"Ghiong - Ghiong"
“Privesc tacuta in zarea indepartata a lumii voastre; voi vreti sa va privesc in ochi. Zaresc chipuri cioplite prin spargeri de ganduri carora nu le cunosc sensul, carora nu le pot striga bucuria mea de copil, carora nu le pot da raspunsuri intelese. Voi vreti sa le numesc “cuvinte”.
Vad ciudatenii care se misca incoace si incolo , care se grabesc sa prinda autobuzul si care isi incrunta fruntile cand usile le-au fost inchise in nas.Voi vreti sa ii numesc “oameni”.
Aud zgomote care imi tulbura linistea tamplelor si nu inteleg nimic.Voi vreti sa le numesc “chemari”.
… din nou “Ghiong Ghiong” !
Ma trezesc ratacita dimineata, cu ochii buimaciti de visele copilariei mele si cineva imi apare in prag, se schimonoseste la mine si repeta aceleasi cuvinte pe care le aud in fiecare zi “spune Buna”!
Eu tac. Ma uit nedumerita la el. Voi spuneti ca este un om! Bun, atunci asa ii voi spune si eu : este un om! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa repet dupa el! Nu inteleg de ce nu poate sa isi vada de trebuirile sale in continuare , asa cum o facea si inainte ca eu sa apar in prag si sa ma lase sa imi clatesc ochii la chestia aia de pe masa, unde se tot schimba imaginile intre ele. Voi spuneti ca se numeste televizor. Bun, atunci asa ii spun si eu : televizor!
“Ghiong Ghiong!”
Merg la baie, trebuie sa ma spal. Asa am auzit la voi! Dar tot nu inteleg de ce nu am voie sa imi pun in cap tot lichidul acela care miroase atat de bine?! , ci ma fortati sa imi spal mainile si fata cu apa si sapun , apoi ma trimiteti la masa?
Nu inteleg de ce tot repetati la nesfarsit acel “Fa ca mine!” care ma scoate din sarite si ma face sa imi musc palmele si sa tip?! Apoi imi luati mainile si imi aratati cum se face! Oare voi cum v-ati simti sa stea cineva mereu in picioarele voastre?
In fine … “Ghiong Ghiong”
Ajung la masa. Indeplinesc acelasi ritual pe care mi l-ati repetat pana cand il vad chiar si in vise: trag scaunul, astept cuminte farfuria cu mancare si .. incepe chinul: trebuie sa mananc singura! Si culmea ! Si cu obiectele acelea ciudate care trebuie mereu duse in farfurie pentru a fi duse din nou la gura pana cand se goleste farfuria!
Ah , cat de ciudati mai sunteti!
“Ghiong Ghiong”!
Apoi, cand sunt fericita ca am terminat, se aude soneria! Incepe iara calvarul. Vad din nou aceeasi fata surazatoare care spune acelasi “Buna, Alexandra!” lipsit de orice sens. Si pentru ca mi-ati tot repetat sa spun “Buna” si nu mai suport sa va aud cum il spuneti din nou , va raspund , crezand ca asa ma veti lasa in lumea mea cu zane si printi.
Dar viata voastra este cruda! Trebuie sa va urmez in camera , sa execut comenzile voastre lipsite de sens si sa repet dupa voi cuvinte fara rost. Si … Doamne, ce ciudati mai sunteti, in fiecare zi trebuie altele noi!Chiar nu mai inteleg cand se va sfarsi aceasta treaba nesuferita!
“Ghiong Ghiong”
Uf , si tot asa … trec orele voastre fara sa le stiu numarul, sunt lasata din nou singura , in sfarsit ma pot uita linistita la cutie (ah , pardon , ma scuzati , se numeste televizor! Da, bun , televizor!) si sa rad cand vad chipurile acelea care se rotesc , se ciocnesc , rad, isi sterg apa de pe fata (cica in lumea voastra se numeste “lacrima”. Eh , asta-I buna!ciudati mai sunteti!)
Vine seara , iara trebuie sa imi schimb hainele singura, si cand cred ca in sfarsit s-a incheiat calvarul iara mi se cere “spune Pa!”
Spun , ce sa fac? Uit mereu , dar pentru ca am vazut ca asta inseamna ca voi putea fi lasata in pace, caut sa imi notez pe foaia gandului cuvantul , s ail folosesc de fiecare data cand vreu singuratate! Bine , eu as dori mereu , dar am vazut ca mi-o acordati doar cand se face intuneric afara si va puneti si voi in pat!
Ma bucur ca sunt iara in lumea mea , dar sunt si nefericita pentru ca stiu ca maine o voi lua de la capat.
“Ghiong Ghiong”
A, am uitat sa va fac cunostinta: Ghiong Ghiong este ingerasul meu , cu care vorbesc in fiecare noapte si caruia ii povestesc despre pataniile mele din timpul zilei , care imi sterge apa aia de pe fata si care nu ma pune sa o numesc “lacrima”.
El ma lasa sa tac . eu ii vorbesc doar prin priviri , tipete si muscaturi. El nu ma pedepseste ca voi cand fac asta, eu asa stiu sa ma exprim . “
Eh …ce ati citit este un jurnal al meu … scris demult pe paginile sufletului meu! Azi nu mai scriu in el, pentru ca m-am facut mare!
Ah , ma scuzati , am uitat sa ma prezint : sunt Ale, am 8 ani si pe mama o cheama Ely!
Asa va voi raspunde acum , dupa ce s-a scurs ceva din timpul vostru, cand ma veti intreba!
Am inceput sa inteleg putin lumea voastra! Si acum ma bucur , si acum vreau sa fiti langa mine, sa dansam impreuna, sa ne invartim , sa facem gimnastica, sa ne uitam pe cartonase si sa spun numele lor, sa spun cuvinte prin care sa ma fac inteleasa!
Nu stiu multe, dar acum nu va mai urasc atunci cand veniti pe la mine!va cer sa veniti in camera mea, sa va arat ca stiu sa arat care este “cana” , sa va arat ca stiu sa va cer “hai cu mine” cand am nevoie sa mergem impreuna undeva !
Tot nu inteleg de ce trebuie sa fac inca tot ce faceti si voi , de ce trebuie sa va raspund atunci cand ma intrebati ceva , dar o fac totusi , caci stiu ac doar asa ma veti lasa mai tarziu cu “Ghiong Ghiong” sa stam de vorba!
A, am uitat sa va mai spun ceva (si cu asta voi incheia)! Eu nu sunt o simpla fetita! Nu ma cheama Ale si atat!
Mama mea ma striga “pisica! Japoneza ,(zice ca vorbesc asemeni lor, dar nu o credeti, eu sunt fetita , simplu!) Soricel (imi place branza topita , asa este , dar eu nu fug de pisici! Decat daca voi sunteti prin preajma!), Migdaluta (hm … pentru ca ochii mei sunt ca migdalele! Da, da! Sa credeti voi ca am eu ochii asa! Cand ma intrebati la terapie “ce sunt” ma puneti sa spun “ochi” , nu “migdale” si apoi ma incurcati cu vorbe d-astea! Cine sa va mai inteleaga ???!)
Si cam atat!
Poate voi reveni cu alte detalii despre viata mea!
Pana atunci va spun “PA” si va rog din sufleteluk meu de Gogoasa “ nu ma deranjati paan nu revin eu cu informatii, Ghiong Ghiong are si el nevoie de mine!”
“Privesc tacuta in zarea indepartata a lumii voastre; voi vreti sa va privesc in ochi. Zaresc chipuri cioplite prin spargeri de ganduri carora nu le cunosc sensul, carora nu le pot striga bucuria mea de copil, carora nu le pot da raspunsuri intelese. Voi vreti sa le numesc “cuvinte”.
Vad ciudatenii care se misca incoace si incolo , care se grabesc sa prinda autobuzul si care isi incrunta fruntile cand usile le-au fost inchise in nas.Voi vreti sa ii numesc “oameni”.
Aud zgomote care imi tulbura linistea tamplelor si nu inteleg nimic.Voi vreti sa le numesc “chemari”.
… din nou “Ghiong Ghiong” !
Ma trezesc ratacita dimineata, cu ochii buimaciti de visele copilariei mele si cineva imi apare in prag, se schimonoseste la mine si repeta aceleasi cuvinte pe care le aud in fiecare zi “spune Buna”!
Eu tac. Ma uit nedumerita la el. Voi spuneti ca este un om! Bun, atunci asa ii voi spune si eu : este un om! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa repet dupa el! Nu inteleg de ce nu poate sa isi vada de trebuirile sale in continuare , asa cum o facea si inainte ca eu sa apar in prag si sa ma lase sa imi clatesc ochii la chestia aia de pe masa, unde se tot schimba imaginile intre ele. Voi spuneti ca se numeste televizor. Bun, atunci asa ii spun si eu : televizor!
“Ghiong Ghiong!”
Merg la baie, trebuie sa ma spal. Asa am auzit la voi! Dar tot nu inteleg de ce nu am voie sa imi pun in cap tot lichidul acela care miroase atat de bine?! , ci ma fortati sa imi spal mainile si fata cu apa si sapun , apoi ma trimiteti la masa?
Nu inteleg de ce tot repetati la nesfarsit acel “Fa ca mine!” care ma scoate din sarite si ma face sa imi musc palmele si sa tip?! Apoi imi luati mainile si imi aratati cum se face! Oare voi cum v-ati simti sa stea cineva mereu in picioarele voastre?
In fine … “Ghiong Ghiong”
Ajung la masa. Indeplinesc acelasi ritual pe care mi l-ati repetat pana cand il vad chiar si in vise: trag scaunul, astept cuminte farfuria cu mancare si .. incepe chinul: trebuie sa mananc singura! Si culmea ! Si cu obiectele acelea ciudate care trebuie mereu duse in farfurie pentru a fi duse din nou la gura pana cand se goleste farfuria!
Ah , cat de ciudati mai sunteti!
“Ghiong Ghiong”!
Apoi, cand sunt fericita ca am terminat, se aude soneria! Incepe iara calvarul. Vad din nou aceeasi fata surazatoare care spune acelasi “Buna, Alexandra!” lipsit de orice sens. Si pentru ca mi-ati tot repetat sa spun “Buna” si nu mai suport sa va aud cum il spuneti din nou , va raspund , crezand ca asa ma veti lasa in lumea mea cu zane si printi.
Dar viata voastra este cruda! Trebuie sa va urmez in camera , sa execut comenzile voastre lipsite de sens si sa repet dupa voi cuvinte fara rost. Si … Doamne, ce ciudati mai sunteti, in fiecare zi trebuie altele noi!Chiar nu mai inteleg cand se va sfarsi aceasta treaba nesuferita!
“Ghiong Ghiong”
Uf , si tot asa … trec orele voastre fara sa le stiu numarul, sunt lasata din nou singura , in sfarsit ma pot uita linistita la cutie (ah , pardon , ma scuzati , se numeste televizor! Da, bun , televizor!) si sa rad cand vad chipurile acelea care se rotesc , se ciocnesc , rad, isi sterg apa de pe fata (cica in lumea voastra se numeste “lacrima”. Eh , asta-I buna!ciudati mai sunteti!)
Vine seara , iara trebuie sa imi schimb hainele singura, si cand cred ca in sfarsit s-a incheiat calvarul iara mi se cere “spune Pa!”
Spun , ce sa fac? Uit mereu , dar pentru ca am vazut ca asta inseamna ca voi putea fi lasata in pace, caut sa imi notez pe foaia gandului cuvantul , s ail folosesc de fiecare data cand vreu singuratate! Bine , eu as dori mereu , dar am vazut ca mi-o acordati doar cand se face intuneric afara si va puneti si voi in pat!
Ma bucur ca sunt iara in lumea mea , dar sunt si nefericita pentru ca stiu ca maine o voi lua de la capat.
“Ghiong Ghiong”
A, am uitat sa va fac cunostinta: Ghiong Ghiong este ingerasul meu , cu care vorbesc in fiecare noapte si caruia ii povestesc despre pataniile mele din timpul zilei , care imi sterge apa aia de pe fata si care nu ma pune sa o numesc “lacrima”.
El ma lasa sa tac . eu ii vorbesc doar prin priviri , tipete si muscaturi. El nu ma pedepseste ca voi cand fac asta, eu asa stiu sa ma exprim . “
Eh …ce ati citit este un jurnal al meu … scris demult pe paginile sufletului meu! Azi nu mai scriu in el, pentru ca m-am facut mare!
Ah , ma scuzati , am uitat sa ma prezint : sunt Ale, am 8 ani si pe mama o cheama Ely!
Asa va voi raspunde acum , dupa ce s-a scurs ceva din timpul vostru, cand ma veti intreba!
Am inceput sa inteleg putin lumea voastra! Si acum ma bucur , si acum vreau sa fiti langa mine, sa dansam impreuna, sa ne invartim , sa facem gimnastica, sa ne uitam pe cartonase si sa spun numele lor, sa spun cuvinte prin care sa ma fac inteleasa!
Nu stiu multe, dar acum nu va mai urasc atunci cand veniti pe la mine!va cer sa veniti in camera mea, sa va arat ca stiu sa arat care este “cana” , sa va arat ca stiu sa va cer “hai cu mine” cand am nevoie sa mergem impreuna undeva !
Tot nu inteleg de ce trebuie sa fac inca tot ce faceti si voi , de ce trebuie sa va raspund atunci cand ma intrebati ceva , dar o fac totusi , caci stiu ac doar asa ma veti lasa mai tarziu cu “Ghiong Ghiong” sa stam de vorba!
A, am uitat sa va mai spun ceva (si cu asta voi incheia)! Eu nu sunt o simpla fetita! Nu ma cheama Ale si atat!
Mama mea ma striga “pisica! Japoneza ,(zice ca vorbesc asemeni lor, dar nu o credeti, eu sunt fetita , simplu!) Soricel (imi place branza topita , asa este , dar eu nu fug de pisici! Decat daca voi sunteti prin preajma!), Migdaluta (hm … pentru ca ochii mei sunt ca migdalele! Da, da! Sa credeti voi ca am eu ochii asa! Cand ma intrebati la terapie “ce sunt” ma puneti sa spun “ochi” , nu “migdale” si apoi ma incurcati cu vorbe d-astea! Cine sa va mai inteleaga ???!)
Si cam atat!
Poate voi reveni cu alte detalii despre viata mea!
Pana atunci va spun “PA” si va rog din sufleteluk meu de Gogoasa “ nu ma deranjati paan nu revin eu cu informatii, Ghiong Ghiong are si el nevoie de mine!”
