrânii, bunico, şi tu tot mă priveşti după perdea

se însoară Dumnezeu cu dracii

şi pe uliţa cimitirului tău

fac nuntă bolovanii între ei.

Te mai visez de câteva ori pe an, bunico,

Urlu în somn de fiecare dată

Îl sun pe tata sau îi dau un sms

-da, ăla pe care nu puteai dumneata  să-l pronunţi-

Să nu uite să-ţi dea de pomană ceva, vecinei de peste drum.

mi-au murit bătrânii, bunico, nimeni nu îmi mai aminteşte de tine

plâng bordurile, asfaltul şi ciutura de la fântână

şi eu muşc din crucea de lemn.

mi-ai murit, bunico, cu obrajii tăi în dungi de carne

ai închis ochii cu gândul la mine

şi mă mai visezi din când în când cu dor.

mi-ai murit, bunico, şi cu tine ai luat şi târnele pe care mă învăţai să le ţin până la biserică.

Au murit şi lumânările pe care le dădeai de pomană pentru bunicul

În noaptea de Înviere.

mi-au murit bătrânii, bunico, bătrânii ăia, ochii ăia, îngerii ăia

cu de toate ce aveau ei în bucata de leafă.

Când ai murit, bunico, am dat câinelui suferinţele tale

Şi după ce te-am lăsat la cimitir

Numai el a venit să doarmă pe mormânt

Şi să îţi spună ce n-am mai avut eu timp.

Bunico, mi-au murit păcatele

Dumnezeu mi-a îngropat tăcerea

Şi acum scriu de mă dor mâinile

Pe care mi le încălzeai în mâinile tale iarna

Când veneam de la făcut oameni de zăpadă.

mi-au murit şi oamenii de zăpadă, bunico,

i-a îngropat şi pe ei cineva în spatele cimitirului din sat

le-a făcut şi lor Dumnezeu biserică

şi mai merg la slujbă când le permite iarna.

mi-au murit bătrânii, bunico,

mi-ai murit

şi pe stâlpul acela cu nume s-au semnat toţi înainte să intre.

Tu i-ai întrebat de unde ştiu să scrie, căci sunt toţi analfabeţi

Şi ţi-au răspuns

Că la moarte nu se vine bun de nimic.

Te învaţă înainte să fii doctor în trecerea dincolo

Lector la universitatea voastră

Şi psiholog între 4 scânduri.

28 oct 2013