pentru palmele mele

marți, 28 decembrie 2010

Valorez mult!
- lui Florin Petrescu

Îmi prinde toamna frunze în păr, îmi pune rouă pe pleoape şi îmi murdăreşte tălpile cu noroiul umed ce miroase a putred.
Îmi trec prin faţă bărbaţi ce miros a primăvară, ce calcă a nepăsare, ce privesc a vară, ce judecă a iarnă şi ce trăiesc a minciună.
Îmi suflă vântul în faţă, în inimă şi-n palme. Şi se joacă apoi cu şuviţele mele buclate perfect la salonul din spatele blocului. Şi-şi răzbună neputinţa de a vorbi în palmele mele străpunse de mângâieri necunoscute.
Mă privesc femei cu ochi întrebători, cu glezne de madonă, cu inimă de sticlă, cu putere de vată.
Îmi cântă Dumnezeu la nori. Cu glas de ploaie, cu ritm de stropi. Cu mâini de îngeri, cu atingeri de suflet.
Mă îmbrăţişază copii cu braţe de alb, mă iubesc cu inimi de toamnă, mă strigă cu voci de bătrâni şi mă lovesc cu pumni de zăpadă. În piepturi de VISE.
Mă întreabă oamenii de ce vreau ce-i greu, de ce simt ce-i rău, de ce râd de dor, de ce plâng de fericire, de ce am ce nu vor alţii, de ce suflu în praf, de ce mănânc ciocolată amară.
De ce urlu a frig, de ce zâmbesc a soare, de ce alerg a nebună, de ce păşesc a bolnavă, de ce nu întreb De ce?
De ce bărbatul de peste stradă nu mă atrage, de ce costumele Gucci nu mă dau pe spate, de ce bronzul artificial nu mă topeşte, de ce ochii lor amăgitori nu mă amăgesc, de ce buzele lor nu mă aruncă-n pofte, de ce umerii lor nu îmi adăpostesc capul, de ce pieptul lor lucrat la sala de forţă nu mă înmoaie.
De ce nu mă topesc vorbele calde, de ce nu mă orbesc luminile difuze lăsate de ei sâni, pe coapse, pe ochi. Şi pe mine.
De ce nu mă ameţeşte parfumul lumânărilor cumpărate de la magazinul de împliniri vise uşoare pe bani grei, de ce nu mă înnebuneşte nebunia unei căpşune cu frişcă gustată de pe pielea mea nebronzată, neîntinerită cu bisturiul, de pe sânii mei neperfecţi cu nesilicoane.
De ce nu mă bucură buchetele imense de trandafiri lăsate la uşă de curierul grăbit, de ce nu mă zăpăcesc inelele cu diamant şi colierele cu perle, cumpărate de tineri frumoşi şi bogaţi şi dăruite de palme fără inimi.
De ce nu mă trezesc telefoanele târzii şi mesajele matinale pentru a-mi spune „Bună dimineaţa, iubito!”, ”Noapte bună, iubirea mea!”.
De ce nu urlu când el tace, de ce nu butonez mobilul când el nu răspunde, de ce nu arunc când el îmi dă. Ceva sau nimic?
De ce scriu poezii, de ce spun cuvinte, de ce cânt balade, de ce urc în tren, de ce am răbdare, de ce nu pun punct, de ce nu termin propoziţia cu interjecţii?
De ce cer atât de mult, când ofer atât de puţin?
Pentru că Eu ... valorez mult! Nu diamante şi aur, nu Armani şi Gucci, nu lumânări şi parfumuri, nu frişcă şi ciocolată, nu muşchi şi silicoane, nu conturi şi carduri.
Ci suflet. Mângâiere. Lacrimă. Zâmbet. Vers. Suferinţă. Avere.
EU!

4 octombrie 2010

marți, 21 decembrie 2010

Paharul de vin

Fără vin stă să cadă pe masă.
Doar cu golul din suflet umplut.
Şi cu multă tristeţe-adunată
De prin timpuri trecute demult.

Să ciocnim împreună o cupă,
Separaţi, dar cu suflet unit.
Să sorbim pân la fund legământul
Că iubirea e doar de trăit.

Umple-mi şi mie paharul
Cu un vis spulberat fără timp.
Să ciocnim şi să spargem blestemul
De-a trăi separaţi de-un Nimic.

22 dec 2010
Pe fulgul de nea stă scris „Te iubesc!”

Şi ninge.
Şi fulgii de nea se topesc.
Şi viscolul plânge a gheaţă.
Şi frigul mă tremură crud
Şi-i noapte. Şi-apoi dimineaţă.

Şi ninge.
Şi Viforul urlă. Atac singuratic de dor.
Şi cântă copiii colinde. Şi eu te iubesc. Şi nu mor.

Şi ninge.
Şi viaţa mă-mparte. La 2 sau la virgulă cât?
Şi ninge. Şi fulgii îngheaţă
Iubirea ce-mi cântă în cor.

Şi ninge.
Şi-un fulg mi se-opreşte pe frunte.
Şi-şi scrie povestea de dor.
Şi ninge. Şi iernile-s reci.
Şi sunt multe.

Şi ninge cu fulgul iubirii
Ce tu mi-ai făcut-o cadou.
Şi-ţi fac un cadou fără suflet:
„te iubesc!” fără Anul cel nou! (12)

22 dec 2010
În ajun de Tine

În ajun de tine se scutură visele.
Se ninge cu dureri, se îngheaţă cu lacrimi.
Se împachetează cadouri, se desfac aşteptări.

Se colindă iubirea, se dau covrigi cu găuri de gloanţe.
Se aprind felinare pe suflete întunecate.
Se vând brazi fără crengi.

În ajund de tine se conjugă verbe
La timpuri trecute, cu glas fără glas.
Se cântă la suflet. Pe acorduri de ... Fals!

22 dec 2010
Te-am prins pe a 11a crenguţă de brad

De jos în sus. Pentru că de jos am pornit. Ai pornit.
Ai urcat pas cu pas, cu răbdare şi tăceri.
Te-am lăsat să urci treaptă cu treaptă. Să vorbeşti sau să taci cu mine.
Nu de mână, ci de suflet.
Te-am prins cu grijă, dar fără teamă, pe cea de-a unsprezecea pentru că până acolo am ajuns şi eu.
Nu ştiu cât vei mai urca, dar voi putea ajunge să te mai prind. Oricât ai urca. Voi construi eu scări de suflet. Pentru a putea ajunge.
Te-am prins pe a 11a crenguţă de brad. Stai singur.
Dar singurul care are puterea să nu ceară pe nimeni lângă el.
Ştii ce? Eşti tot la mine. În bradul meu.
Şi fără mine nu te poţi da jos.
Iar altcineva nu are acces în casa mea.
Atât!

22 dec 2010
Amintirile nu mi le poate lua nimeni

Chiar dacă m-ar chema Nimeni. În buletin.
Nici chiar eu nu-s capabilă să le arunc, să le culeg, să le şterg de praf, să le închid. La ce bun?
Amintirile sunt făcute pentru a fi trăite, nu uitate. Aşa, cu fiecare lacrimă ce curge, cu fiecare gând care se întreabă, cu fiecare zâmbet care stă să plângă.
Cu fiecare Noi format din persoana I singular.
Amintirile nu-şi scutură frunzele după anotimpuri.
Amintirile nu se despart. Şi nici nu se împart la 2.
Nu divorţează, nu se ceartă, nu se rănesc, nu îşi aruncă vorbe grele, nu disperă şi nu se ascund. Dar ştii de ce?
Pentru că ele sunt la timpul trecut.
Şi nu mai au nimic de pierdut.

22 dec 2010
Sunt trenul nimănui

Şi m-am oprit în gara ta de-atâtea ori
Şi tot de-atâtea ori nu te-ai urcat,
Crezând că altul te va aştepta
Fără bilet, fără nimic. Păcat.

Şi m-ai privit cum ies tăcut din gară,
Cum mă îndrept spre nicăieri, cu mine.
Şi ai zâmbit tăcut, dar fericit
C-ai luat tăcerile de chin cu tine.

21 dec 2010

joi, 16 decembrie 2010

„TE” E PRONUME PERSONAL LA FORMĂ NEACCENTUATĂ

Dacă n-ar fi el ar fi totul simplu. Aş vorbi numai de mine.
„Iert” fără „te” înseamnă IERT. Pe oricine.
„Iubesc ” fără „TE” înseamnă IUBESC. Pe oricine.
„aştept ” fără „TE” înseamnă „aştept”. Pe oricine.
„caut” fără „TE” înseamnă „caut”. Pe oricine.
Iar oricine este şi el pronume, dar nu ştiu de care.
Aşa că trebuie să-l accept pe cel personal.
Deci nu mă lupt cu destinul.
nu pentru ca Voi pierde. ci pentru ca m-as pierde. in detalii fara sens.
16 dec 2010
Împarte-mă la 2

Taie din mine 2 felii.
Exact acelea de care ai nevoie pentru a pune între ele Fericirea.
Nu le unge cu nimic, lasă-le simple. Cu gust de Mine.
Una arunc-o în suflet. E trecutul.
Cealaltă arunc-o în inimă. E viitorul.
Prezentul nu mai are loc, pentru că nu te las să mă tai în 3.
El este cel pe care îl trăieşti. Nu-l aştepţi şi nu-l aminteşti.
Descurcă-te cu astea 2. ştiu că poţi!
16 dec 2010
Noapte fără neguri

Scriu poezia zborului pe timp
Cu-a sale lungi dorinţe de mereu!
Recit cu glasul stins acelaşi vers
Scris între 2 pereţi de Dumnezeu.

„Eu te iubesc fără de timp şi loc”
Şi-atât mai am de spus şi de trăit:
O zi, o noapte-o negura şi-un chin
Şi-un singur gând mai am de împlinit.

Fără de dor, de aşteptări şi vis,
Ca într-o negură fără de noapte.
Ca într-un gând uitat de Dumnezeu
Fără de tine, fără timp şi moarte.

16 dec 2010

miercuri, 15 decembrie 2010

"IN IUBIRILE CIVILE N-AVEM TIMP SA NI SE FACA DOR ..."

luni, 25 ianuarie 2010" in iubirile "civile" n-avem timp sa ni se faca DOR ..."
nu cred ca cele ce urmeaza a fi citite mai au nevoie de introducere, nu cred ca eu mai am nevoie de randuri pentru a spune nespusul de dincolo de vorbe! a facut-o Ea in locul meu! cu ochii in lacrimi, cu sufletul mistuit de regretele unor vorbe ce le spunem la nervi, fara sa ne gandim ca dincolo de toate, avem nevoie de suflet! de iubire si de ... DOR!
putinii oameni care ma cunosc cu adevarat vor intelege cel mai bine de ce rauri de lacrimi mi-au brazdat obrajii citind franturele de viata din cartea care mi-a dat in dar taria de spune lucruile SIMPLE exact asa cum sunt ele! Mihaela Radulescu : Despre lucrurile simple!


"cele 9 zile petrecute in Irak au lasat urme in viata mea, a fost cea mai puternica experinta pe care am trait-o ... M-am intors de acolo plina de povesti, de imagini, de ganduri, emotii coplesitoare... m-am concentrat la munca mea si a celor pe care i-am filmat , dar n-am putut sa nu fiu uimita de sufletele militarilor. Filmul pe care-l fac despre Irak e si filmul meu de debut ca operator, iar prin "ochiul" camerei am vazut ... desert, arme, taburi, elicoptere militare, gloante, irakieni inarmati, americani, italieni, polonezi, mongoli, salvadorieni, englezi, "scorpionii negri" din Romania, genistii si politistii nostri militari, bombe , alarme, panica, bocanci, reguli, grade, uniforme, cadenta, teama, curaj, dar si ... DOR!
despre asta am vrut sa va povestesc. despre DOR - de acasa, de parinti, de copii, de toate ale lor, de prieteni, dar mai cu seama de dorul de femeia iubita sau de o femeie pur si simplu... Nu vi-l puteti imagina, credeti-ma, nu-l puteti intelege pana nu-l simtiti ca o plasa de camuflaj peste tot programul zilnic de armata. pana nu mergeti acolo sau pana nu sunteti una din femeile care asteapta acasa un militar, nu puteti pricepe ce-i ala DOR! Misiunea unui militar roman in irak dureaza 6 luni. Eu am ajuns acolo la mijlocul acestei perioade, cand e cel mai greu pentru ei... exact atat cat a trecut , a mai ramas de asteptat. Nu e razboiul nostru, nici al lor, dar oricat s-ar numi "misiune de pace" tot mor sau sunt schiloditi oameni nevinovati, mai ales militari ai fortelor de coalitie... cu ce supravietuiesc, cu ce-si compun curajul? cu responsabilitatea pentru misiunea pe care o au de indeplinit, dar si cu pozele celor dragi, parinti, copii, sotii sau cu poza iubitei pusa langa sau in loc de... icoana ... sase luni imense, fara familie, fara prietenii de acasa, fara confort, fara zile libere, fara mofturi, fara pamant romanesc si aer curat , fara haine civile, fara o bere si un gratar, fara sex, fara filme sau discoteci, concerte, nunti sau botezuri, fara mangaiere, alint, sarut, imbratisare, baie fierbinte, chiote de copii fericiti si atatea altele, asa de prezente in viata civila... dupa niste luni de zile petrecute in desertul irakian ti se face dor si de o apa curgatoare de munte, si de o bere cu prietenii, si de o emisiune la televizor, si de o mancare facuta de mama, si de animalele tale de acasa, ca sa nu mai zic cat ti se chirceste sufletul sa-ti nasca nevasta singura sau sa nu-i poti aprinde o lumanare parintelui care-ti moare... toate povestile astea le-am auzit de la militarii romani, toate situatiile astea chiar se intampla, dar misiunea lor trebuie dusa pana la capat ... chiar daca au norocul sa se intoarca teferi acasa, au multe rani pe dinauntru, iar alea vor fi greu de vindecat!Ei se intorc barbati, ca-n cantecul celor de la "vama veche" , dar sufletele lor sunt la fel cu ale copiilor prea devreme parasiti de parinti. Sunt puternici, se descurca singuri, dar au mai multa nevoie ca oricine de mangaiere si iubire ... singurele lor legaturi cu femeia iubita sunt ... tehnice, reci, dar circuitele se incing ca pielea sarutata ... mail, messenger si cateodata, un telefon! m-am intrebat ce-si spun oamenii care se iubesc cu adevarat si care nu se vad 6 luni!
m-am pus in locul femeii care asteapta acasa, stiind ca barbatul ei e intr-o tara unde moartea este inteleasa altfel si cumplit de frecventa... probabil ca nimeni nu urmareste stirile mai responsabil decat ele, probabil ca toate exploziile de la televizor le cresteaza sufletele si le face mai puternice, dar pana acolo au de indurat ... DORUL ... Singura liniste a femeii care-si astepata militarul roman plecat intr-o tara araba e ca nu e inselata nicicum- acolo un barbat nu are voie nici sa se uite la o femeie, caci asta reprezinta inca un pericol de moarte, intr-o lume atat de diferita de a noastra! peste femeia care-si asteapta 6 luni barbatul militar trec zile si nopti in care frumuseteea ei e doar visata, iar trupul ei seamana mult cu desertul in care-i traieste barbatul ... In ea e seceta, ziua e apasatoare, iar noptile sunt atat de reci si atat de lungi! femeia asta nu mai are pentru cine sa se faca frumoasa, un toc sau o rochie frumoasa devin tragice, daca erau preferatele lui, iar rimelul are logica doar cat sa lase doar dare lungi, , negre, pe un chip mistuit ... sansa unei astfel de femei de a-si insela barbatul e minima, iubirea ar trebui s-o opreasca de la orice tradare- dar daca se intampla, va fi si ea un om ranit, caci tot pe ea o va durea cel mai tare!
dar EL, militarul roman, cum iubeste, in cele 6 luni pustiite? am aflat ca inainte de a pleca in misiune, militarii romani iau lectii de adaptare la regiune, la factorii brutali de clima, la convietuirea intr-o societate atat de diferit organizata, la monotonia cromatica, sunt bine antrenati pt toate situatiile de razboi, dar nimeni nu-i pregateste pentru ... lipsa femeii iubite!
cand ii vezi pe toti in uniforme, cu arme si veste antiglont, muncind cu toata dedicatia, pe temperaturi de nesuportat, sau intr-o tensiune psihica greu de imaginat, nu ti-i inchipui alintandu-si iubitele, nu-i poti vizualiza mangaind un san, sau un umar gol si nici sarutand o glezna ... si totusi cred ca filmul asta il vad in fiecare seara, cu ochii inchisi, cand iau ... pe loc repaus ... Pt ei , atat de singuri, intr-o lume atat de complicata si de masculina, dorul de femeia lor e o rana zilnica, pe care si-o tot panseaza cu stangacie, ca sa nu se vada dimineata, la adunarea in careu!
nu vorbeste mai nimeni despre asta, toti scriu in pozitii strategice , ca nimeni sa nu poata citit peste umarul lor, si cred ca toate scrisorile lor arata cam la fel ... daca s-ar face si statistici de suflet, pe langa cele militare, s-ar descoperi ca multi dintre ei au scris cuvantul DOR de mult mai multe ori decat au apasat pe tragaci ... e un razboi de neinteles acolo, in multe privinte, dar pt militarul roman , oricat de barbat puternic ar fi el, este si un razboi al sentimentelor cu care se lupta zilnic ... sa nu credeti ca nu se intreaba si ei daca femeia de acasa nu-i insala- pentru ea orizontul desfatarilor, al tentatiilor exista, in vreme ce pentru el exista doar o granita a indoielilor chinuitoare. Absolut in toate corturile in care am intrat am vazut pozele iubitelor lor femei, chiar la vedere, cu riscul ca le impart, fie si vizual, cu colegii de dormitor... La altii, poza iubitei face parte din uniforma - e mereu la pieptul lor- si mi-au dat lacrimile cand am vazut, in ziua in care s-a dat alarma de atac aerian, cum unii isi scot, fara nici o teama de ridicol, poza iubitei si se roaga la ea, ca sa traiasca... cred ca putine femei pe lumea asta au parte de o iubire atat de profunda cum au iubitele militarilor plecati in razboi ... NICIODATA, IN CIVILIE, barbatii nu vor sti sa aprecieze cu atata sinceritate si acuratete toti milimetri de carne, buze, par, suflet ai unei femei, nicicand un barbat nu va avea mai tare constiinta frumusetii femeii pe care a lasat-o acasa...


" iubita mea, adorm cu tine-n gand si ma rog la Dzeu sa ma astepti, cu sufletul curat si frumoasa, cum te-am lasat ... mi-e DOR de toate ale tale si-ti simt mainile alintandu-ma, mi-e atat de dor sa ma iubesti si sa te simt a mea, toata ... Tin arma asta rece in mana, in fiecare zi si plang in mine de dorul trupului tau fierbinte... as da orice sa ma strecor in pat, langa tine, in fiecare seara, macar atat cat sa stii ca ca esti minunea mea si sa-ti dau , din tot razboiul asta , pacea de care ai nevoie...
te iubesc si stiu ca tu esti ingerul meu pazitor- simt asta in fiecare zi in care mi-este greu! mi-e DOR de tine, cumplit de DOR, si cu asta ma descurc cel mai greu aici!in rest, stii ca nu-ti pot spune foarte multe despre mine, dar traiesc, asta-i important. Aici noptile sunt cele mai frumoase, e liniste si e cerul cel mai instelat pe care l-am vazut vreodata... e cel mai frumos peisaj la care ma pot uita si in care pot visa la tine, la cum o sa te dezbrac de haine, de lacrimi, si de dor si cum o sa te lasi in inima mea , care te va tine in brate!
vreau la tine, vreau sa te sarut de la degetul mic pana la ureche, poposind ... oricunde, vreau sa ma lasi sa-ti adulmec gatul, spatele si sa ma lasi sa aleg ce traseu vreau eu, am nevoie sa fiu un om liber cu tine, ca aici fac totul la ordin si cu logica... vreau sa ma lasi sa-nnebunesc de dragul tau si sa pot inchide ochii in siguranta, fara sa mai tremur ca asta ma poate costa viata... in tine vreau sa traiesc singura explozie reala ... mai spune-mi despre tine, mai trimite-mi o fotografie cu tine, mai adu-ma in viata ta macar asa, ca aici zilele sunt toate la fel, mai putin cele in care mor oameni langa noi ... femeia mea, sa ma astepti, te rog, sa nu ne omori dragostea, - pentru mine esti totul, esti minunea si viata mea, esti ... eu! te sarut, te iau in brate, iti pun capul pe pieptul meu si adorm asa, doar asa pot sa adorm ... te iubesc la nesfarsit , iubirea mea~!"
asa-mi place sa cred ca arata toate scrisorile de iubire trimise de militarul roman femeii iubite. Si chiar daca nu arata asa, tot intelesul asta il au si tot DORUL asta! cred ca fiecare femeie si-ar dori sa fie iubita, macar o data-n viata de un militar roman plecat 6 luni departe, la celalat capat al lumii. Iubirea lor e cea mai pura si e arma lor cea mai puternica... impotriva oricarui dusman! in visul lor, in DORUL lor, femeia iubita e cea mai frumoasa, cea mai femeie si cel mai amanuntit dorita ... merita sa astepti un militar - s-ar putea sa fie singurul fel in care un barbat va sti sa te iubeasca vreodata!
totul e sa-l meriti ... am visat intr-o noapte, pe cand eram in irak, ca m-am indragostit de un militar roman. Stiam ca n-a vazut o femeie de 3 luni, stiuam ca voi pleca peste cateva zile si ma zbateam intre nefirescul de a ma indragosti acolo, in acel moment nepotrivit , si de a renunta la suflet pentru dorinta... nu stiu cum, dar am sfarsit prin a-i spune ce simt si i-am tulburat toate simturile... cum ne aflam intr-o unitate militara , nu aveam nici un milimetru de loc in care sa fim doar noi 2, si am indurat cel mai mare chin , poate chiar mai mare decat al unei femei care-si asteapta barbatul acasa...barbatul pe care il doream si ma dorea il aveam in fata ochilor, dar nu-l puteam atinge ... a trebuit sa plec din Irak, fara macar sa-l pot saruta cum simteam... la plecare, pe aeroport, de pe obraz, ne-au alunecat o secunda, buzele si s-au intalnit intr-un sarut invizibil, ca si cum faceam dragoste si ajunsesem deja la final! m-am trezit din vis si m-am rugat sa nu mi se intample asa ceva ... n-as putea sa indur asteptatea asta si le-as decora pe femeile militarilor romani care pot... In iubirile civile n-avem timp sa ni se faca DOR ... probabil ca e singura parte frumoasa a razboaielor lumii ..."
(Mihaela Radulescu)

marți, 14 decembrie 2010

multumesc, Adi!

- lui Adi Duloiu

:) multumesc ar fi de ajuns cu siguranta! :) dar nu-s atat de simpla precum par=)). nu degeaba spui ca-s atat de complicata!:)
multumesc pentru ca talmes-balmesul din viata mea (sa stii ca talmes - balmes este un fel de omleta) :))nu ti-a afectat colesterolul=)) (e facut din toate ingredinetele grase osibile!=)), pentru ca ai avut rabdarea sa taci cand am vorbit ca o moara stricata, ca m-am purtat ca un copil care se trezeste dimineata cu fata la cearsaf si cometeaza intr-una:)). iar tu nu m-ai trimis la colt:))
multumesc pt ca desi nu intelegi nimic din ce scriu in randurile acestui blog,si nu intelegi sensul pt care el exista, totusi citesti si intrebi scurt "ce ai vrut sa spui?" apoi taci cabnd raspund la fel de scurt "don't ask!"
:))
multumesc pt ca atunci cand primesc mailuri de la necunoscuti care ma fac cu ou si cu otet pt ca am curaj sa cer, tu nu intelegi de ce imi pierd timpul explikandu-le ceea ce nu vor intelege!:))
multumesc pt increderea pe care o ai ca nu-s praf, ci doar putin ... (si taci!)=))
ca .. crezi ca exista prietenii intre barbati si femei=))!
la dracu!=))
ps: daca ciocolata aia n-a ajuns la vreun "caine aviator" dai 10 in loc=))

luni, 13 decembrie 2010

vreau sa traiesc, nu doar sa supravietuiesc!

da, Alina, m-am uitat in oglinda! si am vazut exact ce ai vazut si tu! m-am uitat in mine si am vazut exact ce ai descris tu in cateva cuvinte. exact alea pe care eu nu le-am rostit niciodata!
da, Cristi, m-am uitat in trecut si am vazut prezentul de azi. m-am uitat in prezent si am vazut trecutul de ieri!
am conjugat verbul "a face" la persoana I singular, la timpul prezent si l-am intins pe paine.
am vazut atat de dureros ca nu imi ajungea nici macar sa ung jumatate din felia de cativa milimetri.
si m-a durut al dracului de tare!
dar pentru ca m-am obisnuit sa trec peste toate, am scris "pass", am dat delete si am aruncat la gunoi si paine, si verb, si oglinda, si Timp.
si m-am dus dracului cu toate pe ghena!
crezand ca asa scap de toate. apoi pot incepe de la 0.
haha! ce interesant, nu?!
habar nu am avut ca voi ajunge tot in gunoi! tot ce arunci la ghena ajunge la gunoi! n-am avut timp sa gandesc clar : ca sa fiu EU am nevoie sa fac curat si sa arunc doar gunoiul, nu si pe mine!
dureros de realist mi-ati aruncat in fata mizeriile, dureros de realist am acceptat adevarul din vorbele voastre!
si tot dureros de realist deschid acum ochii sa vad ca nu traiesc, ci doar supravietuiesc prosteste de bine!
in cutia mea cu jucarii stricate, in duzina mea de chibrituri arse o data si puse inapoi intentionat. tot de mine~
da,Alina, am prea mult bun simt, ai dreptate! dar nu mama e de vina pt ca m-a crescut asa, ci eu, pentru ca mi-am creat viata din asteptari. ca toti oamenii sa fie ca mine!:)
da, Alina, nu stiu sa spun NU! recunosc cu capul plecat.
da, Alina, copiii aceia nu-s ai mei, timpul nu mi-l mai da nimeni inapoi!
da, Alina, traiesc pentru altii mai mult decat pentru mine!
da, Cristi, vorbesc! si-atat!
da, Cristi, nu am rubrica de " Practica" pe blog!
da, Cristi, palmele tale dor.
al dracului de tare!
stiu ca intrebarea ta va fi "ok, si ce faci pt asta?" , asa ca iti raspund cu fruntea sus : " TRAIESC! Nu doar supravietuiesc!"
ATAT!

duminică, 12 decembrie 2010

"nu au avut nici un sens pt el!"

- Crinei

cine esti tu sa judeci dupa aparenta, sa arunci cu noroi, cand nu ai fost acolo sa vezi de unde au venit loviturile, din ce balti sau ploi a turnat in praf pentru a-l face mocirla?
cine esti tu sa spui ca exista sensuri si non sensuri pentru el, cand nu stii nici macar ce face si cum ceea ce a facut candva, atunci cand stiai exact toate modurile?
cine esti tu sa dai cu presupusul despre viata lui, despre trairile si sentimentele lui?
cine esti tu, de iti permiti sa spui ca nu contezi pt el, cand habar nu ai unde e , cu cine si ce face? cine esti tu , sa ii impui cum sa contezi?
daca nu te iubeste cum vrei tu, nu insemana ca nu te iubeste. iti amintesti???
si nu vb doar de iubire! sau de iubirea pe care o vrei tu!
ii judeci agresivitatea, slabiciunea de a bea, sentimentele pt tine!
nu ti-a cerut tie ajutorul pt a renunta la sticla de vin, nici pt a renunta la a privi "agresiv", la a lovi, la a TRAI!
atunci NU te baga!
renunta sa mai traiesti pt altii, renunta sa mai gaNDESTI PT ALTII, SA MAI iubesti pt altii! fa-le pe toate PT TINE!
greseste pt tine, judeca/te pe tine, roaga-te pt tine, plangi pt tine!
nu te mai uita in gradina altuia, cand a ta e plina de buruieni!
si da, m-ai enervat tare, d-asta ti-o spun asa AGRESIV - ha, uite ca sunt si eu a dracului. si mai si beau dintr-un pahar de vin, asta ca sa te eenrvezi si mai tare, ca uite cate am in comun cu el:)).
daca ai fi puternica n-ai sta acum in fata unui laptop, plangandu-ti amarul si icnercand sa imi dovedesti mie cat de puternica esti tu, cand de fapt esti praf si n-ai nici PRONTO acasa sa te stergi singura!
ha!
daca ai fi puternica ai lasa dracului orgoliile si temerile de copil de 14 ani si ai fi in fata lui, strigandu-i in fata tot ce te doare! fara ganduri de penibil si mandrii de tot felul!
ai trai, te-ai ancora in realitate si nu au sta sa citesti ceea ce scriu eu pe blog, creaznd ca mai inveti ceva! sau te mai imbarbatezi cu cateva concluzii trase din vorbele mele!
eu am trait ce scriu acolo, tu mori de frica nu stiu cui:) si te multumesti sa te hranesti din amintirile altora!
ingurgitand la nesfarsit, ca o lacoma ce esti, FANTEZII cu el!
cu scene lacrimogene, cu telenovele bune de acasa tv, CU drumuri care -ai vrea tu- se intalnesc dupa ani si ani! haha!
hellooooooooooooooo, traieste! e timpul sa te trezesti din vise si sa o iei pe drumul dorintelor! viata trece pe langa tine ca trenul. si crede-ma, la tine nu-s avioane care sa te duca la destinatie:))!!!
supara-te pe mine daca vrei, dar m-am saturat sa fiu papagal si sa vorbesc pentru pereti!
recunoaste-ti slabiciunile, bea un pahar de vin si loveste in pereti! devino agresiva pentru cateva minute si revino-ti apoi!:))
doar atunci cand vei inceta s ate mai ascunzi o sa poti traversa strada pe rosu:)).
draga mea, scriu poezii, o fac bine, stiu, dar nimic din ce scriu nu e vis!!!!
nu ma hranesc cu cuvinte citite pe bloguri, cu declaratii de dragoste facute pe mess!
ma hranesc cu realitate! pe care o impartasesc apoi.
e diferenta, nu crezi??!
:)
ESTI SLABA, ESTYI SLABA, ESTI SLABA!
din pacate! si timpul nu astepata dupa tine!
ps: nici pt mine nu ai sens atata timp cat nu esti realista! si te ascunzi in spatele aparentelor! nah, ca mai am ceva in comnun cu el!
ah, a dracului sa fiu!:))
te pup
Te-am iubit pe tine
- Crinei-

Fără cuvinte. Fără cântece. Fără aplauze şi fără vise.
Cu DA.Cu NU. Cu POATE. Cu OARE? Cu DE CE? Cu CÂND? Cu UNDE?
Fără teamă, fără remuşcări, fără întrebări, fără răspunsuri.
Doar CU inimă învechită.
Te-am iubit pentru că nu am căutat explicaţii, pentru că nu am întrebat dacă se poate, pentru că nu te-am întrebat dacă îmi dai voie, pentru că nu m-a interesat.
Te-am iubit pentru că mi-ai sărutat tremurul gândurilor, pentru că mi-ai îmbrăţişat dorinţele şi le-ai încălzit, pentru că mi-ai strâs în palmele tale lacrimile, le-ai făcut gheaţă şi le-ai ars apoi pe rug.
Te-am iubit pentru că ai traversat pe roşu pentru a ajunge la mine atunci când ai sperat că şi la mine se va schimba în roşu şi îmi va fi teamă să trec. Şi voi rămâne pe loc. Şi voi trăi.
Pentru că n-am avut indiferenţă de dăruit, orgolii sau vise. Doar Iubire. Ţie.
Pentru că m-ai salvat atunci când încă nu se inventaseră liniile verzi, pentru că mi-ai adus când toţi îmi luau, pentru că mi-ai rupt atunci când toţi îmi lipeau. Durerile.
Te-am iubit în vremea holerei de inimi, pe timp de război cu sufletele.
În timp trecut. Pentru prezent şi Viitor.
Sau NU! 

PS: Draga mea, chiar şi iubirea are termen de valabilitate! Luptă să ai, sau fugi şi nu te mai întoarce!

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Replică la „Prejudecăţi”

Răspunzându-i unui domn „demn” de tot respectul pentru frumoasele cuvinte pe care mi le-a adresat în e-mail – evident, neavând demnitatea necesară să o facă pe blog, unde era clar public.:)
1)„Domnişoară dragă, dă-mi voie să îţi spun că nu e vorba că nu suntem în stare să avem ceea ce ne dorim, ci uneori chiar nu putem să avem. Pentru că şi dacă ai acel bărbat de care vorbeşti tu după 10 ani, îl vei avea doar pentru puţin timp şi te înjoseşti!"
Domnule deloc drag, cu permisiunea mea şi doar a mea te asigur că este vorba strict de faptul că NU SUNTEM ÎN STARE, nicidecum de NEPUTINŢĂ.
NU avem pentru că suntem INCAPABILI, pentru că exact prejudecăţile de care vorbeam nu ne lasă să luptăm. Tocmai ceea ce spui dumneata atât de sigur „TE ÎNJOSEŞTI!” este cel mai INCAPABIL mod de a privi lumea!
Cu tot respectul ţi-o spun! Crede-mă pe cuvânt că puţin îmi pasă de părerea dumitale despre timpul pe care îl voi petrece eu lângă cel pt care lupt 10 ani. (hai să-ţi zic un secret: pot să lupt şi 11 !!!HA!)
Iar A LUPTA înseamnă „a se strădui să obţină ceva” - vezi DEX onlione, te rog!, nu A SE ÎNJOSI (vb. 1. v. ploconi. 2. a umili, (înv.) a micsora, a rusina, a smeri, (înv. fig.) a mortifica. (De ce îl ~ în acest hal?) 3. a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) umili, (fig.) a (se) coborî, a (se) scoborî).
Compară şi vezi diferenţa!:P
2)”sticla de vin o desfac numai beţivanii, ei sunt disperaţi să afle ce e înăuntru. Deci tu eşti alcoolică şi deci nerealistă dacă vrei să defaci ceva despre care nu ştii nimic. Dacă e otravă acolo?”
A)O sticlă de vin desfac ÎNDRĂGOSTIŢII atunci când simt că dragostea lor are nevoie şi de puţină „amărăciune”. (încerci degeaba să faci pe filosoful cu mine, nu ai şanse să îmi dărâmi concepţiile! Vezi dumneata, tocmai pt asta Eu voi avea acel bărbat dupa 10 ani sau după 11, sau după 15, etc), în timp ce dumneata vei trăi cu incertitudinea de CUM AR FI FOST DACĂ ...?)
B)NU ŞTII psihologia alcoolului :), din moment ce spui că alcoolici nu sunt realişti! Ba sunt al dracului de realişti, crede-mă! Numai că rămân cu alcoolul tocmai din cauza unora ca dumneata, care nu ştiu să foloseasca principiul recompensei pozitive – hai să ne batem în concepţii şi analize comportamentale dacă tot ai Necurajul să îţi faci public e-mailul!:)
C) DA, sunt ALCOOLICĂ, şi nu ANONIMĂ. Şi mai sunt şi demnă pe deasupra, recunosc foarte clat că sunt dependentă de ÎNCREDEREA ÎN MINE! DE DORINŢA DE A AVEA CE MI SE POTRIVEŞTE! ha!
D)otravă să fie, domnule, otravă am spus!:)) Dar eu măcar voi şti gustul ei. Şi voi trăi să ţi-l destăinui şi dumitale!
3)"cum să fii mândră că ai avut cel mai bun vin, dacă după ce îl bei îţi dai seama că s-a terminat? Dacă e bun nu se termină niciodată! Aşa că bărbatul de care vorbeşti- pt ca sigur e bărbat – doar s-a folosit de tine!"
Ai auzit de nunta din CANA GALILEII? :)) nu sunt Isus, dar sunt dumnezeul propriei mele fiinţe! De MINE depinde dacă mai adaug vin în butoi după ce celălalt s-a terminat! Nu prea înţeleg cum se poate folosi de mine, dacă eu l-am băut, dar mă rog, asta e altă problemă pe care nu vei fi cu siguranţă capabil să o rezolvi!:)
„sigur e bărbat!”” – da, într-adevăr, este bărbat, dar trebuia să nu fac referire la femei, pt că observ că cel puţin unul dintre bărbaţi este de fapt FEMEIE (fara urma de femimnitate, insa!) – DUMNEATA!(adică eşti slab, incapabil, fricos)
4)"normal că trebuie să fii curtată!şi nu sunt de modă veche, domnişoară, dar unde mai e farmecul femeii dacă nu se lasă cucerită, si cucereşte ea?"
WOW, WOW, WOW! DOMNULE „PRAF TOTAL” – dacă ţi-ai fi scris numele sigur nu aş fi folosit apelative!:P, ai citit „Muma lui Ştefan cel Mare”?
Te recunosc acolo- eşti TÂNĂRA DOMNIŢĂ, mă recunosc acolo, sunt MAMA: NU ADMIT ÎNFRÂNGERI DECÂT CU VICTORII!:p (iar din MAMĂ s-a născut Fiul, deci?)
Prea greu pt dumneata să înţelegi, cu siguranţă:P, dar cu aceeaşi siguranţă mormântul meu va fi încununat cu flori! Al dumitale cu scrisorele de dragoste netrimise către iubirile neîmpărtăşite, pt că eşti incapabil să trimiti un răvaş semnat – decât anonim- :)).
5)”un bărbat care te respectă îţi aduce flori, domnişoară, nu şi-ar permite niciodată să îţi spună că eşti ispititoare sau că are 7000 de filmuleţe cu tine în cap.”
Te-aş întreba câţi ani ai, dar nu vreau să jignesc pe nimeni! Flori îţi aduc eu dumitale acum, scriindu-ţi versurile Emiliei Ghinescu „Floricele de pe vale- adunaţi-vă-n petale, să vă strâng într-o cunună, naşa-n cap să mi le pună. Fă-ţi naşă fina frumoasă, că de azi mă-mbrac mireasă!” :)) insist să îţi fiu naşă la nuntă, domnişoară domn ce eşti! Eşti mai ca o muiere disperată să îşi pună pirostriile!
Nu ţi se pare că buchetele de flori se duc morţilor, ci nu femeii pe care o vrei lângă tine? Un bărbat adevărat- dar dumneata nu ai de unde să ştii asta!- 1)vine cu un trandafir în dinţi, nu cu un buchet întreg la uşă!:P
2)NU „nu si-ar permite să spună că esti ispititoare”, ci mi-ar striga ispita:P
Pentru că un bărbat adevărat nu mă priveşte ca pe un bibelou de porţelan, ci ca pe o FEMEIE. Iar femeia nu e statică. :))
6)”în final iti mai spun o dată parerea mea ca barbat: te va iubi cel pt care nu faci nimic, pt care plangi fara sa spui si astepti sa faca el totul. Pt ca noi vrea sa cucerim!nu sa fim cuceriti!”
Păi în primul rând că NU EŞTI BĂRBAT! Decât în buletin. Eşti un fel de diplomă fără inginer!
În al doilea rând – dar din nou dumneata nu ai de unde să ştii pt ca nu te inscrii in categoria bărbaţi- un bărbat are nevoie de o femeie care să-l ridice, nu care să-l tragă în jos = o femeie care să ştie mereu ce vrea de la viaţă, pe cine vrea, etc. Care să nu aştepte să-i bage dumnezeu în sac, care plange atunci când simte pt că ştie că a plânge este uman, care nu vrea să fie GĂINA CARE SE ÎMPIEDICĂ ŞI CADE!!!, ci FEMEIA care spune tare şi răspicat : TE VREAU PE TINE!
Domnule FRICĂ DE ORICE, singura diferenţa dintre un bărbat şi o femeie constă în continuarea cuvântului care începe în ambele cazuri cu P!
RESTUL E ... CAN- CAN! =)) (traducere pt dumneata: există doar o diferentă biologică! Femeia poate sta şi deasupra, aşa cum şi bărbatul poate sta sub! Asta în cazul în care nu îmi vei spune acum şi că NU MĂ RESPECTĂ DACĂ ÎMI CERE SĂ STAU DEASUPRA) =))

PS: cititi PREJUDECATIţ de pe blog, de pe 14 aprilie 2010 pt a intelege la ce se referea domnul în cauză. :) Habar n-am cine este! Dar oricum, frumos e-mail a scris!:)) v-am lasat placerea de a savura cateva franturi din el!

12 dec 2010

dreptul la viata

Când cu urechi fără timpane
Ne naştem într-un trup străin,
De vină sunt a noastre mame
Ce beau pahare făr de vin.

Când fără ochi vedem lumina
Ce-n neguri luminează stins
A noastre mame ne dau suflet
Să ni-l mâncăm pe pâine-ntins.

Şi fără remuşcări şi temeri
Gustăm din el ca din pelin
Cerându-ne la viaţă dreptul
De-a învăţa cuvântul CHIN.

12 dec 2010

“Eu sunt excepţia care te confirmă!”

Nu am dorit niciodată să fiu excepţia, mereu REGULA!
Pentru că e mai sigur. Cică!:))
Se zice că atunci când eşti regulă se ţine cont de tine.haha!
Chiar aşa!
Iar atunci când cineva o încalcă, cel puţin se încearcă să fie pedepsit.
Deci regula tot regulă rămâne! Cică !
Din nou ... haha!
Scrisă, nescrisă, e literă de lege!:) tot cică !
Deci al dracului de cunoscută!:)
Mirobolant de rostită. 
Dar AERIAN de încălcată (nu însă călcată!):P atunci când în joc intră Excepţia.
Necunoscută, imprevizibilă, nerostită. Cel puţin aceste 3 caracteristici o fac demnă de Dex-ul „neliterar”:P
Şi pentru că e vorba de mine ...
.. confirmă-mă, altfel nu vei mai fi excepţie!!!:))
(Nu am nevoie de martori!!!)

12 dec 2010

vineri, 10 decembrie 2010

exista putere

Există putere

Să urc, să cobor, să fiu, să NU fiu!
Există putere să rup, să culeg, să ajut, să iubesc, să iert, să dăruiesc, să cobor, să trăiesc!
Există putere să mă întorc şi să merg înainte, ori de câte ori inima îmi strigă.
STOP sau ÎNAINTE!
Exist Eu! Pentru că am învăţat să lupt, să rabd, să cred, să TRĂIESC!
Nu în lumea viselor, ci în realitatea care cândva îmi rupea în bucăţi speranţele.
Există putere să FIU Eu!
Să recunosc, să ascund, să merg, să alerg, să Mă ascund, să Mă găseşti!
Există putere să calc în picioare temeri, să arunc la gunoi neîncrederi, să tai neîncrederea, să alung deznădejdea.
Eu ştiu că există putere să POŢI!
Există putere să fii Tu, să iubeşti, să asculţi, să clădeşti, să ierţi, să pleci, să vii!

11 dec 2010

marți, 7 decembrie 2010

IL IUBESC!


Îl iubesc!

Nu pentru că e are 1,80 si 90 de kg, brunet şi cu ochii verzi!:)
Nu pentru că mă duce la restaurante de fiţe şi pentru că mă poartă „pe aripi de dor”.
Nu pentru că îmi dă întotdeauna dreptate când nici măcar un gram nu am, nu pentru că îmi trimite flori la ore târzii în noapte şi pentru că îmi face serenade
Nu pentru că m-a vrăjit la colţ de stradă şi mi-a scris TE IUBESC! Pe bileţete de papirus
Nu pentru că mi-a dăruit inelul de logodnă pe aerodrom, nici în avion şi nici pe aripa lui.
Nu pentru că mi-a adus soarele şi mi l-a pus la picoare, nici pentru că mi-a făcut luna privire!
Ci pentru că mă învaţă să iubesc cu inimă de COPIL!
Pentru că îmi construieşte din zâmbete scări pentru a ajunge la cer!
Pentru că mă hrăneşte cu bătăi de palme şi ridicări de mâini!
Pentru că se supără când NU îi dau dreptate, greşind melodia pe care cred ca vreau să i-o cânt.
Pentru că îmi trimite încredere atunci cânt o pierd, printr-o simplă privire.
Pentru că m-a vrjit la colţ de suflet, cu surâsul acela al celei mai calde si mai sincere copilării.
Pentru că mi-a dăruit inelul unui MEREU pe care l-am înţeles atunci când mi-a arătat prima dată o CARTE! Apoi un pantof, apoi un clopoţel
Pentru că i-am ţinut strâns mânuţa atunci când am pictat un soare pentru inima lui.

8 dec 2010

DRAGOSTEA nu are nimic de pierdut!


Dragostea nu are nimic de pierdut!

Nici măcar Timp.:)
Dragostea vine. Şi când pleacă nu regretă.
Dragostea pleacă. Şi când se întoarce nu mai salută pentru a 2a oară
Dragostea râde. Şi când plânge nu e pentru că DOARE, ci pentru că are nevoie de apă pentru a creşte.
Dragostea plânge. Şi când râde este pentru că are nevoie de zâmbet pentru a fi frumoasă.
Dragostea nu aşteaptă. Şi când aşteaptă nu e pentru că vrea ceva în schimb, ci pentru că ARE RĂBDARE.
Dragostea priveşte. Şi când nu vede este pentru că a închis ochii, nu pentru că are cecitate.
Dragostea se prinde. Şi când se aruncă nu e pentru că nu o mai vrei, ci pentru că altcineva o aşteaptă.
Dragostea joacă fotbal. Şi când nu joacă e pentru că în poartă nu există încă nici un portar care să apere.
Dragostea vinde. Şi când SE vinde nu e pentru că e de vânzare, ci pronume reflexiv.
Dragostea e sinceră. Şi când minte nu e pentru că vrea să scape, ci pentru că există orgoliul de a spune „NU iubesc!”
Dragostea nu aşteaptă. Şi când aşteaptă este pentru că tocmai ai vrut să muţi piciorul pe cealaltă treaptă. De mai sus!
Dragostea e curajoasă. Şi când îi e teamă este pentru că nu este dragoste!
Dragostea nu are aşteptări. Doar DORINŢE.
Dragostea nu are sinonim. Pentru că .... ?
Cine ştie ... CUNOAŞTE!:)

7 DEC 2010

Din inimi pentru inimi!

haideti sa facem o bucurie unor copii care invata sa se bucure de nimicuri!
haideti sa le ducem unor copii un fulg de nea inca necazut!
haideti sa fim primii care le daruiesc pentru ca merita!
vrem sa le facem o bucuurie unor copii care nu stiu ca Mos Craciun exista decat din poze sau filme!
vrem sa mergem la 50 de copii care asteapta un zambet, pentru a le darui putin din putinul nostru.
cine vrea sa ni se alature, imi poate lasa un mesaj pana vineri, 10 decembrie. puteti darui orice: bani, jucarii, dulciuri.
nu va putem rasplati decat cu un zambet de copil!
initiativa ii apartine lui CRISTIAN IORDACHE, dar ma alatur lui pentru ca stiu ca EI NU MERITA SA NU STIE CA MOS CRACIUN CHIAr ARE BARBA ALBA!

luni, 6 decembrie 2010

„Oamenii nu se schimbă!”

-cadou de Moş pentru tata-

Cam aşa aud mereu. Că cei agresivi rămân agresivi toată viaţa, că cei care înşală o fac mereu, că alcoolici nu vor lăsa niciodată viciul ăsta de o parte, că cei care mint nu vor înceta nicicând!
Oare?
Las aşa, ca semn de întrebare, povestea unui tată care şi-a aruncat într-o zi alcoolul pe fereastra pentru că fiica sa a decis să arunce pe geam sentimentele pe care le nutreşte faţă de el. Aşa, pur şi simplu!
Povestea unui tată care a băut vreo 20 de ani fără să înţeleagă de ce, fără să vrea să asculte strigătele familiei sale, care tot ce vroia era sa fie şi el NORMAL!
Să vină acasă zâmbind, să se joace cu fetiţa care-i simţea lipsa, să mearga de mână cu soţia care plângea în fiecare zi pentru că nu găsea la întoarcerea acasă decât sticle goale sau un bărbat întins pe canapeaua din sufragerie, sau pe covorul de pe hol, sau adormit în baia cu miros de mucegai.
Un tată care nu plângea decât când era beat, şi atunci tot ce putea spune era ca e un nemernic şi că nu-şi merită familia care se zbate pentru el.
Un tată care şi-a pierdut într-o zi familia pentru că nu a avut curajul să strige după ajutor! Şi-a înnecat amarul într-o sticlă de vodka. În fiecare zi alta.
Un fiu care îşi lovea mama pentru că avea curajul să îi spună plângând că nu face decât să o distrugă. Un fiu care şi-a lăsat mama să moară pentru că avea treabă să caute prin curte sticlele cu vin. Care şi-a găsit apoi mama întinsă pe un pat, cu nepoţica lângă ea, abia respirând. Care a plâns atunci de durere. Că poate nu va mai fi în câteva ore. Dar care nu a reuşit să rămână lucid decât câteva ore. Pentru că disperarea morţii, a singurătăţii a fost atât de mare, încât şi-a înnecat-o din nou în sticla aceea cu gât subţire.
Un tată care-şi jignea fiica, urla a foame şi striga a sete. De viaţă.
Viaţa aceea pe care toti din jurul lui credeau că o trăieşte. Când el, de fapt, o pierdea. Conştient fiind că nimic bun nu va alege de acolo!
Un tată care într-o zi, însă ... a pus punct. Din dragoste. Pentru cea pe care părea că n-o iubeşte. Că n-o vrea! Că n-o recunoaşte ca fiică.
Un tată care într-o zi a avut tăria să arunce cu trecutul în sticla aceea cu gât subţire. Pe care a spart-o apoi de pereţii inimii. Acea inimă în care se ascundea atâta iubire! Dar pe care până atunci nu fusese capabil s-o arate! Pentru că „BĂRBAŢII NU PLÂNG!”
O, da!!!! Chiar aşa, bărbaţii nu plâng!:(
Ştiţi voi, oare, că tocmai ei plâng cel mai tare, pentru că pe ei îi doare cel mai mult? Tocmai pentru că nu au voie! Tocmai pentru că îi judecăm din regulile unei societăţi murdare! Care se îneacă la rândul ei într-o sticlă cu vin.
Ştim să punem pecete, dar niciodată să înţelegem că nimic nu vine de la sine! Ca fiecare comportament are un antecedent şi o consecinţă şi în funcţie de ele reacţiile oamenilor se schimbă!
E mult mai uşor să punem etichete, să spunem tare şi răspicat:”Nemernicule, nu te vei schimba nicodată!”, decât să avem răbdarea de a afla de ce!
Şi atunci când aflăm răspunsul să avem răbdarea de a ÎNVĂŢA SĂ AVEM RĂBDARE!
Da, oamenii se schimă! Trebuie doar să găseasca motivaţia necesară. Pe oameni îi schimbă iubire.
DOAR EA.
Acelaşi tată îşi strânge azi fetiţa în braţe şi-i spune scurt „AM ÎNCREDERE ÎN TINE!”
Acelaşi tată se roagă azi ca Ea să aibă tăria să nu cadă în vicii!
Acelaşi tată e mândru că Ea l-a făcut să înceteze să îşi mai facă rău!
Acelaşi tată plânge pentru că EA a reuşit de una singură să răzbată, atunci când toţi credeau că va cădea în mocirlă.
Oamenii se schimbă!!!!!
Da, chiar aşa!
Trebuie doar să ai răbdare să înveţi cum să vorbeşti pe limba lor!
Te iubesc, tata!

6 decembrie 2010

sâmbătă, 4 decembrie 2010

MERIT mai MULT!


" Persoana in cauza stie care are parte de toata sustinerea mea in orice decizie si am incercat intotdeauna sa ii prezint partea pozitiva din orice gest al ei. Are aura unui scenarist ce reuseste sa isi puna "actorii" in scene nu foarte favorabile ei dar sper, stiu ca isi doreste si ca i se potriveste altceva, stie si ea lucrul asta si o sa fac tot ce imi sta in putere sa ii sporesc incredere in dorintele ei si in realizarea lor. As vrea sa isi spuna multumirile si nemultumirile in privinta acestui aspect. Sa isi stabileasca prioritatile fericirii in acest aspect. Sa nu se multumeasca cu putin si sa ceara orice spre implinirea suflteasca si fizica. Sa isi asume orice decizie si orice cuvant spus intarite de curajul tipic femeilor completand constincioasa lista riscurilor" (www.well.of.words.blogspot.com - Cristian Iordache)
MDA, despre mine este vorba! Cred ca 1 data pe an:) am nevoie de cuvintele astea pt a-mi aminti ca eu valorez mult, ca nu am nevoie de vorbe, ci de fapte, ca nu sunt OBIECT, ci SUBIECT, ca nu "LEGUMIZEZ", ci TRAIESC:),ca nu sunt EXCEPTIA, ci REGULA!
ca Scenaristul va avea intotdeauna intaietate inaintea Regizorului:), ca El va regiza mereu dupa scenariile scrise de mine:), ca Viata mea e un film pe care mi-l joaca actorii pe care ii plateste cel ce finanteaza:)).
imi asum fiecare cuvant pe care-l scriu cu cerneala albastra, tinand in mana stilou, si nu apasand taste, stergand cu lama, si nu "DELLET-ul":).
scenariul de azi incepe cu "A FOST ODATA ...".
dar nu se continua cu "CA NICIODATA", si nici nu se incheie cu "SI AU TRAIT FERICITI PANA LA ADANCI BATRANETI", pentru ca acesta este BASMUL, iar pe mine ma cheama Monica, si nu Ion, Berceanu, si nu Creanga:))
scenariul de azi incepe cu "EU" , se continua cu multe verbe - LA PREZENTUL ETERN- si se incheie cu "EU".
simplu.
AM scrise multe pana acum, le-am vandut apoi pe bani putini si nu am obiectat cand mi-au fost schimbate si transformate in scene lacrimogene, jucate de actori care au talent la batut din palme pe ritmuri sincronizate Pe un aerodrom, la aterizarea avioanelor de vanatoare, la coborarea pilotului care a efectuat operatiunea de salvare a altui pilot aflat in "captivitate":).
cel de azi nici macar nu e de vanzare. E scris pentru mine si El, regizorul care mi-a pus in scena multele scenarii scrise de-a lungul celor 11 ani in care am visat sa devin scenarist celebru, dar ANONIM:)
scenariul de azi are doar 2 eroi:), o EU (nu o EA , pentru ca Eu nu-s o oarecare) si un El:)
nu are intrigi tesute intre personaje secundare, negative si colective.
are un singur subiect care "curge". Nu se opreste pentru ca nu are timp. Trebuie sa umpla albia raului.Nu cel din mijlocul padurii, ca in povesti, ci cel din ochii mei. acolo unde lacrimile formeaza ghetari!
un El care ii scrie Ei vorbe frumoase, care ii promite, care ii dezminte.:)
O Ea care insa s-a saturat de vorbe, care nu mai vrea sa astepte inca 11 ani pentru celebritate, care cere dovezi, si nu vorbe! caci vorbele, ca si avioanele, ZBOARA!
mai si cad. Niciodata nu stii ce ascunde cel ce le piloteaza. :)
Adevarul e in cutia neagra ... pe care insa nu mereu o gasesti.
O Ea care vrea ceva in viata ei- iar acel ceva nu-i un OBIECT, ci un SUBIECT:).
UN CEVA ce nu poate fi descris in cuvinte, si cu atat mai putin de niste taste apasate de maini ce ar putea mangaia, in loc sa apese pentru a forma cuvinte. Si alea fara CAPS LOCK:)
o Ea care merita mai mult decat vorbe - ele se refera la CANTITATE!
o EA care merita atingeri pe suflet - ele se refera la CALITATE.
o Ea pentru care VIATA nu se traieste prin TAB-uri, Shift-uri, Enter-uri, Insert-uri sau DElete-uri:).
aceeasi EA care stie ca si El cunoaste foarte bine asta. La fel de bine cum cunoaste culorile cerului.
o EA care NU se multumeste cu putin, pentru ca stie ca valoreaza mult, care isi cere dreptul la A TRAI, si nu la A CITI:)!!!
Care isi asuma decizia pe care a luat-o: aceea de a ramane in picioare chiar si daca "avionul" ei cade. Sau e parasit de pilot pentru un altul cu performante mai mari:)(pentru ca stie ca Pilotul isi face avionul un erou):):P
o EA care ii cere Lui sa o priveasca in ochi. Nici macar nu e nevoie de prea multe cuvinte. Nici macar scenariul nu trebuie sa fie complicat.
stiu ca Regizorului ii este teama ca filmul nu va avea succes, dar, din pacate- sau din fericire?- de data asta scenaristul nu va adauga si nu va sterge NIMIC din ce e.
la naiba, Regizore, cred ca de data asta chiar nu poti modifica scenariul! Publicul vrea SUBIECT, nu OBIECT!
APLAUZEEEEEEEEEEEEEEE!

luni, 29 noiembrie 2010


Povestea unei picături de rouă- acum ori niciodată!

Se spune că aşa a fost să fie ...
Că ne-am cunoscut pentru a sparge concepţiile, miturile şi minunile lumii!
Am formulat noi altele noi, am jucat noi alte roluri decât cele care ne erau scrise pe foi şi am fost actori mai buni decât cei pregătiţi special pentru asta!
Am învăţat apoi să fim realişti, să gândim, şi nu să visăm, să trăim, şi nu să vorbim!
Ne-am cunoscut pentru a dovedi că da, viaţa chiar bate filmul, şi chiar dacă îi cunoştem foarte bine pe protagonişti, tot nu vom reuşi vreodată să le cerem să aibă atâta răbdare cu noi, încât să le putem copia rolurile!
Avem curajul să vorbim orice, dar să trăim .. nici măcar jumătate. Şi asta pentru că roua se evaporă, sau se .. cum se numeşte procesul acela, prin care dispare? În fiecare dimineaţă! Habar nu am, şi nici nu mă chinui să aflu, oricum ar fi, eu tot Monica mă numesc şi El tot acelaşi nume îl are!
Mă gândesc aşa .. că mereu m-am întors când roua mi-a atins sufletul. Oricât de uscat mi-ar fi fost şi oricât am crezut că nu voi mai simţi atingerea ei, de fiecare dată m-am lăsat cuprinsă de căldura fiecărei atingeri reci! - da, ştiu că sună al naiba de oximoronic, dar asta e realitatea!-
De fiecare dată am crezut că roua poate fi încălzită, că iarna nu se transformă doar în gheaţă, că se poate şi în bucăţică de soare!
Şi evident, de fiecare dată m-am fript cu razele soarelui adevărat, care în fiecare dimineaţă în care mă trezeam fericită că Eu sunt cea care a trasformat roua, îmi înfigea săgeţile căldurii pentru a mă învăţa minte: data viitoare nu mai fi naivă, roua este exact acea apă de ploaie cu care toţi ne îmbătăm pentru că nu avem răbdarea de a strânge bani pentru a ne cumpăra apă adevărată!
Mda, cam aşa, adică nu CAM, ci CHIAR aşa!
Şi ştiţi ceva? Şi pe scena vieţii am făcut la fel: am uitat sau am refuzat să cred că realitatea e alta! Am jucat după scenariul scris de El şi când a trebuit să îmi interpretez rolul lângă un alt El, a apărut şi mi-a distrus tot scenariul. A trebuit să improvizez - de fapt să joc adevărat- pentru ca la final, să nu primesc aplauze, ci o bătaie de ceas târziu, care mă anunţa că piesa a luat sfârşit, iar eu trebuie să părăsesc scena, pentru că Lui i-a venit adevărata parteneră. Cu care îşi va juca rolul – pe bune- .
Eu am ieşit de fiecare dată din scenă de bună voie, privind cu ochii trişti intrarea Ei în scenă, întrebându-l mereu pe el de ce mă alege doar atunci când Ea- de fiecare dată alta- pleacă sau e ocupată cu alte roluri?!
mi-a răspuns mereu :”pentru că sunt un laş şi mă urăsc pentru asta, pentru că am vrut mereu să joc rolurile care sunt la modă pentru alţii, pentru că nu am văzut pădurea de copaci!”
de fiecare dată am crezut – fără să am aşteptări, ce-i drept, că de data asta e altfel, că un rol se poate şterge, cu orice ar fi scris. Realitatea era atât de dură, însă!!! Unele scenarii nu se şterg niciodată, definitiv! Mai rămân cel puţin urmele!:)
da, ştiu că sunt dureros de realistă, dar de ce aş fi altfel?:))
există actori care joacă roluri pentru bani, alţii care o fac pentru că sunt pasionaţi, alţii pentru că vor să câştige celebritate, alţii pentru că vor provocări.
El o face pentru că i se potriveşte ca o mănuşă!
Chiar aşa!
Întotdeauna va intra în scenă. Până când eu nu voi mai permite! Întotdeauna roua va veni pe buzele mele, până în clipa în care eu voi refuza s-o mai gust.
Rămâi în scenă şi joacă alături de mine, dacă tot intri pe nepregătite (actorule), rămâi pe buzele mele şi nu te mai evapora (rouo)- sau, din nou, cum s-o numi procesul acela prin care dispari!- sau ... continuă tu fraza, eu nici măcar nu mă mai complic!:)
ACUM – când ştiu sigur că deja dormi, deci nu ai cum s-o faci, sau NICIODATĂ, în care eu nu cred!
Deci? Care e concluzia?:)
De parcă ar şi conta!:))
30 nov 2010

vineri, 5 noiembrie 2010

Adrian Paunescu

Nu s-a stins. S-a unit.

Cu cerul. Cu cei care au tăria să trăiască veşnic. Să moară în timpuri care nu au legătură cu secundele. În timpuri care nu caută minutele pentru a supravieţui, care nu aleargă la farmacie pentru un pumn de pastile care să le prelungească anii aceştia scurţi. Pătaţi cu boala morţii.
Nu s-a stins. N-ar avea cum! Se sting doar luminile! Dacă ar fi fost lumină ar fi văzut-o toţi. Pe el l-au văzut puţini. Aceia care i-au semănat. La suflet, la gând sau ... în gând, sau în suflet ... dorinţa de a fi Om. De a crede că mai înainte de toate trebuie să fii Om.
Nu s-a stins. Ar fi pâlpâit măcar o clipă. El a încetat. Să mai dezlege. Şi-a ales în schimb exact atât: să unească. 2 puncte opuse: oameni şi neoameni.
Nu s-a stins. Ar fi rămas în urmă întuneric. Dar fără el nu e nici urmă. Ar fi fost simplu să-l găsim apoi.
S-a unit pentru că e verb tranzitiv. La perfect compus.(s-a unit). Substantiv propriu cu valoare de prezent etern: Pă- UNESC- u. Cine are ... de-nţetes să înţeleagă!
A unit vieţi, nevieţi, naşteri şi nenaşteri. Două lacrimi care s-au făcut pârâu. Două inimi care s-au făcut un cerc. Două suflete ce s-au făcut buchet. Şi două clipe ce s-au făcut cer.
s-au luat de mână- toate şi s-au dus să-i ducă. Lumină cred. Sau cel puţin un foc. Să poată să-şi aprindă şi mai tare nevoia de-a fi Om.
Nu s-a stins. S-a unit. Cu Ei toţi. Şi nu-i linia care uneşte. Acele 2 puncte de pe glob. E unul dintre puncte. Suficient de punct încât să îl găsească pe celălalt.
Atât.

joi, 14 octombrie 2010

La mulţi ani, Cristi!


Nu un ceas de firmă îţi ofer, deşi ştiu că ţi-ai dori unul.
Ci cel care nu va trebui dus niciodată la reparat, care nu se va opri niciodată: sufletul meu. Bate tic-tac-ul Timpului nostru, neţinând cont de anii care au trecut şi care i-au slăbit bateriile.
Mă opresc în loc ca Secunda aceea care nu ţi-ai dori niciodată să treacă. În care ai trăit cele mai frumoase bătăi de pleoape. Căci Eu mă pot opri. De câte ori vrei. Probabil d-asta valorez mai mult ca Ea.
Număr anii care ne leagă şi mă opresc la 1. Pentru că nu vreau să continuu. Cu număratul. Vreau să continuu cu sufletul tău. Dacă El se poate împărţi în numere, atunci le voi învăţa şi te voi anunţa la cât suntem noi acum opriţi. Dar ştiu că şi dacă ar exista o minune şi s-ar naşte o împărţire aşa, tu tot nu mi-ai spune. La maternitatea de născut Timp ai pune lacăte să nu pot intra.
Ai ascunde bine cărţile. Ai pune parolă pe blogul gândului meu. În biblioteca de citit inimi ai sparge lacătul, ai tăia paginile cu lecţia de numărat şi ai închide la loc. Cartea. Uşa. Drumul spre Limite. Căci Tu ştii că ele nu există.
Când e vorba de Tine nu învăţ să citesc pe litere. Nici pe silabe. Doar vorbesc. Cu tine. Ştii ce vreau să spun. Iar dacă nu ştii, poţi afla doar gândindu-te la prima oară când Tu ai citit pe litere numele meu.
Ştii ce? Monica = Singură. Aşa am citit undeva. Dar tu ai şters regula aia. Traducerea. Sau cum s-o numi.
Când e ziua ta nu vin cu tort la uşa ta. Vin cu Mine. La sufletul tău. Deschizând uşa inimii mele.
Şi atât.
Cristi, tu ştii atât cât trebuie. Despre mine. Pentru mine. E de ajuns.
Eu ştiu atât cât lipseşte. La tine. Un gram de bătaie de clipă.
Mami. Tău.
„Vrei cam multe... de un leu!”
- Monicăi Lazăr


Să vină primăvara când ninsoarea şi-a prins în păr fulgii de suflet.
Să ningă cu iubire când inima mea e îngheţată de temeri de foc.
Să fiu a lui pentru întreaga viaţă, să fie al meu pentru întreaga moarte. A durerilor. A temerilor. A trecutului meu scăldat în sânge albastru.
Să îl iubesc doar pe el, cu inimă de piatră, cu suflet de plastelină, cu dorinţă de zăpadă. Cu certitudine de Mereu.
Să mă iubească doar pe mine, cu paşi pe suflet, cu atingeri pe inimă, cu speranţă pe vise. Cu certitudine. Nu de Mereu. Ci PE viaţă.
Să-mi tremure mâinile a Te iubesc, să-mi curgă lacrimile a fericire, să-mi viseze toamna viitorul format din noi 2, să-mi mângâie Timpul dorul de El, să-mi sărute prezentul dorinţa de Viitor. Să-mi tresară sufletul la bătăile ceasului, să-mi fugă pământul de sub picioare la cutremurul îmbrăţişării Lui, să-mi apese nebunia soneria siguranţei de Noi, să-mi cânte visele a fals.
Şi eu să fiu a lui. Şi el să fie al meu. Mereu.
Să nu-mi pese că dimineaţa mai prind un pui de somn abia ieşit din gheoace, că plec la serviciu cu cearcăne, că am ieşit pe uşă în haine neasortate, că afară e frig şi eu port o bluziţă fără mâneci, că ajung la metrou şi nu am abonament, că urc în metrou şi cobor la capăt. De ameţeală, de aiurită, de îndrăgostită.
Să-mi cânte fluturii în stomac melodii de dor, să-mi joace inima piese de teatru nescrise. Să-mi râdă buzele cu pofta de El.
Să nu mai vreau să plec, să nu mai vreau să vină. Să-l am mereu aici. În mine. Să-l port în buzunar, în palmă, în poşetă, în sandwich, în portofel, în cizme.
Să mă iubească pe foi de viţă, să mă dorească pe file de papirus, să mă aibă pe coji de suflet.
Să mă sfârtece paşii ce i se îndepărtează, să mă doară lipsa de secunde, să mă lipească dorul de El, să mă dezlipească doar mâinile înmuiate în Noi.
Să mă orbească cu săruturi pe pleoape, să îmi redea vederea cu operaţii de de El, să mă îmbolnăvească de tot. Să mă vindece apoi cu ...
Şi-atunci mă amuţeşte Monica. Şi nimeni nu-mi mai redă vocea:
„Vrei prea multe.. de un leu!”

14 octombrie 2010

marți, 12 octombrie 2010

„De ce-ai plecat?” - „De ce-aş mai fi rămas?”
- lui F. P
Ion Popa - De-abia plecasesi

Asculta mai multe audio diverse


Trag aer în piept şi mă îndrept cu paşi leneşi spre gară.Acolo unde odată mi-am ţinut respiraţia şi am alergat cu paşi grăbiţi să-l aştept pe el. Să simt căldura celor mai ocrotitoare braţe şi gustul celui mai dulce sărut.
Azi mă opresc în faţa trenului. A oricărui tren. Şi simt răceala de nebraţe, gustul amar al amintirii celui mai ameţitor sărut.
Atunci nu am stat să văd trenuri ce pleacă, nu am plâns de nevenirea lui. Atunci l-am văzut doar pe el.
Acum stau să văd vagoane în care urcă oameni cu suflete pline de dor. De durere şi de speranţă de revedere. Încă unul, şi-ncă unul, şi-ncă altul. Tot aşteptând să coboare şi el. Acum stau să văd trenuri ce ajung. Oameni ce se îmbrăţişază a revedere, a lacrimă de fericire, a dor ce le-a fost.
Cu gândul amăgitor că şi eu aştept pe cineva care îmi dă doar palpitaţii. Doar mă sperie. Pentru a avea motive să mă liniştească apoi cu braţe calde şi atingeri de pleoape.
Cândva telefonul meu suna să-mi dea bătăi de suflet. Prin cuvinte de dor. Prin litere de credinţă oarbă în El.
Azi sună într-una. La el. Dar nimeni nu-mi răspunde. Probabil că doarme. Şi azi. Şi mâine, şi peste 3 zile, şi peste 5 nopţi, şi peste alte luni, şi peste ani.
Probabil i s-a întâmplat ceva. Iar eu trebuie să aştept. Sună el înapoi când vede.
Şi tot aşa.
Atunci mă acopeream cu El. Căci braţele ţineu loc de pături. Acum mă acopăr cu pături. Ţin loc de braţe. E mai ieftin. Cică.
Şi toate câte au fost sunt şi azi. Dar au nume de amintire. Şi verbe la perfect compus. Din noi 2, da!
Ştiu însă că va trece pe la noi şi timpul Viitor. Vom păcăli minciunile. Ne vom privi oricum, nici cu căldură, nici cu tristeţe, nici cu iubire, nici cu ură, nici cu Tine, nici cu Mine. Doar cu ochi de realitate crudă.
Fără întrebări, fără răspunsuri. Căci Eu ştiu că aş primi răspunsuri pline de minciuni, iar eu aş întreba „De ce?”cu intonaţie de afirmaţie: „Pentru că atunci când vine vorba de bărbaţi, niciodată nu trebuie să întrebi de ce. Pentru că fie ţi se va răspunde o minciună, fie vei auzi tăcere.E mult mai simplu. ”
Şi mult mai greu pentru tine să accepţi că doi minus unu vor face întotdeauna 0. Pe tabla voastră. De scăzut timpul.
Şi-atunci voi auzi acelaşi „Ce mai faci?” din complezenţă, voi vedea acelaşi zâmbet din obişnuinţă, acelaşi Tu dintotdeauna.
Şi pe Noi din întâmplare.
Alegând, la întâmplare, cuvinte potrivite pentru oameni nepotriviţi. Adica Eu şi Tu.

12 octombrie 2010

luni, 11 octombrie 2010


Sună-mă, n-am să-ţi răspund!

Am uitat să trăim între Noi.
O facem doar între taste. Ale telefonului, ale laptopului.
Am uitat să ne privim în ochi. O facem în monitoare şi LCD-uri.
Am uitat să vorbim între 4 ochi. O facem între kilometri.
Am uitat să ne sărutăm. Unul pe altul. O facem unul După altul.
Am uitat să ne îmbrăţişăm. E mai simplu să apăsăm butoane.
Am uitat că suntem oameni. E mai simplu să fii robot. Sau să faci pe robotul.
Sunăm. E mai simplu decât să facem un drum până la ei.
Sunăm. E mai simplu decât să spui în faţă „S-a terminat!”
Sau dăm un mesaj. E şi mai simplu!
Sunăm. E mai sigur decât să ajungi la uşă şi să nu fie acasă.
E mai simplu decât să dăruieşti o floare.
O poate face curierul în locul tău. Trebuie doar să suni!
Decât să stai pe o bancă într-un parc, decât să mergi de mână cu el şi să simţi cum totul se preface în fericire. Poţi sta pe mess. Poţi tasta câteva cuvinte copiate de pe bloguri.
E mai simplu decât să fii spontan.
Sunăm. E mai rapid decât să mergi, să lupţi, să alegi, să atingi, să cumperi, să găseşti!
Am uitat să urcăm în tren. Să scriem o scrisoare, să trimitem o vedere. Ia timp.
Le facem pe toate virtual. E de ajuns un click.
Am uitat să ne uităm În Noi. O facem La noi. E mai comod. Un click pe facebook şi gata!
De ce să spui „La mulţi ani!” faţă în faţă, când există taste pentru a apela? Costă timp altfel!
„Sună-mă să vorbim!”, e mai simplu decât „Vino să trăim!”
Da, aşa este, e mult mai greu să trăieşti! Vorbele zboară. Se fac uitate. Sau chiar se uită.
E greu să gândeşti în imagini, ştiu! O fac doar autiştii! Ce „funny”, nu?
Când trăieşti păstrezi amintirea atingerilor, a ochilor, a zâmbetelor. Da, e mai greu să uiţi apoi.
Când vorbeşti e mai simplu. Te faci că n-ai spus. Haha! Nu-i aşa?
Ok, sună-mă, dar eu n-am să-ţi răspund! Decât la uşă, decât la privire, decât la zâmbet, decât la îmbrăţişare, decât la Tine! Nu la telefon, nu la taste, nu la monitoare, nu la web-cam-uri!

12 octombrie 2010

miercuri, 22 septembrie 2010

n-ai nevoie de şpagă

n-ai nevoie de şpagă pentru a mă ruga să te pun pe lista de aşteptare a minunilor mele.
Nu sunt vrăjitoare şi nici Dumnezeu. Dar cred în minunile astea făcute de mine.
Astea care se cheamă fericire, care se numără fără cifre şi care te includ şi pe tine.

n-ai nevoie de şpagă pentru că nu am ce să fac cu ea. N-am decât un trup de odihnit
care are loc într-un singur pat.
Decât 2 ochi care nu văd decât ceea ce am nevoie. 2 mâini care nu pot face curat în vile.
Nu vor decât în tine.

n-ai nevoie de şpagă. Pentru că nu ai avea oricum suficientă pentur a mă cumpăra pe mine.
Căci nu mă vând. Doar mă dăruiesc. Nu cadou, ci avere.

22 sept 2010

marți, 21 septembrie 2010

m-am decis să te cumpăr

pentru că pari ieftin şi vechi,
putred de simplitate şi fără filozofie.
Îngălbenit de timp şi scris cu cerneală definitivă.

Pentru că nu coşti nimic.
Decât un gram de Mine.

21 sept 2010
Mă îmbrăcam cu tine

Mă îmbrăcam cu tine acum 2 minute,
Înainte să suni pentru a-ţi programa întâlnirea cu inima mea.
m-ai întrebat de ce nu mă dezbrac cu tine?
Uimit probabil de pudoarea mea.
Dragul meu, cu tine nu mă dezbrac niciodată.
Decât de temeri, de suferinţe şi de gânduri urâte.


Mă îmbrăcam cu tine pentru că nu mă simt încătuşată în tine,
Pentru că nu mi-e cald, nu mi-e nimic.
Pentru că niciodată cu tine nu mă dezbrac Eu.
Te las pe tine s-o faci. De Mine.
E o altă linie vestimentară.

21 sept 2010

luni, 20 septembrie 2010

Rămâne la mine

Dragul meu, fă-ţi curat între pleoape.
Şterge praful acela îmbâcsit de uitări
Aruncă draperiile iluziilor
Pentru că totul a devenit realitate.

Dragul meu, fă-ţi curat între Noi.
Am nevoie de loc pentru palme
Cele care îţi vor mângâia ochii ...
Care vor rămâne la mine!

21 sept 2010

Sunt femeia aceea care ...

Sunt femeia aceea fără mâini
Care scrie cu sufletul.
Care învaţă alfabetul
O dată cu chipul tău.

Sunt femeia aceea frumoasă
Fără frumuseţe.
Doar cu zâmbet de copilă.
Pe chip de chipul tău.

Sunt femeia aceea care
Ţi-a tăiat mâinile, şi-a îmbălsămat frumuseţea
Cu cuţitul sufletului tău, cu balsamul surâsului tău.

Şi mai presus de toate
Sunt femeia aceea care
Te aşteaptă. Să vii. Să pleci.
Să scrii, să tai, să îmbălsămezi,
Să zâmbeşti. Cu mult Tu.

21 sept 2010

duminică, 19 septembrie 2010

Avort

De ce nu există ginecologi de dureri? Să ştie să taie în bucăţele fiecare fir, să-l arunce în chestia aia numită Urmă, să se şteargă apoi pe mâini, să-şi suflece sufletele şi să iasă din Noi fără nici o remuşcare?
Aş vrea să te întreb pe tine dacă ai fost vreodată să asculţi bătăile inimii copilului din tine, încă nenăscut? Dacă ţi-a fost vreodată frică să nu cumva să ai vreo malformaţie, să trebuiască să fii ucis de un bisturiu şi de o mână care taie dibaci şi fără teamă povestea gândurilor tale?
Te-aş întreba dacă vreodată mi-ai spune, ginecolog fiind, că ai facut un avort la 7 luni, pentru că ai aflat că sufletul tău se va naşte cu o gură în plus- aceea care minte?
Te-aş întreba dacă mi-ai da vreodată voie să fac o ecografie intrasufletească pentru a vedea dacă nu cumva ai vreun chist pe colul inimii? Din acela malign. Dacă mi-ai permite să îţi tai răutatea şi să o arunc la ghenă, să nu-ţi cer nici un ban pentru operaţie şi pe deasupra să te mai şi fac vedetă, scriind în toate ziarele de scandal că ai avortat copilul celui mai mare designer de Oameni: omul care a creat puterea de a recunoaşte că eşti bun doar atunci când ai tu de câştigat, că dai doar atunci când ştii că vei primi pe alte căi înapoi, că mergi înainte pentru că ştii că e mereu cineva în spate care te va salva în caz de accident.
Te întreb dacă te-ai întrebat vreodată cum se simte o femeie care trebuie să facă avort de Iubire – aceea pe care ţi-o poarta- culmea, tocmai ţie, dacă te-a interesat vreodată că atunci când a aflat că îţi poartă în pântecele inimii copilul Dorinţei, s-au rupt în ea toate visele pentru că ştia că pe tine nu te va interesa?
Te-ai întrebat vreodată cum va fi viaţa ei după, dacă va mai putea vreodată rămâne însărcinată? Dacă are bani să-şi cumpere medicamentele, dacă se trezeşte dimineaţa cu cearcăne, dupa nesomnul nopţilor în care, în loc să doarmă, se gândea cum ar fi arătat copilul acela, ce nume i-ar fi pus?
Te întreb aşa, într-o doară, pe tine, bărbat fără suflet ce ai crezut că ai trecut doar prin patul acelei femei şi atât. Şi nici nu te-a interesat dacă ai mai trecut şi prin suflet?
Întrebări de pus ... pe uşa cabinetului pe care scrie apăsat : cabinet de Viaţă.

19 sept 2010
Ţi-am pus zâmbetul în ramă

În fotografia aia a timpului prea bătrân,
Care şi-a învechit hârtia prea subţire a tinereţii,
Unde toate lucrurile au devenit fiinţe
Şi toate fiinţele s-au transformat în aparate de fotografiat Vieţi
Te-am văzut zâmbind.

l-am decupat –pe el, pe zâmbet-
l-am fixat bine în rama zgâriată de încercări a gândurilor mele
şi l-am aşezat pe noptiera din dreapta sufletului meu.
Să îl privesc şi să nu mă vadă, să mă privească şi să creadă
Că nu sunt Om. Că sunt şi eu tot zâmbet. Să ma ia de mână,
Să mă lipească de el şi să fim 2.
Şi-atât!

19 sept 2010

sâmbătă, 18 septembrie 2010





Au inceput inscrierile la concursul “SuperBlog”, ajuns la a 3-a editie, este unul dintre cele mai imporatnte concursuri pentru bloggeri, anul acesta sunt premii in valoarea de 13.000 USD.Este prima oara cand particip.Detalii despre inscriere gasiti
AICI

vineri, 17 septembrie 2010

A(i) fost odată, sau dintotdeauna... TU!

Fără timp. Între Noi.
Timpul există doar PENTRU Noi. Pentru a-l face să regrete că trece, că ne lasă pe noi să-l implorăm să ne mai lase câteva secunde, să nu-i mai bată pendulele atât de sfredelitor.
Există pentru noi, căci nu ne este frică să-l oprim la prima trecere de pietoni şi să-i schimbăm imediat - semaforului- culorile. Aşa cum vrem noi. Aşa cum simţim noi.
Pentru că nu poate câştiga niciodată lupta cu Noi. Căci am învăţat să îl aruncăm peste străzi, peste umeri, peste vieţi, peste suflete. Ale noastre.
Timpul acesta, care mereu e prea scurt, mereu e prea dur, mereu e prea rece.
Timpul acesta pe care Noi am reuşit să-l punem la pământ, să-l privim în faţă şi să-i strigăm fără teamă: „Vei trece strada doar atunci când vom vrea noi!”
Fără timp te chem şi eu pe Tine!
N-am nevoie de El pentru a şti că exişti. Necondiţionat. Nelimitat. Atemporal.
N-am nevoie de nimic pentru a te găsi pe tine între rândurile gândurilor mele, între filele tăcerilor mele, între coperţile împlinirilor mele.
Eu ştiu că eşti acolo. Aici sau oriunde altundeva. Pentru că nu te-ai născut. Nu ai crescut şi nu ai devenit adolescent, apoi tânăr, apoi bătrân.
Tu eşti pur şi simplu. Dintotdeauna!
Nu ai nevoie de trecut, de viitor sau de speranţe. Nu ai nevoie de ceasuri şi de timp.
Şi nu vei pleca niciodată, pentru că eternităţile nu se sfârşesc niciodată. Iar Tu eşti cel mai oximoronic adverb de timp: odată, cu sens de Dintotdeauna!
18 septembrie 2010

marți, 14 septembrie 2010

si am trait o noapte pentru o viata!


Şi am trăit o noapte pentru o viaţă


Un tren ... o gară, un bărbat, o femeie, 2 suflete, 2 guri, 4 ochi, 4 mâini, o singură îmbrăţişare.
Şi-un singur Noi.
Un drum, 2 strângeri de mâini, 1000 de paşi şi o singură dorinţă.
Te privesc şi mă-întreb dacă eşti, dacă pari, dacă nu, dacă da, dacă oare?
Dacă vii, dacă pleci, dacă stai, dacă alergi... către mine, cu mine, de mine, în mine!
Nu ştiu şi încerc să te caut. Pe tine! În suflet, în ochi, între palme, în şoapte, în cuvinte.
Ai venit. Ai intrat. În camera cu pereţi de oglindă, unde mă văd şi NE văd pe-amândoi. Ai rămas. Tot acolo. Să trăieşti.
Fără să respiri, fără să clipeşti, fără să priveşti, fără să miroşi. Fără să guşti, dar mai ales fără să ştii!
Că lângă tine fiecare frică şi-a tăiat venele, fiecare „oare?” şi-a amanetat puterea, fiecare „Nu” şi-a blocat portierele, fiecare „altădată” şi-a schimbat sinonimul în „Acum”.
Şi trăiesc atât de frumos în prezent, pentru că Tu ai sfârtecat trecutul şi l-ai aruncat în saci de hârtie. Tu ai sculptat sufletul meu şi i-ai dat forma fericirii, tu mi-ai modelat tăcerile şi le-ai dat glas, tu ai umplut paharul cu bucurie şi mi-ai dat să gust. Tu mi-ai luminat noaptea cu făclia tăriei de a spune „DA! ” atunci când am dreptul să trăiesc fără a pierde, să cer fără a vorbi, să primesc fără a merita, să strâng fără a rupe, să gust fără a atinge.
Tu m-ai sărutat cu buze fără gust, m-ai privit cu ochi fără culoare, m-ai îmbrăţişat cu braţe fără putere, m-ai mângâiat cu mâini fără de palme. Doar cu Tine.
M-am aruncat , fără a şti să-not, în oceanul Acum-ului. Pentru prima dată, fără să-mi pese că Mâine poate nu vei mai fi şi nu voi putea să mai ies la mal.
Fără să cred că există Viitor mai îndepărtat decât secunda următoare. Acea secundă pe care Tu ai împărţit-o în mii. Pe care ai multiplicat-o pentru că trebuia să-mi dai tăria de a crede in Timp mai mult decât în mine.
M-ai învăţat să vorbesc fără cuvinte, să privesc fără ochi, să găsesc fără să caut, să ascund fără să mint, să tac fără să nu vorbesc, să lovesc fără a răni.
M-ai învăţat să desenez fără creion, să sculptez fără cuţit, să văd fără lumină, să înaintez fără a face paşi, să mă întorc fără a reveni.
Să cred în Noi fără ca măcar să existe, să ştiu că va fi fără să ghicesc.
Şi mai presus de toate, să trăiesc o noapte pentru o viaţă. Una în care te-am găsit pe tine în tot. Pe Tot în nimic şi nimicul în Noi. Şi Noi-ul în Mine.
Şi Eu în Necunoscut. Un necunoscut de care nu-mi e teamă. Pentru că nu-ţi poate fi frică de ceea ce nu ştii.
Nu te cunosc şi nu-mi pasă cine eşti. Pentru alţii. Căci pentru mine... nu eşti întreaga lume, ci partea de lume în care eu vreau să trăiesc. Să râd, să plâng, să m-ascund, să alerg, să mă-ntorc de fiecare dată.
Nu eşti al meu pentru că vrei asta, pentru că ştii asta. Eşti al meu pentru că Eu vreau asta, pentru că Eu ştiu asta, pentru că sunt a ta fără să-mi ceri, fără să ştii, fără să vrei. Ci doar pentru că ... exişti Tu.
„Ştii cât, şi cum, şi cât, cât ... doar pe Tine!”

joi, 22 iulie 2010

Miting pe aerodromul sufletelor

n-am stiut ca in viata exista si impliniri fara atingeri. N-am stiut ca Dumnezeu poate sa-mi faca cu mana de la fereastra sufletelor.
n-am stiut ca langa mine se afla fericirea adevarata, traita intre pleoapele cerului.
n-am stiut ca ma pot naste de 100 de ori si ca pot muri de tot atatea ori cate 100 la capatul unui drum.
n-am stiut ca poti ateriza pe suflet, ca poti decola pe inimi si ca le poti intrerupe pe toate printr-un simplu salut ceresc. nelumesc.
n-am stiut ca exista oameni care traiesc si atat.
care daruiesc pentru ca asta inseamna pentru ei fericire.
daruiesc oricui: mie, tie...
daruiesc de toate: fericire, implinire, durere, suferinta, lacrima, zambet, iertare, rabdare...
daruiesc atunci cand se pierd in nori, cand se intrevad printre fum, se invart printre ramurile cerului, catapulteaza pe aripile ... sufletului.
n-am stiut ca exista aerodromuri de suflete. demult as fi mers acolo sa ma simt Acasa.
sa ma iau de mana cu norii, cu vantul, cu ploaia, cu fulgerele, cu stralucirile. sa invat sa dansez pe ritmurile valsurilor ceresti.
sa dau mana patimilor, sa mi-o stranga pana la sangerare, sa simt durerea clipelor eterne.
fara suflet, din suflet, langa suflet.pentru suflet.
si totusi ... Tu stii ce vreau sa spun!

vineri, 9 iulie 2010

o femeie desteapta!

- nu se indragosteste la prima vedere de "fuck-erul orasului"; analizeaza atitudinea si isi da seama cat de prezent i-a fost penisul si cat de absenta inima in paturile altora
- nu face dragoste la prima intalnire, nici la a doua, nici la a 100-a; gandeste prezentul, tine cont de trecut, dar mizeaza intotdeauna pe viitor, deci o face atunci cand simte ca EL e cel care nu va face dragoste din ceasafuri si mucuri de tigara;
- nu spune " te iubesc" nici cand simte, nici cand nu simte; ci atunci cand STIE ca merita (ea) sa se auda rostind cuvintele astea cu gust de implinire;
-nu se transforma in "dama in societate, gospodina, si curva in pat" atunci cand iubeste; ci face mancare, merge pe strada cu fruntea sus, de mana cu EL si TRAIESTE dragostea pana la ultima picatura!
-nu plange cand e parasita; uda pernele, isi spala pleoapele si umple paharul puterii cu fiecare lacrima pe care o varsa;
-nu radedebarbatul care o iubeste si ale carui sentimente nu le poate rasplati; face dragoste din vorbe si i-o da lui pentru a avea cu ce sa-si hraneasca nesomnul;
-nu spera la FAT FRUMOS calare pe cal alb; il trasforma pe EL in Fat Frumos pentru o clipa, pentru o noapte; apoi il alunga;pentru a fi EA motivul pentru care el se intoarce
-nu regreta ca nu i-a aratat ca il iubeste inainte ca el sa plece; stieca cine merita nu judeca aparentele, ci are rabdare;
-nu arunca cu cratita dupa El atunci cand a aflat ca o insala; il priveste in ochi, ii spune "te iubesc!" si se intoarce la EA.sa cante, sa iubeasca din nou, sa danseze pe muzica inimii. Dar fara EL;
-NU se rusineaza de iubirea ce o poarta celui ce nu ii raspunde la ea; o spune ca un "buna dimineata!"
-nu isi cearta barbatul pentru lipsa de acasa, pentru fotbalul jucat cu'baietii, pentru week-end-ul la mare fara ea, pentru tacerea din locul "te iubesc"- ului cear fi vrut sa-l auda, nu-i face crize de gelozie cand o alta il priveste cu dorinta;
ci il adora tocmai pentru ca stie sa plece de acasa tocmai pentru libertate, pentru ca joaca fotbal cu baietii pentru a -si mentine vie indepemdenta, pentru week-end-ul in care si-a luat de mana pasiunile si a mers sa le duca la plaja, pentru ca alta l-ar vrea, dardoar ea il are;
O femeie desteapta stie totul inainte de a-i spune barbatul!
dar .. pe o femeie desteapta trebuie sa ai rabdare sa o faci sa iti arate toate cate tocmai ai citit! niciodata nu va arata dupa primul sarut. nici dupa al doilea, nici dupa al miilea. Ci atunci cand s-a terminat numaratoarea.

vineri, 2 iulie 2010

era sa fiu ...

Era să fiu ...

Era să fiu fericită într-o zi. Atât de fericită încât mi-a fost frică de sinonim şi am fugit înapoi cu tot cu sfertul acela de cuvânt. Pe un drum pe care am crezut că ajunsesem. Dar pe care de fapt l-am încurcat.
Era să fiu iubită într-o zi. Atât de iubită încât am înlemnit în faţa figurii de ceară a acelor trăiri care mi-au dat aripi. Şi atunci am alergat desculţă prin mărăcini ca să pot scăpa de urmări.
Era să fiu înţeleasă într-o zi. Atât de înţeleasă încât mi-au fost de ajuns două cuvinte să înţeleg că există şi Dex-uri personalizate pe care le poţi cumpăra fără a renunţa la Tine. Ci doar la orgolii. Şi temeri.
Era să fiu descoperită într-o zi. Atât de descoperită încât mi-am luat hainele cele mai groase pe mine pentru ca Lui să-i ia cât mai mult timp să mi le dea jos. Şi în final să renunţe din saţietate.
Era să fiu învăţată cândva. Să iubesc din nou, să dăruiesc, să strâng, să ating, să mângâi, să primesc, să ... de cineva atât de bun în a învăţa, încât m-a speriat siguranţa sa. Şi am crezut că va şi cere mult. Şi-am plecat.
Era să fiu ajutată cândva. Să îmi construiesc o scară din scânduri de suflet pe care să pot urca până la El. Atât de ajutată încât mi-a fost teamă să nu fie doar o promisiune. Şi atunci nu am mai cumpărat nici scândurile.
Era să fiu privită cândva. Atât de privită încât am preferat să nu mai văd ochii aceia prea curând, de teamă să nu îmi descopere realitatea. Iubirea. Dăruirea. Totul.
Era să fiu îmbrăţişată cândva. Atât de sincer şi de altfel încât mi-am tăiat braţele şi le-am pus într-un sac pe plastic. Să nu poată strânge. Să nu poată dărui la rândul lor îmbrăţişări.
Era să fiu căutată cândva. Prin oraşe, prin sate, pe străzi, prin viaţă. Atât de căutată încât am preferat să mă ascund după perdeaua indiferenţei pentru a nu lăsa să mi se vadă vulnerabilităţile. Şi m-am ascuns.
Era să fiu a LUI într-o zi. Atât de A LUI încât aş fi respirat clipă de clipă aerul unei lumi prea blânde, prea altfel decât a mea. Şi-atunci am transformat pronumele posesiv in pronume negativ: a NIMĂNUI!
Era ... dar verbul acesta, „A fi” are atâtea forme, înţelesuri şi timpuri, încât m-am pierdut printre ele.
Acum ... doar SUNT!
Şi-atât!

2 iulie 2010

joi, 1 iulie 2010

Iubirile se duc şi vin ...

Da, asta este foarte real, dar ce rămâne în urma lor ştie cineva să înţeleagă?
Poţi tu să înţelegi că din ce s-a dus mie mi-au rămas temeri şi dureri pe care le retrăiesc ori de câte ori încerc să las o altă iubire să vină pur şi simplu?
Poţi tu să încetezi să îmi mai judeci ezitările şi lipsa de încredere, ori perfecţionismul pe care tu crezi că îl caut- când de fapt, eu caut doar puterea de a lăsa pe altcineva să îmi strecoare în vise impliniri?
Poţi tu să îmi spui „Bravo!” pentru orgoliile care zac în mine de atâţia ani şi care nu mă lasă să îmi las parfumul pe pernele atâtor bărbaţi care mi-ar vinde câteva ore din timpul lor, în schimbul câtorva plăceri trăite sub cearşafurile murdărite de desfrânări?
Nu cred... Tu îmi spui mereu să trăiesc clipa, fără a mă mai gândi la consecinţe, dar eu continuu să spun în fiecare moment că nu cred decât în mine, nu în plăceri care să îmi tulbure simţurile pentru câteva clipe, apoi să pierd timpul trăind din amintirile lor!
Eu nu-mi pierd capul în braţele celor care îşi numără exele în agendele acelea primite în dar de Crăciun, scriind cu pixul de la o oarecare Ea numele fiecăreia. Nu pentru că mă interesează că aş mai fi încă un nume scris într-o agenda, undeva, ci pentru că deţin demnitatea aceea care oricât de ascunsă aş vrea să o ţin, iese în faţă la fiecare întâlnire, face cunoştinţă cu El înaintea mea, îl analizează şi apoi îmi spune calm : „Pass, meriţi altceva!”
Eu nu-mi arunc hainele pe parchetul dormitorului tău doar pentru că trupul meu îşi strigă dreptul la viaţă! Reuşesc să îmi controlez sfâşierile gândurilor încă nespuse pentru că vreau să trăiesc întregul printr-un întreg de simţuri care să îmi invadeze inima!
Eu nu vreau să sărut cu ochii deschişi! Pentru că nu aş simţi cum se îmbrăţişează cerul cu pământul, nu aş simţi tremurul gândurilor care ni se întâlnesc la răscrucea dorinţelor. Pentru că nu aş putea primi fericirea de-o clipă! Acea clipă care se multiplică prin repetare!

Mai 2010

vineri, 25 iunie 2010

EU NU VREAU FANTEZII CU TINE!VREAU AMINTIRI!

„Eu nu vreau fantezii cu tine!Vreau Amintiri!”


Da, chiar nu vreau fantezii cu el, vreau împletirea aceea de dor şi dorinţă fulgerătoare care nu reuşeşte să îmi invadeze simţurile decât atunci când omizile din inima mea se transformă în fluturi şi zboară fără frică în grădina plină de migdale a fiinţei lui.
Da, nu vreau vise de mai în nopţi de primăvară, vreau împliniri de Martie în nopţi de Iarnă. Exact visele acelea pe care le ai exact atunci când te aştepţi mai puţin, când te bagi cuminte în pătuţul acela de copil părăsit de mama, când tragi peste cap lenjeria aia cu Mikey Mousse şi îmbraci pijămăluţa cu Wendy.
Şi în loc să îl visezi pe Tom, te trezeşti în braţele lui, fără să ştii unde eşti, fără să recunoşti încăperea, fără să ştii parfumul şi să cunoşti drumul către patul tău. Către lumea ta.
Dar şi fără să vrei să găseşti ceva din ce e al tău. Pentru că de Tine eşti sătulă. Pentru că de ale tale nu mai ai nevoie. Vrei altceva, altfel, altundeva!
Iar El e altcineva-ul de care are nevoie singurătatea ta, El e altceva-ul pe care îl cauţi pentru că ambalajul este altfel lucrat decât ai fi vrut tu, dar ştii foarte bine că „marfa” este alta decât ceea ce găseşti în magazinele astea pline până la refuz de euri şi făcături.
El e exact ceea ce ai nevoie Tu ca fanteziile tale să îşi găsească repede locul în coşul de gunoi de pe biroul unde până nu demult îţi ţineai rama cu fotografia trecutului tău trist. Ca Tu să numeşti Amintire urma lăsată de El pe covor, pe cearşaf, pe masă, pe farfurie, pe chiuvetă, pe clanţa uşii, pe butonul telecomenzii, pe paharul de vin, pe buzele tale, pe gâtul tău, pe obrajii tăi, pe gândurie tale, pe lacrimile tale, pe dorinţele şi pe împlinirile tale!
Vreau amintirea fiecărei tăceri pe care au făcut-o să vorbească numai privirile, vreau amintirea fiecărui cuvânt nerostit, căruia i-au dat glas dorinţele de „mai vreau!” pe care întreaga mea fiinţă a uitat să le mai strige şi a făcut din ele mângâieri şi săruturi sărace. Amare. Goale şi curate. Fericite şi cuminţi.
Dar pentru asta ai nevoie de Tine. Ia-ţi de mână neputerile şi du-le până la prima trecere de pietoni. Obligă-le să treacă pe Roşu. Să fie ucise. Şi sărbătoreşte moartea lor cu o sticlă de vin. Cu 2 pahare: unul pentru tine şi altul pentru el. Cu împliniri de dorinţe şi ucideri de temeri.
Şi-abia atunci când El va pleca pentru totdeauna sau pentru câteva clipe de lângă tine, cu toate împlinirie voastre, vei putea afla Amintirea.

25 iunie 2010

joi, 24 iunie 2010

sa va ia dracu`, femeilor!

Da, pe voi, femeile astea de cârpă ale lumii de cristal în care ne învârtim ca tâmpiţii toţi, în căutare de ştiu eu ce?
Pe voi, femeile astea care aveţi impresia că „prima impresie contează” - când voi nici măcar nu sunteţi în stare să analizaţi o impresie şi veniţi apoi cu decizii finale:” nu e pentru mine, e prea fiţos, e prea complex, vrea una cu unghii de 8 cm, vrea una cu extensii şi bronz artificial!”
Pe voi, femeile astea care nu aveţi curajul să spuneţi în faţă unui bărbat puternic :”Te vreau pentru că eştii ceea ce vreau Eu, vei fi al meu pentru că AL MEU nu poate fi un oarecare, pentru că merit un bărbat care să facă să mă simt cea mai frumoasă, cea mai iubită, cea mai femeie dintre toate femeile lumii, iar Tu eşti exact aşa!”
Pe voi, femeile astea care aşteptaţi nemurirea sufletului, îngenuncheri şi declaraţii de dragoste copiate de pe bloguri, sms-uri filozofice de la bărbaţii de care v-aţi îndrăgostit fără scăpare, în locul cuvintelor spuse în faţă, în picioare sau în ... ce vreţi voi!
Să vă ia dracu exact aşa cum iau eu acum atitudine şi vă spun tare şi răspicat : „Sunteţi nişte proaste care treceţi prin viaţă ca gâsca prin apă, şi nici măcar mintea unei gâşte nu o aveţi: aia măcar ştie să înoate!sunteţi atât de proaste încât aveţi impresia că prin atitudinea aceea, chipurile, RECE, atrageţi bărbaţii, îi faceţi vă cadă la picioare, să vă mănânce din palmă, să vă poarte pe braţe şi să vă aducă soarele!şi luna, şi stelele, şi toţi dracii voştri visaţi în nopţile în care aţi putea să vă răvăşiţi dorinţele în cearşafurile celui pe care îl vreţi!”
Să vă ia dracu aşa, de drag sau de ciudă, căci bărbatul puternic la care visaţi în nici un caz nu vă va lua vreodată!de nevastă, de amantă sau de aventură! Ci doar de PROASTĂ!
Să vă ia dracu cu tot cu inimile voastre frânte, cu lacrimile încălzite la microunde, cu orgoliile voastre pline de temeri, care se numesc de fapt NEÎNCREDERI ÎN SINE, cu visele voastre de fete cuminţi şi perfecte, pe care bărbaţii nu le văd pentru că sunt prea preocupaţi de fete „tunate”.(aşa credeţi voi, în prostia voastră universală! Dar realitatea este cu totul alta: bărbaţii aceia puternici, dragelor, nu se „îmoaie în cuminţenia şi perfecţiunea voastră”, ci se întăresc în ideea că femeile deştepte ştiu ce vor, că „fetele cuminţi ajung în rai, cele rele ajung .. unde vor ele!”- adică ... la EI!
Să vă ia dracu cu tot cu regretele voastre târzii, cu smerenia voastră tardivă „Îmi arăt sentimentele mai târziu!” hahahahahahahaha!la ce bun mai târziu? A, staţi, căci uitasem : pentru că fetele cuminţi se lasă greu cucerite! Ah, Dumnezeule mare, bine că ai dat pe pământul ăsta femei cuminţi, altfel mureau bărbaţii virgini!
Mai târziu ca să ce? Ca să pierzi bărbatul acela Bun, căci cu siguranţă alta va avea grijă să aibă curajul de a-l înfrunta, de a-i spune în faţă că îl vrea PENTRU CĂ ESTE CEEA CE EA ÎŞI DOREŞTE!
Să vă ia dracu cu fricile voastre prosteşti: „Dacă mă respinge?” Aşa, şi? – v-aş întreba! Dacă vă respinge ... ce? Aveţi vreun contract cu el, v-aţi cumpărat ultima serie de sex simbol în leasing şi acum vă e teamă că dacă vi se încheie contractul nu veţi mai avea bani să plătiţi?
Măi să fie! Firme sunt destule care să angajeze, deăinde doar dacă voi sunteţi suficient de pegătite încât să faceţi faţă interviurilor viitoare!
Să vă ia dracu cu tot cu concepţiile alea stupide „eu nu sunt genul ĂLA!” Hai nu zău? Care GEN? Feminin, din păcate pentru tine, eşti, orice ai vrea să zici! Şi doar atât eşti, din alt mare păcat, căci eşti incapabilă să creezi iluzia optică!aceea că eşti de fapt .. genul Neutru!adică exact ce îi trebuie unui bărbat puternic!
„Doamnă în societate, gospodină şi curvă în pat” ai auzit vreodată?
De unde dreaq? Şi chiar dacă ai auzit, cu ulima varianta nu eşti de acord pentru că „nu eşti genul!”
pentru că vrei să fii iubită pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce ai sub fustă! Măi să
fie!!!!păi tu eşti PROASTĂ! Cum mama dracului să fii iubită PENTRU CEEA CE EŞTI? Care bărbat puternic caută o proastă?
Să vă ia dracu cu toate mofturile voastre de fetiţe ale lui tăticu, de amoreze filiforme şi oneste, de romantice incurabile, de susţinătoare ale „cultului virginităţii şi al castităţii”!
Să vă ia dracu şi să vă găsească o lume sensibilă şi plină de iubire eternă, cu bărbaţi respectuoşi şi sensibili, care îşi rezolva „conturile” cu păpuşi gonflabile şi „drepte” cu suficient antrenament încât să reziste timpului pe care îl cereţi voi până o faceţi prima dată!
Să vă ia şi să vă cunune cu bărbaţi sinceri şi blânzi, care să vă aducă buchete imense de flori şi petale de trandafiri presărate pe patul „dezrobirii”’, să vă poarte pe braţe până la Dumnezeu, căruia să-i cerşiţi dzlegarea să faceţi dragoste după ani de abstinenţe!
Şi aş mai zice ... dar e prea mult de spus! Nu am timp de pierdut cu june care cred că „aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu, nu a fost pentru mine!” când nu au lângă ele bărbatul dorit!
Da, chiar aşa, dragele mele, Dumnezeu nu a vrut să fiţi deştepte! Fir-ar El de Dumnezeu care a creat prostia pe pământ, nu?
Lehamite!
De 3 ori lehamite!

25 iunie 2010

luni, 21 iunie 2010

Eu mă strivesc sub tine

Sub petalele alea de magnolii pe care am visat cândva că mi le vei prinde în păr atunci când mă vei săruta pentru prima oară.
Sub frunzele astea îngălbenite de timp, pe care scrie cu noroi uscat “Tu trebuie să fii a mea! Doar A MEA!”
Sub copacii desfrunziţi, sub cerul trist, sub soarele vesel, sub norii strânşi a ploaie, sub iarba veştedă, sub pământul tăcut…
Da, toate astea sunt Tu!
Mă strivesc pentru că nu îţi pot spune că de fapt nu sunt ceea ce par, că nu sunt insensibila care vine şi pleacă, care aruncă ce primeşte, care râde când tu eşti sincer!
Mă strivesc pentru că nu există durere mai mare ca aceea pricinuită de fericire! Fericirea aceea pe care o trăieşti între două felii de clipă. În braţele, în ochii, sub chipul, lângă şi pe ceea ce se numeşte Tu!
Mă strivesc pentru că mă încăpăţânez să spun “Nu!”
Mă strivesc pentru că mă încăpăţânez să spun “Da!”
Dar ambele exact atunci când nu trebuie!
Mă strivesc pentru că nu m-au strivit cei care şi-ar fi dorit asta, pentru că Cineva a lăsat totul să fie făcut de mine, pentru că Cineva mi-a lăsat mie dreptul să mă strivesc, să mă rănesc, să mă chinui, să mă arunc!
Pentru că Tu ai plecat cândva pentru a-mi lăsa mie timp să iubesc, să sufăr şi să învăţ!
Şi fără să ştii că într-o zi viaţa ne va pune din nou faţă în faţă, mi-ai scris câteva cuvinte pe care le-am păstrat ca o nebună tot timpul ăsta trist şi fără nimic pe care l-am trăit fără tine: “Eşti o fată de aur…!”
Nu ştiu dacă aurul semnifică ceva pentru tine sau dacă a semnificat vreodată; nu ştiu nici dacă prezentul pe care l-ai folosit atunci “eşti” a rămas prezent etern.
Ce ştiu este că pe vremea când te doream pe tine cu suflet de copilă, cu gând de inocenţă, adoram grmatica şi te conjugam pe toate filele caietelor mele.
Erai verbul ... A FI!
Vei înţelege vreodată ce am vrut să spun prin asta?
Hm ... m-am obişnuit atât de bine să îmi pun mie întrebări, în loc să ţi le pun ţie, încât nici rost nu mai are să mă agit să ma cert pentru greşala de a-mi da singură răspunsurile pe care de fapt tu ar trebui să mi le dai. Sau măcar să am curajul să ţi le cer!
Eu mă strivesc sub tine ... nu pentru că îmi place să aud sunetul spargerilor de dureri din mine, ci pentru că ştiu foarte bine că nu voi putea să sfârşesc altrfel decât strivită, şi atunci te prefer pe Tine!
Cel puţin în tine am încredere, că oricât de tare ai apăsa cu tălpile atunci când calci peste gândurile şi visele mele .... o faci atât de sincer încât orice durere e suportabilă!
Da, chiar aşa!

21 iulie 2010

marți, 25 mai 2010

am nevoie de ... MINE!

Am nevoie ... de Mine!

Nu am avut niciodată curajul să trec pe culoarea roşu a semaforului. Din teama de a nu fi zdrobită de o maşină care aleargă în grabă să ajungă la destinaţie.
De un şofer care consideră că unele clipe merită riscul de a trece la rândul său, pe roşu şi de a ucide sau de a lovi pe altcineva.nevinovat.
mi-a fost teamă de a păşi, chiar dacă drumul era liber, chiar dacă nici o maşină nu se vedea nici măcar la 500 de metri.
Pentru că Am fost obişnuită să nu risc. Din frica de a nu pierde. „Dacă totuşi ... vine cineva cu viteză?”
Aşa că ... întotdeauna am aşteptat verdele semaforului pentru a traversa. Şi am avut de pierdut clipe, momente, secunde de fericire. Nimeni nu m-a aşteptat pentru că eu nu am avut curaj. Asta este, Monica, fericirea nu aşteaptă pe nimeni! Ea vine. Te strigă, îţi spune scurt „ Riscă!” şi apoi pleacă. Dacă ai avea curajul să traversezi ai putea să o ajungi din urmă; dar pentru că tu mereu trăieşti cu temeri, nu o mai găseşti. A trecut strada. A intrat pe gang sau a urcat deja etajul al doilea al blocului în care se adăposteşte. Acum. Poate mâine va fi în altă parte. Dar tu mereu vei ajunge prea târziu. Pentru că semaforul îşi shimbă culorile după vreun minut. Sau după nu ştiu câte secunde. Oricum nu contează asta.
Ştii? Pe cel de la Teatru ai fi putut să îl schimbi singură. Dar nu ai făcut-o. Pentru că ţi-a fost teamă să nu ajungi prea repede şi să aştepţi apoi în faţa uşii.
Hm ... o mare greşală. Ştii ceva? Orice nefericire se naşte din două opuse : graba sau aşteptarea. Dacă tot ai aşteptat de atâtea ori culoarea verde, acum de ce nu ai fi putut aştepta la uşă câteva momente? Poate ţi-ar fi deschis exact bărbatul acela care să nu îţi pună pământul la picioare, pe care ţi l-ai dorit mereu! Poate ţi-ar fi deschis uşa, te-ar fi invitat înăuntru şi ţi-ar fi dat voie să te aşezi câteva clipe pe colţarul din sufrageria sa. Să îţi „tragi sufletul”; să bei un pahar cu apă sau să ... rămâi peste noapte. Pentru a-ţi odihni sufletul în braţele lui. Şi atât.
Draga mea, tu ai avut toate ingredientele pentru a face o salată de fructe care să te bucure după ani de căutări prin magazinele astea pline până la refuz de orice, mai puţin de Ceea ce tu căutai. Te-aş fi înţeles dacă îţi era lene să o prepari, sau dacă ai fi fost obosită. Dar chiar şi atunci tot o puteai gusta. Pentru că îi puteai explica lui motivul pentru care nu te încumeţi să începi să tai totul. Şi cu siguranţă te-ar fi ajutat.
Ai aşteptat atâtea semafoare, Monica, până ai găsi toate ingredientele acelea într-un singur magazin! Dar ... în loc să le amesteci Ieri, tu le-ai lăsat pe masă. Nu ai cerut nici ajutor, nici nu ai riscat. Ai fost o laşă care a coborât la staţia El. A urcat, a primit, dar nu a dat nimic în schimb.
Îmi pare rău, prostuţo, când ai coborât deja nu mai era nici un semafor. Strada era acum liberă...
Din păcate ... ACUM nu mai ai după ce să alergi. Chiar dacă semaforul ar arăta verde sau roşu.
Ne vedem la următoarea trecere, iubito! Poate până atunci înveţi lectia curajului şi vei risca să treci.

25 mai 2010

luni, 17 mai 2010

pe TINE nu te voi lasa ...

Pe tine nu te voi lăsa să greşeşti niciodată. Judecându-mă după aparenţe, spunându-mi vorbe frumoase pentru a mă avea ca pe un trofeu, terminând de scris ultimele litere din numele meu pe caieţelul cuceririlor tale.
Pe tine nu te voi lăsa niciodată să greşeşti mergând mai departe decât pot eu accepta, gustând din mine mai mult decât ai nevoie pentru a înţelege că NU VREAU ca Tu să fii încă unul pe care mă mai răzbun pentru siguranţa prostească cu care încearcă să mă aibă. Pentru ca a doua zi să îmi spună scurt „ n-am vrut mai mult decât ATÂT!”
Pe tine nu te voi lăsa niciodată să greşeşti interpretându-mi vorbele, analizând predicatele nominale după reguli gramaticale care nu sunt scrise de mine.
Pe tine te voi învăţa să înveţi despre mine fără prea multe cursuri. Pur şi simplu descoperindu-mă sau acoperindu-mă doar cu răbdare. Sau cu tăceri.
Ţie îţi voi spune direct, atunci când voi şti exact că tot ce vrei este să „încerci marea cu degetul” : „Nu TU! Opreşte-te înainte ca eu să îţi arunc în faţă acelaşi gunoi pe care îl arunc tuturor celor care nu ştiu că nu voi fi niciodată TROFEUL lor!”
De ce? Pentru că demult, conştient sau inconştient, tu mi-ai oferit respectul acela după care multe din femeile tale viitoare aveau să tânjească. Ai fi putut să mă minţi, să mă zăpăceşti, să mă răpeşti, apoi să mă arunci în stradă ca pe un bulgăre de zăpadă pe care l-ai făcut aşa .. pur şi simplu ... pentru a-ţi dovedi că poţi! Că nu-ţi îngheaţă mâinile, că nu ai nevoie de mănuşi, de căldură sau de soare pentru a-l topi!
Dar tu ai ales să mă fereşti de frig. De ger sau de ninsoare. Şi chiar dacă nu m-ai ţinut în braţe pentru a mă încălzi, m-ai avertizat că Afară este frig, că trebuie să-mi iau mereu câte ceva în plus la mine de îmbrăcat. Pentru clipele în care va fi mult mai rece.
Nu am reuşit niciodată să îţi mulţumesc. Pentru că nici nu ne-am mai întâlnit. Deşi am ştiut mereu că ziua aceea va veni cândva.
Aşa că acum e rândul meu să nu te las ... nu să nu îngheţi de frig, ci să mă laşi să îţi ard mâinile cu cărbune.
Nu cred că vei înţelege prea multe din ce citeşti acum! Dar îţi voi explica. Trebuie doar să întrebi!

18 mai 2010