pentru palmele mele

miercuri, 30 decembrie 2009

A DOUA OARA!

exista o vorba a dracului de reala ca UNELE LUCRURI ITI SUNT DATE SA LE TRAIESTI O SINGURA DATA IN VIATA , deci fa=le atunci cand ti se ofera, s-ar putea sa nu mai ai ocazia asta niciodata!
scriu pornind de la o "invitatie " primita azi , careia i-a urmat " a doua oara nu te mai invit!" :)) amuzant pana aici!
dar nu despre asta vreau sa vorbesc! ci despre acele lucruri pe care noi , oamenii , din motive prostesti sau temeri , le refuzam! NI le refuzam!!!
vorbesc despre clipele acelea in care ne indragostim si ne e teama sa spunem ce simtim pentru ca Ea va crede ca o sufocam! de clipele acelea in care amanam sa spunem " am nevoie de tine!" din orgolii tampite! pwentru ca EL ar putea crede ca suntem dependente de iubirea sa!
AIUREA! de ce nu va ganditi ca si EL e tot om si nu vrea sa fie un cersetor? ce ai de pierdut daca spui in fata ce vrei? da ,e posibil sa fii refuzat, asta e clar , dar la magazin cand mergeti sa cumparati ciocolata , intrebati daca are si vi se raspunde ca nu , ce faceti? nu mai cautati la alt magazin?
ba da , dar veti spune ca e diferenta!
nu , nu este diferenta! avem o singura viata si o singura moarte de trait! ce conteaza ce crede EA despre tine , atata timp cat tu ai facut ce ai simtit? te respinge? OK, magazine sunt destule , poti incerca in alta parte!
cred ca Dzeu ar trebui sa ne dea la nastere o tablita pe care sa scrie " MAINE NU II ESTE PROMIS NIMANUI!"
sau " A DOUA OARA POATE SA NU MAI VINA NICIIODATA!"
e ca invitatia primita azi de mine:)) (rad strict de modul in care a sunat , nu de ideea acestei postari!sunt foarte multi care se regasesc in sabloanele acestea tampite , care nu isi au rostul atunci cand esti TU in joc!!!)
cand nu ai bani sa-ti cumperi o bijuterie care iti place tare muncesti sa faci banii necesari. sau te imprumuti! sau vine cineva si se ofera sa te imprumute ... uite-asa , din senin! ia gandeste-te: il refuzi? daca da , atunci mergi la terapie , e clar ca ai o problema cu stiam de sine!!!
daca raspunsul e NU , atunci ... gandeste-te ca la fel este si cu temerile astea de a impartasi ce simtim!
dati-le dreaq de orgolii prostesti!!! OAMENII CARE NU IMI VAD VALOAREA NU AU CE CAUTA LANGA MINE! daca am avut curajul sa spun in fata ce vreau si am fosr respiuns trebuie sa ma felicit pentru pasul facut!!!
uneori e de ajuns sa CERI!!! sau sa sugerezi ca VREI! alteori trebuie sa lupti mult sa ai ... ! dat treaba asta cu lupta e relativa al naiba!!!
ia ganditi-va la prostiile alea care incep cu O , numite ORGOLII , cand simtim si nu spunem pentru ca ne e teama sa nu fim respinsi! cand spunem "DACA MA VREA INSISTA" .
da? tu ai insista in locul LUI cand ai fi respins prima data? EU clar NU! am primit un refuz nu mai incerc a dpoua oara pentru ca nu vreau sa stresez pe nimeni!
dar ... e posibil ca a doua zi sa apara altcieneva care sa imi spuna in fata c
e vrea si sa castige ceea ce TU ai pierdut!!! de ce? PENTRU CA AI TACUT!!!
asa ca , prietena draga, invata sa spui DA atunci cand simti , invata sa spui NU cand nu vrei!
nu uita : A DOUA OARA NU TE MAI INVIT!!!":)))

marți, 29 decembrie 2009

Iubirea - DEPENDENTA sau INDEPENDENTA?

Scriu printre lacrimi ... nu pentru ca iubesc si nu-mi este impartasita iubirea ... plang pentru ca DIN NOU aud spargeri de vise! vise pe care oamenii si le fac ... din cioburi de iluzii ramase din sticlele si farfuriile dorintelor!
plang fara acele lacrimi umede ce se strang pentru a umple paharele de cristal din vitrina cumparata saptamana sau luna trecuta , sau anul trecut ...
plang cu lacrima deznadejdii durerile voastre, ale celor ce iubiti DEPENDENT! crezand cu ardoare ca dand totul si cerand totul de la cel de langa voi veti fi fericiti!
credeti dureros de fals ca fara EL sau fara EA viata nu mai are sens! ca langa EA sau langa EL aveti TOTUL! ca in EL sau in EA se gaseste adresa implinirii. si sunteti in stare sa spargeti in bucatele fiecare ciob de EA sau de EL , pentru a gasi bucatica de hartie pe care sta scrisa cu litere tremurande implinirea voastra!
credeti ca acest vesnic " INIMA MEA ITI APARTINE" da culoare, deschide si inchide porti de fericire! de ce nu va uitati putin spre buzunarul de la piept , in dreptul inimii EI , sau al LUI ? veti vedea ca acolo nu se ascunde inima voastra! acolo sta inima celui / celei pe care o /il iubiti!
daca i-ati da inima voastra voi cu ce ati mai ramane? cu ce l-ati mai iubi , daca in inima sta toata dragostea ce i-o purtati???
ce ai TU ramane al TAU ! inima nu este o foaie de hartie pe care o pasezi de la unul la altul , nu este mingea de fotbal pe care s-o arunci in poarta adversarului !!!
"NU POT TRAI FARA TINE!" - cand ai venit pe lume exista EL /EA? in viata ta?NU! si atunci cum ai reusit sa traiesti? EL / EA nu este nimic din tine vital , este doar o alta persoana , ca si tine!
daca ai trait atatia ani fara EL, inainte sa apara, de ce nu poti trai si dupa ce el a plecat ? dupa ce ti-a facut fericite clipele trecute? de ce DEPENDENTA de EL cand esti Dumnezeul propriei tale fiinte? cand totul depinde de tine, de ce vrei si ce speri?
de ce nu poti fara EA ? uita-te cateva clipe la mainile tale! tremura? inseamna ca TRAIESTI! emotia insemna viata , iubirea inseamna viata! traiesti PRIN iubire , CU iubire , DIN iubire!
plangi? asta nu este dovada ca TRAIESTI? arata-mi un mort care plange! ah , cat as vrea sa imi mai vad macar o data bunica varsand lacrimi! ah , cati dintre noi nu ar mai vrea sa -si vada persoane dragi plangand din nou!!! dar ... AU MURIT!
TU NU ! tu traiesti! prin lacrimi , prin dureri , prin taceri , prin cuvinte si ganduri!
"TU ESTI LUMINA OCHILOR MEI!" - pana a-l cunoaste ai vazut? DA! atunci cum este EL lumina? cand inchizi ochii atunci cand ii dai cel mai sincer sarut din toate cate pot exista inseamna ca EL iti face rau pentru ca nu mai exista lumina???
gandeste-te de 10 ori cand citesti randurile acestea si incearca sa privesti destinul in fata! acel destin pe care ti-l cladesti SINGUR! nu CU ea , nu FARA ea ... ci pur si simplu ... SINGUR!
DECI? INDEPENDENT!!!!
Existam independent de timp , de lacuri , de ploi! suntem unici! suntem UNUL singur! nu DOI!
traieste pentru tine , prin tine !
EA este doar un "ceva" ce te implineste ca barbat! EL este acel "ceva " care te implineste ca femeie!!! fiecare insa suntem raspunzatori pentru sentimentele noastre!
nu EA te-a facut sa o iubesti!!!!! chiar NU! deci nu este EA vinovata ca a plecat de langa tine! ea este aceeasi AZI , ca si MAINE , ca si peste ANI!
EL este acelasi in fiecare clipa ca si in fiecare PARTE DIN EL, deci nu este raspunzator pentru dragostea pe care tu i-o porti! EL raspunde pentru ce simte EL , nu pentru ce simti TU!
IUBIM ... CU totii o facem , recunoastem sau nu .. intr-o zi ... toti suferim .... strigam asta sau pastram in noi ...!!!
depinde doar de NOI cum traim DUPA el / ea!!!!
in lacrimi , in doliu sau imbracati in rosul acelei iubiri frumoase care ne-a scuturat gandurile si tamplele amintirilor paan la lacrimi!!!
oricum ai alege sa o faci , nu uita ca IUBIREA NU MOARE ! iubirea nu este o entitate distincta!!!
pe ea nu o ingropam ca pe cei dragi noua pentru a nu o mai vedea niciodata!
iubirile vin si pleaca! ca avem poate una singura in viata ... e adevarat! se poate!
dar poate reaparea oricand!!! pt oricine!!!
in loc sa spui "sunt fericita pentru ca MA IUBESTI!" spune mai bine "sunt fericita pentru ca TE IUBESC!" de ce??? pentru ca totul depinde de TINE , nu de EA!nu de EL!!!
PLANG cu lacrimile de tinichea ale dorintei de a ajunge sa mai traiesc acel DOR de el! nu acel EL din trecut pe care am ramas fixata! nu , el a fost! EA afost! EI traiesc separat de noi!!!! deci? noi de ce nu am trai separat de EI?
vorbesc despre acel DOR de TINE!!! acest pronume personal care nu are voie sa ramana acelasi dupa ce EL nu mai saruta buzele mele! ale tale sau ale lor!!!
parca ieri am spus "MI-E DOR DE TINE!" DA, chiar am spus ... unui EL care exista ACUM , INDEPENDENT de trecut! un EL ce exista in acest prezent pentru care sunt mandra! de ce ? pentru ca EU mi l-am cladit! nu EL ! nu Dumnezeu! DOAR EU!!!
e pentru voi! cititi si simtiti!!!!

luni, 28 decembrie 2009

invatand de la Iarna


de fiecare data cand iubim introducem in scoica de aur a Timpului moneda fericirii. Atat de mica , atat de argintie si atat de rece , ca pare o foita de gheata adunata de pe lacul plangerilor!

de fiecare data cand iubim ne ascundem sub zapada sperantei si ne incalzim la focul dorintei mainile tremurande de emotie si nesat!

de fiecare data uitam insa sa privim cu optimism , cu zambetul cald al increderii timpul trecut! uitam sa multumim fulgilor de nea din ochi ca ne-au permis sa ii topim in palmele durerilor noastre , uitam sa le multumim ghetarilor ca s-au dezghetat atunci cand facusem un foic saracacios , din vreascuri gasite in paduri triste si saracacioase!

de fiecare data uitam sa plecam cu fruntea sus , asemeni Iernii , facand loc altei iubiri ...

de fiecare data uitam sa ne imbracam mai gros decat data trecuta , de fiecare data uitam sa ne luam in palme cativa tepi din brazii deznadejdilor , pentru a ne invata cu durerea intepaturilor!

de fiecare data ne multumim cu vesnicul " ma doare" , in locul rasunatorului " am iubit" !

haideti sa invatam de la Iarna sa ningem cu fulgi de "inca o data" , sa ne batem cu bulgari de " nicaieri " , sa viscolim cu nameti de sarutari , sa curatam cu lopeti de "nopate buna! " , si sa plecam spre primavara urmatoarei Iubiri cu picioare de elefant : calcand apasat, sigur, calm si cu incredere pamantul Iubirii ce va veni apoi!

haideti sa invatam de la Iarna sa ne facem gandurile oameni de zapada , visele clopotei , dorintele beteala si luptele saniute!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Acolo sus!


acum 1 an ... , cand zapada cadea atat de ALB , atat de pur, atat de altfel decat o face orice altceva , EA se invata sa zboare printre ingeri , acolo unde multi ne dorim sa fim uneori!
EA, femeia ce m-a invatat ca nu e de ajuns o viata pentru a ne multumi unii altora pentru fericiirile sau nefericirile pe care ni le-am pricinuit!
FeMEIA care mi-a aratat drumul catre implinire , fara betii si impliniri fizice ! FEMEIA care mi-a pus in brate pruncul increderii ca viata se va sparge intr-o zi in bucatele si din ea va ramane doar picatura de lut ce a dat putere viitoruluipentru a trece cu bine inot , toate oceanele durerilor!
a trecut 1 AN de cand a urcat la cer fara sa mai reuseasca sa imi spuna un ultim " AI GRIJA!"
dar am inteles din adancul ochilor ce s-au inchis inainte ca eu sa ajung sa ii mai vad pt ultima oara ca mereu ma va iubi , chiar daca Acolo e mai greu , emai usor sau e mai ALTFEL decat in oricare alt loc din lumea noastra!
a trecut 1 an de cand am privit-o pentru ultima oara : trista , rece , inclestata in vesnicia care niciodata nu se va mai intoarce! 1 an de cand am invatat sa ma abtin a striga-o cand ajung in casa pe care a lasat-o goala , rece si infrigurata!
1 an de cand am invatat sa merg la mormant si sa pun o floare si o lumanare in locul pe care mereu si-l vizita ca pe un sanctuar!
1 an de cand am invatat sa traiesc SINGURA , intr-un colt de rai lassat de EA ca mostenire! singura avere pe care a reusit sa mi=o stranga atatia ani!
1 an de cand impart cu ingerii bucata mea de iubire pe care nu o voi vinde niciodata!
sunt trista , da, mai trista decat am fost vreodata , dar zambesc , asa cum ii placea ei mereu!
voi rade si voi plange la fel ca pana acum!
sunt OM ! sunt acea pasare care mereu seva intoarce in "tara ei" cand frigul ii va invada fiinta!
Bunica ... fiinta care mi-a aratat ca nimic in lume nu e vesnic !
nici chiar EA!!!
TE IUBESC sub neguri , sub frunze , sub viata!
:((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((

joi, 10 decembrie 2009

Catalina Toma ( Nicolescu )- fata ascunsa a adevarului

oameni se nasc zilnic. Oameni mor zilnic. Oameni rad zilnic. Oameni plang zilnic.
Oameni suntem si Tu si Eu ... Om nu inseamna sa te nasti , sa razi, sa plangi , sa nasti la randul tau , si apoi sa mori.
Om inseamna sa INVETI sa te transformi in om clipa de clipa. Sa inveti sa descoperi Omul din tine , sa inveti sa te nasti pentru a mia oara daca e nevoie , sa renasti din propria cenusa pentru a muri de fiecare data cand in sufletul tau totul se darama!
Nu as putea spune ca am fost vreodata prietene de suflet , nu ne-am stiut secretele si nu ne-am simtit ca suflete pereche :)
am fost doar colege! Insa nu unele de "birou , de banca sau de studio" :). Ci colege de Suferinta. Colege de Fericire! De TOT si de Nimic in acelasi timp.
ne diferentiaza varsta , diplomatia :)) si facultatea! Cam mult pentru 2 persoane care s-au intalnit intr-o primavara in care soarele abia avea curajul sa isi dezgoleasca fata pentru zambetul unui copil care isi plangea in fata noastra nefericirile copilariei sale!
cam mult pentru a da vreo sansa vreunei apropieri intre noi!
ne desparteau diferentele; pentru ca mai tarziu sa ne apropie singura asemanare : dragostea pentru copii!
acea dragoste care isi cauta implinirea in zambetul cristalin al celui ce iti striga numele pentru a-i da ceea ce l-ai invatat!
acea dragoste care nu leaga si dezlega , ci IMPARTE! imparte fericirea in mii de bucatele pe care le da oricui vrea sa primeasca~!
acea dragoste pe care toti o uitam intre peretii caselor pe care am cheltuit averi!
acea dragoste pe care o vrem in fiecare clipa in care ne dam seama ca A FI COPIL INSEAMNA MAI MULT DECAT A FI OM!!!
Am fost colege de durere ... cu fiecare muscatura , cu fiecare lovitura , cu fiecare ciupitura , cu fiecare tipat, cu fiecare nepasare!
am fost colege de fericire ... cu fiecare implinire a visului acela de copil nascut sa isi caute singur sensul in lumea noastra meschina si rea!
am fost colege de TOT : acel tot pe care nimeni nu ni-l poate da , oricat ar vrea de tare!acel tot pe care nimic nu il poate cumpara , atat de simplu si de neinsemnat , dar atat de nepretuit!
am fost colege de Nimic ; acel nimic ce pare a se ascunde in spatele rasului copilului ce nu tine cont de cei din jurul sau : rade si plange cat si cum vrea!
De la ea am invatat ca nimic nu are valoare cand vrem noi sa o dam , valoarea isi pastreaza imensitatile pentru clipa suprema , cand nu mai credem in nimic!
de la ea am invatat ca zambetul unui copil valoreaza mai mult decat milioanele pe care afaceristii le castiga in minute petrecute la masa negocierilor.
ea m-a invatat ca timpul nu negociaza cu noi! nici cu copiii pe care incercam sa ii aducem in lumea noastra , fara a intelege ca lor nici macar nu le-am cerut parerea!
ea m-a invatat ca lacrima unui copil nu valoreaza nici mai mult nici mai putin decat acel Final de drum pe care noi il alegem in locul lui!
de la ea am invatat ca un copil nu este un robot pe care avem dreptul sa il programam cand vrem !
nu este o masina cu care bati kilometri intregi fara a-ti pasa ca ar putea ramane fara combustibil!
un copil este exact cheia cu care poti inchide sau deschide portita inimii!
ea m-a invatat sa pun pe locul 1 viata , si nu banii , zambetul si nu averea , lacrima si nu diamantele!
am fost 2 ani umbra si realitate pentru copiii carora le-am daruit timpul , dragostea si increderea noastra , si am primit insutit pentru toate astea : zambetele lor si puterea de a merge mai departe , oricat de greu ar fi sa urci prin nametii vietii!
am fost 2 ani speranta si durere pentru 2 copii care ne-au ajutat sa rupem neincrederile in fasii si sa le aruncam in marea de nepasari a lumii noastre!
am plecat pe drumuri separate , suparate sau dezamagite una de alta , ca orice om care isi cauta sensul in lumea pe care acesti copii incearca sa o destrame! sau sa ne invete pe noi sa o cladim din altceva decat din pietre si caramizi pe care orice cutremur o va darama!
am plecat plangand din viata unui copil pe care il iubesc fara a-i cere sa imi dea ceva sau sa imi recunoasca chipul sau vocea! am plecat plangand cu lacrimi de speranta , stiind ca ramane in bratele ei , acolo unde se va putea mereu refugia si rade sau plange fara teama ca lumea il va judeca!
am plecat fiind sigura ca intr-o zi il voi revedea , ca intr-o zi imi va striga numele amintindu-si sau nu dragostea pe care i-am dat-o neconditionat! dar fiind sigur pe puterea sa de copil , pe zambetul lui de inger!
drumurile noastre s-au separat din suparari sau framantari zadarnice!
se vor reintalni intr-o zi sau nu , raman amitirile lacrimilor ce le-am pricinuit fara sa vrem ingerasilor care ne-au invatat ca nimeni nu are dreptul asupra noastra!
raman zambetele copiilor ce si-au sculptat sperantele in pietrele tari ale nerenuntarilor noastre , ale fortei cu care ne-am inarmat pentru a putea iesi de sub daramaturi!
iti multumesc pentru ca fiecare cub pe care m-ai invatat sa-l pun in turnul ridicat si daramat de atatea ori l-ai pictat in culorile curcubeului!
iti multumesc pentru ca m-ai invatat sa strang mainile cuminti ale ingerasilor nostri in pumnii puterii mele de a renaste cu fiecare litera mai mult , cu fiecare cuvant mai puternic , cu fiecare privire ... pana la cer!
iti multumesc pentru ca m-ai invatat ca construiesc piste de avioane si cai ferate care intotdeauna vor duce la Realitate!
iti multumesc pentru ca puzzle-ul vietii mele are mai mult de 10 piese datorita tie! caci tu mi-ai aratat ca exista multe cai de a fi fericit , de a gasi drumul spre implinire!
iti multumesc pentru acel castel in care m-ai invatat sa "indes" mai mult de 1000 de miracole!
iti multumesc pentru acei pitici care invatau impreuna cu Luca sa se ascunda sub stresini pentru a nu se uda!:) ( nu plange cand citesti , au plans ei destul pentru vremurile in care noi nu vom mai avea lacrimi sau cand pur si simplu nu ar trebui sa le varsam!!!)
iti multumesc pentru trenul pe care m-ai invatat sa-l strang doar dupa ce Vlad se juca pret de cateva clipe cu el! acum am inteles de ce : pentru ca exista clipe in care sinele se strica , iar vatmanul imbatraneste , se imbolnaveste si moare!!! asa ca timpul acela in care manuta lui atinge sinele poate nu se va mai intoarce niciodata! si chiar nu s-a mai intors!!!
si ar putea continua rauri de cuvinte ...
dar timpul si trecutul vorbesc .. intre ele , pentru ca viitorul sa isi urmeze cursul!!!
PS : iti multumesc pentru papusica ce sta cuminte in vitrina , amintindu-mi mereu ca am insemnat candva ceva pentru tine!!!

miercuri, 9 decembrie 2009

putin cate putin


Anul 3 de facultate. Etajul 8, caminul Stoian Militaru. Eu cu ale mele , ea cu ale ei! ( colege si probleme!) caci doar fiecare suntem unici in felul nostru!

Vopsea peretii .. asa mi-o amintesc : cu trafaletul intr-o mana si cu alta unealta ( al carei nume imi scapa acum , oricum, chestia aceea ciudata cu care se rascheteaza peretii) :)) in cealalta!

A doua zi nu avea unde sa doarma , mirosea in camera ei a ceva ce bucurestenii nu cred sa fi simtit vreodata in viata lor , bamboo-istii nu au vazut niciodata! clar , astea sunt facute doar pentru cei din provincie , niste "parveiti" :P.

Am luat-o sa doarma in camera mea ( care evident , nu fusese inca zugravita ; spun evident pentru ca cine ma cunoaste stie cat sunt de dezorganizata!):)) avea in nari miros de vopsea , pe haine urme de lavabila, dar in suflet bucurie " ale dreaqu` mai suntem " :)! ( specific noua!)

azi ... dupa 2 ani ... eu , undeva in chirie , incercand sa supravietuiesc neputintelor si dezamagirilor fiecarei clipe , ea , in acelasi Stoian Militaru , intr-un apartament care pastreaza inca urmele amintirilor mele prafuite ale unui EL trecut demult in Amintire:))

EU ... ultimul an invatand sa-mi implinesc visul "Psihologie judiciara" de care radeau toti care ma auzeau , mai putin ea . care m-a lasat sa visez pana la implinire!

EA ... anul al 3 lea la visul pe care il avusesem si eu cu multi ani in urma ... ( diferenta fiind aceea ca engleza ei este engleza, a mea este romaneasca):))

NOI ... 2 suflete care supravietuiesc in aceeasi lume in care toti ne luptam sa castigam respect si recunostinta!

NOI ... 2 nesuferite care au curajul sa spuna tare si raspicat ca nu vor sa mai fie inca una care mai trece prin patul unuia sau altui barbat!

NOI .. 2 proaste care prefera singuratatea decat viata langa un El care sa le-o faca un calvar!

NOI .. 2 fraiere care nu schimba barbatii ca pe sosete, ci raman singure din respectul pe care si-l poarta , din mandria de a fi SINGURA in viata fiecaruia din acesti "crai" care vor cat mai multe trofee , fara a realiza ca trofeul din hartie este ultimul pe care ar trebui sa si-l doreasca!

NOI ... 2 nebune care refuza sa mearga la spitalul 9 pentru ca stiu ca acolo se fabrica nebunii, nu se recupereaza , :)) si prefera sa se trateze una pe alta , prin metode ce nu tin de terapia ABA.:))

mai tii minte cand ascultam "OLTENIA , ETERNA TERRANOVA" pana iti iesea prin creieri :))??? cand era sesiune si in loc sa invat ascultam populara , si jucam de mama focului? =))

iti amintesti cand ne imbracam tiganci si trageam chiote ca nebunele , apoi venea Dana si tipa la mine ca nu poate invata din cauza mea ?

iti amintesti cand erau vase murdare in chiuveta si toate puneau vina pe Monica , cand ea saraca nu avea nici o treaba uneori ? doar pentru ca este imprastiata, era mereu cea vinovata?

mai tii minte cand mi-ai zis ca ma voi casatori cu X si m-ai "fortat" sa te pun nasa :))? Nu m-am casatorit cu el , ( dar nu e timpul trecut !!=)) ) , nu te pun nasa pentru ca doar la el ai avea trecere , sau onoarea sa fii nasa mea :P=))

mai tii minte cand imi dadeai uscatorul de par si eu uitam sa-l folosesc , dar il tineam in camera 2-3 zile?=)) cand ascultam manele si ne luam la intrecere cu baietii de pe scara vecina?=))

cand dansam pe "zboara milioanele" si beam vin cu cana primita in dar de la "iubirea vietii mele" ?=)) in amintirea vremurilor bune?=))

iti amintesti cand m-a cautat El dupa atatia ani si toata lumea ma condamna ca accept intalnirea? doar tu mi-ai spus atunci

"fa ce simti, nu asculta de nimeni!"? ( ce dreaq putea sa-mi faca ? ai vazut tu drac mort si rata innecata? chiar daca mi-am dat intalnire pe lacul tieneretului!!) =))

iti amintesti cand ieseam noaptea in parc cu Razvan si ne dadeam in leagane?=)) cand ieseam in pijamale sa luam paine si apa la 5 litri ?=))

cand veneai la mine in camera si gaseai castele de haine pe toate paturile?=)) acum deh .. doar tu inteleageai ca la mine bogatia consta in "una peste alta" =)) , nu in haine de pitzi puse pe umerase si calcate ca pentru nunta!=))

cand imi dadeai crema de ciocolata trimisa de mami tau ? cand te-ai mutat la mine in camera si stateam pe mess amandoua si radeam de toti=)) sau cand ne "indragosteam" de diversi =))

Ancule , au trecut anii , dar amintirile raman! si oamenii se schimba! ma bucur ca timpul nu a rupt legatura asta , ci ca a facut-o mai puternica si a strans in buchetele greutatile , necazurile si neajunsurile vietii noastre de studente , lasandu-le sa se ofilieasca pe mesele credintei ca timpul nu va fi niciodata dusmanul nostru , ci doar timp!

ma bucur ca suntem NOI , fara teama ca lumea ne judeca !

suntem tot "2 jmekere cu 83573-6=23 de jm" =))

mereu razand si facand haz de necaz! mereu plangand cand ne amintim frumusetea anilor trecuti , dar niciodata regretand ce am facut!

suntem NOI ... cele ce au curajul sa le spuna in fata barbatilor ca "fericirea NU are chipul tau ! fericirea are doar chipul meu!"=))

te pup!



duminică, 1 noiembrie 2009

barbatii .. asa cum sunt ei!

de ce subiectul acesta? simplu : pentru ca mereu femeile au senzatia ca barbatii sunt vinovati pentru tot ce se intampla rau in lume, pentru tot ce li se intampla rau in relatie , pentru tot ce le iese aiurea in "salarizarea" intimitatii lor.
adica barbatii sunt un fel de "bau bau" al societatii in care traim.
nu scriu aceste randuri pentru a le lua apararaea , departe de mine acest gand!!! sunt femeie si am suferit ca oricare din femei cel putin o data in viata din cauza unui barbat!
dar asta nu i i da dreptul sa-i judec si sa le atribui lor toata vina asupra esecurilor mele!
asa ca , fetelor, aflati in primul rand ca barbatii SUNT dificili! da, am scris bine acest cuvant (da , dragilor , vreti sau nu sa recunoasteti , sunteti dificili , chiar daca mereu sustineti ca noi suntem acelea!)
Barbatii sunt de cele mai multe ori distanti in aparenta , lasandu-ti falsa impresie ca nu poti avea incredere in ei. - spun falsa pentru ca de fapt barbatii cauta (desi putini sunt cei ce recunosc- increderea femeilor din nevoia de a se confesa acestora spre a-si invinge propria rusine!!!)
cand arati ca vrei sa ii cunosti mai bine , se ascund brusc in ei si devin de nepatruns. Nu pentru ca asa ar fi ei ca natura , nimic mai fals pentru cele care gandesc ca firea le este asa !!!
o fac datorita - sau din cauza, o puteti lua cum vreti- "a tributelor " lor masuline - iar acelea sunt 7 la numar:
1) Rusinea " baietii nu plang ": acesta este motivul pentru care ei nu vorbesc sau evita subiectul SENTIMENTE. Normal , deoarece atunci cand se deschid , scot la iveala un eu plin de dramatism si uluitor de vulnerabil!
cei ce citesc aceste randuri imi vor da dreptate daca se vor gandi mai ales la modul in care le-au fost prezentate "lucrurile " inca din copilarie " ce plangi ca o muiere?" - e posibil sa fie cuvintele unui tata plin de orgolii masculine.
credeti-ma pe cuvant , barbatii pot vorbi si atunci cand o fac pot spune lucruri inaltatoare , si mai ales SINCERE!
ceea ce nu au ei este sprijinul femeii de langa ei, care sa il accepte asa cum este el , cu vulnerabilitatile si defectele sale !
in orice barbat exista o " farama" de femeie .
ciudat sau nu , barbatii isi proiecteaza propria rusine asupra partenerei, asa ca , atunci cand se simt slabi , vulnerabili sau au diverse probleme care ii face sa se simta inferiori , se pot trezi criticandu-si femeile pentru ca nu au suficienta grija de ele , ca nu au purtat niciodata inelul pe care i l-au oferit cadou . Evident , in aceste situatii ne simtim neatragatoare si le reprosam ; in loc sa ne uitam mai adanc in noi insine si sa ne dam seama ca in spatele acestor usi se ascunde un alt motiv care in fapt nu are nici o legatura cu frumusetea noastra fizica. Intrebati-va mai intai , fetelor , daca nu cumva i s-a intamplat ceva la serviciu , daca nu ar fi mai bine sa va deschideti sufletul pentru a-l indemna astfel si pe el sa-si deschida cutiuta lui!
2)Absenta emotionala ( Nu stiu ce simt)
barbatii au tendinta de a trai doar in mintea lor si de a se distanta de sentimente . Dar asta nu inseamna ca ei nu sunt capabili sa simta ! nu! doar ca au nevoie de o femeie care sa caute sentimentele acolo unde sunt , si nu acolo unde lipsesc! adica ?! Adica , fii desteapta si accepta-i furiile , supararile , maniile si invata sa le apreciezi! si acestea sunt tot sentimente! si mai ales sunt sentimentele barbatului de langa tine!
invata sa admiri aceasta aparenta de putere ce insoteste insensibilitatea aparenta a barbatului de langa tine!
invata sa traiesti experientele emotionale ale barbatilor chiar in domeniul lor !!!!
daca nu-ti poti invinge inamicul , atunci devino aliatul sau!
3)Nesiguranta masculina ( m-am saturat sa fiu cel mai bun!)
acum mult timp stateam de vorba cu un tip de care - fara a ocoli si a ma ascunde dupa degete- m-am indragostit nebuneste care mi-a spus la un moment dat : Monica , as vrea sa nu am sentimente. Pur si simplu sa nu mai simt nimic . Va dati seama ca in mintea mea atunci a fost ca el isi exprima intentia de a se retrage din lupta asta pe viaat si pe moarte!nimic mai fals insa ! ceea ce isi dorea de fapt - nu stiu isna daca era constient de asta! - era sa inceteze cautarea activa a bravadei amsculine si sa se retraga pasiv in grija pe care le-o atribuim mereu femeilor. ce inseamna asta ? dorinta barbatilor de a urmari decat de a fi urmariti , de a fi mai degraba obiect decat subiect al atentiei celorlalti - care , desigur , cred la fel de fals ca daca esti barbat trebuie sa iesi mereu in fata!- apoi .. dorinta barbatilor " de a li s eface " mai degraba decat de " a face" . Si nu credeti ca este normal , la urma urmei ? ei trebuie sa aduca cei mai multi bani acasa , adica sa faca , nu sa li se faca !dupa logica noastra stupida , barbatul este diferit de femeie!
si vi se pare corect ? nu , nu este!
exista diferente intre cele 2 sexe , dar ele pot fi depasite printr-o comunicare eficienta!
diferentele nu doar ca pot fi depasite , ci pot fi chiar integrate! cum ? barbatii si-ar putea accepta propria feminitate in ciuda amenintarii pe care o reprezinta ea pentru masculinitate!
dar acest lucru nu poate fi acceptat de barbati daca nu au langa ei o femeie care sa le dea increderea ca a fi femeie nu insemna a fi slab!
ia ganditi-va la barbatii care aleg sa mearga in razboi din orgoliu , cad pe front si mor , iar acasa femeile ramase trebuie sa faca fata greutatilor ? cine este curajos aici ? doar barbatul ? femeia nu oare ? ea a ramas sa razbata! fara el si poate cu 2 - 3 copii de crescut!
4)Narcisismul (uita-te la mine, atinge-ma , simte-ma!)
hahaha , ati spune , nu ? :) cam asa am reactionat si eu cand am citit in cartea lui Alon Gratch !
cate dintre noi nu am avut sau nu avem de luptat cu narcisismul babatilor de langa noi ?
dar cate din noi stim ca acesta este doar un derivat al conflictului nesigurantei masculine? narcisismul masculin este dorinta barbatului de forta , realizare , putere!
pentru ca se simt nesiguri in fata dorintelor feminine, trebuie sa-si dovedeasca tot timpul ca sunt barbati. Iar acesta trebuie vazut de toti , clar , nu doar de femei!
principala problema a narcisicului este lipsa de interes pentru ceilalti ,fara a-si da seama ca sfarseste prin a-si face singur rau!
ia ganditi-va la barbatii care toata viata au alergat dupa cariera si s-au trezit la 60 ani straini de sotie si copii.
ganditi-va apoi la cei care testeaza limitele propriului lor corp spre a-si dovedi barbatia: schimba femeile ca pe sosete , nu de dragul intimitatii pe care activitatea sexuala o ofera , ci pentru a-si depasi frica de batranete si de decadere .
cum il viondecam pe un barbat egocentric? iubindu-l si acceptandu-l asa cum este el , sa-i admiri succesele , dar sa-i respingi egocentrismul!
5) agresivitatea ( iti arat eu cine e seful!)
este rezultatul nesigurantei masculine , frica barbatului de a se pierde intr-o femeie , care , de altfel , este so o dorinta puternica . - amintiti-va ce spuneam la "nesiguranta masculina": barbatul isi doreste sa devina pasiv , adica sa fie femeie - inconstient-
centrtul nesigurantei masculine este conflictul intre dorinta de a fi (cu) o femeie si teama pierderii masculinitatii!
cum facem fata unui astfel de barbat ? ECHILIBRUL!raspunde-i cu acceeasi moneda!nu intra in jocul abuz- remuscare- comportament bun , caci nu vei avea de a face fata cu el doar de 2 ori! un barbat caruia i-ai acceptat o palma ii vei m ai accepta si pumnul!
vei ajunge la un moment dar sa iti fie atat de frica de agresivitatea unui barbat , incat nu vei mai fi capabila sa mai vezi grija si protectia pe care un altul ti le poate darui1 nu toti barbatii sunt monstri!!! belieeve me!!:)
lasa-l pe barbatul de langa tine sa0si descarce agresivitatea pasiva , fara a-i fi teama ca te va rani!
6)Autodistrugerea (a te razbuna pe cienva prin privarea propriei persoane de anumite lucruri!)
o prostie veti spune , nu ?:)
orice solutie ar gasi el sa se razbune pe tine , nu -ti asuma responsabilitatea pentru comportamnetul sau!
7)Initiativa sexuala
drumul cel mai bun spre inima unui barbat este sa-l ajuti sa vorbeasca mai degraba ca o femeie si sa actioneze ca un barbat!
si chiar functioneaza!!!
dar pentru a-i cunoaste pe ei , trebuie sa ne autocunoastem!!!!
deci , fetelor , atentie : barbatii nu sunt niste monstri , sunt doar oameni care trebuie si MERITA intelesi asa cum sunt. Acceptati in limite!

luni, 19 octombrie 2009

Cadou pt tine

- lui Cristian Iordache

Nu stiu sa reactionez in momente in care ar trebui sa fiu un om ca oricare altul , sa te imbratisez si sa-ti spun un “la multi ani!” traditional si plin de sinceritate.
Nu stiu sa spun lucruri marete in clipele in care ar trebui , nu stiu sa dau diverse motive pt ca tu sa fii fericit sa ma ai langa tine.
Nu stiu sa iti fac cadouri de care sa te bucuri toata viata , nu stiu sa-ti cumpar nimic de valoare .
Tot ce stiu este sa-ti cer sa nu ma privesti atunci cand simt ca sunt jos , ci pur si simplu sa ma iubesti asa cum ai invatat. In zile in care trebuie sa fii cel mai fericit , la fel ca sin in zilele in care nu se intampla nimic spectaculos.
Daca nu stiu sa privesc in ochii tai atunci cand ar trebui sa o fac este pt ca nu ceea ce vad este darul pe care vreau sa ti-l ofer (pt asta am aparat de fotografiat :), deci mi-e simplu sa iti pun o poza intr-o rama pe care sao privesti zilnic sis a-ti repeti “ah , ce frumos sunt!”:))
Insa nu asta stiu sa ofer , nu asta vreau sa iti arat in fiecare clipa , in diminetile in care te trezesti somnoros si fara pofta de a munci … ceea ce vreau sa iti arat este fotografia sufletului care m-a invatat sa am incredere in mine chiar si atunci cand toate firicele ce-mi tin speranta mi-au fosta taiate de oameni rai , care tot ce vor este sa ma vada jos.
Vreau sa-ti arat fotografia aceea curata , ce nu a vrut sa treaca mai intai prin fotoshop pentru a-si sterge imperfectiunile.
Fotografia aceea facuta de un om simplu , care nu a invatat sa minta prin culori si transformari egale cu perfectiunea.
Fotografia aceea pe care o pastrez cu grija in buzunarul acela stang , din dreptul inimii! Pe care nu o dau niciunui trecator sa o priveasca ; nu pt ca mi-ar fi teama ca mi-ar fura-o , te-ar cauta dupa infatisare si te-ar lua de langa mine , ci pentru ca averile sufletesti sunt cele care trebuie sa iti stranga deznadejdile si neajunsurile pt a le transforma in speranta.
Pentru ca fara ele as fi atat de saraca incat nu as putea sa imi cumpar nici macar o bucatica din puterea de a merge mai departe in clipele in care secundele mele isi fura realitatile.
Este fotografia sufletului tau , in care mi-ai facut un locsor fara a-mi cere in schimb ceva …nu una profesionista , nu una pe care sa dai jumatate din salariu, ci una facuta din material de iubire. CEA MAI ieftina , cea mai simpla si cea mai de prêt din toate amintirile ce merita a fi pastrate.
Nu ti-o arat venind la usa ta incarcata cu daruri cumparate din “BAMBOO-UL “ din supermarketul tau preferat , ti-o arat trecand pe langa sufletul tau , oprindu-ma cateva secunde si spunandu-I atat : SUNT AICI!
Pentru ca el sa-si vada chipul in oglinda realitatii sis a fie mandru ca a crescut atat de frumos !
Pentru ca pentru el nu exista oglinzi scumpe in care sa se vada asa cum este ! pentru el nu s-au inventat peelinguri si operatii estetice care sad ea senaztii false de frumos !
Pentru sufletul tau s-au cumparat comori nevazute si nespuse care sa ii faca viata un Eden!
Pentru ca pentru tine ar trebui sa cumpar cadouri care sa te implineasca material , sin u am invatat niciodata asta . Asa ca tot ce-ti pot darui este inca o particica din inimioara mea , pe care sa o pui langa cele pe care le-ai adunat pana acum si sa-ti faci din ele puteri de a inainta prin spini, de a inota prin oceane pline cu rechini , de a ajunge primul la maratonul implinirilor!
Nu stiu la ce cadou te –ai asteptat de la cea care ti-a fost alaturi chiar fara a-ti spune in fiecare secunda, dar este tot ceea ce crede ca merita oferit acum!
Stiu insa ca sufletul tau se bucura de el , ramane doar sa deschizi portita inimii tale pt a ma lsa sa intru sa-l las langa sufletelul tau . Cel care mi-a spus in fiecare clipa de durere ca fericirea nu inseamna implinire materiala. Ci una facuta din petale de blandete, din cristale de suflet !
Te iubesc chiar daca nu stiu sa o spun in fiecare zi , te iubesc chiar daca uneori interpretez si ma supar , te iubesc asa cum esti tu , asa cum sunt eu!!!
Mami tau

TULBURARE

- lui Cristian Iordache
Fiecare lacrima isi plange nemurirea
Cand cristalele se transforma in picaturi de ploaie …
Fiecare inceput isi afla sfarsitul
Cand pasii isi grabesc repeziciunea
Pentru a ajunge la Final …

Nu vreau sa fii ploaia care imi spala hainele sufletului.
Nu vreau sa fii gheata care imi ingheata durerile .
Nu vreau sa fii zapada care imi albeste pacatele.
Vreau sa fii TU.

Vreau sa vorbesti sufletului meu cu acelasi glas
Cu care ai vorbi cu singurul inger care ti-a vegheat viata
Vreau sa arunci nefericirea
Cu aceeasi putere cu care mi-ai sfasiat neincrederile.

Si mai presus de toate
Vreau sa
Tulburi amagirile si sa le dai un sens.
Acelasi sens pe care l-ai dat sufletului meu…

Acela de a crede ca …
Iubim … Suferim …Traim…
Suntem iubire …
Dumnezeu e iubire!

marți, 11 august 2009

PRIETENIA

Invatam sa supravietuim fara a cere carti de specialitate. Invatam sa mintim gandindu-ne chiar rational . Invatam sa zambim fara a cere cursuri . Invatam sa-i facem pe altii sa planga fara a ne gandi ca lacrima lor se iveste tocmai din cauza ca noi invatam , prin ei - sau exersam - s-o facem ...
invatam sa dam sfaturi gandind obiectiv , fara a avea demnitatea de a o face chiar si atunci cand noi insine avem nevoie de propriile noastre sfaturi .
invatam sa fim oameni doar cand interesele noastre sunt satisfacute . Invatam sa fim neoameni atunci cand interesul nu ne mai este atins .
invatam sa dam cand noi avem prea mult , fara sa ne gandim ca altii ne-au dat din putinul lor . Invatam sa luam inzecit cand nu meritam , pentru ca cei ce dau au invatat sa fie oameni .
invatam sa fim prieteni cand avem de castigat . invatam sa rupem prietenii cand numai avem ce castiga, ci doar pierde material .
ceea ce mai avem inca de invatat este ca prieteniile nu au nevoie de somoni si picanterii , ci doar de a invata sa fii OM. SI CAM ATAT !

vineri, 31 iulie 2009

judecata

Lumea ne judeca . Dupa zambet , dupa tristete , dupa suras , dupa lacrima, dupa spusele celorlalti!
Lumea ma judeca :) dupa tacere , dupa vorbe, dupa nimicuri , dupa multe si putine pe care le fac sau le spun , pe care nu le fac sau nu le spun . Niciodata sau la timp .
Lumea ne invidiaza si ne uraste . Pentru ca suntem mai buni ca ei , pentru ca suntem mai frumosi ca ei , pentru ca facem mai mult ca ei .
Lumea Ma uraste . Pentru ca altii ii mint .Pentru ca aleg sa creada vorbele lor decat sa aiba rabdare sa ma cunoasca . Pentru ca sunt atat de slabi incat vad doar aparenta . Acestor oameni nu am ce sa le spun :) Nici nu merita efortul :)
Lumea face diferente intre oameni . Nu pentru ca ar exista , caci in fata lui DUMNEZEU toti suntem la fel , ci pentru ca cei slabi traiesc din barfa si minciuna , iar cei puternici sufera in ei si aleg sa taca. Dar intotdeauna ies invingatori in fata Lui .
Lumea rade de noi . Pentru ca suntem prosti , pentru ca suntem urati , pentru ca suntem saraci , pentru ca suntem altfel decat ei .
Lumea rade de mine . Pentru ca nu schimb barbatii ca pe sosete , pentru ca nu merg in cluburi si nu beau Tequilla . Pentru ca nu fac cadouri lenjerii de pat si servicii de cafea , ci puzzle- uri si diverse nimicuri personalizate . Pentru ca nu pun accent pe valoare materiala , ci pe suflet .
Lumea ne injura . Pentru ca trecem strada regulamentar cand ei se grabesc , pentru ca ne incaltam inadecvat anotimpului , pentru ca sunam cand ei au ceva important de facut .
Lumea ma injura . Pentru ca sunt corecta si nu "pupincurista " ( a-mi fi scuzata de mii de ori expresia!!!) , pentru ca nu vreau sa fiu in centrul atentiei , pentru ca stau in umbra si vorbesc doar cand sunt intrebata .
Lumea ne vede , dar nu ne intelege . Pentru ca desi vorbim aceeasi limba , ei nu inteleg sensul realitatii , ci doar al aparentei . Pentru ca se imbraca in mov pentru ca " e la moda " , nu pentru ca li se potriveste . Pentru ca privim in alte parti cand ei se asteapta sa privim doar la ei .
Lumea Ma vede , dar nu Ma intelege . Pentru ca vorbesc prin cuvinte scrise mai degraba decat prin vorbe care zboara , pentru ca intotdeauna cauta sa vada ceea ce vor , nu ceea ce ESTE. Pentru ca desi STIU cine si cum ma percepe , tac si tin in mine realitatea . Pentru ca nu am de ce sa dau explicatii .
Si cam asa suntem Noi . Cam asa ne trec vietile . Azi barfind , maine fiind barfiti . Fara sa realizam ca sunt lucruri mai importante de judecat , de ras , de spus sau de orice ...
Azi am luat vacanta . Fericire ! Nu ? Da , cam asa ceva s-ar traduce . Depinde insa cum o privim fiecare . Ma uitam la Luca si nu aveam curajul sa vorbesc . Un ingeras care nu stie ce inseamna sa barfesti , sa minti , sa furi , sa ucizi , sa faci rau fara ca altii sa-ti fi facut .
Vorbea , radea , ne zambea , ne striga , ne asculta , ne spunea tacut " INVATATI SA PRETUITI LUCRURILE SIMPLE , NU CAT DE APRECIATI SUNTETI !"
Am luat vacanta . 1 luna de zile voi fi departe . De Bucuresti , de serviciu , de oamenii de aici , de magazinele si aglomeratia nebuna . Departe de Luca .
E bine , dar si rau fara el . Sau trist . Sau nefiresc . Si nu e vorba de obisnuinta . E vorba de SIMPLITATE . E vorba ca am invatat sa pretuiesc zambetul lui mai mult decat orice . Am invatat ca atunci cand mi-e greu trebuie sa ma gandesc la el si sa imi spun " daca acest ghem de omuletz ne poate suporta "ifosele" si cerintele 8 ore pe zi , eu de ce nu as putea suporta nedreptatile care imi sunt facute? Si lui i se pare nedrept sa asculte in fiecare secunda de noi , sa isi rupa din timpul si din fericire sa de copil pentru a ajunge mai tarziu sa fie MAI BUN . Dar intr-o zi ne va multumi .
Daca el poate , eu de ce nu as putea sa ascult si sa tac , sa las si sa iert? pentru a ajunge , mai tarziu si mai buna ?
si uite astfel reusesc sa razbat la fiecare nedreptate , la fiecare minciuna si la fiecare rana care mi se face .
uite asa reusesc sa plec in vacanta cu gandul ca surasul lui ma va face mai buna , mai increzatoare si mai puternica .
e greu sa ma intelegi , strainule ce citesti ! nici nu vreau si nici nu pot sa te conving sa fii mai bun facand exact ce fac si eu , stiu ca nu voi reusi!!! dar macar las scris . Poate intr-o zi vei intelege ca nu prin minciuna si nedreptate vei razbate !
adevarul va iesi mereu la iveala . mai devreme sau mai tarziu !!!

luni, 20 iulie 2009

surioara mea - Alina Paduretu


ne-am cunoscut cand clopotele timpului meu pareau sa isi fi incetat bataia inimii , luandu-le locul mersul sacadat al patimilor .
mi-o amintesc firava ... ca un firicel de iarba verde printre ierburile ingalbenite ale lumii noastre .
statea cuminte in banca sa , departe de mine sau aproape , aceeasi fetita cu ochi scanteietori , in care se citeste si azi aceeasi sinceritate si bunatate care te cheama in imensitatea lor .
parea timida . Poate chiar retrasa . Si intrebator de calma . Acea acalmie pe care ti-o dau doar ingerii , atunci cand reusesti sa patrunzi in lumea lor .
Pe Alinuta mea nu o pot numi "inger " . Ea nu are aripi . Doar de asta . Ea doar iti da aripi atunci cand simti ca zborul tau isi incheie socotelile cu Timpul . Sau cu vremea de afara , care nu-ti mai permite sa decolezi . Uneori tie ti se pare prea tarziu ... ei insa i se va parea alt inceput .
am implinit cativa anisori de cand ne stim ... nu le stiu numarul . nici nu vreau sa-l stiu . Ma simt batrana cand imi numar clipele in minute si secunde . Iar prietenia noastra nu vreau sa imbatraneasca . Asa-i ca nici tu nu vrei , Alina ?
nu ne-am sarbatorit niciodata "ziua de nastere " a prieteniei noastre . Nu am dansat , nu am primit cadouri si nu am invitat pe nimeni . Nici nu cred ca aveam pe cine . In fine ...
Ne-am facut insa cadouri una alteia . Nu unele ce constau in bani sau bijuterii . Cadouase care nu se impacheteaza in hartii scumpe sau in pungute cumparate de la supermarketul din colt . Cadouase care si-au deschis singure funditele si cutiutele vremii pentru a iesi la lumina : puterea de a merge mai departe prin lumea care nu ne intelege asa cum am vrea noi !
Alina , tu stii sa numeri pana la infinit faramitele sufletului meu si sa le dai un nume fiecareia . Tu ai fost langa mine cand cortina bucuriei mele s-a tras singura si m-a lasat in intuneric .
m-ai luat de mana si m-ai invatat sa ma descurc in obscuritatea lumii meschine . M-ai asezat pe bancuta rabdarii si m-ai invatat sa incetez sa mai numar secundele ce trec , caci asa voi fi nefericita .
Tu mi-ai lacuit unghiutele in culoarea budincii de capsune si mi-ai spus ca nu mai vrei sa le vezi neingrijite . Pentru ca nimeni nu merita sa ma intristez pentru el . Si ai avut dreptate !
Tu m-ai condus in fiecare seara pana la usa caminului pentru ca iti era teama sa nu fiu lovita . Pentru ca ti-a pasat de mine .
Tu mi-ai strans manutele tremurande la coltul stradutei cand mi-era teama sa ma intalnesc cu baiatul care mi-a aratat ca niciodata nu e prea tarziu . Tu te-ai bucurat pentru mine cand mi-a fost impartasita bucuria intalnirii , pe tine te-a durut sufletul cand imi plangeam neimplinirile .
Tu mi-ai adus in dar " Psihologia Judiciara" si mi-ai spus ca nu stii sa scrii ca mine epistole lungi . Nu ai stiut insa ca eu nu am nevoie de vorbe . Culoarea albastra a cartii imi este de ajuns . Ai strigat prin ea acel "NU MA UITA ! " plin de speranta .
Tu ai zambit sincer si increzatoare cand ti-am tot spus ca voi ajunge o mare poeta si ca ma voi casatori cu un pilot .
si inca zambesti cu aceeasi incredere frapanta , care nu ma poate lasa sa cad in deznadejdi .
Iata ca a venit clipa cand sa pasesti pe covorul rosu al Iubirii . Sunt fericita ca sunt langa tine . Sunt fericita ca iti implinesti visul pe care il pastrezi in inima de atatia ani . Sunt fericita ca esti surioara pe care nu am avut-o niciodata si iti multumesc pentru ca m-ai primit in casa inimii tale , chiar daca acolo mai era si surioara ta reala .
sunt fericita pentru ca esti "mica printesa " in rochita ta alba , cu coronita binecuvantarii pe cap, sunt fericita pentru ca esti fericita de mana cu " micul tau print ".
Alina , nu stiu daca vei fi nasa mea in ziua cand voi pasi ca si tine pe covorul de flori al iubirii mele , dar cu siguranta vei fi surioara care va sta la aceeasi masa cu mine . Oricand .
Nu stiu daca vei asista la "rapirea" mea cu avionul la care am visat de cand eram micuta , nu stiu daca langa mine va fi cel mai frumos pilot militar , dar stiu sigur ca va fi cel mai pretios inger coborat din cer pentru mine . Si asta o stiu pentru ca tu m-ai invatat sa visez frumos .
atat de frumos incat veti vedea si tu si Laur numai avioane pe tot parcursul nuntii mele :))))
Alina , lasand gluma cu treaba ei , iubeste cu toata fiinta ta , fara teama esecurilor , fara bariere si piedici !
iubeste ca si cand secundele sunt eternitati , iar eternitatile farame de secunde ce se sparg in impliniri !
Nu iti urez "CASA DE PIATRA" . E prea tare piatra pentru a se inmuia cand fiecare din voi greseste , iti urez "PUTERE DE SACRIFICIU ".
Si ma opresc aici .

vineri, 17 iulie 2009

femeia

plapanda floare ce isi scutura petalele la prima furtuna.
ai grija sa nu fii tu cel care sa o porneasca!
norisor alb care isi porneste ploaia la primul fulger.
ai grija sa nu fii tu cel care il atinge !
pentru ca picaturile ploii sunt lacrimile femeii care a ales sa-si imparta viata cu tine, pentru tine , intre tine si restul lumii !
calatoare pasare care se intoarce mereu la cuibul sau ,
chiar daca este cel mai saracacios !
ai grija sa nu fii tu cel care ii taie aripile !
nu s-ar mai putea intoarce niciodata acasa !
bogata tara in care se vorbeste o singura limba : a iubirii!
ai grija sa nu fii tu cel care o saraceste !
atunci va trebui sa accepti straini care vor aduce cu ei limbi noi!
cer senin care nu stie ce inseamna " intunecat"
ai grija, nu fi tu cel care ii arata!
vor plange si stelele !
femeia : nu una oarecare , ci A TA!
ai grija sa ramana asa!
17 iulie 2009

duminică, 12 iulie 2009

fum de tigara

iti inhalez fumul prin narile segmentate de dorinta
tragand in mine cu nesat mirosul putrezit de amintire.
tigara ti-e sufletul care si-a facut singur rost de tutun
cultivandu-si in gradina vietii parcele de iarba.

fumezi fara teama ca plamanii iti vor fi strapunsi de boala
cu dorinta bolnava de a trage din tigara timpului cat mai multe secunde
pe care sa le tii in tine , sa-ti treaca prin inima, prin suflet ,
sa-ti ajunga in tample , sa se prefaca in nori si sa te poarte spre cer .

ma uit la tine si iti urasc chipul . iti urasc inclusiv buzele care trag cu nesat
din tigara vremii ultimul fum .
tu poti sa simti clipele asa cum sunt ele. directe si cu gust de tigara.
eu nu . pentru ca nu am invatat niciodata sa fumez timpul . sa-l gust si sa-l pastrez.
12 iulie 2009

imi zgarii inima cu gheare de pisica

imi zgarii inima cu gheare de pisica
lasand urme de sange pe trupul vertebrelor
de fiecare data cand te reintalnesc pe cararile gandurilor mele ,
tragi dungi late pe carnea plina de cheaguri
lasi dare de sange pe camarutele ventriculelor .
cred ca iti place durerea pe care o provoci .
si mai rau ai inceput sa imi injectezi acesta placere .
imi zgarii inima cu gheare de pisica ce
cresc la fiecare reintalnire si se ingroasa .
pentru ca durerea sa fie mai profunda si mai adanca .
pentru ca tu sa poti sa introduci mai adanc dorinta de te pastra in mine ,
implinirea pe care o simt atunci cand te revad si
durerea pe care o simt cand imi intorci spatele si pleci !
12 iulie 2009

cine esti tu ?

cine esti tu , sa cobori in fiecare clipa in mine ,
acest pronume personal la forma neaccentuata
cine esti tu , de ai curajul sa folosesti forme mai adanci ca mine
sa iti accentuezi impactul pe care il ai asupra mea
si sa ramai tot pronume personal ca si mine?
cine esti tu , sa iti vari ochii sub fusta plisata a gandurilor mele
si sa privesti cu nesat vaginul tamplelor mele
fara sa ceri macar permisiunea?
cine esti tu , sa musti cu nesat din carnea gatului meu parfumat cu apa de colinie
si sa nu simti amaraciunea ei ?
cine esti tu , sa imi saruti buzele fara sa-mi ceri voie in somn si sa musti din ele ca din prajitura ta preferata
pentru ca apoi sa pleci fara sa platesti ?
cine esti tu , sa -mi mangai trupul desertaciunilor , bolnav de neimpliniri
si apoi sa-l acoperi cu cearsaful dorintelor
pentru a tanji dupa atingerea ta sfasietoare ?
cine esti tu sa intri intre coapsele viselor mele , sa le patrunzi si sa iesi apoi satisfacut ?
cine esti tu , sa imi arati ca esti ce nu ai fost si ai fost ce nu mai esti ?
12 iulie 2009

te-am ingropat deja in mine

ai invatat fara sa vrei , dar nevoit , sa te dedublezi .
sau sa te multiplici . alege tu varianta care iti place .
intr-o zi de vara , de iarna sau de toamna , nu mai retin ,
in orice caz nu era primavara!
ai disparut din viata mea ca un stranut pe care il inabus in pumnul fiintei mele .
nu te-am mai vazut , nu te-am mai auzit , nici nu am mai auzit despre tine .
am ajuns pe un pat de spital , intr-o camera cu grilaje , - parea mai degraba inchisoare -
cineva imi baga in vene perfuzii cu sange albastru si ma miram ca nu simt nici o durere .
ma miram ca dupa ce m-am trezit nu imi era dor de tine . nu vroiam sa te simt . nu te chemam .
nu intrebam unde esti , de ce nu vii !
mi s-a spus apoi ca lesinasem . fusesem gasita in agonie pe patul din stanga al camerei mele de camin .
dar eu nu-mi amintesc nimic .
hm , ciudat !
intr-un tarziu am simtit o greutate in partea stanga . apasa dureros de tare .
m-am uitat inauntrul meu si am vazut chipul tau .
varat in groapa inimii mele . nu erai mort , nu erau bolnav , nu plangeai .
iti traiai viata ca un om normal .
mi-am amintit apoi cum te-am luat intr-o noapte de pe strada si te-am ingropat fortat in mine ,
fara sa te omor , fara sa te ranesc .
te-am facut de 2 ori TU pentru a nu ramane fara tine .
acum iti traiesti pasiunile , iubirile si viata se parat de mine , dar in mine !
ti-ai construit o casuta in coltul drept al inimii mele si ti -ai sculptat din atriile si din ventriculele ei un avion
ai invatat sa-l pilotezi si esti fericit !
ma bucur .
ca traiesti fara sa stii . in mine!
12 iulie 2009

sinucidere

iubirea noastra s-a spanzurat.cu cordonul ombilical al vremii.
a trait in pantecele mamei sale vreo 7 ani. abia astepta sa iasa in lume,
sa miroase realitatea, sa guste implinirea, sa pipaie trupurile infierbantate de dorinta.
se zbatea in placenta timpului mai rau ca un barbat intre coapsele iubitei sale care nu-l lasa sa patrunda inauntru. de teama.
in toti acesti ani iubirea noastra si-a sculptat trupsorul firav in burta irealitatii.
intai a inceput sa-i bata inima. prin a 21 a zi de la fertilizare.
apoi s-a format sistemul nervos. apoi creierul. pe la 5 saptamani. cam asa.
pe la 6 saptamani a invatat sa sughita. cineva ii dadea apa . il punea sa se gandeasca la cineva si sa uite.
si facea intocmai. si se oprea.
pe la 7 saptamani mamica lui l-a vazut sugandu-si degetul. cu siguranta ii era foame .
la 8 saptamani si-a format receptorii cutanati pentru durere.
la 12 saptamani i-a descoperit sexul . era feminin .
pana al 26 de saptamani si-a tinut ochisorii inchisi .
pe la 10 saptamani a inceput sa - si miste manutele si piciorusele.
la 9 luni ar fi trebuit sa se nasca.
dar nu s-a putut , habar nu am de ce .
niciun medic nu mi-a explicat cauza, poate pentru ca nici nu o stia .
si s-a nascut dupa 7 ani .
mamica era fericita . abia astepta sa-si stranga copilasul in brate .
dar stupoare : s-a gandit mai bine sa isi infasoare cordonul ombilical pentru a nu trai .
de ce oare ? nici nu apucase sa traiasca .
dar dupa moarte mi-a soptit in vis : e prea greu in lumea !
mi-e mult mai bine la tine in burta . nu trebuie sa dau explicatii , sa plang sau sa rad .
nu fac rau nimanui si nimeni nu imi face rau !
da, eu am fost mamica iubirii noastre ! tu trebuia sa fii taticul .
de fapt ai fost . pentru vreo 7 anisori .
apoi ai disparut o data cu moartea sa .
nu ai mai vrut sa vorbesti cu mine. nici macar nu mi-ai spus daca ai fost la mormant sa ii pui cateva flori .
sau la biserica sa aprinzi o lumanare.
de fiecare data am evitat sa te sun sa te rog sa nu uiti !
dar nu am vrut sa deranjez !
in camera ta poate deja i-ai facut un altar .
sau nici macar nu iti mai amintesti .
nu am de unde sa stiu .
voi plange mereu urmele ei!
dar nu voi regreta niciodata ca s-a sinucis.
mai bine .
decat sa o fi omorat tu!
sau eu!
12 iulie 2009

sunt batrana

ma urc pe spatele camilei cu chip de soarta pentru a face un tur al lumilor necunoscute de oameni.
cineva ma plimba cu ea pana la amurg. atunci ma da jos si ma roaga sa adorm intr-un cort
unde nu am nici pat nici cearsafuri , nici perne. am doar pamantul
care imi ingheata trupul imbracat in piele tanara.
cu carne frageda si dulce.
a doua zi de dimineata ma urca din nou pe camila, ma duce sa vizitez locuri necunoscute si imi explica mereu cu aceeasi voce calma despre partile mormintelor pe care le intalnim.
ma minunez de atatea cimitire sapate in fruntile desertaciunilor
si de groparii lor cu chipuri de candele care nu isi primesc niciodata tamaia.
ma aduce acasa . si uite asa zi de zi descopar tot mai multe si cand intreb unde este capatul
mi se spune sa am rabdare.
si intr-o zi gasesc un ciob sub talpile mele pline de noroi imputit
si cand ma uit in el zaresc o fata brazdata de linii orizontale si verticale, care se intrataie intr-un blestemat chip de femeie tanara.
ma intreb cine este si ciobul se sparge sub apasarea prea grea a realitatii , urland ca un leu
in propria-i cusca de fier : AI IMBATRANIT!
intreb cat timp am colindat in desertul amagirilor si nimeni nu imi raspunde.
si cer sa mor.
dar moartea mea este prea scumpa sa imi permit sa o cumpar. trebuie mai intai
sa ajung acasa sa imi vind tot pentru a cumpara raspunsul.
dar drumul nu-l mai stiu . si-a schimbat stradutele, casele , masinile si trenurile gandurilor.
s-a mutat in neant impreuna cu timpul meu taiat in bucatele de turta dulce.
iar eu raman cu batranetea mea tanara , cu netezimea fruntilor calcate in picioare de vreme.
si ma rog sa intineresc.
12 iulie 2009

riduri

tamplele amintirilor mele si-au minimalizat durerea
prin masajul nevrotic facut de prezent,
si-au cumparat singure lotiunea din magazinul buzunarului drept al timpului
si s-au uns cu catifelare slinoasa pe marigini.
e tarziu . prea noapte sa te pot chema la mine , sa-mi masezi trupul incrustat in pietrele remin iscentelor,
e prea devreme pentru mine sa am curajul sa iti ung ranile cu unsoare de binecuvantare
atunci cand , in perna destinului tau fericit si nefericit iti plangi neputintele.
as vrea sa fiu o prostituata hoinara care isi vinde trupul pentru cativa banuti
sa nu ma intereseze glasurile oamenilor care isi traseaza singuri linii intre permis si nepermis.
si toate astea pentru a-ti oferi placerea clipelor sfartecate sub asternutul amintirilor
si poate al dorintelor fara substrat filozofic . ci al dorintelor simple, care isi imbalsameaza trupuriloe moarte cu balsam de nemuriere.
dar pana atunci mi-au aparut riduri pe fruntea plina de lut a sperantei.
a imbatranit dorindu-si sa o mai saruti odata
cu buzele acelea de pamant amestecat cu apa de dumnezeire.
si din amintirile viselor au ramas pumni de lut in care mi-ai sculptat fara sa stii puterile de a ma urca la cer
in fiecare noapte sa aprind faclia nimicurilor noastre , traite sub cerul cu care ai invatat sa traiesti sub picioare.
pentru a-ti lumina cararile de dincolo de obraji , sfartecati si ei in saruturile nemiloase ale timpului,
uitand sa mai faca riduri.
adica uitand sa mai treaca . ramanand acolo pana la final!
12 iulie 2009

sâmbătă, 11 iulie 2009

gradina mea zoologica

sunt patron.
mi-am deschis de curand o gradina zoologica - o aveam demult , dar acum am avut bani pentru infiintare-.
nu i-am castigat cinstit. ci clonand carduri.
bancomatele lumii voastre nu sunt suficient de destepte pentru a se prinde de poata.
dar asta nu conteza acum.
ci faptul ca am multi vizitatori.
parintii isi aduc de mana copii , plictisiti de atatea jocuri pe calculator.
mangaie animalele. dar cel mai mult le plac maimutele.
cica seamana cu oamenii .
si le dau sa manacce tot ce este mai bun.
zic : mai , a dracului maimuta , de unde are bani sa-si cumpere banane?
mi-aduc apoi aminte ca daca se trage din om - asa se spune mai nou , da!-
a invatat de la mine sa fie infractoare. clonoeaza si ea carduri.
si cumpara de la copilasi banane.
cand trec prin dreptul leilor se sperie groaznic. se ghemuiesc la pieptul parintilor
de le plangi de mila.
in zadar le explic ca nu vor scapa de acolo. copiilor le este teama.
ce-or avea cu el? saracul , doar se apara! d-asta scoate acel zgomot.
in fine. cand ajung in fata tigrilor isi intreaba parintii de ce au petele acelea pe ei.
parintii le explica " asa i-a dat dumnezeu ". eu as mai adauga si " ca sa nu mai cheltuiasca bani pe tatuaje"
de zebre sunt pur si simplu fascinati : pentru ca arata ca la semafor!
corect, da, toata lumea le calca in picioare, numai ca semaforul le odihneste!
dumnezeu sa te binecuvinteze, dle inventator de semafoare! salvezi de la moarte bietele zebre de strada!
cand se intalnesc cu elefantii sunt mirati de inaltimea lor. dar se sperie de trompa cu care ii pot stropi.
si parintii rad. caci elefantii nu au apa in ele.decat in desene animate.
da, intr-adevar , minciunile nu ne stropesc niciodata sufletele pentru a ni le racori pe canicula.
doar le inneaca. de ce oare nu suntem si noi la fel de destepti ca si copiii, sa realizam ca trompele nesinceritatilor sunt foarte periculoase?
cred ca pentru ca nu s-au inventat desenele animate pentru adulti.
si uite asa , dupa multe tururi se incheie programul afacerii mele.
cand ajung insa acasa si numar banii ma intreb ce voi face cu ei!
cum sa castigi atatia bani din animale?
unde mai pui si ca unele ii si sperie pe bietii copilasi!
dar de fapt nu este vina mea! oamenilor trebuie sa le dai mereu ce vor.
chiar si cu trompa!
gradina zoologica de care vorbeam este gandul meu!
descifrati enigma!
11 iulie 2009

corp de Gand

picioarele gandului meu au 1 metru 75 de centimetri.
si , slava Domnului, nu au nici o dizabilitate!
pasesc agale pe pamatul transpirat de sudoarea realitatii
si nu prind miros in pantofii Timpului.
posteriorul (ca sa fiu diplomata ) are norocosul 90.
toata lumea ma intreaba daca nu i-am introdus silicon.
nu, credeti-ma pe cuvant! chiar este natural!
il ascund destul de bine sub fuste si pantaloni largi ,
dar uneori mi-e atat de cald in prezenta cuiva
incat decid sa imi schimb imbracamintea si sa-l afisez fara rusine.
destul de transparent , dar suficient de netransparent incat sa se vada doar o incertitudine!
mijlocul meu are 60 de centimetri.
subtire, da , are perfectiunea unui top model.
sanii gandului meu au 90.
la fel : perfecti!
rotunjimea lor ii innebuneste pe barbati. Le face invidioase pe femeile care o privesc.
si nu , nici ei nu sunt siliconati!
nu cred ca gandurile au nevoie de solutii salvatoare. Gandesti sau nu! e simplu.
atat de simplu ca acel sarut de mana pe care barbatii il uita de fiecare data.
in buzunarul hainei date jos.sau pe scaunul din stanga femeii.
sau in casa.
sarutul de care femeile rad atunci cand il primesc.
pentru ca e demodat.
dar gandul meu il doreste. pacat
ca nu intalneste barbatul altui gand
care sa ii implinesca dorinta.
mainile gandului meu
sunt firave. manute subtierele care il ajuta sa isi stranga firimiturile
aruncate de bogatii lumii din mila
pe geamul casei mele : realitatea.
capul gandului meu are 2 ochi verzi.bolnavi de cecitate.
2 urechi bolnave de cofoza.
1 nas care si-a pierdut mirosul
si o limba care si-a pierdut gustul.
asta pentru ca s-a saturat sa poarte pe umerii firavi greutatea lumii.
prin miros, prin vaz , prin gust.
gandul meu si-a pierdut virginitatea.
la cativa anisori. prin viol.
cineva a patruns si i-a spulberat copilaria.
nu l-a interesat de durerea pricinuita. ci doar de placerea sa demonica.
a 2a zi l-a parasit. nu a tanjit dupa mangaierile sale. nici nu au existat vreodata!
a ramas singur. cu amintirea averii sale.
mai tarziu a ajuns un singuratic cu iz de prostituata mulatra.
plimbandu-se lansciv pe trotuarele vietilor voastre.
pacat ca voi nu ati inteles ca el nu se afla acolo pentru a face bani.
nici macar pentru a satisface.
nici pentru a fi satisfacut.
ci doar pentru ca in casa Realitatii visele mor.
pe strada lumii voastre visele prind contur. se dezbraca si apoi ...
se intorc la mine.
in mine!
cu mine!
pentru mine!
si le primesc, imbratisandu-le puternic !
chiar mi-au lipsit.
si asta se intampla de multe ori : ma parasesc pentru a gasi sensuri - dar se intorc cu nonsensuri
si realizeaza ca tot mai bine e Acasa . in realitatea singuratatii lor. sau in singuratatea realitatii lor.
e totuna.
12 iulie 2009

joi, 2 iulie 2009

Avem asteptari de la oameni!

am mers mereu pe principiul " ajuta sa fii ajutat!" am crezut mereu ca in viata DZeu nu iti da mai mult decat poti duce si ca mereu vom fi rasplatiti pt cate induram , pt cate platim fara a cumpara , pt cate dam fara a cere ceva in schimb!
am daruit fara sa astept in schimb acealsi dar!
paan aici nimic gresit !
dar a venit clipa sa gandesc putin mai realist si am realizat ca marea-mi gresala a fost aceea ca am crezut ca oamenii pot intoarce favorurile fara a i le cere , ca oamenii sunt de fapt asa cum i-am perceput eu . Nu am vazut ca poarta de fapt ochelari de cal si ca masca tot se da la un moemnt dat la o parte , spre a-si racori putin fata brazdata de nesinceritate!
si apoi , cel mai grav , am gresit crezand ca oamenii sunt asa cum AS VREA eu sa fie! am confundat modurile gramaticale ale firii, fara sa realizez ca de fapt ceea ce imi lipsea mie era tocmai "gramatica aparentei vs gramatica realitatii "
fra sa imi dau seama am scris pe pagininile gandurilor regula de baza a vietii : oamenii sunt ceea ce par a fi! nimic mai nesincer, nimic mai gresit!
si da , le dau dreptate atunci cand ma judeca sau imi spun in fata : tu m-ai vazut asa , eu sunt de fapt altfel!
da, corect! eu am avut impresia ca este cel mai bland si mai intelegator om , el nu mi-a cerut niciodata sa il cred astfel sau sa il omagiez!
nu este vina lui ca eu mi-am creat o parere gresita - dar dureros de dorita - despre el , vazandu-l ca pe un inger coborat din cer doar pt mine!
nu este vina lui ca nu am inteles ca lui ii este imposibil sa inteleaga durerea mea, atata timp cat el insusi nu a trecut prin ea! nu se poate sa intelegi decat daca pasesti pe acelasi pod cu min e , sau cel putin pe unul construit din acelasi material!!!
nu este vina ta ca nu imi intelegi lacrimile la vederea "the nootebook-" ului , atata vreme cat nimic din viata ta nu s-a potrivit cu secventele acelea!
nu este vina ta ca ai lovit toata viata femeile , dar eu am fost prea preocupata cu idolatrizarea-ti :) pentru a-ti vedea agresivitatea mascata in spatele zambetului bland si amagitor!
nu e vina ta ca te-am crezut perfect fara ca tu sa-mi arati perfectiunea altfel decat prin simple vorbe ce le speli la prima ploaie cazuta pe pamantul realitatii!
nu este vian mea , ca naiva fiind , iti cer fara glkas sa fii ceea ce eu mi-am imaginat si nu cred nici in ruptul capului ca ma vei rani vreodata , desi tu imi repeti infinit de sincer " nu suntt potrivit pentru tine!"
nu este vina ta ca ma incapatanez sa nu iti vad fata , si ma multumesc uitandu-ma cu drga la masca pe care ti-ai cumparat=-o pt halloween- ul de anul acesta!
este vina mea ca mi-am trasformat - pt tine, ce-i drept - viata intr-o piesa de teatru pe care ma incapatanez sa o joc fara sa inteleg ca nu mi se potriveste si ca nu sunt suficient de pregatita pentru a aparea in acest rol!!!
to be continued ...:(

miercuri, 1 iulie 2009

mi-e dor ...

dor = stare sufleteasca a celui care tinde , ravneste, aspira la ceva'; nazuinta , dorinta
cam asa este explicat in DEX acest cuvant ...
problema apare atunci cand " dor " nu mai ramane un simplu cuvant gasit in dictionar si explicat de oameni care stiu mai mult ca mine , ci si-a " ofuscat " pentru ca toata lumea a inceput sa-l foloseasca fara sa-i ceara permisiunea si a mers rapid la OSIM sa se intregistreze!
si uite asa DOR a ajuns sa numai fie folosit prin "copy paste " de oricine!
sau cel putin nu in orice situatie!
acum . ca v-am explicat cum sta treaba cu el - nu credeti insa ca eu sunt o varianta a DEXULUI , Doamne fereste! Sunt un simplu Om care abereaza din cand in cand si mai poate inca sa faca haz de necaz atunci cand lumea ii tot cauta medicamente , sperand la o posibila vindecare!- , incep a-mi asterne "aberatia " pe folile inexistente ale acestui mic "caietel de minciuni virtuale "
Mi-e dor de Copilarie ... un dor care ar sari gardul maturitatii daca ar putea pentru a se reintoarce la Inocenta , chiar daca atunci se ruga la Dumnezeu sa il faca mare , sa poata alerga singur , sa poata decide singur , sa poata face si desface fara a da explicatii si a cere voie!
Mi-e dor sa plang pentru ca mama nu mi-a dat voie la concert pentru ca nu are bani si sa nu inteleg cum de este posibil asa ceva ? Colegii mei de clasa cum au bani de la parinti ? este imposibil sa nu ai !
mi-e dor sa rad cu gura pana la urechi de prostia lui Tom , ce nu reuseste niciodata sa-l pacaleasca de Jerry , sa ma ascund sub masa cand mama vine acasa si sa o sperii, apoi sa ii "ard " ceva si lui tata , caci prea s-a invatat sa leneveasca in pat paan tarziu!!!
mi-e dor sa plang pentru 9- le de la limba romana , pe care l-am primit pentru neatentie si sa imi promit ca data viitoare voi primi cel putin un 10 cu felicitari!!!!
mi-e dor sa rad de colega care s-a impiedicat si a cazut in fata baiatului de care s-a indragostit si a rosit pana in varful urechilor!
mi-e dor sa o aud pe bunica strigand puisorii de gaina la masa , vorbind cu cocosul care nu mai conteneste a canta pentru a-i trezi fata , asteptandu-si fetita la poarta cu bratele deschise!
mi-e dor sa ma indragostesc de baiatul cu ochii caprui dintr-a saptea , pe care il cautam cu privirea ori de cate ori suna de pauza, de baiatul cu ochii verzi pe care l-am intalnit la discoteca din satul bunicii , care m-a sarutat atunci cand masina omora de graba o biata pisica ( daca citesti cumva randurile astea , draga baiatule , te rog , aprinde o lumanare pt sufletul bietei pisici!) , de baiatul care imi scria mailuri pline de roamantism , apoi scrisorele ce incepeau cu uluitoarea intrebare " Monica , tu chiar ai 14 ani?" :)
de iubirea- mi platonica ce si-a sapat mormantul in profunzimea fiintei mele , dandu-mi puterea sa scriu poezioare si sa tresar la fiecare vizita a postasului, care imi zambea mereu cand aducea farama de fericire din Alba Iulia!
mi-e dor de Te iubesc -ul tacut pe care-l scriam pe foile ce azi au ingalbenit de atata timp neiertator , apoi pe plicurile care ne erau martori !
de baiatul inalt care si-a inceput "pledoaria" cu un mail care se intitula "Mos Craciun here " :)) si care mi-a strapuns sufletul de copila pentru a-mi aduce ceea ce aduce de obicei Mosul : un dar! DAR NU unul obisnuit, ci acel dar pe care nu-l uiti niciodata! Fiorul unei iubiri adolescentine care te face sa iti doresti ca Mos Craciun sa vina in fiecare an! iar uneori chiar sa fie iarna de 5 ori pe an!!!
mi-e dor de juramintele facute sub cerul verii, de iarna in care am trait povestea zapezii fara sa simt frigul , fara sa ma descalt de cizmulitele inocentei si fara sa ma blocheze nametii durerilor!!!
de 13 -le februarie 2004 , cand am trait inceputul unui amar sfarsit de copilarie!
mi-e dor de sufletul care m-a invatat sa iubesc fara a lua in seama ce spun oamenii , sa daruiesc fara a cere in schimb , sa plang fara sa regreta , sa rad fara a sti de ce ... si a nu conta nimic din ceea ce nu incepe cu Noi!
mi-e dor sa ma trezesc in brate ocrotitoare, sa sarut buze ce le credeam a fi doar ale mele , desi in fiecare zi sarutau altele :) , mi-e dor sa fiu mintita atat de frumos ca sunt iubita , si sa intreb la nesfarsit de ce nu mi se si arata si sa primesc mereu acelasi raspuns " DACA NU TE IUBESC CUM VREI TU , NU INSEAMNA CA NU TE IUBESC!"
mi-e dor sa mai fiu naiva si sa mai cred in vorbe goale ca intr-o Biblie scrisa special pentru mine!
mi-e dor sa fiu copil si sa mai alerg desculta dupa ... nimicuri!!!
si tot asa ... dorul ramane Dor pana cand vor desfiinta DEX- ul , iar atunci va asigur ca eu voi inventa altul!!!!

sâmbătă, 13 iunie 2009

Cristian Iordache ( Micu` )

“Viata e dura, dar totodata e cel mai minunat lucru si trebuie sa ne bucuram de ea.Sa ne iubim, sa ne ajutam sa ne uram, toate fac parte din viata.Raiul si Iadul sunt pe Pamant.Toti am primit sansa sa alegem unde sa traim si cu cine sa traim , pe cine ajutam sau nu. Micu` tau e langa tine si nu sunt doar vorbe!” (Cristian Iordache)

Este la fel de simplu sa-l intelegi cum este pentru un orb sa citeasca fara alfabetul Braille!
Este la fel de greu sa ii patrunzi in suflet , cum este pentru orice om a castiga potul cel mare la Loto ( nu este imposibil, dar sanse sunt 1 la 1000000).
Este la fel de frumos sa ii privesti chipul sufletului, cum este sa vezi lacul iubirii plin de nuferi!
Este la fel de dureros sa iti spuna ca s-a terminat , cum este atunci cand ai pierdut pariul cu Speranta!
Este un simplu Om ! Da, chiar asa! Dar unul care stie ca minutele nu se opresc atunci cand semaforul arata Rosu , ca Destinul nu se schimba atunci cand ii dai spaga , ca Fericirea nu se cantareste si nu se vinde, ca Lacrima nu se coloreaza cu acuarele , ca Timpul nu sta in loc pentru nimeni si ca “Dumnezeu a ajutat pe toata lumea si in schimb a fost rastignit.“
Este un “doctor care da un diagnostic tarziu” , un suflet care si-a invatat Lectia fara profesor, un Gand care isi ia singur dreptul de a veni sau de a pleca!
Un nor care isi porneste ploaia atunci cand ti-ai lasat toate hainele pe sarmele parsivitatii, si unul care isi sculpteaza gingasia in piatra sufletului tau atunci cand i-ai aratat ca meriti un loc in sufletul sau!
Este prietenul care m-a invatat ca sufletele nu au nevoie de somoni si picanterii , ca “ai nevoie doar de o clipa sa iti dai seama ca traiesti . IUBIM, SUFERIM, TRAIM …suntem iubire…Dumnezeu e iubire.”
Prietenul care si-a lasat tamplele gandurilor sa alerge prin padurea Alegerilor spre a decide care drum este mai bun pentru a ajunge la Implinire.
Prietenul care i-a dat sufletului meu puterea de a-si cladi singur idealul, de a-si gasi cheia pierduta candva printre daramaturile Indiferentei, de a-si desena Vointa pe foile Sperantei , fara a folosi guma de sters.
Prietenul care mi-a dat pe gratis ceea ce altii nu mi-ar fi dat nici daca as fi platit cu propria-mi viata : Acceptarea! Fara a ma judeca, fara a ma minti , fara a ma tulbura fara a ma desconsidera!
Prietenul care m-a asteptat mereu atunci cand am intarziat, care mi-a deschis usa atunci cand am batut cu ultima suflare, care mi-a intins mana atunci eram pe punctul de a cadea!
“daca o sa te scap vreodata din manuta mea o sa fie doar sa iti amintesc ca te tin si cu cealalta.”
El este simplu : Micul meu!
Cel ce m-a invatat ca totul in noi este impartit in camarute , si ca depinde doar de Noi daca le umplem sau ne multumim stiindu-le pe jumatate pline …
Cel care mi-a dat dovada vie ca Aparentele pot insela – cu adevarat -!
Pana aici a fost AL MEU!Ce urmeaza este … al nu stiu- cui! :)

Cristian Iordache, “fitosul” care se intreaba adesea daca o oarecare femeie “este prea usor influentabila, sau are el un fler iesit din comun?!”
Cel care nu a gasit pana acum raspunsul intrebarii, cel care spune ca daca i-as cantari cuvintele, mi-ar iesi 2 grame jumatate pe silabaJ. Si atunci … cu ce bani as plati oare editura???:)
Habar nu am , dar cand vine vorba de el , nici nu ma agit! Ar fi prea de tot sa ma incarc cu “fleacuri”(gaseste el sponsori)
“Fitosul” care le vorbeste fetelor in ” termeni atat de academici “ incat nu ai cum sa intelegi decat daca ii cumperi Dictionarul personal – care nu exista decat la Libraria Fitelor – (deci clar nu poti sa o gasesti! Doar daca iti da adresa exacta)
“Fitosul” care “ unduieste “ gandurile femeilor pe ritmuri de dans “ceresc” ( te urca la cer cu 2 miscari “puse” pe melodia Amagirii)J (Deci , atentie, fetelor , nu acceptati invitatia la dans decat daca sunteti sufficient de stapane pe Inteligenta voastra!):P
“Tipul” care priveste “tipele” de la o distanta egala cu valoarea radacinii la patrat a Incitatiei, care prinde “pasarelele” din zborul lor sigur catre “cuibusorul de nebunii”.
“Vanatorul” care isi pandeste “prada” pana cand se apropie sufficient de bine incat sa actioneze atunci cand i-a anticipat urmatoarea miscare , care “trage” doar atunci cand este convins ca aceasta merita sa-si iroseasca glontul , pentru ca apoi sa o trezeasca la viata cu un sarut … (huh , fetelor, atentie!!!)
“Mincinosul” care isi verifica Adevarurile la Poligraf si iti inmana trimfator Diagrama atunci cand nu ai incredere in el si apoi te paraseste pentru ca nu l-ai crezut!
Cel care se priveste zilnic in oglinda si isi “inmulteste” fitele atunci cand se convinge de veridicitatea imaginii din oglinda . Care isi ascute dintii increderii in fortele proprii folosind unealta Puterii!
Asa ca , fetelor, atentie !!! Pantofii lui sunt sufficient de incapatori pentru a va “ascunde” acolo cand se satura de ifosele voastre cu iz de celebritate, sosetele ii sunt sufficient de urat mirositoare dupa o zi petrecuta pe terenul de fotbal, (da, am uitat sa va spun ca a facut fotbal 7 ani!:)) pentru a va face sa lesinati in secunda in care v-a varat acolo!
( daca exista blonde care citesc , si evident nu inteleg , le sugerez a citi “ Femeia – eterna povara” de pe acest blog si vor intelege explicatia!)
Pentru toate cele ce ati citit si pentru multe altele ce raman stiute doar de noi doi , El ramane Prietenul care nu a ales sa isi continue drumul atunci cand eu am cazut! Ci s-a oprit "sa ma prinda de manuta " si sa ma ridice!
Iti multumesc!
“Mami” tau!

Undeva

- lui Cristian Iordache -

am gasit o pietricica albastra.
m-am aplecat sa o iau, dar m-a ars.
nu m-am lasat.
am continuat sa o tin in mana.
am prea mult orgoliu sa ma dau batuta.

mi-am ars ambele maini atat de puternic
incat pareau 2 jumatati de sange inchegat.
si nu m-am lasat.
am continuat sa o tin.

si intr-o zi a aparut cineva
care nu mi-a judecat ranile.
le-a privit, nu a intrebat de unde provin.
doar a tacut. Si a ramas fara sa ma intrebe
undeva.
nici eu nu am stiut unde .

si stupoare! acum mainile mele numai au sange!
acum le privesc si ma intreb unde au disparut ranile
si de ce nimic nu mai arde.
si mai ales, cum de a ramas inca pietricica in mana mea
dar nu mai are puterea sa arda.

si m-am tot intrebat pana am vazut
ca in buzunarul meu
cineva a pus un pumn de zapada.
atat de rece, incat a reusit sa stinga focul care imi ardea mainile.

m-am intrebat unde este acest cineva. pentru ca eu nu-l vad
doar il simt.
ce naiva!
cum de nu mi-am dat seama ca sufletele nu au nevoie de ochi
pentru a se vedea intre ele???
(29.iunie 2008)

Suflet flamand

- lui Cristian Iordache -
Am invatat ca gandurile vorbesc intre ele cand oamenii nu au curajul sa incerce sa invete sa vorbeasca despre nefericirile si desertaciunile vietii lor …
Am invatat ca toti ne nastem cu un singur norisor de praf ascuns intre deziluzii si speram pana in ultima secunda sa vina cineva sa ni-l stearga… dar mereu amanam decizia de a lasa pe cineva sa o faca …
Traim in neguri amagirea propriilor vieti scaldate in abisurile unui lac care inca isi pastreaza imensitatea, desi parca toti pestii s-au zbatut intre sesns si nonsense pentru a ajunge sa cutreiere abisurile cele mai profunde …
Ne intrebam unii pe altii de ce nu avem curajul sa ne cutreieram propriile fiinte pentru a gasi jumatatea de suflet care sa stearga firisorul de praf de pe pantofii inimilor ….
Ne e teama de sufletele noastre, ne e frica de suferinte si neajunsuri, de deziluzii si de desertaciuni, de parca nu toate clipele s-ar sparge in secunde hoinare pentru a nu lasa nici un ciob sa isi reintregeasca vesnicia …
Ne e teama de noi. Prea teama sa nu ne descoperim in fata altora, din orgolii nemasurate sau din frica de apropiere … de parca inimile ne-ar cere vreodata voie sa iubeasca …
Incercam sa mascam sinceritatile si sa tragem linie acolo unde ne repetam neincetat ca este capatul de rand. Fara a intelege ca sufletele nu au markere cu care sa isi traseze despartirile …
Incercam sa zambim atunci cand inimile isi strang lacrimile in buchete de dureri si afisam zilnic mastile indiferentei sau ale fericirii atunci cand undeva, in buzunarul singurei realitati se ascunde iubirea. Dezamagirea. Sau doar Amagirea.
De parca nu ne-am cunoaste propriile ganduri si deziluzii, propriile trairi si amenintari.
Si da, incercam atatea cai de a respinge sentimentele, doar din dorinta de a arata ca puterea este singura care ne arata cat suntem de demni in fata vietii …
Si da, ajungem sa ne respingem si gandurile, si visele, si sperantele, si idelaurile …
Dar am invatat ca ceea ce nu pot niciodata sa resping este realitatea … o simt in fiecare cotlon de gand, in fiecare adiere de vant din suflet, in fiecare raza de soare care imi zambeste in diminetile in care imi calc pe orgolii si incerc sa descifrez mesajele sufletului meu …
Am invatat ca atunci cand nu vrei sa deschizi usa inimii, vine cineva si o sparge fara a te intreba. Si ajunge sa cladeasca in interior un intreg palat de sperante.
Fara sa vorbeasca, fara sa planga, fara sa ceara, fara sa rada, fara sa alerge, fara sa iti dea de ales … dar mai ales… fara sa VREA.
Am invatat ca ajungi sa iti cladesti nemurirea pe pamantul sufletului care asemeni tie, respinge realitatea si o condamna, care strange la piept dorinta de a trece prin viata cu fruntea sus. Am invatat ca singurul suflet care te merita este cel care iti spune ca nu vrea sa te merite. Ca singura inima care are nevoie de tine este exact cea careia tu ii spui ca nu are nevoie de tine … ca singurele cuvinte care merita spuse sunt chiar cele pe care nu vrei sa le spui …
Am invatat ca singurul drum care duce catre fericire este exact acela pe care tu nu ai curajul sa pasesti. Din teama de a nu suferi, din teama de a nu dezamagi sau pur si simplu din teama de teama …
Am invatat sa accept ca in viata mea pana si cioburile s-au spart pentru a reintregi increderea ca eu sunt singura picatura de roua care poate uda puterea de a crede in realitate.
Am invatat ca prieteniile nu se numesc prietenii!!! Ca aici este vorba despre “schimbarea valorii gramaticale a sufletului”. Ca aici substantivele se pot transforma in adverbe. Definitiv.
Adica .. prietenia se transforma in Tot atunci cand gandurile vorbesc intre ele.
Mda, chiar asa!!!

vineri, 12 iunie 2009

Liceu - cimitir al tineretii mele

Ne nastem si noi oameni, venim pe lume ca fiinte umane, sa traim si noi cum se traieste …
Si traim … pana pe la la vreo 15 ani , cand intram in labirintul damnarii – cimitirul asta infernal care-n termini culturali se numeste LICEU -. Si atunci ne mai privim cate o data in oglinda si ne intrebam daca fetele astea de cadavre inghetate suntem NOI?!
Si continuam sa traim … un paradox inefabil care ne distruge pas cu pas. Azi venim cu capul plecat la ore, ascultam aceeasi muzica in fiecare ora; maine vom veni ca niste cadavre intrate in putrefactie , incercand sa ne motivam cat mai intrinsic cu putinta felul in care aratam: avem nevoie de cimitirul asta sa putem trai si de aici inainte …
Si pasim agale pe coridoarele intunecate ale cimitirului nostru sacru – si ajungem sa ne intrebam daca mortii acestia cu fete criminale suntem NOI?!
Cand intram pe poarta simtim o lacrima cum se scurge in suflet , ca un gand inghetat pe mormantul unui cadavru viu : ne e atat de teama de clasele barbare, de profesorii “inarmati” , incat traim impresia intrarii intr-un cimitir la portile caruia trebuie sa oferim “banul de la portile vazduhului”.
Si totusi pasim inauntru … si tacerea ucide sperantele noastre limpezi si curate.
Si totusi traim si aici! In mormintele astea tenebre si pline de zgomote stranii si reci, unde gasim intreaga noastra viata. Pentru ca moartea este viata nostra!
Si intr-o zi, dupa vreo 4 ani de chinuri infernale, petrecute intr-un cimitir viabil si zdruncinat de miscarile crunte ale sunetelor de cadaver, pasim cu durere spre Iadul lumesc : VIATA!
Plecam din cimitirul adolescentei noastre, pe care-l urasem atatia ani grei , pentru a intra fara sa vrem in infern…
Si ne mor visele, si si ne mor sperantele… iar noi traim !Ce oximoronic suna! Si totusi ma intreb uimita si descurajata : “ De ce am urat Cimitirul , cand in acest maine criptic si paradoxal intru cu alte lacrimi – mai amare ca oricand – in Infernul Vietii ?”
-28 martie 2003-

joi, 11 iunie 2009

Ana Berceanu

Bunica ... fiinta care m-a invatat sa privesc in ochii oamenilor pentru a le vedea rautatea sau bunatatea!
Fiinta care mi-a aratat cum se tes minutele, fir cu fir, spre a finaliza covorul pe care mai tarziu ne va sta , cuminte, sicriul!
Fiinta care mi-a deschis cartea inimii, descifrand slovele gandurilor pentru a invata sa iubesc neconditionat! Sa iert fara regrete si sa plsng fara rusine!
Femeia de la care am invatat ca pentru a fi femeie trebuie sa te sacrifici fara a cere ceva in schimb!Ca trebuie sa plangi in perna inimii , fara ca ceilalti sa observe ca ochii iti sunt umeziti si sa creada ca lacrimile sunt picaturi de apa cu care te-ai stropit cand ai scos o galeata din fantana Durerii! Ca trebuie sa fii MAMA chiar si cand propriul copil te reneaga, sa fii FEMEIE chiar si cand sanii isi fac vizibila trecerea prin lume!
Femeia care mi-a adus in dar puterea de a accepta ca intr-o zi , chiar si ingerii mor! Care mi-a trimis de acolo de sus , o data ce a urcat, speranta ca Timpul mi-o va aduce din cand in cand in vise pentru ca dorul sa nu-mi ucida inima!
Sufletul care mi-a umplut sufletul de dragoste, acea dragoste care niciodata nu piere si nu se uzeaza! Care nu are nevoie de juraminte si dovezi , de rugaminti si orgolii!
Sufletul care m-a facut stapana peste sufletul ei , atunci cand a pelcat de langa mine!
Sufletul care imi trimite petale de vointa atunci cand , cu lacrimi fierbinti spun "Numai pot, mi-e mult prea dor!" Care ma intreaba cum ma simt de acolo , din cer , care coboara de acolo pentru cateva clipe , imbracata in hainele ei negre si cu iz de tarana, pentru a ma imbratisa si a-mi spune ca "TREBUIE SA PLEC!"
Bunica ... lacrima care imi este trimisa de Dzeu pentru a nu uita ca iubirea ei nu mi-o va mai da nimeni , niciodata! Ca ramane unica prin simplitatea cu care isi povestea durerile si nefericirile, cu puterea cu care trecea peste neajunsuri si mai gasea curajul sa imi spuna ca "vreau sa mai traiesc pana termini facultatea!"
Bunica ... sinceritatea trimisa de Dzeu si acum , cand lacrimile imi incetoseaaz privirea , sa-mi de aputerea sa scriu , asa cum vroia ea !
Iti multumesc pentru ca m-ai invatat ca Moartea nu tine cont de bani sau de frumusete, de fericire sau de nefericire, de plans sau de ras!
Moartea e tarana!
Bunica ... Inceput fara Sfarsit!

Avere

Când m-ai avut
Nu ai ştiut cât valoram.
m-ai vândut lumii pentru câteva clipe
trăite în braţele unei frumuseţi blonde …

nu ai ştiut niciodată
că nu eram păpuşa din vitrina magazinului
pe lângă care treci în fiecare dimineaţă
şi pentru care n-ai da nici un ban …

ai fost convins că toamna
îţi va aduce o Madonă dumnezeiască,
o frumuseţe care mă va înlocui
în nopţile friguroase şi sfinte …

dar uite că nici un anotimp
nu va mai fi atât de călduros
ca iarna în care m-ai avut în braţe
nopţi şi zile întregi … Păcat !

păcat de averea pe care ai avut
şi pe care ai crezut c-o vei vinde
unei lumi meschine şi reci …
averile nu-s de vânzare …
sunt doar … de păstrat …
şi de înmulţit … !

Adiere ... de lacrima

Ca un vant de Mai printre crengile lui Decembrie
m-am strecurat in sufletul tau bland .
Si fiecare adiere – a lacrimilor mele - te-a racit mai mult .
Si eu , ca o nebuna , am crezut ca vantul poate incalzi …
Si , ca un fulg de nea intr-un Iulie mocnit
m-am strecurat in inima ta – aparenta –
si cu fiecare zapada am mai stins o scanteie
de iubire din ochii tai cei reci …

Mai mult decat nebuna , m-am ghemuit la pieptul tau
Pentru a-ti asculta bataile unei inimi de ceara
Ce s-a topit la prima ninsoare a ochilor mei …
Si toate … , ca o adiere de speranta
Pareau fericite si nevinovate ;
Timide si infricosate , lacrimile si-au stins stralucirea
Pentru ca numai puteau lumina o minciuna …

Si … daca lacrima mea a stins ultima scanteie de iubire
A venit vremea sa plateasca pentru greseli
Renuntand la stralucirea sa … la nesfarsit …
La vesnicie …
La ochii tai … sau la ai mei ?!

- 20 febr 2005-

Cabotin

Am renunţat la veşnicie
Pentru o clipă de fericire
Pe care mi-ai dăruit-o din milă …

Într-un minut de suferinţă
Am ucis tot infinitul meu de vise
Şi l-am îngropat în sufletul tău …

Mă săturasem să alerg desculţă
Prin nisipul deznădejdilor
Care mă închisese cândva în viaţă …

Şi am crezut că încălţată,
Prin nisipul iubirii
Voi fi cea mai preţioasă comoară …

Dar … ironia sorţii … N-am ştiut
Că mă încalţ să păşesc
Prin marea de lacrimi a durerilor …

Ca o naivă rază de lumină
m-am strecurat printre întunericul sufletului tău
să-ţi luminez calea …

şi-ntr-un final m-am ales
cu tălpile goale, desculţă de vise
mergând prin mărăcinii neputinţelor
pentru a putea să te iubesc la infinit !
- 20 febr 2005-

Mormant

Mă cheamă sufletul în umbră,
Mă vinde lacrima fugară!
Şi din tăceri ce-mi strigă mut
Durerea mă omoară…

Mormântul care doarme scump
Pe-un tainic şi tăcut Pământ…
În mine zece şi-i e dor
De blând suspin de trecător…

În faţa porţii ce se-nchide
`n zadar privesc şi-amar mă rog…
O lacrimă din ochi aş da
Pe tine, viaţă, să te-ntorc!

În negura de triste ceţi
Mormânt îndurerat m-aşteaptă,
Pe el o floare-aş vrea să pic
Să mor, să spulber soartă…

La geamul vieţii mai privesc
Să-mi mai văd cruda soartă.
Mormânt pustiu!din nou mi-e dor
De moartea blestemată!

Suspin mai dulce nu găsesc,
Lacrimă mai amară nu-i!
Blestemul primului cuvânt
Al cui e oare? Al cui ?

Mormânt curat şi-mpodobit,
Aşteaptă-mă-am să vin!
Căci blestemată-am fost la dor,
La moarte şi suspin.

Tăcere crudă şi amară,
mi-e dor de tine-n orice zi!
Privesc în urma vieţii-amare
Şi morţii-i cer ! „Nu vii?”
Suflet de dor şi trist amar
Din viaţă-mi azi se scurge…
Iubesc, dar în zadar răsar
Iubiri ce se vor stinge…

Doar un mormânt întunecat
Mai speră-n regăsire…
Doar `cel mormânt de dor şi chin
Mai plânge din iubire…

Doar cruda soartă ce-am ucis
Mă mai întreabă dacă
Cu vechiul meu destin de dor
Mormântul mă împacă!

Şi mă întorc… dar în zadar
Căci viaţa mi se scurge!
Destin amar şi plin de chin
Mormântul îmi aduce…

Eu am vândut a mea iubire
Pe-un gram de dulce vis…
Ca din mormânt întunecat
Am căzut în abis…

Dar moartea crudă ce-am primit
Din gramul de iubire
Amar destin ea mi-a vândut
Din dulcea fericire…

De am iubit o grea tăcere
Şi lacrimi tot mi-au curs
Al meu amar destin s-a stins
Şi crud mormânt mi-e scris…

O soartă fără pic de viaţă
Tăcere mi-a urzit!
Mormântul care zace-n ceaţă
Amară moarte mi-a trimis…

Un dor e-n mine şi greu arde
Şi-un ultim zâmbet moare…
Şi din tăceri de infinit
Viaţa vrea să-mi zboare…

Destin, din cruda viaţă, tu…
Veninul l-ai ales…
Morminte, unde azi să strig…
Să nu te mai găsesc?

O viaţă blestemată moare
Să dea unui rebel fugar
A ei tăcută fericire
Din moarte de hoinar.

O fericită soartă arde
Unui alt vis să se predea,
Căci un fugar soarta mi-a luat
Şi viaţa mea cu ea …

În `cel mormânt mi-a scufundat
O fericire crudă…
Ş `cel mormânt întunecat
A mea iubire udă…

De mine nimeni n-a-ntrebat
De-s vie sau sunt moartă.
Chiar dacă viaţa-mi fără ţel
A fost fără de pată…

Hoinar destin am aşteptat
Plângând în urma sorţii.
Dar cine lacrimă să dea
Pentru o soartă-a morţii?

Nicicând să vând durere n-am…
Căci mi-e doar mie dată…
Nu pot să strig cât mi-e de dor
De viaţă prea curată.

Dar o tăcere ca de plumb
Adâncul meu străpunge
Şi-n infinitul care-aşteaptă
O lacrimă se duce…

Un ultim glas mă strigă iar
Un „bun rămas!” să-mi spună
Şi `cel mormâmt întunecat
Soarta-mi face cunună…

La poarta ultimului drum
Amară mi-este soarta,
Doar lacrima ce ochii-mi plâng
Închide veşnic poarta!

În trenul amintirii nimeni
De mine-n treacăt n-a-ntrebat
Căci nimănui în astă lume
De mine … nici că i-a păsat!

Am părăsit a vieţii floare
Şi lacrimi nimeni n-a vărsat,
Căci mulţi duşmani la zeci hotare
Moartea-mi amară-au aşteptat…

Atâta de la viaţa crudă
Eu am cerut demult :
O lacrimă a celui care
Blestemul mi-a vândut!

Să mor damnată la suspin
Cu toţii vrut-aţi oare?
De ce o lacrimă măcar
Ca amintire…nimeni n-are?

De ce o crudă soartă moare
Şi din adânc suflet se scurge
O ultimă reminiscenţă,
Un ultim crud tăciune?

De ce o viaţă să nu am
Să nu găsesc credinţă?
În care lacrimă, Tu, Doamne,
Ai pus a mea dorinţă?

În trenul vieţii mele crude
Tu lacrimi ai tot pus mereu.
Nicicând hoinarul ce e-n mine
Nu va muri- doar Eu!

Eu nu contez şi n-am contat
Căci sunt hoinar pustiu.
Un suflet fără de cuvânt, un infinit de chin…

La viaţă nu m-ai condamnat,
Isuse nemilos!
Unde să strig, să cer în plus
O zi măcar?mai are rost?

Degeaba lacrima îmi curge
Şi tot degeaba mai suspin…
La crudă moarte-s condamnată,
La spini şi la venin…

Un singur loc pe lume astăzi
Mai vrea să mă primească,
Un singur loc mă cheamă azi
Durerea să-mi topească.

Un singur drum îmi mai rămâne
Din crudul infinit.
Un singur drum de dor şi chin:
Al morţii crud destin…

Căci nimeni nu s-ar îndura
Lacrima să-mi topească…
Pe nimeni n-ar interesa
Moartea să mi-o strivească.

Nu are rost să sufăr iar
Ca la-nceputul vieţii…
Căci nimeni n-ar încerca iar
Să stingă-obscurul ceţii.

Nimic pe lume n-a rămas
Să plângă după mine…
Căci toţi ce m-au iubit s-au dus
Mormântul să-mi aline…

Degeaba lacrima-mi se scurge
De trista despărţire.
Căci singurul adânc cuvânt
E moartea- crudă amăgire.

Şi din tăcerea ce-am atins
Nu-i nimeni să mai strige…
Căci poata vieţii mi s-a-nchis
Când fericirea-mi plânge.

Las totuşi sorţii un cuvânt
De dor şi chin amar,
Căci lacrima ce-am căutat
mi-a fost tăcut hoinar.

Un om fără vreun pic de milă
Ai fost, Tu, Doamne, pentru mine,
Căci nici măcar un strop de chin
n-ai vrut să-mi iei la Tine!

Tu mi l-ai dat pe tot să-l beau
Şi nepăsându-ţi iar îmi ceri…
Ce bani să-Ţi dau, eu ce să am
Când Tu din soartă-mi iei?

Dar crud destinul meu cândva
La poarta Ta va bate…
Vei auzi al meu amar
Ce plânge zi şi noapte.

De ce să dau a mea viaţă
Pentru un strop de-amar venin?
Tu, Doamne, pic de milă n-ai
Pentru un suflet plin de chin?

Dar Tu m-ai blestemat la dor
Şi singur eu rămân de-acum…
Hoinar mi-e sufletul de dor
Plecând pe-un ultim drum.

Mai doare încă amintirea
Ce-n urma mea o las plângând…
Dar soarta crudă ce mă strigă
Nu pot s-o mai ucid tăcând!

mi-e greu amarul să-l ucid
când moartea mi-e aproape…
tăcut blestem m-a-ntunecat
şi plâng damnat la moarte.

Tăcerea iar îmi arde trupul
Căci focul ce s-aprinde crud
Destinul meu pe tot îl arde
Din mine va rămâne scrum …

Din soarta ce mi-a fost trimisă
Nu pot tăcere să vă vând,
Hoinarilor, damnate umbre,
De ce mă vreţi murind?

Cuprind o tainică vecie
Şi-o lacrimă mi-e astăzi soarta…
O ultimă fugară noapte
Ucide viaţa mea şi moartea…

Dar las destinul să mă strige
Să mă întorc din nou în lume…
Ştiu că nimic nu am pierdut
Şi nimic nu-mi rămâne.

Să regret cruda mea viaţă
Am încetat demult…
Căci nimeni nu mă va-nţelege
Când eu voi fi pământ…

Am fost un laur blestemat
Şi lacrimi m-au udat.
Pe-acest pământ întunecat
n-am trăit..am cedat!

Rost nu avea să pătimesc,
Să mă-njosesc, să plâng…
Căci lacrima ce mi-a picat
A zburat ca prin vânt…

Am încercat să spun „Adio!”
Dar n-am putut nicicând…
Prea mult am pătimit cândva
Să mai cred în cuvînt…

Şi de ce soarta s-o aduc
În mrejele iubirii?
Când nimeni nu m-a întrebat
Adresa fericirii?

Ce crudă soartă să aştept
Să-mi bată iar la poartă?
Unde să merg, Isuse blând
Să mai îngenunchez o dată?

Să mă mai plâng nu are rost,
Căci de durere-s plină…
Amarul vieţii mi-e strivit
Şi nimeni nu se-nchină.

La poarta Ta, Isuse scump,
Nu pot din nou să bat.
Că-n viaţă, oh, nicicând n-a fost
Trecut mai blestemat…

Decât să-mi bată iarăşi răni
Să-ndur din nou dureri,
Mai bine plec către mormânt
Să caut iar… tăceri.

Nu pot să mai întorc o zi
Din cruda vieţii soartă,
Căci lacrima-mi demult a stins
O soartă blestemată.

Nu vreau să caut iar iubire
Sau să cerşesc un zâmbet,
Căci tot degeaba pătimesc
Dacă nu pot să cuget.

Nimic ca să regret nu vreau
Căci nu păstrez cuvinte
Şi nici tăceri să ard nu vreau
Să putrezească prin morminte…

Nu are rost să mai blestem
Întregul meu destin…
Dar ARE rost să mor acum
Damnată la suspin…

Rost are pentru tot ce-am dat
Unui hoinar ce m-a trădat,
Rost are azi să mor sperând
Când ştiu că n-am cedat…

Iubirii-am dat tot ce-a cerut
Şi n-am vrut de la viaţă
Decât o lacrimă amară
Ce să se piardă-n ceaţă.

Nu am cerşit priviri de dor
Şi n-am vrut fericire…
Ci doar un strop din viaţa asta
Un strop doar .. de iubire…

Dar nmeni nu m-a înţeles
Şi nimeni nu mi-a spus
Că drumul meu demult s-a stins
Şi fericirea mea s-a dus…

O viaţă am trăit… puţin!
Dar vă las voauă rostul meu…
Căci din adâncul infinit
Nimic nu e mai greu…

Decât să mori e dureros
Când ştii că nimănui nu-i pasă…
Decât să mori e cel mai greu
Când ştii că viaţa, chiar şi grea … te lasă…

E greu să plângi amara soartă
Şi nimeni să nu vadă
Că lacrima ce curge greu
e-atât de pură şi curată.

Dar lumea nu a înţeles
Că eu sunt doar o umbră.
Toţi m-ai lovit si mor pe rând
Tăcerile-mi din umbră…

Nu vreau să vărs lacimi amare
Pentru o viaţă ce-am pierdut…
Nu vreau să Te urăsc, Isuse,
Căci Tu m-ai renăscut!

O grea speranţă-ai pus în mine
Dar toţi m-au condamnat la chin.
Din sufletul ce l-ai rănit
A curs decât venin…

Degeaba aş mai plânge astăzi
Degeaba viaţă-aş cere mut
Căci nimeni nu mi-ar înţelege
Tăcerile-mi de plumb.

Nu-i nimeni la mormânt să plângă,
Căci toţi mi-au săpat fericirea,
Şi din grădina vieţii mele
mi-au smuls toată iubirea…

să strig la Tine mi-e prea greu,
căci nu m-ai înţeles…
ce rost ar mai avea acum
un ultim interes?

Căci viaţa mea n-a însemnat
Nimic pentru cei care
Din infinit au alergat
Cu lacrimi să m-omoare…

Ei m-au trădat nepăsător
Când soarta mi-au ucis…
Iar fericirea pentru mine
e-un lucru interzis…

nici viaţă numai am acum
Căci soarta m-a ucis…
Şi tot bătând la poarta sorţii mele
Doar moartea mi-a deschis.

Şi din durerea ce-am cules
Nimic nu a pierit
Şi nici o lacrimă măcar
Din infinit nu a murit.

Căci nimeni nu m-a întrebat
Dacă sunt oare pură.
Nicicând, un suflet blestemat
n-am fost… crescut din ură…

dar viaţa n-a fost pentru mine
şi locul meu nu este-n lume…
un singur drum îmi mai rămâne
şi glasul morţii să răsune…

un suflet care n-a murit
şi cântecul ce-l plânge…
un cântec ce demult a fost…
amar şi trist tăciune…

un singur loc pe lume azi
mă mai primeşte încă…
este mormântul ce-am udat
cu lacrimi ce usucă…

o viaţă crudă m-a ucis,
o viaţă mi-a murit…
o moarte am şi un mormânt
singuri ce m-au iubit…

un drum îl am, un drum găsesc…
un drum ce moare-ncet…
un ultim „bun rămas!” mai spun
un suflet pur, nemângâiet…

un singur loc, o singură speranţă,
un ultim drum şi-o primă grea viaţă…
un ultim glas, o primă adiere
un ultim loc şi-o primă înviere…

mormânt de dor m-aşteaptă la hotar
şi-o lacrimă amară iar suspină
de dorul vieţii ce-am pierdut
mormântul mă alină…

un singur drum mi-a fost urzit
de cruda fericire,
un singur drum ce m-a pierdut
în cruda amăgire…

mormântul care m-a chemat
din nou mă strigă crud,
căci singurul hoinar rebel
este mormântul surd…

n-am auzit decât un strigăt
al morţii care m-a urât
nimic, nimic în astă lume
n-a fost mai fericit…

un ultim „bun rămas!” am spus
şi-o ultimă iubire,
un ultim glas aud din cer…-
„mormânt de fericire”…
(10 iunie 2002)

Duşmănie

Mă nimiciră-n noaptea tristă,
În lanţuri mă legară şi în lanţuri
Pornii pe drum la răstignire
Spre moarte şi spre nemurire…

Un neam întreg se năpusti
Asupră-mi, să m-omoare…
Din ceas în ceas eu suferii
Din ce în ce mai tare…

Părinţi şi fraţi mă-nconjurară
Şi-n loc să plângă ei au râs…
Şi azi ura lor mă-nfioară,
Când văd din nou pe lume plâns…

Cu mic cu mare mă târâră
Pân ` la mormânt să mă îngroape…
Nevrând să mor ei mă vârâră
În negura de după şoapte…

Şi fiecare om în parte
c-o piatră crâncen arunca
spre mine… la moarte să mă ducă
şi în mormânt mă cufunda…

nevrând să intru vie-acolo
le-am spus să mă omoare mai întâi;
dar nu … n-au încetat… m-au vrut rănită
şi-apoi eu să privesc spre căpătâi.

Mă nimiciră, mă loviră,
Cu pietre şi cu vorbe rele…
Ca un Isus mă răstigniră,
Dându-mi să beau amar şi fiere…

Mă prinseră din nou în lanţuri
Şi-mi spuseră să mă ridic…
Căci în genunchi eram căzută
Ca ramura unui finic…

m-au chinuit în lanţuri grele
şi m-au bătut neîncetat…
îmi prinseră cuie în piele
şi „bun rămas!” ei mi-au cântat!

Nevrând să plec din astă lume,
Un duşman crud şi nemilos…
Îmi strânse lanţurile bine,
Şi în genunchi mă puse jos.

Mă săgetară cu putere
Cu groaznice cuvinte şi un dureros fior.
m-au ridicat apoi ca să mă-mbete
cu fiere… şi-am băut de şapte ori.

Eu îi priveam cu îndurare
Îi imploram să mă omoare,
Dară ca să-mi rămână fiecare
Prieten, nu duşman şi leu.

Râseră crud când m-auziră;
Şi zgomote făcură-apoi…
Dorind să-mi umezească soarta
Mai mult ca-n urma unei ploi.

Din nou mă puseră în fiare,
Din nou pe cruce mă suiră
Şi iarăşi îmi cântară tare
Acelaşi cântec fără milă…

Mă unseră apoi cu jale şi pelin
Şi-un dor îmi puseră in piept…
Şi-un nor se-ntunecă într-un suspin
Şi-un altul clocoti ca vinul fiert!

Îmi prinseră şi spini în păru-mi
Ce nu demult era frumos…
Îmi răstigniră rostul vieţii
Pe crucea fără de folos…

Îmi puseră pe gură fier
Încins ardea pe-a mele buze fripte…
Şi din mulţime un mişel
Veni să-mi bată coastele strivite.

Răcnii de crâncena durere,
Dară mă puseră mai rău:
În cuie îmi bătură trupul
Şi-n lanţuri mă încătuşară greu…

Plângeam durerea vieţii mele frânte,
Şi lacrimi calde se scurgeau…
Tot trupul îmi era doar sânge,
Cu mine chiar şi stelele plângeau…

m-au răstignit fără de vină
pe crucea sfântă, fără pată…
mi-au smuls şi haina de pe mine,
au spus că-s veşnic vinovat.

Am vrut să cer un strop de rouă
Să-mi ude buzele măcar:
Fierul-pârlise pe-amândouă
Şi doar un strop de apă le ceream.

Şi-atunci mi-au dat să beau ceva…
Amar şi negru şi încins…
Eu am gustat într-un suspin
Nu era apă … ci venin!

mi-au râs din nou în faţă… iar
m-au săgetat cu suliţi mii …
m-au tot bătut cu palme grele,
mi-au pus în păr mii de făclii…

am plâns din nou amarul vieţii mele
şi iarăşi le-am cerut să mă omoare…
m-au săgetat priviri mistuitoare
şi mi-au răspuns c-un rânjet infernal.

mi-au spus că n-am să mor de-acum
c-or să mă pătimească pentru veci…
i-am implorat, de nu, să mă coboare
şi de pe cruce am să merg spre veci…

nu m-au lăsat; din nou trupul mi-au străpuns
şi-un geamăt surd atunci am scos…
şi m-au lăsat pentru o clipă
să plâng cu sufletul meu ros…

le-am cerut iar apă să imi dea;
şi mi-au promis atunci c-o să-mi trimită.
i-am implorat din ea ca să nu bea
să aibă milă de-o viaţă pătimită.

m-au pus ca să privesc spre dealul `cela…
de unde m-au minţit c-avea să vină
cel care să-mi aducă picurul de apă,
însă când am privit… am văzut zarea plină:

venea abia mergând, urcând cu greu,
spre crucea-aceea, lângă locul meu…
o-ntreagă lume şi-un întreg popor:
preieteni, rude, fraţi, surori.

Mi le-aduceau pe toate-odata
Să mi le-omoare-n ochii mei,
Să-i pătimească-n chinuri grele
Ca şi pe mine … şi pe ei…

Pe rând mi-i spuseră pe nume
Şi-apoi mi-i chinuiră greu…
Şi un prieten mi-l puseră-n grabă
Să care-n braţe tronul meu…

Îl omorâră şi pe el…
l-au chinuit mai groaznic,
i-au dat şi lui, asemenea mie
venin şi fier şi-un foc năpraznic.

Pe toţi, pe rând mi-i omorâră
Strivindu-mi inima şi viaţa…
Din ce în ce mă biciuiră
Mai mult decât lumina ceaţa…

Când toţi pieiră-rând pe rând-
Rânjiră criminalii…
Din nou mă săgetară-n coaste
Şi îmi dădură patimi…

Unul din ei se îndreptă
Deodată înspre mine
Şi-o sabie mi-o împropti
În inima din mine!

Atunci am spus un ultim gând…
Către al meu Părinte:
„Tu, Tată, vezi-mă cum sunt,
Cu buze arse, fripte!

Primeşte-mă acolo sus,
De am vreo vină, iartă-mi!”
m-am dus… m-am dus şi m-am tot dus…
pân` ce-am ajuns departe!

Departe-n lumea celor drepţi,
A umbrelor şi-a morţii,
mi-am întâlnit al meu amar
dar l-am trişat…l-am pus într-un mărgăritar…

duşmanii rămaseră muţi…
văzând viaţa-mi cum moare,
şi mi-au trimis câte-un surâs…
un rânjet crud, ce doare…

m-am depărtat atunci de ei,
poate-i mai bine aşa.
Sunt fericiţi, se cred chiar zei,
Dar au rămas tirani în amintirea mea.
(18 nov 2000)