Ţi-am pus zâmbetul în ramă

În fotografia aia a timpului prea bătrân,
Care şi-a învechit hârtia prea subţire a tinereţii,
Unde toate lucrurile au devenit fiinţe
Şi toate fiinţele s-au transformat în aparate de fotografiat Vieţi
Te-am văzut zâmbind.

l-am decupat –pe el, pe zâmbet-
l-am fixat bine în rama zgâriată de încercări a gândurilor mele
şi l-am aşezat pe noptiera din dreapta sufletului meu.
Să îl privesc şi să nu mă vadă, să mă privească şi să creadă
Că nu sunt Om. Că sunt şi eu tot zâmbet. Să ma ia de mână,
Să mă lipească de el şi să fim 2.
Şi-atât!

19 sept 2010