pentru palmele mele

marți, 24 decembrie 2013

Din cozonac in cozonac ma tremuri Esti antic condamnat la fericiri de dor 'N acest ajun cobori din gari de trenuri Cu vatmani care de viata mor. S-a ratacit azi MOsul printre pleoape-mi Nu mai ajunge pan' la tine-n gand I-am dat gresit adresa fara strada Sa nu-ti mai lase-n brad dureri nicicand. Din cozonac in cozonac te caut Sunt condandamnata-n anticer trairi Azi MOsul .tau sunt eu si fi-vei altul La regasirea primei regasiri. Mi-am ratacit jumatea mea de suflet 'N albastrul fundei din cel antic brad Desprinde-o!rataceste-o-n al tau suflet Din frigul iernii fa-mi un zbucium cald!! Dragul meu, ninge inima-mi de dor Cu fulgi de tine-n iarna fara nea Cu MOs CRaciun ma-mbat de fericire Ti-ntind din vremuri mica mana-a mea. Din cozonac in cozonac renasc Puteri de-a plange fericirea-n doi In ochii tai vad iernile arzand Din vreascurile singurului Noi. 23.12.2013

marți, 17 decembrie 2013

Maria Gheorghiu - Poveste simpla


Spre ce merit!

In ultimele 8 zile am primit amenintari cu sacul, minciuni cu galeata si explicatii de 2 bani pentru o dragoste ce a fost sa fie...
Plec pentru cateva zile departe de tot, cu cel ce a reusit sa aiba rabdarea de a intelege ca o dragoste pe care am trait-o numai eu ramane adanc inradacinata, dar isi inchide usile intr-o zi...
Plec departe de barbatul care de 8 zile ma ameninta cu distrugerea carierei, cu distrugerea blogului, cu distrugerea mea ca om, ce a muncit ani sa ajunga unde este...
amenintari dintr-o teama de a nu se afla adevarul care i-ar distruge lui viata...
Om ce a stiut decat sa minta si sa tradeze toate femeile ce l-au iubit, om ce inca ne iubeste pe cel putin 2 dintre noi!
Plec pentru a trai cateva zile fara lacrimile ultimelor 7 nopti in care a trebuit sa citesc amenintari ce m-au slabit la propriu si m-au facut din om neom...
Plec, asteptand citatia de la Parchet, in care habar nu am ce ar putea sta scris... in afara unor e-mail-uri in care sta toata povestea noastra de dragoste, toate minciunile lui si toate dovezile clare ale tradarilor lui. Discutiile cu toate femeile mintite o data cu mine, iubite o data cu mine....
Plec departe, intr-o tara in care locuieste una din femeile sale mai mult ca iubite, pentru care spunea candva ca ar renunta la alta femeie din viata lui...
Plec departe, pentru a-mi intalni linistea...
Cand voi reveni probabil voi ajunge fata in fata cu cativa judecatori... cu el si cu femeia ce inca nu are habar ce barbat are in pat, in suflet si-n viata...
Plec, barbat fals, spre linistea mea, in speranta ca iti vei gasi si tu intr-o zi linistea si iti vei iubi femeia, exact asa cum te rugam candva: cu toata fiinta ta, fara a mai aduce alte femei in dragostea voastra! Minciunile tale vor fi scump platite cu lacrimi, intr-o zi, de femeia care nu merita! Cea care suporta tradarile tale de ani de zile si crede inca in dragostea ta. Bolnava! ai putea sa te opresti macar acum din a- mi mai spune
cat de iubita si de draga iti sunt....
SI EU... ca si celelalte... ca si EA...
Ramai cu minciunile tale, cu femeile tale, cu amenintarile tale si cu iubirile tale impartite la 7 femei o data...
Semneaza:
MICA (cea draga si iubita)

duminică, 15 decembrie 2013

Blestem trecut de ora 24



Blestem trecut de ora 24

(”ești cea mai frumoasă femeie din această cameră!”)
În cameră numai eu și tu. Mă iubești. Sunt singura femeie pe care o iubești
Din această cameră.
În camera cealaltă aud, după ore de dragoste de week-end decembrist
Același te iubesc. Celeilalte femei. și ea e cea mai iubită dintre toate femeile din cealaltă cameră.
și cea mai frumoasă.
Nevestele sunt frumoase
Amantele sunt frumoase
Femeile sunt frumoase
Când sunt ale tale
Singure în camera vreunei cabane de munte
Pe care scrii invizibil ”Adulter târziu”.
Tu, blestemul tuturor femeilor iubite in camere separate
După regulile pătrățelului roșu.

16 decembrie 2013


Semnal M-Cu mine de ai fi


Nasturii iubirii

Voi pune nasturi  în bradul de anul acesta
Se vor închide cu ei păcatele tale cu celelalte femei
Prin găurile lor vor intra primii fulgi vinovați de dragostea noastră
m-ai iubit iarna trecută
pe geamul cabanei încă mai plânge muntele de dorul nostru

Voi pune nasturi  în bradul de anul acesta
Se vor deschide cu ei mântuirile cu femeia ta
Prin rombul lor vom găsi triunghiuri adultere
De ce-mi spui că mă iubești și iarna asta
Când pe geamul hanului numai râde demult tinerețea mea?

15 decembrie 2013


Malina Olinescu & Adrian Pintea [live 1997]



Iubirea moare din ingrediente expirate

Dragul meu, în prăjitura pe care ți-am făcut-o Crăciunul trecut
Am pus ingrediente scumpe, cu gramaj exact.
n-am luat nici tăvile cu împrumut, le-am cumpărat din salariul dragostei
pe de-a-ntregul,
am copt aluatul, l-am uns cu principii de femeie  flămândă
de tine
și-am scos din cuptor certitudinea gleznei mele fără de picior
cu care am tăiat iubirea
s-o servim înainte de a face dragoste în târziul hanului bătrân.

După o iubire ilegal născută
A venit moartea
Din ingrediente expirate.

15 decembrie 2913


vineri, 13 decembrie 2013

Marius Tucă: Eu n-am să te mai caut niciodată

AM GASIT-O ACUM, PLANGAND PIERDUTA INTR-UN DECOR DE URA SI BLESTEM....
http://www.youtube.com/watch?v=GWDFJHP6MjQ
Eu n-am să te mai caut niciodată
Şi ia acest anunț ca pe o declarație de dragoste,
Vreau să te port în piept neatinsă
Şi neîntinată de trecerea timpului
Să te păstrez ca pe dragostea primordială,
Ca pe orgasmul sublim lipsind cu desăvârşire.

Eu n-am să te mai caut niciodată
De teamă să nu destram aripile noastre
Crescute pe dinlăuntru, cu vârfurile pe dinafară
Să nu răvăşesc polenul aşezat pe inimi
Şi să nu stric echilibrul luminii
Care ne-a desluşit sângele şi căldura lui.

Eu n-am să te mai caut niciodată,
N-aş vrea ca dragostea noastră nedatată
Să fie împrăştiată prin ziare şi reviste
Să fie rănită şi desființată
Prin anunțurile de mică publicitate,
S-o aruncăm mai bine într-o sticlă, în mare.

Eu n-am să te mai caut niciodată,
Aş destrăma chipul tău de înger căzut
Şi l-aş picta la loc într-o icoană cu ochi verzi
La care să se închine toate amintirile
În lumina după-amiezelor adormite
Cu zăpezi amintind de altădată.

Eu n-am să te mai caut niciodată,
Îmi ajung amintirile răsfrânte din doi în dor
Şi n-aş vrea să pierd pe drum poezia
Pe care mi-ai împrăştiat-o ca pe un drog
Prin vene, oase, tâmple şi cuvinte,
Am să duc singur dragostea noastră înainte.

Eu n-am să te mai caut niciodată
Îmi e teamă de răsărituri şi sfârşituri,
E bine pentru amândoi şi antologie
Să rămânem suspendați în timp şi poezie
Să îmbrăcăm aerul înălțatelor zmee
Şi să ne aruncăm în gol, în epopee.
_____________

miercuri, 11 decembrie 2013

Himera din asfalt



Din asfalt mi-a înviat o rană
Venea agale pe potecile cimitirului
Cu toate pomenile pregătite.

Mă uitam la ea îngrozită
mi-era frică de strigoi când eram mică
mergea cu capul în stomac şi-şi rodea copilul.

Dansa apoi halucinant şi ţinea în gură un pomelnic
Cu toate numele morţilor din cimitir
Să le citească popa de sănătate.

Când a ajuns în faţa mea a început să râdă ca o nebună
Care ştie sigur că la biserica din curtea spitalului 9 dumnezeu mărită nebunele
Cu halatele doctorilor.

Am apucat-o de guler şi i-am strigat luciferic:
„Hai să jucăm şotron!”


luni, 9 decembrie 2013

Iubită nevastă, ea e amanta!!!


http://www.youtube.com/watch?v=RScoIaexvbo


:) am gasit acum echivalentul gandurilor mele, cantate atat de real si spuse atat de frumos de Adrian Paunescu! :)
"TERAPIE DE SOC PENTRU FOSTII AMANTI!!!"




Că bărbaţii sunt porci, mitocani, misogini şi tot tacâmul o ştim cu toate! Că stau „pe-un picior de plai/în gură de Rai”, asta şi mai sigur.
Fac ei ce fac, şi cică ajung mereu să distrugă suflete, să prostească femei de toate naţiile, domeniile şi nivelele. Fir-ar  ei să fie, cu tupeul şi nemernicia ce-i caracterizează!
Aşa spunem, să recunoaştem!
Despre ce vreau eu să vă povestesc acum, e mai grav ca misoginismul lor!
Vorbesc despre cum acceptăm noi, femeile, toate resturile şi spălăturile domnilor, din dragoste mai oarba decât cecitatea!
Multe poveşti mi-au auzit urechile, dar una mi-a pus capac.
Se făcea odată, ca niciodată, un domn însurat de peste 15 ani, cu o femeie frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Aşa o descria dânsul. Dar fiindcă domnului cu bani, care se respectă, nu-i ajunge nevasta, îşi trage o amantă cu 18 ani mai tânără, frumoasă şi cu veleităţi de regizor, născută de prietena cea mai bună a nevesti-si!
Telenovelă, maică, nu glumă! Parol!
Şi-acuma, omul, mare crai răsărit la tinereţile lui, şi respectuos cu sexul feminin, ce făcea el, din zori şi până-n seară, în afară de mânuirea paloşului ce nu prea avea astâmpăr în teacă? Le făcea cafele, le gătea bunătăţi alese, le spunea cât sunt de frumoase... căci deh, bărbatul, când iubeşte, se zice că îl orbeşte Dzeu. Da` pe craiul nostru, deloc nu l-a orbit Dumnezeu, ba din contră, buni ochi i-a dat, de vedea luminiţa de la capătul ambelor tuneluri! Şi-al nevestei, şi-al amantei, pe care nevasta o iubea ca pe fiica ei! Ba te mai şi pui că-i cumpăra cadouri...
Şi craiul nostru, devenit peste noapte cocoş, tare îşi mai umfla creasta, dorit şi iubit fiind de 2 femei care se înţelegeau de pomină!

Că găina bătrână n-avea habar de dragostea celor 2, v-aţi prins şi-aţi înţeles şi de ce...
Amu, ce nu pricepeţi nici voi, cred, e cum de admitea cea mică postura asta? De dragoste prea naivă, zic eu...
De proastă veţi zice unii... de curvă, vor arunca alţii...
De mult ce-l iubea, spunea domnul cu pricina.
Acum, de ce numai amanta ştia de nevastă şi de ce nevasta nu ştia de amantă, e dilemă mare, căci craiul nostru se tot încurca în explicaţii...
Iar el, de mult ce le iubea pe amândouă, nu avea cum să renunţe la niciuna. A propus într-o doară ăsteia mici să facă o fetiţă, fiind aproape convins că soţia dragă va accepta compromisul, apoi să aflăm că doamna chiar a recunoscut la demascarea iubirii, că da, ar fi acceptat să aibă copil cu cea mică, numai să nu o părăsească...
Mie tare greu îmi e să cred în varianta domnului, dar după cum ziceam... dragostea orbeşte. I-o fi luat Dumnezeu ochii bietei femei, şi nici cu ochelari nu o mai lăsa să vadă realitatea, bătaia de joc şi lipsa de respect a craiului... dar dacă dânsul plătea dioptriile ochelarilor dânsei... să zicem că se acceptă. Ori că vorbea cu Dumnezeu conu` , să facă şmecherii cu ochelarii doamnei...
Naiba ştie? Ce e de admirat, însă, la cele 2 femei, este consecvenţa lor: să-l păstreze, ambele au făcut sacrificii colosale. Una admitea să se pupe –pe obraz, ce-i drept-, cu nevasta domnului, cealaltă să-i mai poarte numele după ce-a aflat de idilă...
Şi-acum întrebarea: „De unde nemernicia bărbatului ăsta, doamnelor?”
Nu e oare de la slăbiciunea femeilor din viaţa lui? Nu de la acceptarea lor, de a primi jumătăţi? Ori resturi?
Acu`, amanta ca amanta, că ea s-a prins într-o zi, după vreo 4 ani, de schemă, şi-a luat tălpăşiţa, l-a dat în judecată pe crai pentru hărţuire, şi s-a liniştit. La casa ei acum, cu un bărbat care o iubeşte. Despre care, ce-i drept, craiul nostru spune că i-a distrus cariera în care el o ajutase să urce!
Dar acum zic şi eu, femeie fiind, toată drama asta, i-o fi ajungând bietei fete. Minţită de crai, ori îmbrăcată în sărbătoare mereu, de vorbele şi promisiunile lui de o viaţă întreagă ce aveau să trăiască ei până la adânci bătrâneţi...
Acum, adevărul numai ea îl ştie, că de crezut de domn, nu l-aş prea crede în chiar tot...


Dacă povestea s-ar termina aici, v-aţi întreba ce e aşa ciudat sau nemaipomenit? Dar continuu să vă spun că posesorul paloşului fermecat mai cunoaşte o duduie tot cu 18 ani mai tânără, după câţiva ani şi-o abureşte frumos cam tot aşa. Încearcă s-o mituiască bine cu dragoste nemaiîntâlnită, cu jurăminte de iubire nemaiauzită, de perfecţiune şi cu dorinţe de a avea şi cu asta tot o fetiţă. Deh, consecvent omul nostru, dacă nevasta i-a făcut băiat, trebuie să aibă şi el o fetiţă, ce vreţi? N-are omu` dreptul?
Amu nah, o minte şi pe naiva aistălaltă, o duce aşa vreun an de zile şi când se prinde că nu-i merge cu ea şi că nebuna nu admite lipsa lui de respect, ci îl face albie de porci când el îşi permite să îi propună o întâlnire cu nevasta, apoi încă una, începe să îşi dea seama că asta s-a prins de toate schemele lui. Că nu-i va merge niciodată cu ea, şi-atunci tot mai bună e nevasta, căci deh, ea nu l-a lăsat niciodată, deşi cică ar fi aflat de 2 ori ce-a făcut.
Amanta asta nouă, a dracului, i-a aflat craiului şi amantlâcurile cu alte amante. Omului îi mergea bine, ce mai! Învârtea câteva femei o dată, îşi minţea nevasta că are treabă şi pleca frumos la munte cu altele, şi-n paralel mai şi adulmeca frumuseţi pe meleagurile Netlog-iene ori Facebook-ciene.
Cum de-a reuşit atâta amar de vreme, n-am cunoştinţă, dar tare aş vrea să stau la masă cu toate.
Şi-acum, să nu vă plictisesc, vă întreb hamletian: cum admitem în viaţa noastră asemenea specimene şi cine ne redă timpul pierdut lângă un aşa armăsar? Acum, să-mi fie cu iertare, să aibă paloş nemaiîntâlnit?
Dar dilema asta ne-o rezolvăm după ce aflăm că domnul cu pricina e în continuare însurat cu femeia căreia i se pun coarne la fiecare pas, omul fiind destul de bun actor, ştiind să spună despre mama copilului său „Dacă nu era copilul, divorţam! Am luat-o pentru că era cea mai bună variantă, nu pentru că exista dragoste! Am fost întotdeauna foarte buni prieteni!”

Amantele astea au rostul lor acum, nevasta însă încă doarme lângă paloşul minune, convinsă fiind că şi dacă scapă una mică, e bărbat, ce să-i faci? Fără a şti însă ce vorbeşte domnul despre sentimentele ce-l copleşesc...

Mai avem noi curajul să spunem despre bărbaţi că sunt nemernici, când noi le alimentăm adulterul şi mitomania prin acceptare?

Şi-acum, uneia din ele, căruia domnul i-a propus să meargă împreună la un eveniment organizat de un mare nume, pe care domnia sa l-a cunoscut prin intermediul amantei, îi pocneşte în moalele capului întrebarea:
„Mărite, ce-i voi spune când mă vei prezenta: Încântată, nevastă, eu sunt amanta!”? Nu, mulţumesc, mergi dumneata cu altă fraieră, eu am treabă la a-ţi număra minciunile. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă!”

Ce-aţi spune dacă ne-am lua toate de mână, să cerem poligamie?

13 nov 2013

Iubită nevastă, ea e amanta!!!






Că bărbaţii sunt porci, mitocani, misogini şi tot tacâmul o ştim cu toate! Că stau „pe-un picior de plai/în gură de Rai”, asta şi mai sigur.
Fac ei ce fac, şi cică ajung mereu să distrugă suflete, să prostească femei de toate naţiile, domeniile şi nivelele. Fir-ar  ei să fie, cu tupeul şi nemernicia ce-i caracterizează!
Aşa spunem, să recunoaştem!
Despre ce vreau eu să vă povestesc acum, e mai grav ca misoginismul lor!
Vorbesc despre cum acceptăm noi, femeile, toate resturile şi spălăturile domnilor, din dragoste mai oarba decât cecitatea!
Multe poveşti mi-au auzit urechile, dar una mi-a pus capac.
Se făcea odată, ca niciodată, un domn însurat de peste 15 ani, cu o femeie frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Aşa o descria dânsul. Dar fiindcă domnului cu bani, care se respectă, nu-i ajunge nevasta, îşi trage o amantă cu 18 ani mai tânără, frumoasă şi cu veleităţi de regizor, născută de prietena cea mai bună a nevesti-si!
Telenovelă, maică, nu glumă! Parol!
Şi-acuma, omul, mare crai răsărit la tinereţile lui, şi respectuos cu sexul feminin, ce făcea el, din zori şi până-n seară, în afară de mânuirea paloşului ce nu prea avea astâmpăr în teacă? Le făcea cafele, le gătea bunătăţi alese, le spunea cât sunt de frumoase... căci deh, bărbatul, când iubeşte, se zice că îl orbeşte Dzeu. Da` pe craiul nostru, deloc nu l-a orbit Dumnezeu, ba din contră, buni ochi i-a dat, de vedea luminiţa de la capătul ambelor tuneluri! Şi-al nevestei, şi-al amantei, pe care nevasta o iubea ca pe fiica ei! Ba te mai şi pui că-i cumpăra cadouri...
Şi craiul nostru, devenit peste noapte cocoş, tare îşi mai umfla creasta, dorit şi iubit fiind de 2 femei care se înţelegeau de pomină!

Că găina bătrână n-avea habar de dragostea celor 2, v-aţi prins şi-aţi înţeles şi de ce...
Amu, ce nu pricepeţi nici voi, cred, e cum de admitea cea mică postura asta? De dragoste prea naivă, zic eu...
De proastă veţi zice unii... de curvă, vor arunca alţii...
De mult ce-l iubea, spunea domnul cu pricina.
Acum, de ce numai amanta ştia de nevastă şi de ce nevasta nu ştia de amantă, e dilemă mare, căci craiul nostru se tot încurca în explicaţii...
Iar el, de mult ce le iubea pe amândouă, nu avea cum să renunţe la niciuna. A propus într-o doară ăsteia mici să facă o fetiţă, fiind aproape convins că soţia dragă va accepta compromisul, apoi să aflăm că doamna chiar a recunoscut la demascarea iubirii, că da, ar fi acceptat să aibă copil cu cea mică, numai să nu o părăsească...
Mie tare greu îmi e să cred în varianta domnului, dar după cum ziceam... dragostea orbeşte. I-o fi luat Dumnezeu ochii bietei femei, şi nici cu ochelari nu o mai lăsa să vadă realitatea, bătaia de joc şi lipsa de respect a craiului... dar dacă dânsul plătea dioptriile ochelarilor dânsei... să zicem că se acceptă. Ori că vorbea cu Dumnezeu conu` , să facă şmecherii cu ochelarii doamnei...
Naiba ştie? Ce e de admirat, însă, la cele 2 femei, este consecvenţa lor: să-l păstreze, ambele au făcut sacrificii colosale. Una admitea să se pupe –pe obraz, ce-i drept-, cu nevasta domnului, cealaltă să-i mai poarte numele după ce-a aflat de idilă...
Şi-acum întrebarea: „De unde nemernicia bărbatului ăsta, doamnelor?”
Nu e oare de la slăbiciunea femeilor din viaţa lui? Nu de la acceptarea lor, de a primi jumătăţi? Ori resturi?
Acu`, amanta ca amanta, că ea s-a prins într-o zi, după vreo 4 ani, de schemă, şi-a luat tălpăşiţa, l-a dat în judecată pe crai pentru hărţuire, şi s-a liniştit. La casa ei acum, cu un bărbat care o iubeşte. Despre care, ce-i drept, craiul nostru spune că i-a distrus cariera în care el o ajutase să urce!
Dar acum zic şi eu, femeie fiind, toată drama asta, i-o fi ajungând bietei fete. Minţită de crai, ori îmbrăcată în sărbătoare mereu, de vorbele şi promisiunile lui de o viaţă întreagă ce aveau să trăiască ei până la adânci bătrâneţi...
Acum, adevărul numai ea îl ştie, că de crezut de domn, nu l-aş prea crede în chiar tot...


Dacă povestea s-ar termina aici, v-aţi întreba ce e aşa ciudat sau nemaipomenit? Dar continuu să vă spun că posesorul paloşului fermecat mai cunoaşte o duduie tot cu 18 ani mai tânără, după câţiva ani şi-o abureşte frumos cam tot aşa. Încearcă s-o mituiască bine cu dragoste nemaiîntâlnită, cu jurăminte de iubire nemaiauzită, de perfecţiune şi cu dorinţe de a avea şi cu asta tot o fetiţă. Deh, consecvent omul nostru, dacă nevasta i-a făcut băiat, trebuie să aibă şi el o fetiţă, ce vreţi? N-are omu` dreptul?
Amu nah, o minte şi pe naiva aistălaltă, o duce aşa vreun an de zile şi când se prinde că nu-i merge cu ea şi că nebuna nu admite lipsa lui de respect, ci îl face albie de porci când el îşi permite să îi propună o întâlnire cu nevasta, apoi încă una, începe să îşi dea seama că asta s-a prins de toate schemele lui. Că nu-i va merge niciodată cu ea, şi-atunci tot mai bună e nevasta, căci deh, ea nu l-a lăsat niciodată, deşi cică ar fi aflat de 2 ori ce-a făcut.
Amanta asta nouă, a dracului, i-a aflat craiului şi amantlâcurile cu alte amante. Omului îi mergea bine, ce mai! Învârtea câteva femei o dată, îşi minţea nevasta că are treabă şi pleca frumos la munte cu altele, şi-n paralel mai şi adulmeca frumuseţi pe meleagurile Netlog-iene ori Facebook-ciene.
Cum de-a reuşit atâta amar de vreme, n-am cunoştinţă, dar tare aş vrea să stau la masă cu toate.
Şi-acum, să nu vă plictisesc, vă întreb hamletian: cum admitem în viaţa noastră asemenea specimene şi cine ne redă timpul pierdut lângă un aşa armăsar? Acum, să-mi fie cu iertare, să aibă paloş nemaiîntâlnit?
Dar dilema asta ne-o rezolvăm după ce aflăm că domnul cu pricina e în continuare însurat cu femeia căreia i se pun coarne la fiecare pas, omul fiind destul de bun actor, ştiind să spună despre mama copilului său „Dacă nu era copilul, divorţam! Am luat-o pentru că era cea mai bună variantă, nu pentru că exista dragoste! Am fost întotdeauna foarte buni prieteni!”

Amantele astea au rostul lor acum, nevasta însă încă doarme lângă paloşul minune, convinsă fiind că şi dacă scapă una mică, e bărbat, ce să-i faci? Fără a şti însă ce vorbeşte domnul despre sentimentele ce-l copleşesc...

Mai avem noi curajul să spunem despre bărbaţi că sunt nemernici, când noi le alimentăm adulterul şi mitomania prin acceptare?

Şi-acum, uneia din ele, căruia domnul i-a propus să meargă împreună la un eveniment organizat de un mare nume, pe care domnia sa l-a cunoscut prin intermediul amantei, îi pocneşte în moalele capului întrebarea:
„Mărite, ce-i voi spune când mă vei prezenta: Încântată, nevastă, eu sunt amanta!”? Nu, mulţumesc, mergi dumneata cu altă fraieră, eu am treabă la a-ţi număra minciunile. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă!”

Ce-aţi spune dacă ne-am lua toate de mână, să cerem poligamie?

13 nov 2013



sâmbătă, 7 decembrie 2013

Alegorie pe verticală


Cu degetele tremurânde îți ating gândurile. Le simt hai-hui și-ncerc să le sufoc, să nu mă găsească și să nu mă cuprindă cu fără rostul lor. Mi-e prea frică de strânsoarea chemărilor.
Mă înfășor în virgula din ochii tăi și dezordinea din sufletul meu își găsește repede locul între ventriculele tăcerilor tale.  Eu nu am curajul să fac ordine, mi-e prea frică de reguli. Ba nu, de lipsa lor. La dracu`, de fapt mi-e frică de femeia conjugată la modul mai mult ca perfect, datorită infinitivului din sufletul tău, ce-aș deveni lângă tine.
Și crede-mă,când verbele n-au timpuri, în loc de gramatică învăț cum se află radicalul din 36 de vieți! Mda, iară hoinăresc bezmetică pe culoarele temerilor mele de a rămâne în fericirea de hârtie, cu tine. Iar nu am curajul să fac un nod umbrelor și să le arunc în particula de pe portativ.
Știi? Când te înfășori în alții, devii totuna cu tine însuți.
Ne înfășurăm amândoi cu virgula din ochii tăi, ca a doua zi să ne trezim vindecați de răcelile măștilor personalizate.
Iar vorbesc fără rost. Nu mai stai sa-mi asculți palavrele de 2 bani perechea, făcute palme pe Inimă.  Aș spune "La dracu cu ea!", dar mi-e frică de draci. Sunt mai buni decât mine la inversat cuvinte și știu sigur că ar reuși să te cucerească. Mi te-ar lua așa, NE-al-meu cum ești. Așa că prefer să nu pomenesc de ei până nu mă asigur că ți-ai găsit locul în tăcerile mele și ai început deja să faci ceva de mâncare pentru fericirea ce va să fie.
Crede-mă, inima asta a mea suferă de aritmie! Nu știu cum vei reuși să o salvezi de la moarte, dar trebuie să faci cumva să o apleci puțin peste balustradă, să o consumi așa, cu poftă nebună de plăceri păcătoase, să își încheie acordul în sunetul durerosului "Ah!" și să se prăvălească apoi în temerile tale, de unde să mai plece numai pentru câte o partidă de AMOR fără A!
Mi se face brusc somn. De fapt, ochii mei au obosit de punctul virgulei tale. Îi închid și  hoinăresc, femeie nebună de legat. Gânduri negre pe coapse.
Adorm liniștită în gândul tău și visez 2 mâini. Un dans într-o ploaie de septembrie, un Eu și-un Tu:
-          Ne tăvălim sufletele în cearșafurile tale în dungi. Orgasmele urlă fără rimă, se aude numai măsura perfectă a 2 Sine care se uită unul la altul în oglindă.
Aici nu e vorba de sincronizare, motoarele anilor se numără pe degete, tu faci mediatații la matematică și eu îți plătesc cu un sex bun profesorul de geometrie.
Aici nu e vorba de dragoste. Filmele porno au apropiat mai tare emisferele decât marea iubire. Noi avem curajul să descărcăm toate falusurile lumii de gloanțele străinilor din noi, să le adormim apoi cuminți, ca pe bebelușii moralității sculptați în carnea unei virgine.
Sexul e bun pe vreme de castitate. Femeile se posedă unele pe altele fără dumnezei care să le ierte, bărbații se împerechează între ei cu îngeri care să le facă parastase imediat după naștere, și eu îți vorbesc despre emoție.
N-am nici o legătură cu legătura ta de pătrunjel din poalele lu` tanti Maria. Mi-am plătit singură moartea să se prefacă bolnavă, apoi moartă.
La parastas i-am făcut din orgasme colivă, am dat-o morților să mănânce și au trăit după secole și ei viața adevărată.
Iar eu, în biserică, am cântat în locul popii „Prea sfântă născătoare”. Până când ne-a iertat Dumnezeu pe amândoi și  ne- a îngropat pervesitatea. Și noi am scris pomelnicele.  O orgie cu muze.
-          N-am venit pe lume să întâlnesc inutilul. Sunt prea mică să am timp pentru mari temeri. Prea frumoasă pentru amânări urâte, prea cuminte pentru orgii nehotărâte.
Probabil că dacă m-aș privi în oglindă m-aș sparge singură în bucăți de altcineva-uri. De asta refuz să mă uit. N-am nevoie de altcineva să mă confund cu el. Nici să mă multiplic și nici să mă remarc. Oglinzile sunt pentru acte ratate, confundate de multe ori cu mistificarea.
Port în mine de fapt 3 ființe:  femeia tăcută, copilul zglobiu și bărbatul perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru cele mai culte adevăruri. Toți mă confundă cu un recul către divinitate, mai mult sau mai puțin plină de Dumnezeu.
În mine nu încap îndoielile lumii, sunt prea strâmtă pentru mădularele expulzând indecizii. Nu pot să nasc natural obtuziile, prea mic mi-e sexul cu mine însămi și prea periculoase împingerile în afară ale pseudoîngerilor.
Nu vreau să nasc iluzii, să țin la sân minciuni ori să cresc copii de doamne ajută! Mila nu e pentru mine, sunt prea perfectă pentru lipsa absolutului și prea nemiloasă pentru iertarea stagnării.
Pentru mine nu s-au bătut încă demiurgi, războaiele nu s-au ținut pentru victorii și pacea există numai în stare lichidă. M-am multiplicat de atâtea ori, că psihologia nu mi-a găsit niciodată vindecarea. Nici n-am dat-o dispărută, ce-i drept.
N-am venit pe lume să mi se pună numele Monotonie, mă numesc așa cum m-a numit Dumnezeu la naștere: Singurătate. Nu pot să trăiesc cu depresia inutilității, să mă culc cu necazul și să mor cu amarul în mine. Și-apoi să las moștenire vorbele. Trăiesc cu mine de vreo 3 decenii, sunt vecină cu plictiseala lumii și adversara schizofreniei muierești.
N-am să-ți vorbesc niciodată despre eșarfa mea roșie.  Am atât de multă culoare în pierderea ei, încât marii poeți ai lumii o vor picta oricum la ieșirea din mine.
5 decembie 2013





joi, 5 decembrie 2013

Mos

Anul trecut, de Mos Nicolae, alergam sa iau un cadou de suflet, un tricou personalizat, pentru un suflet ce-l credeam al meu...
atat de fericita nu mai fusesem demult, atata fericire nu mai adusesem demult cuiva. lacrimile din ochii lui m-au facut sa plang in mine de bucuria bucuriei lui. Probabil ca azi nu-si va aminti nimeni de nimic.. probabil fericirea e pentru mine altceva decat pentru altii...
chiar daca Mosul nu-mi va pune nimic in ghetute, stiu sigur ca un spiridus va trece cu un praf fermecat peste sufletul meu si-mi va aduce liniste...

Singuratatea e tot un cadou! :)

https://www.youtube.com/watch?v=qKVPanMvQI0

miercuri, 4 decembrie 2013

Concert caritabil

                   Suntem mai mult decat oameni, cu autismul in buzunar. Suntem de fapt trimisi cu un scop de Dzeu pe pamant, sa va facem pe voi mai buni, mai sinceri, mai intelegatori.
Suntem mai mult decat suflete, cu autismul inauntrul nostru. Suntem de fapt trimisi sa va fim ingeri pazitori, sa avem grija de dragostea voastra si de durerile voastre.
Suntem mai mult decat copii, cu autismul in palme. Suntem trimisi de fapt sa va invatam sa va jucati.
Si sa nu va jucati cu sufletele noastre!
Va daruim copilaria noastra si va rugam sa ne dati mana voastra, spre a intra in hora unei mari puteri: aceea de a ne ajuta sa intelegem lumea voastra!
Multumim tuturor ce veti veni sa ne fiti alaturi, caci noi nu stam cu mana intinsa, ci cu sufletul deschis!




marți, 3 decembrie 2013

Orgie cu muze


Ne tăvălim sufletele în cearșafurile tale în dungi. Orgasmele urlă fără rimă, se aude numai măsura perfectă a 2 Sine care se uită unul la altul în oglindă.
Aici nu e vorba de sincronizare, motoarele anilor se numără pe degete, tu faci mediatații la matematică și eu îți plătesc cu un sex bun profesorul de geometrie.
Aici nu e vorba de dragoste. Filmele porno au apropiat mai tare emisferele decât marea iubire. Noi avem curajul să descărcăm toate falusurile lumii de gloanțele străinilor din noi, să le adormim apoi cuminți, ca pe bebelușii moralității sculptați în carnea unei virgine.
Sexul e bun pe vreme de castitate. Femeile se posedă unele pe altele fără dumnezei care să le ierte, bărbații se împerechează între ei cu îngeri care să le facă parastase imediat după naștere, și eu îți vorbesc despre emoție.
N-am nici o legătură cu legătura ta de pătrunjel din poalele lu` tanti Maria. Mi-am plătit singură moartea să se prefacă bolnavă, apoi moartă.
La parastas i-am făcut din orgasme colivă, am dat-o morților să mănânce și au trăit după secole și ei viața adevărată.
Iar eu, în biserică, am cântat în locul popii „Prea sfântă născătoare„. Până când ne-a iertat Dumnezeu pe amândoi și a ne- a îngropat pervesitatea.
și noi am scris pomelnicele.
3 dec 2013



Bunico, ninge!



Bunico, clopotele bat
Se-aude plânsul din morminte
Din ceas în ceas mă tot trezești
Să-mi mângâi sufletul cuminte.
Bunico, ochii tăi mă dor,
Sunt triști și goi ca moartea,
Din negurile din mormânt
Arunci în noi cu moartea.
Bunico, plânge viața mea,
Secat-au anii val cu val
Din florile de pe mormânt rămas-a una
De amar.
Bunico, ți-a murit cățelul
s-a stins de dor ori de prea ani
se luptă viața mea cu moartea-ți
pentru un pumn de câțiva bani.
Bunico, vreau să-ți plătesc moartea
Să-mi vând din viață ani de rai
O dată să mai vii acasă
și mâna-ți caldă să mi-o dai.
Bunico, ninge pe pământ
Sub el nici ploaia nu te-atinge
Bunico, vine Moș Crăciun
La tine-acolo măcar ninge?

23.11.2013

vineri, 29 noiembrie 2013

ură?!

Am sperat să nu ajung niciodată să urăsc. habar n-am dacă ce simt acum e ură ori o scurtă furtună...
durează însă parcă de prea mult timp să se poată numi numai furtună...
pentru sufletul meu, însă, aș dori să fie a doua variantă și să nu ajung în Iad pentru numele unui bărbat. Nici așa nu pot să/l numesc, căci, din cîte știu, bărbații sunt demni.
habar n-am ce nume să-i dau, știu însă foarte bine că pentru sufletele nenăscute există mai mult decât pomeni...
iar pentru sufletul meu există oameni care mi-au dăruit nespusul...
Multumesc, Mihai, pentru vorbele tale ”dătătoare de lacrimi”: ”Ești o fată prea ... să nu ai prieteni care să  vina la tine la lansare...”
sunt, și fi-voi!
pentru ura ce prinde tot mai mult rădăcini, închin un pahar de vin roșu.. și restul e ... probabil stabilit să fie bine! așa cum merit!


miercuri, 27 noiembrie 2013

poveste de iarna

Moș Crăciun vine toamna
Cu sania trasă de litera 2
Ninge cu un singur delir
Pe 2 drumuri despărțite de poeme
Alunecă literele pe derdelușul-metaforă
Iuhu-urile copiilor din noi
Se ceartă pe bucata de zăpadă
Câștigă cel ce cerșește la fereastră
Un colț de pâine înmuiat în iubiri
De unul singur
Ne dăm pe gheață cu pungile  de sânge
Grupa 0
Până ajungem la dumnezeire
 întâlnim acolo un partener cu RH negativ
îi dăm cadou nimicul dintre 2 spasme
viscolește.
Moș Crăciun se salvează în Photoshop
De avalanșa pornită pe drumul de timpuri
Răsuflă ușurat
Doamne, ce viață mi-a dat ca dar moartea
Ce anotimp mi-a compus poeziile
Ce astăzi e azi printre atâtea trecuturi
Câte inimi din noi pleacă
Să ducă jucării copiilor necuminți
Câte ferestre stau deschise în viscol
Câți genunchi se pleacă
Rugăciune pentru  Moș Crăciun
Ninge cu jăratic
Peste copilăriile noastre
Ne prăvălim peste fugile dintre 2 puncte
Cădem în prăpastia dintre 2 fulgi de nea
Moș Crăciun plânge la pianul din colț
Am pus punct iubirii
Stă în paranteze acum suflecându-și sufletul
Ne numărăm jumătățile pe degetele de la picioarele îngerilor
Moș Crăciun și-a fotografiat copilăria
A pus-o într-un sac
L-a trimis pe Dumnezeu să-i dea drumul pe horn
Exact în căsuța cea mai săracă de la marginea numelui tău
Ninge
Craciunul vine ca anul trecut
Fără moși.
Viscolește.
Deschid o carte
Cu brazi împodobiți de mâini de copil
Tremur de dor
Moș Crăciun numai are sanie
Vine pe poteca dinspre călcâi
La fereastră îmi lasă o bucată de cuvânt
Cadou suprem fără fundiță
În cutia de carton se odihnește bunica
Moartea ei stă în vârful creionului meu
Moș crăciun, uite,
Am fost atât de cuminte
Că a nins pe toate literele din cuvântul bătrân
Adu-mi cadou sinuciderea iarnii
Cu florile ei mirosind a maturitate!

27 nov 2013





Poeții scriu poezii sub duș



Le curge apa prin vene
Își spală singurătățile cu morfină
Stau aplecați peste eternitate
Duhnind a endorfine
Din toate mizeriile lumii
Aleg să-și spele numai ispitele
Dumnezeu le aruncă un prosop
Să-și șteargă sinuciderile
Respiră în ei estrogenul
Pielea are miros de moarte
Realitatea de testosteron
Eu aud gustul depărtărilor
Văd zgomotele contopirilor
și scriu poemul nepoeților
din inversul literelor.

27 nov 2013



Eşarfa roşie



Leagă-mi eșarfă roșie
Se mai duce un an din mine

Să fie la fel de frumoasă

Mă strâng uneori în tine
Când  vreau să plec.


1 nov 2013


  • Poem scris la 4 mâini, cu Elena Toader

marți, 26 noiembrie 2013

Antagonism

Când vreau să plec Mă strâng în tine cu pleoapele învinse Paralizez drumurile Tu doar oprești. 26 nov 2013

Mihai Napu : Eroina esti tu



AM FACUT PT NOI UN SPITAL DE NEBUNI!
TERAPIE DE SOC PENTRU FOSTII AMANTI!

Singuri



Poete, toamna îşi zgârie moartea
Pe creioanele tale.
Eşti atât de însingurat
Că miroase a moarte în 2 peste tot.

Pe cuvânt de femeie dacă nu
mi-e milă de bărbăţia nevoilor tale
pe  care le acoperi cu măşti de sânge.
Poete, mi-e dragoste de tine
Cum mi-e ură de draci.
Te întreb mojiceşte cine eşti
Şi-mi răspunzi artistic că
Toţi suntem singuri


26 oct 2013

Cumpăr nume. Dau la schimb viaţă


Numele meu m-a durut întotdeauna.
Nici când nu ştiam să citesc nu eram fericită.
Simţeam eu că degetele tot singure sunt, chiar dacă mă au pe mine
Şi eu tot singură sunt, chiar dacă le am pe ele.

Mama mă lăsa mereu singură, cu cheia la gât
Şi-mi ordona să mănânc tot ce mi-a lăsat în farfurie
Şi eu minţeam şi-i învăţam şi pe alţii să mintă
Şi când mă striga mama să mă cheme la o partidă de bătaie
Pentru nemâncare şi minciună
Motivam că numele meu nu este Monica
Şi n-am ştiut că mă strigă pe mine.

m-a bătut mama odată cu
palmele ude
până am uitat cum mă cheamă de-a binelea
şi de-atunci m-am îndrăgostit de o himeră
şi mă rog în fiecare noapte să mă ceară de nevastă
şi-i promit că o să-i fac copii
şi n-or să-i cheme Monica
şi nici n-o să-i oblig să mânânce tot din farfurie
şi nici nu-i voi bate cu palmele ude.

De când am uitat cum mă cheamă
Sunt cu adevărat fericită. Nu răspund nimănui, nu dau socoteală
Şi nu găsesc facturi în cutia poştală.


Azi am primit un plic. N-avea nume nici la expeditor, nici la destinatar
Avea în schimb nişte timbre
3.
Pe care nu scria nimic. Golul de la Destinatar a început să urle la mine
Să-i spun cumva. Nu ştiu. N-am idei. Şi nici bani să cumpăr. Sunt săracă.
Dau la schimb viaţă.
Vezi mamă? De asta nu mâncam tot din farfurie!
Şi de asta nu m-am măritat până acum!


29 octombrie 2013

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă



La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă
s-a deschis un han.
Plouă mărunt în fiecare zi, se inundă anotimpurile
Se transformă lacrimile în oceane
Şi tu
Te intersectezi cu inima.

Beţivii ajung peste noapte poeţi
La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă.
Se lansează cărţi cu frunzele îngălbenite
Se decolorează timpul
Şi se vopseşte amintirea în ruginiu.

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă
Hangiţa bea ploile din carafele Don Juanilor
Se mărită cu iluziile
Şi îşi pierde fecioria la barbut.

La răscrucea dintre Toamnă şi Toamnă
Eu şi tu purtam acelaşi nume.

6 nov 2013


miercuri, 20 noiembrie 2013

Ne naştem






 Ne naştem prunci, cu zâmbete naive salutăm lumea
Strigăm cu lacrimi dorul de lapte
Mama ne soarbe plânsul cu sânul lacom de gângurit
Creştem, paşii ne învaţă să mergem de-a buşilea
Jucăriile să prindem în mână setea de cuprins
Limba stă să spună poveşti care încep cu „mama”
Se continuă cu „Hai!”
Şi mor cu Dumnezeu.


Ne naştem prunci, creştem copii şi
Devenim poeţi
Abia atunci ne dăm seama că
Plânsul n-o mai aduce pe mama
Cu sânul ei preaplin
Laptele nu ne mai usucă lacrimile
Şi paşii nu ne mai duc de-a buşilea
Direct la Dumnezeu ajungem
Jucăriile ne sunt acum cuvinte limba se lipeşte de cerul gurii
Se transformă în degete
Vorbim cu ele pe file sărace de hârtie

Doamne, poetul nu mai spune poveşti despre prinţi
Nu mai bea lapte şi nu mai zâmbeşte naiv
Mama nu mai este să-i ducă sânul la gură
Să-l oprească din plâns
Doamne, poetul se naşte prunc, trăieşte copil
Şi moare dumnezeu fără lapte.

Nov 2013

marți, 19 noiembrie 2013

Mihai Napu : Sa impartim tot ce a fost


eu incerc sa privesc lumea de dupa ce-a fost...

luni, 18 noiembrie 2013

Doneaza carti!

N-am uitat si n-am sa uit niciodata ca ACOLO am invatat pt prima data sa citesc un cuvant, o fraza, apoi o carte si-nca una. ACOLO am scris pentru prima data REZUMATUL primei carti citite in vacanta de vara. ACOLO am gasit prima oara prieteni adevarati in eroii povestilor copilariei mele.
Azi, cu multi ani pe umeri si in ghiozdan -acela al vietii- ma indrept catre ACOLO cu gandul curat de a duce mai departe dragostea pentru cuvant. ma indrept catre ACOLO cu sufletul vesnic oltenesc, de a le darui celor ce inca traiesc pe strazile orasului unde m-am "facut om mare", bucuria de a trai prin cuvant.
Am nevoie de maini care au dat pagini, din care au invatat sa fie oameni. de maini ce au rasfoit carti ce le-au dat curajul sa fie ei insisi. Am nevoie de suflete care sa inteleaga -simtind- ca nu te faci mare inainte de a fi copil. si te faci mare o data cu eroii tai!
Am nevoie de maini care sa daruiasca pentru BIBLIOTECA MUNICIPIULUI BAILESTI carti. in dar. Pentru a le da lor, celor de ACOLO, un zambet, un curaj si un cuvant care sa se transforme intr-o zi intr-o carte. pe care o vor numi simplu: POVESTEA VIETII MELE.
daca o carte a fost candva pentru voi bucata de cer, de suflet sau de viata, va dau mana mea, in care tin strans copilaria toata-, sa facem impreuna o hora in care sa ne prindem si sa le aratam LOR, copiilor din Orasul Bailesti, ca o carte nu are numai pagini de citit, ci si povesti de trait!
Pentru cei ce doresc sa mi se alature in strangerea cartilor pt Biblioteca Petre Anghel, las o adresa de e-mail la care ma pot contacta pentru a dona!
MENTIONEZ CA STRANGEREA CARTILOR SE VA OPRI PE DATA DE 21 DECEMBRIE 2013!
monica.berceanu@yahoo.com

miercuri, 13 noiembrie 2013

Iubită nevastă, ea e amanta!!!





Că bărbaţii sunt porci, mitocani, misogini şi tot tacâmul o ştim cu toate! Că stau „pe-un picior de plai/în gură de Rai”, asta şi mai sigur.
Fac ei ce fac, şi cică ajung mereu să distrugă suflete, să prostească femei de toate naţiile, domeniile şi nivelele. Fir-ar  ei să fie, cu tupeul şi nemernicia ce-i caracterizează!
Aşa spunem, să recunoaştem!
Despre ce vreau eu să vă povestesc acum, e mai grav ca misoginismul lor!
Vorbesc despre cum acceptăm noi, femeile, toate resturile şi spălăturile domnilor, din dragoste mai oarba decât cecitatea!
Multe poveşti mi-au auzit urechile, dar una mi-a pus capac.
Se făcea odată, ca niciodată, un domn însurat de peste 15 ani, cu o femeie frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Aşa o descria dânsul. Dar fiindcă domnului cu bani, care se respectă, nu-i ajunge nevasta, îşi trage o amantă cu 18 ani mai tânără, frumoasă şi cu veleităţi de regizor, născută de prietena cea mai bună a nevesti-si!
Telenovelă, maică, nu glumă! Parol!
Şi-acuma, omul, mare crai răsărit la tinereţile lui, şi respectuos cu sexul feminin, ce făcea el, din zori şi până-n seară, în afară de mânuirea paloşului ce nu prea avea astâmpăr în teacă? Le făcea cafele, le gătea bunătăţi alese, le spunea cât sunt de frumoase... căci deh, bărbatul, când iubeşte, se zice că îl orbeşte Dzeu. Da` pe craiul nostru, deloc nu l-a orbit Dumnezeu, ba din contră, buni ochi i-a dat, de vedea luminiţa de la capătul ambelor tuneluri! Şi-al nevestei, şi-al amantei, pe care nevasta o iubea ca pe fiica ei! Ba te mai şi pui că-i cumpăra cadouri...
Şi craiul nostru, devenit peste noapte cocoş, tare îşi mai umfla creasta, dorit şi iubit fiind de 2 femei care se înţelegeau de pomină!

Că găina bătrână n-avea habar de dragostea celor 2, v-aţi prins şi-aţi înţeles şi de ce...
Amu, ce nu pricepeţi nici voi, cred, e cum de admitea cea mică postura asta? De dragoste prea naivă, zic eu...
De proastă veţi zice unii... de curvă, vor arunca alţii...
De mult ce-l iubea, spunea domnul cu pricina.
Acum, de ce numai amanta ştia de nevastă şi de ce nevasta nu ştia de amantă, e dilemă mare, căci craiul nostru se tot încurca în explicaţii...
Iar el, de mult ce le iubea pe amândouă, nu avea cum să renunţe la niciuna. A propus într-o doară ăsteia mici să facă o fetiţă, fiind aproape convins că soţia dragă va accepta compromisul, apoi să aflăm că doamna chiar a recunoscut la demascarea iubirii, că da, ar fi acceptat să aibă copil cu cea mică, numai să nu o părăsească...
Mie tare greu îmi e să cred în varianta domnului, dar după cum ziceam... dragostea orbeşte. I-o fi luat Dumnezeu ochii bietei femei, şi nici cu ochelari nu o mai lăsa să vadă realitatea, bătaia de joc şi lipsa de respect a craiului... dar dacă dânsul plătea dioptriile ochelarilor dânsei... să zicem că se acceptă. Ori că vorbea cu Dumnezeu conu` , să facă şmecherii cu ochelarii doamnei...
Naiba ştie? Ce e de admirat, însă, la cele 2 femei, este consecvenţa lor: să-l păstreze, ambele au făcut sacrificii colosale. Una admitea să se pupe –pe obraz, ce-i drept-, cu nevasta domnului, cealaltă să-i mai poarte numele după ce-a aflat de idilă...
Şi-acum întrebarea: „De unde nemernicia bărbatului ăsta, doamnelor?”
Nu e oare de la slăbiciunea femeilor din viaţa lui? Nu de la acceptarea lor, de a primi jumătăţi? Ori resturi?
Acu`, amanta ca amanta, că ea s-a prins într-o zi, după vreo 4 ani, de schemă, şi-a luat tălpăşiţa, l-a dat în judecată pe crai pentru hărţuire, şi s-a liniştit. La casa ei acum, cu un bărbat care o iubeşte. Despre care, ce-i drept, craiul nostru spune că i-a distrus cariera în care el o ajutase să urce!
Dar acum zic şi eu, femeie fiind, toată drama asta, i-o fi ajungând bietei fete. Minţită de crai, ori îmbrăcată în sărbătoare mereu, de vorbele şi promisiunile lui de o viaţă întreagă ce aveau să trăiască ei până la adânci bătrâneţi...
Acum, adevărul numai ea îl ştie, că de crezut de domn, nu l-aş prea crede în chiar tot...


Dacă povestea s-ar termina aici, v-aţi întreba ce e aşa ciudat sau nemaipomenit? Dar continuu să vă spun că posesorul paloşului fermecat mai cunoaşte o duduie tot cu 18 ani mai tânără, după câţiva ani şi-o abureşte frumos cam tot aşa. Încearcă s-o mituiască bine cu dragoste nemaiîntâlnită, cu jurăminte de iubire nemaiauzită, de perfecţiune şi cu dorinţe de a avea şi cu asta tot o fetiţă. Deh, consecvent omul nostru, dacă nevasta i-a făcut băiat, trebuie să aibă şi el o fetiţă, ce vreţi? N-are omu` dreptul?
Amu nah, o minte şi pe naiva aistălaltă, o duce aşa vreun an de zile şi când se prinde că nu-i merge cu ea şi că nebuna nu admite lipsa lui de respect, ci îl face albie de porci când el îşi permite să îi propună o întâlnire cu nevasta, apoi încă una, începe să îşi dea seama că asta s-a prins de toate schemele lui. Că nu-i va merge niciodată cu ea, şi-atunci tot mai bună e nevasta, căci deh, ea nu l-a lăsat niciodată, deşi cică ar fi aflat de 2 ori ce-a făcut.
Amanta asta nouă, a dracului, i-a aflat craiului şi amantlâcurile cu alte amante. Omului îi mergea bine, ce mai! Învârtea câteva femei o dată, îşi minţea nevasta că are treabă şi pleca frumos la munte cu altele, şi-n paralel mai şi adulmeca frumuseţi pe meleagurile Netlog-iene ori Facebook-ciene.
Cum de-a reuşit atâta amar de vreme, n-am cunoştinţă, dar tare aş vrea să stau la masă cu toate.
Şi-acum, să nu vă plictisesc, vă întreb hamletian: cum admitem în viaţa noastră asemenea specimene şi cine ne redă timpul pierdut lângă un aşa armăsar? Acum, să-mi fie cu iertare, să aibă paloş nemaiîntâlnit?
Dar dilema asta ne-o rezolvăm după ce aflăm că domnul cu pricina e în continuare însurat cu femeia căreia i se pun coarne la fiecare pas, omul fiind destul de bun actor, ştiind să spună despre mama copilului său „Dacă nu era copilul, divorţam! Am luat-o pentru că era cea mai bună variantă, nu pentru că exista dragoste! Am fost întotdeauna foarte buni prieteni!”

Amantele astea au rostul lor acum, nevasta însă încă doarme lângă paloşul minune, convinsă fiind că şi dacă scapă una mică, e bărbat, ce să-i faci? Fără a şti însă ce vorbeşte domnul despre sentimentele ce-l copleşesc...

Mai avem noi curajul să spunem despre bărbaţi că sunt nemernici, când noi le alimentăm adulterul şi mitomania prin acceptare?

Şi-acum, uneia din ele, căruia domnul i-a propus să meargă împreună la un eveniment organizat de un mare nume, pe care domnia sa l-a cunoscut prin intermediul amantei, îi pocneşte în moalele capului întrebarea:
„Mărite, ce-i voi spune când mă vei prezenta: Încântată, nevastă, eu sunt amanta!”? Nu, mulţumesc, mergi dumneata cu altă fraieră, eu am treabă la a-ţi număra minciunile. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă!”

Ce-aţi spune dacă ne-am lua toate de mână, să cerem poligamie?

13 nov 2013







marți, 12 noiembrie 2013

Tatiana Stepa - Dă, Doamne, iarnă !

http://www.youtube.com/v/4_97nKkPFjg?version=3&autohide=1&autoplay=1&showinfo=1&attribution_tag=gxpii05pEpNusz_vvPs3xg&feature=share&autohide=1

Copii din flori, tătici prin ploi, mame cât 2

http://www.youtube.com/watch?v=-vctmYQFtY0



Cam aşa scriam acum ceva vreme:

„Trăieşti în inima mea

Aşa sunt femeile. Dau inimile pe vorbe.
Le priveşti şi ele cred că le adori.
Le iubeşti în felul tău, cu sexul lacom
Şi ele cred că le iubeşti de-adevăratelea.

Femeile sunt puse pe vândut. Se vând
Să aparţină şi ele cuiva.
Degeaba le spui că nu le vrei
Ele se iau din raft se pun pe tejghea
Şi tu cum să nu le iei dacă se dau la promoţie?

Bei şi tu un pahar, două, trei şi te pricopseşti şi cu o femeie
Îţi zâmbeşte, îţi face mâncare, un sex bun
Şi-o droaie de copii

Aşa sunt femeile.

Şi tu trăieşti în inima mea.”

Câteva din noi facem copii să ne ţinem bărbaţii lângă noi. Altele să nu fim singure când ei pleacă la altele. Altele să aibă cine să ne simtă lipsa şi altele să trăim sentimentul de mamă.
Dar cel mai dur jucam cele ce facem copii din flori, aşa, pe nepusă masă şi pe nespus oricui. Ne trezim cu 2 liniuţe si dintr-o dată cifra 2 îşi face cuib în noi. Şi-uite-aşa, cu fericirea în pumni alergăm la bărbaţii iubiţi, ori cu inima frântă şi tremurând de frică, le spunem vestea... şi ei uită cine suntem, ori spun scurt şi la obiect: „Ok, îmi asum răspunderea, dar nu te iau de nevastă/ ok, câţi bani vrei să taci? Cât costă avortul? De ce nu te-ai protejat? Şi-acum ce vei face?”

Şi lista poate continua...
Şi ne trezim apoi cu constrângeri: „Vrei bani? Vino tu la birou!” şi urcăm scările alea ce par interminabile, doar-doar să-i fie copilului bine, să avem bani de scutece, de jucării şi de mâncare. Şi noi plătim cu înjosirea cele câteva clipe ale copilului cu tatăl mereu absent...
„Ai nevoie de ceva? Aşteaptă până mâine, nu pot ajunge acum” - timp în care ei îşi mai iubesc de cîteva ori amantele, ori pe celelalte cu care ne înşală.
„N-am cum să te ajut, soţia mea e bolnavă, trebuie să stau cu ea, dar îţi trimit bani!” –şi cu asta am decăzut mai mult decât oricine.


Facem copii din flori, din inconştienţă sau din întâmplare şi ne pricopsim cu cea mai mare lipsă de respect faţă de noi însene, admiţând în viaţa noastră pseudobărbaţi ori jumătăţi ori sferturi din ei... chipurile, de dragul copiilor noştri!

Am cunoscut cândva o fătucă, să-i zic aşa, de vreo 25 de ani, ce purta în pântece gemeni, cu un bărbat ce a rupt pământul când a aflat. Rămasă singură, condamnată de toţi, lipsită de libertatea ce-o aveam eu pe vremea aceea –şi pe care încă o am şi parcă aş da-o pentru un suflet de copil care să-mi spună MAMA- slăbise îngrozitor. N-a cedat. S-a descurcat şi acum e măritată, fericită şi împlinită, fără să admită de la tatăl prezent numai la concepere, niciodată, nimic.
Te impresionează până la lacrimi poveştile femeilor eroine, ce au curajul să depăşească toate şi să meargă mai departe, cu tot cu gura lumii şi indiferenţa celui ce a dat numai câţiva spermatozoizi şi-a uitat că din ei s-a format ceva ce are nevoie de pamperşi, de hrană, de tată...

Mă revolt când văd femei ce îşi ţin bărbaţii lângă ele prin copil. Bărbaţi care, deşi le jură dragoste eternă, le vorbesc amantelor despre dorinţa de-a-i face şi ei o fetiţă... tot din dragoste. Şi tot de acelaşi fel cu dragostea pentru nevastă, însă cică puţin diferită... cum o fi asta, n-am să-nţeleg...

Mă revolt când văd mame singure, ce atârnă de buzunarul vreunui monsieur care şi-a uitat prin vaginul dânsei vreo câţiva moştenitori şi-acum se scotoceşte prin buzunare de câţiva crăiţari să-i dea sărmanei, „pentru copil”, dar nu din proprie iniţiativă, ci pentru că ea l-a dat în judecată pentru pensie...
Mă revoltă plimbarea prin tribunale, pentru ca domnul să fie tras la răspundere. Unde te mai pui şi cu pretenţia dânsului de-a face testul de paternitate, căci nu are cum sa creadă în duduie...

Mi-a trecut prin suflet o duduie la vreo 27-28 de ani, pe patul de spital, înainte de un chiuretaj:
„Nu mă crede că sunt însărcinată, iar eu nu admit să îi cer vreodată ceva. Nu vreau nici să îl mai văd vreodată. M-a blestemat să mor doar-doar o scăpa de mine, să nu-i fac probleme.”

Mai ai cuvinte în situaţii aşa?

Am cunoscut odată o puştoiacă de 19 ani, pe care individul a lăsat-o singură în spital, să scape de plod. Şi-a plecat săraca, cu lacrimile în pumni, să dea răul afară....
Şi l-a dat, cu preţul sufletului ei. Căci n-avea ce să-i ofere. Decât un tată care i-ar fi bătut mama la fiecare nesupunere.

Noi, femeile, îmi spun tot mereu... suntem create să dăm vieţi şi să luăm vieţi! Şi-aşa cum unele decidem să le dăm din egoism, pentru a ne ţine bărbaţii lângă noi, altele decidem să le luăm, din egoismul de a nu fi arătate cu degetul pe stradă...
De la mama acelor gemeni am avea atâta de învăţat...