Cumpăr nume. Dau la schimb viaţă

Numele meu m-a durut întotdeauna.

Nici când nu ştiam să citesc nu eram fericită.

Simţeam eu că degetele tot singure sunt, chiar dacă mă au pe mine

Şi eu tot singură sunt, chiar dacă le am pe ele.

Mama mă lăsa mereu singură, cu cheia la gât

Şi-mi ordona să mănânc tot ce mi-a lăsat în farfurie

Şi eu minţeam şi-i învăţam şi pe alţii să mintă

Şi când mă striga mama să mă cheme la o partidă de bătaie

Pentru nemâncare şi minciună

Motivam că numele meu nu este Monica

Şi n-am ştiut că mă strigă pe mine.

m-a bătut mama odată cu

palmele ude

până am uitat cum mă cheamă de-a binelea

şi de-atunci m-am îndrăgostit de o himeră

şi mă rog în fiecare noapte să mă ceară de nevastă

şi-i promit că o să-i fac copii

şi n-or să-i cheme Monica

şi nici n-o să-i oblig să mânânce tot din farfurie

şi nici nu-i voi bate cu palmele ude.

De când am uitat cum mă cheamă

Sunt cu adevărat fericită. Nu răspund nimănui, nu dau socoteală

Şi nu găsesc facturi în cutia poştală.

Azi am primit un plic. N-avea nume nici la expeditor, nici la destinatar

Avea în schimb nişte timbre

3.

Pe care nu scria nimic. Golul de la Destinatar a început să urle la mine

Să-i spun cumva. Nu ştiu. N-am idei. Şi nici bani să cumpăr. Sunt săracă.

Dau la schimb viaţă.

Vezi mamă? De asta nu mâncam tot din farfurie!

Şi de asta nu m-am măritat până acum!

29 octombrie 2013