pentru palmele mele

marți, 30 octombrie 2012

IUBESC SI MA REVOLT

Sătulă de oameni "binevoitori", care îşi spun părerile şi dau sfaturi pe care nu le cer, mă revolt cu indignarea pe care o scot de la naftalină foarte rar, pe timp de frig. unul pe care nu mi-l poate potoli decât exprimarea.
Iubesc. Şi iubesc cum mi-am dorit şi cum am cerut ani la rând. Cu încredere şi demnitate. Acea demnitate de femeie care ştie că un adevăr căruia îi pui o fundiţă roşie nu este mai puţin adevăr. Acea demnitate pe care mi-am păstrat-o ori de câte ori toţi îmi cereau să o las.
Iubesc. Fără ascunzişuri şi temeri de "vei pierde timp pe care nu îl mai poţi întoarce niciodată, lângă un bărbat nedemn de tine". Iubesc cu toată fiinţa mea bărbatul care mi-a arătat că se poate şi aşa. Aşa, nelumesc. Nebun şi atemporal. Bărbatul lângă care nu mă văd pentru următoarele 3 luni din viaţă, pentru următorii 5 ani sau pentru următoarele 4 toamne. Ci pentru totdeauna. Pe timp de pace, pe timp de război, pe vreme rea ori bună, în metrou sau în limuzină, pe stradă ori pe cer. Dar întotdeauna ÎN SUFLET. DE MÂNĂ.
mă revolt pentru că prea se poartă moda cu "îţi vreau binele". Şi vă întreb indignată: DE UNDE ŞTIŢI VOI CE E BINE PENTRU MINE?
Habar nu am cum de a ajuns iubirea să fie condamnată pentru că e purtată unui bărbat care mă priveşte în ochi şi îmi spune TE IUBESC nu din vorbe, ci din pleoape. Cum de a ajuns să fie blamată pentru că se îmbracă neconvenţional şi pentru că refuză să se conformeze regulilor voastre?
mă revolt cu tăria de a privi pe oricine în faţă şi a striga fără bariere: DA, IUBESC! ŞI NU IUBESC UN OARECARE, IUBESC EXACT BĂRBATUL PE CARE MI L-AM DORIT, EXACT BĂRBATUL CARE MI-A DESCHIS POARTA ÎMPLINIRILOR ŞI CARE MĂ ŢINE DE MÂNĂ ORI DE CÂTE ORI E ÎNTUNERIC ŞI NU VĂD. BĂRBATUL ÎN MÂNA CĂUIA MI-AŞ PUNE VIAŢA FĂRĂ TEAMA CĂ M-AR SCĂPA VREODATĂ, PENTRU UN ALT MOTIV DECÂT ACELA DE A MĂ STRÂNGE ŞI MAI TARE.
Mă revolt pentru că nu am nevoie de sfaturi şi judecăţi. Am nevoie de dragoste. Pe care, din fericire, o primesc în fiecare secundă, fără să fiu lângă el. Dragostea nu ţine cont de distanţe şi ani, de rasă şi reguli. Ţine cont doar de ea. De asta dragostea nu moare niciodată! Pentru că are curajul să înfrunte orice, şi nu trădează niciodată. Dragostea nu scoate pistolul pe la spate, nu trage perfid şi nu fură gloanţele altuia pentru a se salva. Dragostea iubeşte şi atât.
Noi nu ţinem cont doar de noi. Ne uităm mereu în grădina celuilalt, pentru a vedea ce a mai plantat, ce şi-a mai cumpărat pentru udat. Vrem roade cât mai multe, să ne lăudăm apoi că am găsit soluţia care ni le va aduce pe cele mai bune.
De asta nu putem iubi cu toată fiinţa noastră. pentru că dăm din ea altora, aşa, fără să ne ceară. Şi culmea, nu e nici fiinţa care să aducă bucurie!
Mă revolt cu dispreţ faţă de cei care îşi dau coate când spun atât de sigură pe mine: "Sunt fericită!"
Da, sunt fericită! Pentru că am avut curajul să cer de la viaţă exact ce am avut nevoie şi să refuz orice aproximare. Pentru că am rămas singură ori de câte ori mi s-a oferit mai puţin decât meritam, ori de câte ori mi s-au luat darurile după perioadele de "miere" ale unei relaţii.
Sunt fericită pentru că am avut demnitatea de a spune în faţă MERIT MAI MULT DECÂT CEEA CE ÎMI OFERI TU! Şi sunt şi mai fericită pentru că m-am oprit la EL. Pentru că n-am stat să număr anii care ne despart sau visele pe care mi le-ar putea împlini. N-am pierdut vremea gândindu-mă la ce ar fi dacă... sau ce ar spune alţii...?
N-am aruncat gunoiul lăsat de alţii la poarta inimii mele în curtea LUI. Am avut curajul să îl duc cât mai departe, deşi singură, pe timp de nopate, e periculos. Dar pentru a ajunge unde îţi doreşti trebuie să rişti. Şi am riscat. Şi nu regret. Şi n.am să admit vreodată să îmi fie judecate deciziile pentru vorbele celor care îmi trăiesc mie viaţa, în loc să şi-o confecţioneze pe a lor. Dacă nu din dragoste, măcar din hârtie creponată.
Mă revolt pentru tupeul de a judeca DRAGOSTEA. Şi de a admite că TU ŞTII MAI BINE DECÂT MINE CE ESTE BINE PENTRU MINE! TU, oarecare om care îţi permiţi să mă opreşti din trăit alături de el, pentru a-mi da lecţii de viaţă pe care ţie nu ţi le-a predat nimeni, pentru că nu ai fost la şcoala DRAGOSTEI ADEVĂRATE.
mă revolt pentru că vă permiteţi să mă învăţaţi regulile unei iubiri pe care eu nu o cunosc şi cu care nu doresc să interacţioez.
Am învăţat să mă las iubită.
Am învăţat să las libertatea să curgă ca un ocean între mine şi el, fără teama că ne vom îneca. Am învăţat să fac din râu ocean şi din lacrimă râu peste care să pun ca pod dragostea mea. Să-l trecem împreună, de mână şi să plâng de fericire când am ajuns la destinaţie: fericire.
Mă revolt pentru că nimic din ceea ce am învăţat nu mi-a fost recunoscut, ci doar condamnat. Şi, mai grav, nici nu îmi pasă dacă e ori nu acceptat. Atunci, cu ce drept timp consumat pentru a ţine predici unei femei care iubeşte mai presus de orice bărbatul căruia îi va dărui tot mai mult, în ciuda barierelor şi regulilor voastre?
Iubesc dincolo de lumea voastră limitată şi încătuşată de NU AI VOIE. Şi ţintesc mai sus decât puteţi voi distinge. Dincolo de hârtiile voastre semnate la starea civilă, de inelele de logodnă dăruite la cine romantice, de rochia de mireasă îmbrăcată de câte o duduie care acceptă orice, numai să fie DOAMNĂ. Căci nu înţelege că DOAMNĂ NU E EGAL CU NEVASTĂ.
Dincolo de mândriile voastre de femei măritate cu bărbaţi potenţi financiar, care vă pun la dispoziţie cardurile de credit şi un nume pe care îl purtaţi cu mândrie, dar fără de care nu valoraţi nimic.
Dincolo de siguranţa voastră că "aţi pus mâna pe el" şi orice altă femeie nu reprezintă nici un pericol, pentru că voi aţi devenit peste noapte doamne, câtă vreme restul sunt numai ispite. Dincolo de siguranţa voastră că pe un bărbat îl ţii lângă tine aşteptându-l cu mâncărică şi cu hainele pe umeraş.
Mă revolt cu indignarea femeii care nu are nevoie de nici una din aceste "reţete de a ţine bărbatul lângă tine" şi de nici unul din sfaturile bărbaţilor care îmi vor binele susţinând sus şi tare că ei ştiu cel mai bine cât voi suferi eu, căci ei sunt tot bărbaţi.
Şi pentru a vă asigura că n-am să renunţ la fericirea mea pentru cea pe care mi-o vindeţi voi pe 2 parale, vă spun plină de siguranţă:
IUBESC! BĂRBATUL PE CARE NIMENI NU MI-L VA PICTA ÎN CULORILE ALESE DE EI! BĂRBATUL PE CARE ÎL VOI DESENA MEREU PE GEAMUL INIMII MELE, ABURID A CEAI NEGRU, PE VREME DE IUBIRE ALBĂ. PURĂ, CA DRAGOSTEA CE I-O PORT.
IUBESC! ŞI NIMENI NU MĂ VA CONVINGE SĂ RENUNŢ!

TE IUBESC, dragul meu! Cu sufletul pe care l-ai descoperit altfel decât l-au împachetat alţii şi cu inima care ţi-a împuşcat promisiunea de a nu mai iubi niciodată. A ucis-o şi a pus în locul ei numele meu. Acela pe care mi l-ai dat într-o zi în care nu ai avut nevoie de reguli pentru botez:).
TE IUBESC pe tine, ci nu himere şi Feţi Frumoşi veniţi să mă răpească şi să mă facă prinţesă peste palatele lor de aur şi nestemate,după ce am semnat un act de căsătorie.
TE IUBESC copilăreşte şi matur, nebunesc şi fără medicament.

31 oct 2012

vineri, 19 octombrie 2012

cand m-ai iubit?

Atunci când m-ai privit prima oară în ochi şi mi-ai spus-o, sau când ţi-am spus primul TE IUBESC?
când am plecat de lângă tine uitându-mă în urmă, să fiu sigură că ai rămas, sau când am plecat prima oară fără să mă uit în urmă, pentru că am ştiut că eşti al meu?
când m-ai strâns în braţe fără să te gândeşti la viitor, sau când te-ai gândit la viitor şi m-ai strâns în braţe, ştiind că voi face parte din el?
când am dansat fără muzică pe melodia sufletelor, sau când ne-am lăsat sufletele să danseze, fără noi?
când ţi-am sărit în braţe sărutându-ţi ochii, sau când îi aveai deja închişi şi ţi-am alergat în braţe, ca un copil fără temeri?
când m-ai sărutat de "Noapte buna!" sau când mi-ai adormit tremurul gândurilor de despărţire?
când ai citit prima oară ce-ţi scrisese inima mea, sau când ai scris prima oară inimii mele?

19 oct 2012

marți, 9 octombrie 2012

ramanem unul

rămânem unul, dragul meu,
din 2 făcuţi, în timp creaţi,
rămânem fără de cuvinte
doar unul. suntem minunaţi.

priveşte-ne! suntem aici, pe rând, în rând de poezie,
priveşte-ne, ne-am aduncat
într-unul, să zburăm în vrie!

rămânem unul. pământeni.
căci 2 am fost în lumi de cer
şi fiindcă cerul nu cuprinde
ne-am făcut unul. uite, pier

şi sori, şi stele, azi şi luni
ce luminează cer deschis.
rămânem unul, dragul meu,
căci temerile le-am închis.

nu le deschide, dragul meu,
rămânem unul, legământ
să faci cu mine peste timp
rămânem unul. ţărână şi pământ.

8 oct 2012

duminică, 7 octombrie 2012

Te-aştept




Te-aştept. Am învăţat să cânt
Din frunza lacrimii ce-a curs
Din ochii mei, în ochii tăi
Şi-ncet, încet s-a dus.

În zbor, la frunzele de sus
Ce din copaci mi-au făcut punţi
Să trec la tine peste mări
Cântând din frunze, vis de flori.

Petală cu petală viaţă
mi-au dat să-ţi dau să întregeşti
iubirea ta cu-a mea iubire
să nu-ncetezi să mă iubeşti.

Te-aştept. Cântând din flori, la viaţă
Te-aştept. Topind din inimi gheaţă
Te-aştept. Iubind un dor de Noi.
Te-aştept. Nu ne-mpărţi la 2!

8 oct 2012

chiar daca

chiar dacă marea ne desparte,
chiar dacă timpul azi ne vinde,
chiar dacă oameni răi ne-aruncă,
un foc e-aici. Mereu se-aprinde.

e focul care arde-n mine
temeri, ne-ncrederi şi minciuni,
e foc pe care-ntreaga mare
nu îl va stinge. promisiuni

dacă mi-ar face lumea toată
că de renunţ, alt foc va da,
aş trece marea-not, pe toată,
s-ajung pân la iubirea ta.

a ta rămân, cu tot cu timp,
din timp renasc să te iubesc
din zi în zi mai mult, mai aprig
alerg zâmbind, să te-ntâlnesc.

să nu privesc, decât să simt,
să-mi ardă dorul a tăciune
şi din al ochilor adânc
iubirea mea să-ţi dea un nume.

"Iubitul meu" să te numeşti
certificat să-ţi fac din mine
să-ţi scriu cu sânge de iubire
numele mamei: Fericire.

tată să n-ai, căci te-ai născut
din mine, fără timp şi loc
şi tot în mine vei rămâne
fără dureri. fără noroc.

căci n-ai nevoie de noroc
când trăieşti doar pentru iubire,
nevoie n-ai de timp şi loc
ci doar de-o scumpă regăsire.

7 oct 2012

chiar daca

chiar dacă marea ne desparte,
chiar dacă timpul azi ne vinde,
chiar dacă oameni răi ne-aruncă,
un foc e-aici. Mereu se-aprinde.

e focul care arde-n mine
temeri, ne-ncrederi şi minciuni,
e foc pe care-ntreaga mare
nu îl va stinge. promisiuni

dacă mi-ar face lumea toată
că de renunţ, alt foc va da,
aş trece marea-not, pe toată,
s-ajung pân la iubirea ta.

a ta rămân, cu tot cu timp,
din timp renasc să te iubesc
din zi în zi mai mult, mai aprig
alerg zâmbind, să te-ntâlnesc.

să nu privesc, decât să simt,
să-mi ardă dorul a tăciune
şi din al ochilor adânc
iubirea mea să-ţi dea un nume.

"Iubitul meu" să te numeşti
certificat să-ţi fac din mine
să-ţi scriu cu sânge de iubire
numele mamei: Fericire.

tată să n-ai, căci te-ai născut
din mine, fără timp şi loc
şi tot în mine vei rămâne
fără dureri. fără noroc.

căci n-ai nevoie de noroc
când trăieşti doar pentru iubire,
nevoie n-ai de timp şi loc
ci doar de-o scumpă regăsire.

7 oct 2012

sâmbătă, 6 octombrie 2012

nu merit

Sunt plină astăzi de durere, nu e al meu, dar eu-s a lui.
Iubesc. Şi când iubeşti te dărui. Iubeşti, şi nu te dai oricui.
Chiar dacă îl împart cu alta, iubesc şi nu pot renunţa.
Îmi dă cât poate. Asta este. Accept. Aşa e soarta mea.”

Iubeşte, draga mea, iubeşte! N-am spus să tai ce a crescut.
Dar să târăşti un suflet tânăr, să-i faci tu riduri... nu-i prea mult?
Şi pentru care crud blestem te laşi călcată în picioare,
Să fii un preş.. zi-mi, nu te doare?

„Iubesc. Şi când iubeşti înduri.
De-i puţin, mult ţie îţi pare, căci tu iubeşti, nimic nu furi.
Mă doare, dar decât nimic, mai bine cât puţin primesc
Nu-i mult, dar am, şi mulţumesc.”

Şi uite-aşa, devii, femeie, din tot, nimic, din nimic tot
Ce-i trebuie unui bărbat ce nu-i nici demn, dar are vot
În plus faţă de cel ce are respect pentru ce-i femeiesc
Şi-şi strigă săl audă neamul: „Ăsta-i destinul bărbătesc!”

6 oct 2012

joi, 4 octombrie 2012

Ai uitat

Ce repede-ai uitat povestea noastră
Cu dulci şi calde şoapte scrisă-n suflet
Ce repede-ai uitat priviri şi vise
Şi o iubire ce trăia-n necuget.

Ce repede se duce viaţa asta
Şi cât de repede mă duc şi eu
Să-ngrop iubirea ce-mi striveşte glasul
Şi mi-o aruncă-n groapa lui „mereu”.

Cum ai uitat că dorul mi-este dor
Şi că iubesc, nu strig fără credinţă,
Cum ai uitat şi-nchis-ai poarta ta
Şi-ai aruncat a cheii biruinţă!

Uitat-ai, dragul meu, povestea noastră
Ce nu trăieşte-n mări şi în oceane,
Trăieşte-n palma mea ce astăzi taie
Iubirea ta. Ce foame, ah, ce foame

Îmi e de fericire şi de dor
Dar nu mai am nici dor, nici amintire
Nici să privesc nu pot, nici să ascult
Şi nici pe tine nu te am. De azi nici tu (nu mai ai)... iubire.

Uitat-ai, dragul meu, de tot.... de tot.
Şi nu te doare, căci nu ştii cum e Singurătatea fără de iubire
Şi nici iubirea fără împliniri
Ştii doar că te iubesc. C-aştept o regăsire.

04 oct 2012

miercuri, 3 octombrie 2012

Relaţia- etapele clădirii

Am vrut să scriu despre altceva (Infidelitate), însă lacrimile unei femei care nu înţelege de ce bărbatul pe care susţine că-l iubeşte a părăsit-o după o „megarelaţie” de 2 luni, m-a făcut să mă revolt.

Poate revolta mea va ajuta pe cineva! Doamne ajută!:)
Povestea ar fi cam aşa: 2 luni de relaţie, în care totul părea perfect, declaraţii, ieşiri, flori, plimbări, fluturaşi în stomac. Ştiţi cu toţii cam ce simptome mai implică, aşa că nu mai tastez.
După aceste 2 luni, „exact când eram convinsă că am găsit bărbatul potrivit, se schimbă brusc: nu mai vrea să ieşim la fel de des, nu mai facem dragoste ca altădată, nu mai simţim fluturaşii şi nevoia de a ne vedea zilnic. Când îi reproşez asta, repetat, mă părăseşte, spunând că trebuie să las lucrurile să vină de la sine!.”

Am să încerc să mă fac înţeleasă. Sper să reuşesc.
O relaţie este un ciclu de viaţă. Ca orice ciclu, are mai multe etape. Peste care, dacă treci, nu poţi decât eşua.
În 2 luni, după descrierea acelor trăiri, nu pot afirma decât că se aflau în etapa de îndrăgostire.
Vă amintiţi de comenatriile poeziilor de Eminescu? Eu îmi amintesc perfect, adoram să le desluşesc tainele. Era vorba despre Eros, sau iubirea romantică. (Doamne, şi ce mi-o mai doream!) acea iubire despre care, mai târziu, am aflat că reprezintă cea mai înşelătoare formă de iubire din câte există. Că este temporară şi schimbătoare.
Cum adică?
Păi... orice este nou, este palpitant, excitant, râvnit. Este altceva. Necunoscutul naşte dorinţă. De cunoaştere. De explorare, de fuziune. Când însă a trecut de la străin, la cunoscut, vraja de rupe:” nu mai facem dragoste la fel ca înainte, nu mai aveam fluturaşi în stomac, etc.” (evident că aici, a face dragoste a fost confundat cu a trăi o nouă experienţă sexuală, cu un partener nou, ceea ce nu este identic cu A FACE DRAGOSTE! Faci dragoste când înveţi ce este ea, nu atunci când nu ai habar, dar susţii că o faci pentru că ai un raport sexual animat de dorinţe şi pulsiuni)
Exact despre acest tip de iubire vorbea şi persoana aceasta. În această fază era.
Grav nu este faptul că NU MAI SIMT, ci faptul că nu ai răbdare să treci la stadiul următor. Care înseamnă, de fapt, voinţă. Voinţa de a merge mai departe cu această persoană, de a-ţi lua un angajament în ceea ce priveşte continuarea acestei relaţii, prin care ÎNVEŢI SĂ IUBEŞTI. (a învăţa să iubeşti înseamnă să VREI, să AI RĂBDARE, să AI FORŢA DE A-ŢI STĂPÂNI IMPULSURILE, să APELEZI LA TIMP pentru a satisface nevoile partenerului tău, să te CONCENTREZI, să te SINCRONIZEZI, să ASCULŢI, să DEVII INTELIGENT!)
TOATE ACESTEA SE ÎNVAŢĂ!
Ceea ce este trist este faptul că se vrea trecerea de la GRĂDINIŢĂ, la admiterea la DOCTORAT. Asta aşa, ca o comparaţie din care să înţelegem cum stă treaba cu trecerea peste etape.
Când vrei totul repede, într-o relaţie, este ca şi când ai dori să ajungi la acel doctorat, când tu nu ai abilităţi nici măcar de vorbire fluentă.
Vei eşua pentru că nu ai abilităţile necesare şi nu poţi da vina pentru asta pe partener. Abilităţile se dezvoltă în timp. Nu este vina profesorilor universitari pentru că tu nu ştii să scrii!
Abilităţile pe care trebuie să le deprinzi pentru a face ca o relaţie să meargă au şi ele nevoie de timp pentru a fi predate, exersate. Când te grăbeşti, în schimb, îţi arăţi lipsa unei maturităţi emoţionale. Ca un copilaş care vrea ciorba ACUM, când a văzut morcovul pe care mama îl curăţă.
A iubi este o artă. Care se învaţă. Dacă faptul că au dispărut fluturaşii te face sa cauţi pe altcineva care să îţi satisfacă din nou aceste nevoi de „aiureală”, e clar că nu ai trecut la iubirea adevărată, ci din lipsa răbdării, ai rupt relaţia pentru că vrei recompensa imediată. (ştiţi testul prăjiturii:)
A trece de la îndrăgostire la iubire înseamnă, de fapt, a trece de la fierbere şi clocot, la acalmie. A înţelege că împlinirea nu constă în a CUCERI pe cineva, ci a PĂSTRA.

O relaţie nu înseamnă ÎMPREUNĂ PENTRU TOTDEAUNA, înseamnă angajamentul mutual de: ÎMI DAU VOIE SĂ NU ŞTIU NIMIC PENTRU A ÎNVĂŢA TOTUL! (Adrian Nuţă)
O relaţie înseamnă să realizezi diferenţa dintre a fi condus de afectivitate (îndrăgosit) şi a fi condus de voinţă (să iubeşti).
Şi înţelegând acestea, ai putea ajunge ÎMPREUNĂ PENTRU TOTDEAUNA! (acum chiar că e necesar să stiţi testul prăjiturii!!!!)

3 oct 2012

RESPECTUL DE DINE

ntr-un sens larg, înseamnă controlul asupra propriei noastre vieţi. Mai restrâns, se referă la încrederea în capacităţile tale, la aprecierea propriei persoane, la atitudinea pozitivă pe care o avem faţă de noi şi faţă de lume.
Totul are legătură cu NOI. Sau cu SINE, mai bine spus.
Ce denotă asta? Faptul că respectul de sine nu se naşte- nu depinde de respectul pe care ni-l poartă alţii.
Alţii nu ni-l pot forma, ei pot doar să ajute la construirea sau recăpătarea lui. De exemplu, în copilărie, prin feed-back-ul primit de la părinţi sau persoanele care au avut pentru noi rolul parental, ne-am construit o părere despre noi înşine. Aceasta diferă în funcţie de atitudinea avută de ceilalţi: dacă am avut parte de o atenţie negativă (ni se făcea observaţie atunci când greşeam ceva, însă atenţia pozitivă lipsea- nu eram recompensaţi pentru faptul că aveam comportamente dezirabile), atunci respectul de sine a scăzut, deoarece aceste atitudini ne-au făcut să înţelegem eronat că nu suntem importanţi, că nu suntem demni de a fi iubiţi.
Dacă, în schimb, atitudinea celorlaţi a fost una pozitivă, fiind lăudaţi pentru succese şi încurajaţă să repetăm până ajungem la reuşită, chiar dacă acest lucru presupune multe greşeli, atunci respectul de sine creşte, căci avem dovada faptului că însemnăm ceva pentru ceilalţi, că nevoile noastre contează.
Ce facem cu ceea ce am înţeles de la părinţii noştri, în legătură cu valoarea noastră? Atunci când aceasta este negativă.
Ne responsabilizăm: nu contează ce au făcut ei cu noi, ci ceea ce facem noi cu ceea ce au făcut ei. În felul acesta, dacă ne-au creat un respect de sine scăzut, noi îl putem modifica. Ştiu, asta presupune maturizare, dar este posibilă atâta timp cât există voinţă. Putem apela la persoanele pe care le iubim, care ne iubesc, pentru a reuşi să ne reconstruim încrederea în sine şi dreptul pe care îl avem la fericire.
Cum pot face ei asta? Încurajându-ne! La fiecare „Nu pot!” al nostru, un „Poţi! Meriţi!Te iubesc! Am încredere în tine!” va amplifica sentimentul de siguranţă şi de valorizare (contez pentru cineva, sunt important).
Am citit cândva, undeva, că în cuplu, ambii parteneri trebuie să aibă acelaşi nivel de respect de sine pentru ca relaţia să meargă. Altfel, aceasta va fi una de scurtă durată. Nu aş putea contrazice în totalitate, însă aş spune că reuşita constă în puterea voinţei celui slab. Dacă acesta chiar VREA (nu doreşte, este diferenţă: a vrea înseamnă să faci ceva să obţii, a dori înseamnă să stai pe loc şi să visezi cu ochii deschişi!), va reuşi, fără a-l răni pe celălalt. Atâta timp cât celălalt nu este un narcisic, poate ajuta la „recuperare”.
De asemenea, aş vrea să punctez respectul din partea celorlalţi: alţii ne vor respecta doar în măsura în care noi înşine o facem. Cineva spunea că respectul de sine este un dar pe care ni-l facem. Şi fiind dar, nu ne costă nimic.
Tot ce trebuie să facem este să fim conştienţi de faptul că nimeni, în afară de noi, nu poate lupta cu neîncrederea noastră.

Îmi permit să explic ceea ce dna Marinela Parvan spunea azi:
„Dar barbatilor..din generatia mea..in genere..li se pare ca ..o data ce te-a luat..i-ai facut si crescut copii..trebuie sa-l induri..toate viciile..fara a incerca..sa mai faca ,,,si el ceva..ca relatia sa mearga bine..!!!”
Tocmai aici intervine respectul de sine: nu este nimeni responsabil pentru faptul că noi simţim că nu valorăm suficient de mult, astfel încât să cerem mai mult de la celălalt. Dacă acel bărbat ne tratează ca pe ceva mult mai puţin valoros decât suntem noi de fapt, acest lucru se datorează faptului că nu pretindem respect, prin comportamentul pe care îl avem faţă de el.
De exemplu, dacă ne deranjează faptul că el nu face nimic în casă, noi suntem responsabile pentru faptul că îi permitem să îşi permită să nu ne ajute. Sună ciudat, însă exact aşa este.
Cu cât respectul faţă de sine este mai mare, cu atât reacţia noastră la lipsa sa de implicare va fi mai rapidă- mai „dârză”. Nu vom tăcea, ci vom spune ce ne deranjează. În cazul în care acesta rămâne la fel, atunci tot respectul de sine va fi cel care va decide dacă este bine să rupem relaţia sau să rămânem în ea, deşi... nu este ceea ce ne împlineşte. (şi atunci apare suprimarea: aşa este el!)
Oamenii caută portiţe de salvare pentru a se debarasa de responsabilităţi. E problema noastră dacă le permitem să intre pe ele sau îi ţinem la uşă!

3 octombrie 2012

luni, 1 octombrie 2012

Mi-e dor. De tine




 Mă prinde octombrie departe de tine,
Mă pierde vara în frunzele pline
De ruginiu şi veşted,
De toamnă şi de mine.

E toamnă. Dragul meu, sunt verde!
Peste iubirea noastră nu cad frunze!
Este octombrie. Şi-n prag de seară
Îţi cântă TE IUBESC a mele buze.

mi-e dor de tine. E senin şi rece.
De vreme îţi vorbesc, ci nu de dor.
Şi dorul meu frunzelor le vorbeşte:
„De dragul tău privesc azi veri ce mor.”

E toamnă, dragul meu, nu eşti aici.
De ne desparte-o mare şi-nc-o mare
Şi frunze cad aici, şi-acolo-s valuri
m-acceptă-aşa, cu toamna mea ce doare.

Nu doare că murit-a vara noastră,
Ci doare fiindcă-i dorul tău prea greu.
Dar dragostea nu veştejeşte frunze
Şi eu înfrunzesc azi. Şi tot mereu.

1 octombrie 2012