Ne naştem

 Ne naştem prunci, cu zâmbete naive salutăm lumea

Strigăm cu lacrimi dorul de lapte

Mama ne soarbe plânsul cu sânul lacom de gângurit

Creştem, paşii ne învaţă să mergem de-a buşilea

Jucăriile să prindem în mână setea de cuprins

Limba stă să spună poveşti care încep cu „mama”

Se continuă cu „Hai!”

Şi mor cu Dumnezeu.

Ne naştem prunci, creştem copii şi

Devenim poeţi

Abia atunci ne dăm seama că

Plânsul n-o mai aduce pe mama

Cu sânul ei preaplin

Laptele nu ne mai usucă lacrimile

Şi paşii nu ne mai duc de-a buşilea

Direct la Dumnezeu ajungem

Jucăriile ne sunt acum cuvinte limba se lipeşte de cerul gurii

Se transformă în degete

Vorbim cu ele pe file sărace de hârtie

Doamne, poetul nu mai spune poveşti despre prinţi

Nu mai bea lapte şi nu mai zâmbeşte naiv

Mama nu mai este să-i ducă sânul la gură

Să-l oprească din plâns

Doamne, poetul se naşte prunc, trăieşte copil

Şi moare dumnezeu fără lapte.

Nov 2013