pentru palmele mele

marți, 30 martie 2010

...

O sărută scurt pe frunte. Ea pleacă, fără a se uita în urmă. Normal, orgoliul feminin! S-ar putea altfel?
Urcă rapid treptele, deschide uşa casei care Lui nu era străină, se aruncă în pat şi scoate telefonul care tocmai o anunţase că primise un mesaj. Era El.
„Te iubesc!”
Scurt şi fără continuări, insinuări sau puncte de suspensie!
Trasferă mesajul şi dă un sent scurt . Rapid, din teama de a nu se răzgândi.
Primul „ Te iubesc!” pe care are curajul să îl recunoască, primul „ Te iubesc!” pe care îl vede de la Ea , chiar dacă ar fi dat orice să îl audă !
Tacere . Timp între Ei . Distanţă . iubire . Orgoliu . Durere . Nimic . Dar Tot !
Clipele trec . Trec gândurile peste valurile iubirii , trec mândriile pe deasupra realităţii ; o privesc de sus , dar nu coboară să îi recunoască nevoia .
Telefonul sună . Cu aceeaşi sonerie bine cunoscută .
„ ... e în comă! La Floreasca !”
Se zguduie pereţii minţii , se dărâmă iluziile , se sparg clipele între ele , se lovesc respiraţiile de opririle inimii , se învineţesc chipurile adevărurilor . Mor ideile . Aşteptările . Regăsirile . Mulţumirile . Abţinerile . Nespusul . Ascunsul . Toate .
Intră într-un infinit de necuprinsuri . Într-o încăpere în care se văd doar geamurile , podelele si tavanul. EA nu mai vede nici măcar atât. Ce rost ar mai avea? Sau cine să îi arate altceva decât chipul lui? Sau ce mai contează altceva decât El?
Îl priveşte şi plânge. Cu acele lacrimi pe care în faţa lui niciodată nu le-a lăsat să pice. Din orgolii nemăsurate, din mândrii care nu lăsau timpul să spună că într-ozi se va opri în loc pentru ei. Pentru El se va transforma în Veşnicie şi pentru Ea în secundă.
Între ei e tăcere . Aşa vorbesc oamenii care se iubesc . Prin necuvinte . De teama de a nu răni . Sau de a nu spune ceva prea devreme . Sau prea greşit .
Suspină . Ea ştie prea bine că îi simte fiecare suspin , fiecare lacrimă , fiecare durere . Dar nu poate să îi şteargă ochii , să îi oprească suspinele , să îi panseze sufletul .
El nu mai poate nici măcar să îşi panseze rănile sale , să îşi ridice capul pentru a-i arăta că încă trăieşte , că o aude , că o simte .
Se zbate între lume şi cer, între putere şi neputere şi îi cere să nu-l părăsească. Fără cuvinte.
Nici nu ar fi nevoie.
Se scurg zilele. Alunecă nopţile. Timpul devine prea neiertător. Rămâne tot mai puţin lângă ei, se preface că citeşte şi că nu aude ce îi spune Ea cu teama, cu curaj, cu regret, cu speranţă, cu bucurie, cu durere . „ te iubesc ! chiar dacă nu ai auzit-o niciodată, e glasul meu şi e real. Ştiu că sună a necunoscut, e normal! Nu am iubit niciodată până la tine; nu am tăcut niciodată până la tine, nu am minţit niciodată până la tine că nu mai vreau, că numai pot, că numai are rost! Dar te iubesc. Şi nu aşa cum te iubeşte oricine. Nu aşa cum ai vrea tu să fii iubit. Ci aşa cum nu ai vrea : cu regret, cu lacrimi, cu dureri, cu nestrigăte, cu tăceri, cu nerostiri. Am multe să-ţi povestesc. Dar prefer să-ţi citesc. Din cărţile noastre, din sufletele noastre, din gândurile noastre, din tot ce ne aparţine, din tot ce vom trăi după ce vei părăsi pereţii aştia plini de mucegai. Pentru că tu vei pleca de aici, iubitul meu, vei deschide ochii şi-mi vei striga numele aşa cum mi-l strigai mereu când eram o mică răsfăţată care nu vroia să îţi răspundă chemărilor, care vroia să te vadă cum îţi întorci privirea în urma mea şi cum vei suna imediat ce vei ajunge acasă pentru a-mi spune că nu ai vrut să mă superi.”
Timpul nu iarta. Pe nimeni. Timpul nu îşi negociaza preţul. Nu se vinde. Nu se întoarce. Timpul doar ... se pierde.
Noi îl pierdem. Fără să ne gândim că ...
Gândurile se amestecă între ele, rosturile se aruncă peste gardul nerostului : moarte cerebrală!
Nu mai plânge. Deja nu mai vede sensul lacrimilor, sensul vorbelor, sensul Ei. Regretele îi pocnesc vulcanic obrajii sufletului si o dor picioarele puterii.
Îi strânge mâna, îl iubeşte, îl cheamă, îl imortalizează în lacrimile care îşi pierd sensul.
Ultimul lui spasm îi aruncă inima în prăpastia tăcerilor de plumb.
O dată cu el mor toate. Chiar toate.
Şi visele, şi dorinţele, şi speranţele, şi florile.
Pe mormântul lui stau în fiecare zi altele. În semn de iubire, de respect, de recunoştinţă. La ce bun?
„ Monica, singura diferenţă între mine şi tine este că Tu încă o mai poţi face! Eu NU!”
Da, eu mai pot spune încă . Eu mai pot simţi . Încă . Nu ştiu pentru cât timp , cert este că încă se poate .
- Da , Monica , dacă simţi că mai este ceva de spus , dacă simţi că mai are ceva să afle , fă-o ! Lasă de o parte orgoliile , ele nu sunt bune la nimic . Ele doar ne fac rău !
- Da , ştiu ! – spun mecanic , aceleaşi cuvinte pe care le aud toţi de fiecare dată când trebuie să îmi strâng la piept mândriile ‚ şi nu spun ce simt , fără să mă gândesc la penibil !
„ Dar ... ” – şi atunci mă opresc ca de fiecare dată ; probabil să mai caut motive pentru a nu-mi recunoaşte umanul din mine !
Sună telefonul . Răspund la fel de mecanic, acelaşi „ Alo ! ” banal .
„ Aş vrea să ne vedem , am ceva să îţi spun ! ”
Sunt fericită . Mă gândesc că a venit clipa aceea de care am fost mereu sigură : să fim împreună împotriva Timpului , a Vieţii sau a oricui !
Şi ne vedem . Eu îmbrăcată în speranţă , El în Împlinire .
„ Ştii că întotdeauna m-ai vrut lângă o femeie care să mă merite , care să mă iubeasca atât de mult cât m-ai iubit tu ! Care să mă înţeleagă aşa cum doar Tu ai putut ! Acea dorinţă a ta a devenit Realitate ; sper pentru totdeauna . Mă căsătoresc ! Am vrut să-ţi dau personal invitaţia ! ”
... sufletul mi se sparge în bucăţi de geam transparent . Inima mi se opreşte pentru câteva secunde în loc şi simt cum plutesc în propriile – mi lacrimi ... Obrajii mi se inundă fără a mai ţine cont că în faţa mea stă El , şi că El nu trebuie să le vadă ! Mereu m-am ascuns , de ce Acum nu se poate ?
Mă priveşte nedumerit . Îmi strânge mâinile şi zâmbeşte sincer : „ Monica , nu am vrut niciodată să te văd plângând , dar acum mă bucur că sunt lacrimi de fericire ! Mulţumesc că te bucuri alături de mine ! ”
Nu-l mai văd bine ; mă uit în jur. Totul se roteşte. E ca într-un joc al ielelor ; mă rotesc , mă împiedic , totul e ceaţă ... şi totul e scrum .
- La dracu cu toată fericirea mea , nu plâng de bucurie !
Se uită speriat :
- Cum adică ?
- Pur şi simplu ! Te iubesc ! Şi te iubesc de când eram copil , de când scriam poezii cu creionul sufletului , de când mă priveai fără ochi , de când mă iubeai cu cerneală albastră !
- Monica ...
- La dracu cu numele ăsta plin de singurătate , la dracu cu orgoliile mele prosteşti şi la dracu cu ...
Şi mă opresc ; la ce bun tot ce fac ? La ce bun regretul ? La ce bun lacrimile ? Îmi şterg brusc lacrimile , zâmbesc fals şi îi spun demn „ Da , te iubesc cu inimă de copil , cu suflet de inocenţă , cu dorinţe de femeie ! Asta sunt Eu , îmi pare rău că trebuie să afli asta abia acum ! Voi fi lângă tine când vei spune DA , voi îmbrăţişa-o şi îi voi da toată iubirea asta ce trăieşte în mine şi te va iubi de un Infinit de ori mai mult ! ”
- De ce nu mi-ai spus până acum ?
- Eşti sigur că vrei să ştii ?
- Da !
- Pentru că nu am vrut să fiu ÎNCĂ UNA pentru tine !
- Cum să fii încă una ? Ai înnebunit ?
- Pur şi simplu !
- Dar de ce nu te-ai gândit niciodată că ai fi putut fi ULTIMA ? Că poate m-aş fi oprit la tine şi ai fi avut fericirea aceea pe care ai spus mereu că doar cu mine ai fi trait-o ? De ce mereu trebuie să te gândeşti că „ Nu ” le rezolvă pe toate ?
- Pentru că asta sunt Eu ! Vreau să încheiem acum discuţia asta , să fii fericit şi să îmi promiţi că nu o vei răni niciodată !
- Tot ce îţi pot promite este că voi rămâne Eu ! Atât !
- Ok . Ne vedem atunci . Pa-pa !
- Pa – pa !
Plec ... fără să mă uit în urmă, ca de fiecare dată când las în spate ceva ! Fără regrete ! Nu ştiu dacă El face acelaşi lucru , aş vrea să ştiu , dar îmi dau imediat seama că tocmai mi-a spus că se căsătoreşte ! Nu că vrea să ne despărţim !
Mă plimb aiurea pe străzi , retrăiesc clipe din trecut , plâng cu lacrimile acelea pe care le-am oprit de atâtea ori şi-mi amintesc cuvintele unui prieten : „ Ştii Monica ? Dacă ceva nu s-a consumat definitiv , va continua odată şi odată ! Până se va împlini ! ”
Hm ... cam a avut dreptate omul ăsta ! Am ţinut atâta să nu plâng ... şi uite-mă acum ! Pentru că orgoliile nu m-au lăsat , acum mă strigă durerile , să îşi ia revanşa probabil ; sau mai bine zis , să continuie ce au început !
Intru într-un parc ; mă aşez pe o bancă şi privesc oamenii care trec . Ce ciudat mă simt ! De parcă sunt o ciudăţenie printre nişte fiinţe perfect normale ; sau o fi invers ? Naiba să – i ia pe toţi ! Hm ... ce naivă sunt ! Ce vină au oamenii aştia că eu sunt nefericită ?
Cineva mă atinge pe mâna stângă . Mă întorc. Văd o fată frumoasă , cu ochi de migdale şi privire de înger . Îmi zâmbeşte şi mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva .
- Nu , cu ce să mă ajuţi şi de ce ?
- Ai ochii plini de lacrimi , draga mea ! Viaţa e prea scurtă ca să o laşi să treacă aşa pe lângă tine !
Hm ... iară întâlnesc oameni cu teoriile alea veşnice , că viaţa e aşa , că trebuie să faci aşa ... Dar îi răspund politicos :
- Nu , mulţumesc , nu mă poate ajuta nimeni . Doar eu. Şi îi zâmbesc . Sau poate ... Da ! Ai putea să îmi povesteşti ceva frumos ce ai trăit sau trăieşti tu ! Aşa uit de durerea mea !
Zâmbeşte .
- Mă căsătoresc – îmi spune plină de fericire .
„Wow - mă gândesc – a dracului coincidenţă ! ”
- Cum e el ? mă trezesc întrebând .
Începe să-mi înşire toate calităţile pe care le-am dorit mereu la un bărbat ! Şi seamană al naiba de bine cu ale Lui .
„ Ei , uite o fată deşteaptă , a ştiut ce vrea şi a luptat să aibă . Ceea ce eu niciodată nu am făcut ! ” – îmi spun .
- Felicitări pentru ce ai !
- Mulţumesc , îţi doresc şi ţie un suflet ca el ! Meriţi !
- Cum îl cheama ?
Mi se descheie nasturii realităţii , simt cum mă pierd în mine, cum mă transform într-un spiriduş şi încerc să mă regăsesc într-un mod cât mai natural cu putinţă . Dar nu îmi iese . Acelaşi nume !
- Când te căsătoreşti ?
Dumnezeule , nici nu l-am întrebat când este data , dar simt ceva atât de ciudat in inimă , încât mă trezesc spunându-i :
- Scuză-mă 5 minute , te rog , trebuie să merg la tarabă să-mi cumpăr ceva .
- Nici o problemă , te aştept , îmi răspunde zâmbind .
Scot invitaţia şi simt gustul ăla sărat al lacrimilor cum mă inundă . Aceeaşi dată ! Mă întorc la ea şi îi zâmbesc cu lacrimile pe faţă .
- Nu pot decât să mă bucur pentru tine , eşti o fată minuată şi meriţi tot ce e mai bun ! Acum trebuie să plec !
Scoate din buzunar un plic . Alb.
- Uite , îmi spune ! Nu te cunosc, dar m-ai impresionat atât de tare ! Sunt curioasă să-ţi cunosc povestea ! Sunt sigură că este una foarte frumoasă ; aşa , ca tine !
Deschid plicul . Ameţesc . Deja nu mai simt durere , nu mai simt viaţă , nu mai simt nefericire , fericire sau teamă . Ci doar Nimic . E ea ! Da , chiar Ea !
Mă trezesc . O caut în cameră , dar îmi dau seama că a fost un vis . Totul .
Respir adânc. Ca să mă conving că nu e vis ce trăiesc acum , ci ceea ce am trăit cu 3 secunde înainte .
Da , chiar este ! Mă uit la telefon , nici un apel de la El , nici un mesaj . Deci da , chiar am visat ! Cât mă bucur !
Dar de ce ? Dacă nu îl mai iubesc , dacă tot ce simt acum pentru El este natural ? Eu nu mai am nimic să-i spun . Chiar Nu . Atunci de ce am avut acest vis cu El , şi nu cu un altul ?
Nici un răspuns. Nici nu mai caut . Nu are rost .
Mă spăl pe faţă şi intru puţin pe net . Deschid mailul şi citesc un titlu cu majuscule „ EXISTĂ IUBIRI CE NU MOR NICIODATĂ ! NICI NU CRESC , NICI NU SCAD , PUR ŞI SIMPLU TRĂIESC CONCOMITENT CU ALTELE ” . Wow , asta ce o mai fi ?
Nu ştiu ... ştiu doar că ... am iubit cândva cu toată fiinţa mea şi am tăcut când a trebuit să vorbesc . Şi apoi am vorbit când trebuia să tac .
Nu cred că-l mai iubesc . Cred !
Dar asta poate pentru că nu deschid uşa aceea în spatele căreia am lăsat toată iubirea aceea . Am închis-o pentru că mă durea să o tot văd stând în prag şi aşteptând ceva ce nu va veni nicicând .
„ Monica , singura diferenţă între mine şi tine este că Tu încă o mai poţi face ! Eu NU ! ”
Hm ... are dreptate , asta e singura diferenţă !
Într-o zi , când voi avea timp am să caut cheia şi voi deschide ! Poate îmi voi găsi iubirea încă în viaţă , într-un colţ de cameră , aşteptând să îi dau un pahar cu apă . Sau un sandwish .
- Sau o ultimă floare pe mormânt , îmi spune Magda .
Dumnezeule ! De ce trebuie să fie atât de realistă ?
Mă uit în ochii ei şi văd lacrimi :
- Ştii , Monica ? Ale tale pot fi de bucurie !
Se întoarce şi pleacă . Rămân singură . Şi rece .
Asta este , dar eu nu-mi pot călca orgoliul în picioare !
Ce tâmpenie !

28 martie 2010

luni, 15 martie 2010

sa mori tu ?=))

nu am mai scris de ceva timp ... oarecum pentru ca mi-am cam neglijat talentul in ultimul timp:)). nu pentru ca as fi avut ceva important de facut, ci doar pentru ca DIN PLICITSEALA omul ajunge sa isi faca rau singur; sa se indragosteasca de cine nu trebuie, sa isi traga singur cortina inainte de a incepe spectacolul, sa nu doarma noaptea, sa se trezeasca dimineata cu gandul la trecut, din lipsa de preocupare de prezent:))
acum ma uit in spate si rad! dar imi cam vine sa-mi trag 2 palme suficient de puternice incat sa imi zgudui creierii care isi cam distrugeau zilele cu nebunia mea!
acum am tras putin pe dreapta si am mancat cu nesat dintr-o cireasa amara :) cam un sfert :)); suficient cat sa imi dau seama ca gustul ei imi cam "sterpezeste" dintii:))
si nu prea merita cumparata; nici macar furata!
mai aveam putin si intram in coma "PROSTICOLICA", sau gasiti voi un cuvant pentru PROSTIE!:))
daca va treziti intr-o dimineata si va intrebati cum ar fi sa ii gasiti celui de langa voi 10 defecte si 3 calitati, sa rupeti relatia, dar totusi sa va fie dor de el si sa il mai vreti langa voi, contactati-ma, va rog:))!!! va dau eu un raspuns imediat:))
AR FI ... CA DREAQ:))
fara logica, fara suport, fara fond!!! :))
dar stiti cum e ? cand omul nu are ce face .. ISI GASESTE! ca asta face cu viata lui sau cu a altora, e decizia lui:))
daca vreti sa aflati cum e sa te gandesti la 3 clipe frumoase traite printe 155 de clipe fara timp, fara mai nimic bun, intrebati-ma pe mine!:))
daca vreti sa faceti o tragedie dintr-un nimic veniti tot la mine! sunt experta:))
daca vreti sa urcati pe cineva pe un piedestal, desi el nu merita nici prima treapta a scarii de la blocul de 4 etaje din cartierul rau famat al orasului, lasati-mi un comment:)), dau ajutor gratis:))
daca vreti sa va pierdeti timpul sunati-ma sa va dau reteta!!! :))
daca nu ai trait 1001 de nopti langa un El si vrei sa stii cum ar fi, poti sa ma intrebi, am suficienta imaginatie incat sa iti fac intregul scenariu! sau un intreg serial!!! am stofa aceea de regizor de care vorbea Cristi:))
" ce dreaq de serial, ca asta nici episod n-a fost!"=))
cand n-ai trait o noapte perfecta, dar ti-ai fi dorit-o si acum rememorezi tot si analizezi detaliile:)), suna-ti un prieten si pune-l sa isi imagineze totul=)) te asigur ca va fi mai realist ca tine:))
cand ai nevoie de niste durere:)) poti sa ma chemi sa-ti dau cateva palme, crede-ma, sunt mai de folos decat sa cauti timp indelungat pe cineva care sa te enerveze, sa te acuze, sa te subaprecieze, sa te minta, etc! nu e nevoie sa te incapatanezi sa crezi ca El e cel potrivit, iti pot arata eu ca nu e nici macar cel asteptat de vanzatoarea de la coltul strazii!!!
dar cel mai important, cand vrei sa-l / sa o faci sa creada ca este Unicul/ Unica, desi tu stii sigur ca nu are rost nici macar sa iti pierzi timpul "desenand" o scala ...pune-l/ pune-o sa citeasca asta : un orgasm nu vine niciodata singur!!! =)) (si la figurat!!!)
cam greu de digerat ce am scris, stiu, dar ar trebui sa le dea de gandit celor care cred in vorbe!!!
voi reveni!poate veti intelege mai bine:))

duminică, 7 martie 2010

daca


Daca
- lui Cristian Iordache-


daca vreodata vei atinge nefericirea
si vei simti ca mangaierea ei te arde
mai puternic decat cea mai fierbinte flacara
ai curajul sa intinzi mana spre mine!
o voi prinde chiar daca va fi ultima mea clipa!

daca vreodata vei face un foc langa sufletul meu
iar flacarile lui il vor cuprinde fara sa vrei,
lasa-ma sa ating o secunda inima ta,
va fi de ajuns sa il stinga cu apa ei!

daca vreodata ti se vor mai da doar doua clipe
pentru a ajunge la poarta cuiva,
inchide ochii si cheama-ma!
voi fi acolo pentru a transforma fiecare clipa in vesnicii!

daca vreodata iti va fi teama ca cineva te va rani
bate fara frica la poarta inimii mele.
ea va sti ca ai nevoie de curaj
pentru a reusi sa deschizi usa increderii!

daca vreodata ma vei vedea plangand
si nu iti voi spune de ce,
nu insista! cere-i inimii sa vorbeasca in locul meu!
iar inimii tale sa inteleaga in locul tau!
(ele stiu mai bine decat noi motivele pentru care ne "fabrica " lacrimile!)

daca vreodata voi spune despre tine "A FOST ODATA"
nu te intrista! prea putini au avut norocul sa FIE.
daca vreodata te voi privi in ochi si iti voi spune "S-A TERMINAT"
nu ma uri! pentru ca inseamna ca atunci am incetat sa mai sufar!

daca vreodata imi vei spune ca mai ai de spus doar doua cuvinte
nu imi cere sa le ascult! niciodata nu vreau sa aud nimic din ce este ULTIM!
daca vreodata va fi ultima secunda
fii fericit! inseamna ca acolo te afli tu!
(29.iunie2008)

suflet flamand


- Lui Cristian Iordache-

Am invatat ca gandurile vorbesc intre ele cand oamenii nu au curajul sa incerce sa invete sa vorbeasca despre nefericirile si desertaciunile vietii lor …
Am invatat ca toti ne nastem cu un singur norisor de praf ascuns intre deziluzii si speram pana in ultima secunda sa vina cineva sa ni-l stearga… dar mereu amanam decizia de a lasa pe cineva sa o faca …
Traim in neguri amagirea propriilor vieti scaldate in abisurile unui lac care inca isi pastreaza imensitatea, desi parca toti pestii s-au zbatut intre sens si nonsens pentru a ajunge sa cutreiere abisurile cele mai profunde …
Ne intrebam unii pe altii de ce nu avem curajul sa ne cutreieram propriile fiinte pentru a gasi jumatatea de suflet care sa stearga firisorul de praf de pe pantofii inimilor ….
Ne e teama de sufletele noastre, ne e frica de suferinte si neajunsuri, de deziluzii si de desertaciuni, de parca nu toate clipele s-ar sparge in secunde hoinare pentru a nu lasa nici un ciob sa isi reintregeasca vesnicia …
Ne e teama de noi. Prea teama sa nu ne descoperim in fata altora, din orgolii nemasurate sau din frica de apropiere … de parca inimile ne-ar cere vreodata voie sa iubeasca …
Incercam sa mascam sinceritatile si sa tragem linie acolo unde ne repetam neincetat ca este capatul de rand. Fara a intelege ca sufletele nu au markere cu care sa isi traseze despartirile …
Incercam sa zambim atunci cand inimile isi strang lacrimile in buchete de dureri si afisam zilnic mastile indiferentei sau ale fericirii atunci cand undeva, in buzunarul singurei realitati se ascunde iubirea. Dezamagirea. Sau doar Amagirea.
De parca nu ne-am cunoaste propriile ganduri si deziluzii, propriile trairi si amenintari.
Si da, incercam atatea cai de a respinge sentimentele, doar din dorinta de a arata ca puterea este singura care ne arata cat suntem de demni in fata vietii …
Si da, ajungem sa ne respingem si gandurile, si visele, si sperantele, si idelaurile …
Dar am invatat ca ceea ce nu pot niciodata sa resping este Realitatea! o simt in fiecare cotlon de gand, in fiecare adiere de vant din suflet, in fiecare raza de soare care imi zambeste in diminetile in care imi calc pe orgolii si incerc sa descifrez mesajele sufletului meu …
Am invatat ca atunci cand nu vrei sa deschizi usa inimii, vine cineva si o sparge fara a te intreba. Si ajunge sa cladeasca in interior un intreg palat de sperante.
Fara sa vorbeasca, fara sa planga, fara sa ceara, fara sa rada, fara sa alerge, fara sa iti dea de ales. Dar mai ales… fara sa VREA.
Am invatat ca ajungi sa iti cladesti nemurirea pe pamantul sufletului care asemeni tie, respinge realitatea si o condamna, care strange la piept dorinta de a trece prin viata cu fruntea sus. Am invatat ca singurul suflet care te merita este cel care iti spune ca nu vrea sa te merite. Ca singura inima care are nevoie de tine este exact cea careia tu ii spui ca nu are nevoie de tine … ca singurele cuvinte care merita spuse sunt chiar cele pe care nu vrei sa le spui …
Am invatat ca singurul drum care duce catre fericire este exact acela pe care tu nu ai curajul sa pasesti. Din teama de a nu suferi, din teama de a nu dezamagi sau pur si simplu din teama de teama …
Am invatat sa accept ca in viata mea pana si cioburile s-au spart pentru a reintregi increderea ca eu sunt singura picatura de roua care poate uda puterea de a crede in realitate.
Am invatat ca prieteniile nu se numesc prietenii! Ca aici este vorba despre “schimbarea valorii gramaticale a sufletului”. Ca aici substantivele se pot transforma in adverbe. Definitiv.
Adica .. prietenia se transforma in Tot atunci cand gandurile vorbesc intre ele.
Mda, chiar asa!

luni, 1 martie 2010

martisor ...



cel mai frumos martisor!
sunt clipe in viata cand o simpla privire e de ajuns pentru a-ti taia respiratia; sunt moemente in viata cand un singur cuvant iti trezeste sau iti ucide intreaga fiinta; sunt secunde de care depind vieti si minute de care se tin destine.

sunt atingeri care se impletesc in trairi de care nu te mai lipsesti intreaga viata; sunt imbratisari care iti opresc in loc timpul si iti strang toate simturile pentru a ti le prinde intr-un buchetel de impliniri!

sunt dorinte care te sperie atat de tare incat te fac sa renunti la ochii lui de teama sa nu vina o zi in care stralucirea lor sa iti vada ochii tai inlacrimati;

sunt rugi inaltate spre cer care te pun in genunchi chiar cand te gandeai ca acolo te vei afla doar cu cateva clipe inainte sa mori; si te intrebi cum se poate sa iti ingenunchezi mandria si te apleci, impreunandu-ti mainile pentru a cere cateva clipe in plus, cateva minute de MAI VREAU!

sunt lacrimi care raman in coltul ochilor din mandrii si temeri; sunt lacrimi al caror curs il lasam sa isi urmeze drumul tocmai pentru ca stim ca orgoliile nu ne ajuta la nimic; si ne gasim curajul sa le lasam sa cada, sa ne inunde ochii si sa ne umezeasca buzele!

sunt Inimi ... care simt fara sa spuna prin vorbe pentru ca Ele nu au invatat alfabetul nostru; sunt suflete care plang pentru ca si-au pierdut jumatatea sau nu au gasit-o decat dupa multi ani, intr-un sertar prafuit, si, de teama sa nu fie "infestata" cu mucegai, o lasa pe masa, ratacind, undeva ...

sunt picaturi de apa ... pe care le-am vazut in lumina timpului meu si care ma spala in fiecare zi de nefericire!

sunt oameni in viata mea ... pe care i-am intalnit din intamplare si care m-au facut fericita prin simpla lor privire; sunt oameni in viata mea care mi-au dat in dar bucuria fiecarei clipe; care m-au invatat ca "in viata trebuie sa fii si putin egoist", ca "trebuie sa faci doar ce simti"; pentru care m-am intors cand am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipa doar; carora le-am spus "ADIO!" fara cuvinte sau carora le-am spus-o din durerea acea surda nascuta dinn teama de a nu suferi inca o data! oameni care mi-au spus "TE IUBESC!" fara sa se gandeasca dureros ca i-as putea respinge. Iar pe acei oameni ii admir pentru taria lor, pentru puterea de a crede ca totul in viata ti-e dat sa il traiesti o singura data!

sunt oameni in viata mea de la care am avut asteptari si care m-au dezamagit tocmai pentru ca am asteptat ceea ce ei nu aveau de unde sa-mi dea; oameni pentru care am facut TOT si care nu au facut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am facut nimic si care au facut din clipa vesnicie pentru a mi-o da in dar!

sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori si care nu mi-au smuls un suras macar! si oameni de la care am primit ghiocei ca acesta ... :(( si prin care mi-au dat taria de a merge mai departe, chiar daca sunt inlacrimata la fel ca el ...
chiar daca sunt la fel de plapanda si la fel de trecatoare!
ei mi-ai spus fara sa stie sau fara sa vrea "ESTI LA FEL DE PUTERNICA; PENTRU CA RENASTI DE FIECARE DATA CAND NIMIC NU MAI DA SANSE DE DEZGHET!"

VA MULTUMESC tuturor celor ce mi-ati dat in dar secunde de fericire! sunteti putini, dar eu nu am nevoie de cantitati:)