pentru palmele mele

sâmbătă, 13 iunie 2009

Cristian Iordache ( Micu` )

“Viata e dura, dar totodata e cel mai minunat lucru si trebuie sa ne bucuram de ea.Sa ne iubim, sa ne ajutam sa ne uram, toate fac parte din viata.Raiul si Iadul sunt pe Pamant.Toti am primit sansa sa alegem unde sa traim si cu cine sa traim , pe cine ajutam sau nu. Micu` tau e langa tine si nu sunt doar vorbe!” (Cristian Iordache)

Este la fel de simplu sa-l intelegi cum este pentru un orb sa citeasca fara alfabetul Braille!
Este la fel de greu sa ii patrunzi in suflet , cum este pentru orice om a castiga potul cel mare la Loto ( nu este imposibil, dar sanse sunt 1 la 1000000).
Este la fel de frumos sa ii privesti chipul sufletului, cum este sa vezi lacul iubirii plin de nuferi!
Este la fel de dureros sa iti spuna ca s-a terminat , cum este atunci cand ai pierdut pariul cu Speranta!
Este un simplu Om ! Da, chiar asa! Dar unul care stie ca minutele nu se opresc atunci cand semaforul arata Rosu , ca Destinul nu se schimba atunci cand ii dai spaga , ca Fericirea nu se cantareste si nu se vinde, ca Lacrima nu se coloreaza cu acuarele , ca Timpul nu sta in loc pentru nimeni si ca “Dumnezeu a ajutat pe toata lumea si in schimb a fost rastignit.“
Este un “doctor care da un diagnostic tarziu” , un suflet care si-a invatat Lectia fara profesor, un Gand care isi ia singur dreptul de a veni sau de a pleca!
Un nor care isi porneste ploaia atunci cand ti-ai lasat toate hainele pe sarmele parsivitatii, si unul care isi sculpteaza gingasia in piatra sufletului tau atunci cand i-ai aratat ca meriti un loc in sufletul sau!
Este prietenul care m-a invatat ca sufletele nu au nevoie de somoni si picanterii , ca “ai nevoie doar de o clipa sa iti dai seama ca traiesti . IUBIM, SUFERIM, TRAIM …suntem iubire…Dumnezeu e iubire.”
Prietenul care si-a lasat tamplele gandurilor sa alerge prin padurea Alegerilor spre a decide care drum este mai bun pentru a ajunge la Implinire.
Prietenul care i-a dat sufletului meu puterea de a-si cladi singur idealul, de a-si gasi cheia pierduta candva printre daramaturile Indiferentei, de a-si desena Vointa pe foile Sperantei , fara a folosi guma de sters.
Prietenul care mi-a dat pe gratis ceea ce altii nu mi-ar fi dat nici daca as fi platit cu propria-mi viata : Acceptarea! Fara a ma judeca, fara a ma minti , fara a ma tulbura fara a ma desconsidera!
Prietenul care m-a asteptat mereu atunci cand am intarziat, care mi-a deschis usa atunci cand am batut cu ultima suflare, care mi-a intins mana atunci eram pe punctul de a cadea!
“daca o sa te scap vreodata din manuta mea o sa fie doar sa iti amintesc ca te tin si cu cealalta.”
El este simplu : Micul meu!
Cel ce m-a invatat ca totul in noi este impartit in camarute , si ca depinde doar de Noi daca le umplem sau ne multumim stiindu-le pe jumatate pline …
Cel care mi-a dat dovada vie ca Aparentele pot insela – cu adevarat -!
Pana aici a fost AL MEU!Ce urmeaza este … al nu stiu- cui! :)

Cristian Iordache, “fitosul” care se intreaba adesea daca o oarecare femeie “este prea usor influentabila, sau are el un fler iesit din comun?!”
Cel care nu a gasit pana acum raspunsul intrebarii, cel care spune ca daca i-as cantari cuvintele, mi-ar iesi 2 grame jumatate pe silabaJ. Si atunci … cu ce bani as plati oare editura???:)
Habar nu am , dar cand vine vorba de el , nici nu ma agit! Ar fi prea de tot sa ma incarc cu “fleacuri”(gaseste el sponsori)
“Fitosul” care le vorbeste fetelor in ” termeni atat de academici “ incat nu ai cum sa intelegi decat daca ii cumperi Dictionarul personal – care nu exista decat la Libraria Fitelor – (deci clar nu poti sa o gasesti! Doar daca iti da adresa exacta)
“Fitosul” care “ unduieste “ gandurile femeilor pe ritmuri de dans “ceresc” ( te urca la cer cu 2 miscari “puse” pe melodia Amagirii)J (Deci , atentie, fetelor , nu acceptati invitatia la dans decat daca sunteti sufficient de stapane pe Inteligenta voastra!):P
“Tipul” care priveste “tipele” de la o distanta egala cu valoarea radacinii la patrat a Incitatiei, care prinde “pasarelele” din zborul lor sigur catre “cuibusorul de nebunii”.
“Vanatorul” care isi pandeste “prada” pana cand se apropie sufficient de bine incat sa actioneze atunci cand i-a anticipat urmatoarea miscare , care “trage” doar atunci cand este convins ca aceasta merita sa-si iroseasca glontul , pentru ca apoi sa o trezeasca la viata cu un sarut … (huh , fetelor, atentie!!!)
“Mincinosul” care isi verifica Adevarurile la Poligraf si iti inmana trimfator Diagrama atunci cand nu ai incredere in el si apoi te paraseste pentru ca nu l-ai crezut!
Cel care se priveste zilnic in oglinda si isi “inmulteste” fitele atunci cand se convinge de veridicitatea imaginii din oglinda . Care isi ascute dintii increderii in fortele proprii folosind unealta Puterii!
Asa ca , fetelor, atentie !!! Pantofii lui sunt sufficient de incapatori pentru a va “ascunde” acolo cand se satura de ifosele voastre cu iz de celebritate, sosetele ii sunt sufficient de urat mirositoare dupa o zi petrecuta pe terenul de fotbal, (da, am uitat sa va spun ca a facut fotbal 7 ani!:)) pentru a va face sa lesinati in secunda in care v-a varat acolo!
( daca exista blonde care citesc , si evident nu inteleg , le sugerez a citi “ Femeia – eterna povara” de pe acest blog si vor intelege explicatia!)
Pentru toate cele ce ati citit si pentru multe altele ce raman stiute doar de noi doi , El ramane Prietenul care nu a ales sa isi continue drumul atunci cand eu am cazut! Ci s-a oprit "sa ma prinda de manuta " si sa ma ridice!
Iti multumesc!
“Mami” tau!

Undeva

- lui Cristian Iordache -

am gasit o pietricica albastra.
m-am aplecat sa o iau, dar m-a ars.
nu m-am lasat.
am continuat sa o tin in mana.
am prea mult orgoliu sa ma dau batuta.

mi-am ars ambele maini atat de puternic
incat pareau 2 jumatati de sange inchegat.
si nu m-am lasat.
am continuat sa o tin.

si intr-o zi a aparut cineva
care nu mi-a judecat ranile.
le-a privit, nu a intrebat de unde provin.
doar a tacut. Si a ramas fara sa ma intrebe
undeva.
nici eu nu am stiut unde .

si stupoare! acum mainile mele numai au sange!
acum le privesc si ma intreb unde au disparut ranile
si de ce nimic nu mai arde.
si mai ales, cum de a ramas inca pietricica in mana mea
dar nu mai are puterea sa arda.

si m-am tot intrebat pana am vazut
ca in buzunarul meu
cineva a pus un pumn de zapada.
atat de rece, incat a reusit sa stinga focul care imi ardea mainile.

m-am intrebat unde este acest cineva. pentru ca eu nu-l vad
doar il simt.
ce naiva!
cum de nu mi-am dat seama ca sufletele nu au nevoie de ochi
pentru a se vedea intre ele???
(29.iunie 2008)

Suflet flamand

- lui Cristian Iordache -
Am invatat ca gandurile vorbesc intre ele cand oamenii nu au curajul sa incerce sa invete sa vorbeasca despre nefericirile si desertaciunile vietii lor …
Am invatat ca toti ne nastem cu un singur norisor de praf ascuns intre deziluzii si speram pana in ultima secunda sa vina cineva sa ni-l stearga… dar mereu amanam decizia de a lasa pe cineva sa o faca …
Traim in neguri amagirea propriilor vieti scaldate in abisurile unui lac care inca isi pastreaza imensitatea, desi parca toti pestii s-au zbatut intre sesns si nonsense pentru a ajunge sa cutreiere abisurile cele mai profunde …
Ne intrebam unii pe altii de ce nu avem curajul sa ne cutreieram propriile fiinte pentru a gasi jumatatea de suflet care sa stearga firisorul de praf de pe pantofii inimilor ….
Ne e teama de sufletele noastre, ne e frica de suferinte si neajunsuri, de deziluzii si de desertaciuni, de parca nu toate clipele s-ar sparge in secunde hoinare pentru a nu lasa nici un ciob sa isi reintregeasca vesnicia …
Ne e teama de noi. Prea teama sa nu ne descoperim in fata altora, din orgolii nemasurate sau din frica de apropiere … de parca inimile ne-ar cere vreodata voie sa iubeasca …
Incercam sa mascam sinceritatile si sa tragem linie acolo unde ne repetam neincetat ca este capatul de rand. Fara a intelege ca sufletele nu au markere cu care sa isi traseze despartirile …
Incercam sa zambim atunci cand inimile isi strang lacrimile in buchete de dureri si afisam zilnic mastile indiferentei sau ale fericirii atunci cand undeva, in buzunarul singurei realitati se ascunde iubirea. Dezamagirea. Sau doar Amagirea.
De parca nu ne-am cunoaste propriile ganduri si deziluzii, propriile trairi si amenintari.
Si da, incercam atatea cai de a respinge sentimentele, doar din dorinta de a arata ca puterea este singura care ne arata cat suntem de demni in fata vietii …
Si da, ajungem sa ne respingem si gandurile, si visele, si sperantele, si idelaurile …
Dar am invatat ca ceea ce nu pot niciodata sa resping este realitatea … o simt in fiecare cotlon de gand, in fiecare adiere de vant din suflet, in fiecare raza de soare care imi zambeste in diminetile in care imi calc pe orgolii si incerc sa descifrez mesajele sufletului meu …
Am invatat ca atunci cand nu vrei sa deschizi usa inimii, vine cineva si o sparge fara a te intreba. Si ajunge sa cladeasca in interior un intreg palat de sperante.
Fara sa vorbeasca, fara sa planga, fara sa ceara, fara sa rada, fara sa alerge, fara sa iti dea de ales … dar mai ales… fara sa VREA.
Am invatat ca ajungi sa iti cladesti nemurirea pe pamantul sufletului care asemeni tie, respinge realitatea si o condamna, care strange la piept dorinta de a trece prin viata cu fruntea sus. Am invatat ca singurul suflet care te merita este cel care iti spune ca nu vrea sa te merite. Ca singura inima care are nevoie de tine este exact cea careia tu ii spui ca nu are nevoie de tine … ca singurele cuvinte care merita spuse sunt chiar cele pe care nu vrei sa le spui …
Am invatat ca singurul drum care duce catre fericire este exact acela pe care tu nu ai curajul sa pasesti. Din teama de a nu suferi, din teama de a nu dezamagi sau pur si simplu din teama de teama …
Am invatat sa accept ca in viata mea pana si cioburile s-au spart pentru a reintregi increderea ca eu sunt singura picatura de roua care poate uda puterea de a crede in realitate.
Am invatat ca prieteniile nu se numesc prietenii!!! Ca aici este vorba despre “schimbarea valorii gramaticale a sufletului”. Ca aici substantivele se pot transforma in adverbe. Definitiv.
Adica .. prietenia se transforma in Tot atunci cand gandurile vorbesc intre ele.
Mda, chiar asa!!!

vineri, 12 iunie 2009

Liceu - cimitir al tineretii mele

Ne nastem si noi oameni, venim pe lume ca fiinte umane, sa traim si noi cum se traieste …
Si traim … pana pe la la vreo 15 ani , cand intram in labirintul damnarii – cimitirul asta infernal care-n termini culturali se numeste LICEU -. Si atunci ne mai privim cate o data in oglinda si ne intrebam daca fetele astea de cadavre inghetate suntem NOI?!
Si continuam sa traim … un paradox inefabil care ne distruge pas cu pas. Azi venim cu capul plecat la ore, ascultam aceeasi muzica in fiecare ora; maine vom veni ca niste cadavre intrate in putrefactie , incercand sa ne motivam cat mai intrinsic cu putinta felul in care aratam: avem nevoie de cimitirul asta sa putem trai si de aici inainte …
Si pasim agale pe coridoarele intunecate ale cimitirului nostru sacru – si ajungem sa ne intrebam daca mortii acestia cu fete criminale suntem NOI?!
Cand intram pe poarta simtim o lacrima cum se scurge in suflet , ca un gand inghetat pe mormantul unui cadavru viu : ne e atat de teama de clasele barbare, de profesorii “inarmati” , incat traim impresia intrarii intr-un cimitir la portile caruia trebuie sa oferim “banul de la portile vazduhului”.
Si totusi pasim inauntru … si tacerea ucide sperantele noastre limpezi si curate.
Si totusi traim si aici! In mormintele astea tenebre si pline de zgomote stranii si reci, unde gasim intreaga noastra viata. Pentru ca moartea este viata nostra!
Si intr-o zi, dupa vreo 4 ani de chinuri infernale, petrecute intr-un cimitir viabil si zdruncinat de miscarile crunte ale sunetelor de cadaver, pasim cu durere spre Iadul lumesc : VIATA!
Plecam din cimitirul adolescentei noastre, pe care-l urasem atatia ani grei , pentru a intra fara sa vrem in infern…
Si ne mor visele, si si ne mor sperantele… iar noi traim !Ce oximoronic suna! Si totusi ma intreb uimita si descurajata : “ De ce am urat Cimitirul , cand in acest maine criptic si paradoxal intru cu alte lacrimi – mai amare ca oricand – in Infernul Vietii ?”
-28 martie 2003-

joi, 11 iunie 2009

Ana Berceanu

Bunica ... fiinta care m-a invatat sa privesc in ochii oamenilor pentru a le vedea rautatea sau bunatatea!
Fiinta care mi-a aratat cum se tes minutele, fir cu fir, spre a finaliza covorul pe care mai tarziu ne va sta , cuminte, sicriul!
Fiinta care mi-a deschis cartea inimii, descifrand slovele gandurilor pentru a invata sa iubesc neconditionat! Sa iert fara regrete si sa plsng fara rusine!
Femeia de la care am invatat ca pentru a fi femeie trebuie sa te sacrifici fara a cere ceva in schimb!Ca trebuie sa plangi in perna inimii , fara ca ceilalti sa observe ca ochii iti sunt umeziti si sa creada ca lacrimile sunt picaturi de apa cu care te-ai stropit cand ai scos o galeata din fantana Durerii! Ca trebuie sa fii MAMA chiar si cand propriul copil te reneaga, sa fii FEMEIE chiar si cand sanii isi fac vizibila trecerea prin lume!
Femeia care mi-a adus in dar puterea de a accepta ca intr-o zi , chiar si ingerii mor! Care mi-a trimis de acolo de sus , o data ce a urcat, speranta ca Timpul mi-o va aduce din cand in cand in vise pentru ca dorul sa nu-mi ucida inima!
Sufletul care mi-a umplut sufletul de dragoste, acea dragoste care niciodata nu piere si nu se uzeaza! Care nu are nevoie de juraminte si dovezi , de rugaminti si orgolii!
Sufletul care m-a facut stapana peste sufletul ei , atunci cand a pelcat de langa mine!
Sufletul care imi trimite petale de vointa atunci cand , cu lacrimi fierbinti spun "Numai pot, mi-e mult prea dor!" Care ma intreaba cum ma simt de acolo , din cer , care coboara de acolo pentru cateva clipe , imbracata in hainele ei negre si cu iz de tarana, pentru a ma imbratisa si a-mi spune ca "TREBUIE SA PLEC!"
Bunica ... lacrima care imi este trimisa de Dzeu pentru a nu uita ca iubirea ei nu mi-o va mai da nimeni , niciodata! Ca ramane unica prin simplitatea cu care isi povestea durerile si nefericirile, cu puterea cu care trecea peste neajunsuri si mai gasea curajul sa imi spuna ca "vreau sa mai traiesc pana termini facultatea!"
Bunica ... sinceritatea trimisa de Dzeu si acum , cand lacrimile imi incetoseaaz privirea , sa-mi de aputerea sa scriu , asa cum vroia ea !
Iti multumesc pentru ca m-ai invatat ca Moartea nu tine cont de bani sau de frumusete, de fericire sau de nefericire, de plans sau de ras!
Moartea e tarana!
Bunica ... Inceput fara Sfarsit!

Avere

Când m-ai avut
Nu ai ştiut cât valoram.
m-ai vândut lumii pentru câteva clipe
trăite în braţele unei frumuseţi blonde …

nu ai ştiut niciodată
că nu eram păpuşa din vitrina magazinului
pe lângă care treci în fiecare dimineaţă
şi pentru care n-ai da nici un ban …

ai fost convins că toamna
îţi va aduce o Madonă dumnezeiască,
o frumuseţe care mă va înlocui
în nopţile friguroase şi sfinte …

dar uite că nici un anotimp
nu va mai fi atât de călduros
ca iarna în care m-ai avut în braţe
nopţi şi zile întregi … Păcat !

păcat de averea pe care ai avut
şi pe care ai crezut c-o vei vinde
unei lumi meschine şi reci …
averile nu-s de vânzare …
sunt doar … de păstrat …
şi de înmulţit … !

Adiere ... de lacrima

Ca un vant de Mai printre crengile lui Decembrie
m-am strecurat in sufletul tau bland .
Si fiecare adiere – a lacrimilor mele - te-a racit mai mult .
Si eu , ca o nebuna , am crezut ca vantul poate incalzi …
Si , ca un fulg de nea intr-un Iulie mocnit
m-am strecurat in inima ta – aparenta –
si cu fiecare zapada am mai stins o scanteie
de iubire din ochii tai cei reci …

Mai mult decat nebuna , m-am ghemuit la pieptul tau
Pentru a-ti asculta bataile unei inimi de ceara
Ce s-a topit la prima ninsoare a ochilor mei …
Si toate … , ca o adiere de speranta
Pareau fericite si nevinovate ;
Timide si infricosate , lacrimile si-au stins stralucirea
Pentru ca numai puteau lumina o minciuna …

Si … daca lacrima mea a stins ultima scanteie de iubire
A venit vremea sa plateasca pentru greseli
Renuntand la stralucirea sa … la nesfarsit …
La vesnicie …
La ochii tai … sau la ai mei ?!

- 20 febr 2005-

Cabotin

Am renunţat la veşnicie
Pentru o clipă de fericire
Pe care mi-ai dăruit-o din milă …

Într-un minut de suferinţă
Am ucis tot infinitul meu de vise
Şi l-am îngropat în sufletul tău …

Mă săturasem să alerg desculţă
Prin nisipul deznădejdilor
Care mă închisese cândva în viaţă …

Şi am crezut că încălţată,
Prin nisipul iubirii
Voi fi cea mai preţioasă comoară …

Dar … ironia sorţii … N-am ştiut
Că mă încalţ să păşesc
Prin marea de lacrimi a durerilor …

Ca o naivă rază de lumină
m-am strecurat printre întunericul sufletului tău
să-ţi luminez calea …

şi-ntr-un final m-am ales
cu tălpile goale, desculţă de vise
mergând prin mărăcinii neputinţelor
pentru a putea să te iubesc la infinit !
- 20 febr 2005-

Mormant

Mă cheamă sufletul în umbră,
Mă vinde lacrima fugară!
Şi din tăceri ce-mi strigă mut
Durerea mă omoară…

Mormântul care doarme scump
Pe-un tainic şi tăcut Pământ…
În mine zece şi-i e dor
De blând suspin de trecător…

În faţa porţii ce se-nchide
`n zadar privesc şi-amar mă rog…
O lacrimă din ochi aş da
Pe tine, viaţă, să te-ntorc!

În negura de triste ceţi
Mormânt îndurerat m-aşteaptă,
Pe el o floare-aş vrea să pic
Să mor, să spulber soartă…

La geamul vieţii mai privesc
Să-mi mai văd cruda soartă.
Mormânt pustiu!din nou mi-e dor
De moartea blestemată!

Suspin mai dulce nu găsesc,
Lacrimă mai amară nu-i!
Blestemul primului cuvânt
Al cui e oare? Al cui ?

Mormânt curat şi-mpodobit,
Aşteaptă-mă-am să vin!
Căci blestemată-am fost la dor,
La moarte şi suspin.

Tăcere crudă şi amară,
mi-e dor de tine-n orice zi!
Privesc în urma vieţii-amare
Şi morţii-i cer ! „Nu vii?”
Suflet de dor şi trist amar
Din viaţă-mi azi se scurge…
Iubesc, dar în zadar răsar
Iubiri ce se vor stinge…

Doar un mormânt întunecat
Mai speră-n regăsire…
Doar `cel mormânt de dor şi chin
Mai plânge din iubire…

Doar cruda soartă ce-am ucis
Mă mai întreabă dacă
Cu vechiul meu destin de dor
Mormântul mă împacă!

Şi mă întorc… dar în zadar
Căci viaţa mi se scurge!
Destin amar şi plin de chin
Mormântul îmi aduce…

Eu am vândut a mea iubire
Pe-un gram de dulce vis…
Ca din mormânt întunecat
Am căzut în abis…

Dar moartea crudă ce-am primit
Din gramul de iubire
Amar destin ea mi-a vândut
Din dulcea fericire…

De am iubit o grea tăcere
Şi lacrimi tot mi-au curs
Al meu amar destin s-a stins
Şi crud mormânt mi-e scris…

O soartă fără pic de viaţă
Tăcere mi-a urzit!
Mormântul care zace-n ceaţă
Amară moarte mi-a trimis…

Un dor e-n mine şi greu arde
Şi-un ultim zâmbet moare…
Şi din tăceri de infinit
Viaţa vrea să-mi zboare…

Destin, din cruda viaţă, tu…
Veninul l-ai ales…
Morminte, unde azi să strig…
Să nu te mai găsesc?

O viaţă blestemată moare
Să dea unui rebel fugar
A ei tăcută fericire
Din moarte de hoinar.

O fericită soartă arde
Unui alt vis să se predea,
Căci un fugar soarta mi-a luat
Şi viaţa mea cu ea …

În `cel mormânt mi-a scufundat
O fericire crudă…
Ş `cel mormânt întunecat
A mea iubire udă…

De mine nimeni n-a-ntrebat
De-s vie sau sunt moartă.
Chiar dacă viaţa-mi fără ţel
A fost fără de pată…

Hoinar destin am aşteptat
Plângând în urma sorţii.
Dar cine lacrimă să dea
Pentru o soartă-a morţii?

Nicicând să vând durere n-am…
Căci mi-e doar mie dată…
Nu pot să strig cât mi-e de dor
De viaţă prea curată.

Dar o tăcere ca de plumb
Adâncul meu străpunge
Şi-n infinitul care-aşteaptă
O lacrimă se duce…

Un ultim glas mă strigă iar
Un „bun rămas!” să-mi spună
Şi `cel mormâmt întunecat
Soarta-mi face cunună…

La poarta ultimului drum
Amară mi-este soarta,
Doar lacrima ce ochii-mi plâng
Închide veşnic poarta!

În trenul amintirii nimeni
De mine-n treacăt n-a-ntrebat
Căci nimănui în astă lume
De mine … nici că i-a păsat!

Am părăsit a vieţii floare
Şi lacrimi nimeni n-a vărsat,
Căci mulţi duşmani la zeci hotare
Moartea-mi amară-au aşteptat…

Atâta de la viaţa crudă
Eu am cerut demult :
O lacrimă a celui care
Blestemul mi-a vândut!

Să mor damnată la suspin
Cu toţii vrut-aţi oare?
De ce o lacrimă măcar
Ca amintire…nimeni n-are?

De ce o crudă soartă moare
Şi din adânc suflet se scurge
O ultimă reminiscenţă,
Un ultim crud tăciune?

De ce o viaţă să nu am
Să nu găsesc credinţă?
În care lacrimă, Tu, Doamne,
Ai pus a mea dorinţă?

În trenul vieţii mele crude
Tu lacrimi ai tot pus mereu.
Nicicând hoinarul ce e-n mine
Nu va muri- doar Eu!

Eu nu contez şi n-am contat
Căci sunt hoinar pustiu.
Un suflet fără de cuvânt, un infinit de chin…

La viaţă nu m-ai condamnat,
Isuse nemilos!
Unde să strig, să cer în plus
O zi măcar?mai are rost?

Degeaba lacrima îmi curge
Şi tot degeaba mai suspin…
La crudă moarte-s condamnată,
La spini şi la venin…

Un singur loc pe lume astăzi
Mai vrea să mă primească,
Un singur loc mă cheamă azi
Durerea să-mi topească.

Un singur drum îmi mai rămâne
Din crudul infinit.
Un singur drum de dor şi chin:
Al morţii crud destin…

Căci nimeni nu s-ar îndura
Lacrima să-mi topească…
Pe nimeni n-ar interesa
Moartea să mi-o strivească.

Nu are rost să sufăr iar
Ca la-nceputul vieţii…
Căci nimeni n-ar încerca iar
Să stingă-obscurul ceţii.

Nimic pe lume n-a rămas
Să plângă după mine…
Căci toţi ce m-au iubit s-au dus
Mormântul să-mi aline…

Degeaba lacrima-mi se scurge
De trista despărţire.
Căci singurul adânc cuvânt
E moartea- crudă amăgire.

Şi din tăcerea ce-am atins
Nu-i nimeni să mai strige…
Căci poata vieţii mi s-a-nchis
Când fericirea-mi plânge.

Las totuşi sorţii un cuvânt
De dor şi chin amar,
Căci lacrima ce-am căutat
mi-a fost tăcut hoinar.

Un om fără vreun pic de milă
Ai fost, Tu, Doamne, pentru mine,
Căci nici măcar un strop de chin
n-ai vrut să-mi iei la Tine!

Tu mi l-ai dat pe tot să-l beau
Şi nepăsându-ţi iar îmi ceri…
Ce bani să-Ţi dau, eu ce să am
Când Tu din soartă-mi iei?

Dar crud destinul meu cândva
La poarta Ta va bate…
Vei auzi al meu amar
Ce plânge zi şi noapte.

De ce să dau a mea viaţă
Pentru un strop de-amar venin?
Tu, Doamne, pic de milă n-ai
Pentru un suflet plin de chin?

Dar Tu m-ai blestemat la dor
Şi singur eu rămân de-acum…
Hoinar mi-e sufletul de dor
Plecând pe-un ultim drum.

Mai doare încă amintirea
Ce-n urma mea o las plângând…
Dar soarta crudă ce mă strigă
Nu pot s-o mai ucid tăcând!

mi-e greu amarul să-l ucid
când moartea mi-e aproape…
tăcut blestem m-a-ntunecat
şi plâng damnat la moarte.

Tăcerea iar îmi arde trupul
Căci focul ce s-aprinde crud
Destinul meu pe tot îl arde
Din mine va rămâne scrum …

Din soarta ce mi-a fost trimisă
Nu pot tăcere să vă vând,
Hoinarilor, damnate umbre,
De ce mă vreţi murind?

Cuprind o tainică vecie
Şi-o lacrimă mi-e astăzi soarta…
O ultimă fugară noapte
Ucide viaţa mea şi moartea…

Dar las destinul să mă strige
Să mă întorc din nou în lume…
Ştiu că nimic nu am pierdut
Şi nimic nu-mi rămâne.

Să regret cruda mea viaţă
Am încetat demult…
Căci nimeni nu mă va-nţelege
Când eu voi fi pământ…

Am fost un laur blestemat
Şi lacrimi m-au udat.
Pe-acest pământ întunecat
n-am trăit..am cedat!

Rost nu avea să pătimesc,
Să mă-njosesc, să plâng…
Căci lacrima ce mi-a picat
A zburat ca prin vânt…

Am încercat să spun „Adio!”
Dar n-am putut nicicând…
Prea mult am pătimit cândva
Să mai cred în cuvînt…

Şi de ce soarta s-o aduc
În mrejele iubirii?
Când nimeni nu m-a întrebat
Adresa fericirii?

Ce crudă soartă să aştept
Să-mi bată iar la poartă?
Unde să merg, Isuse blând
Să mai îngenunchez o dată?

Să mă mai plâng nu are rost,
Căci de durere-s plină…
Amarul vieţii mi-e strivit
Şi nimeni nu se-nchină.

La poarta Ta, Isuse scump,
Nu pot din nou să bat.
Că-n viaţă, oh, nicicând n-a fost
Trecut mai blestemat…

Decât să-mi bată iarăşi răni
Să-ndur din nou dureri,
Mai bine plec către mormânt
Să caut iar… tăceri.

Nu pot să mai întorc o zi
Din cruda vieţii soartă,
Căci lacrima-mi demult a stins
O soartă blestemată.

Nu vreau să caut iar iubire
Sau să cerşesc un zâmbet,
Căci tot degeaba pătimesc
Dacă nu pot să cuget.

Nimic ca să regret nu vreau
Căci nu păstrez cuvinte
Şi nici tăceri să ard nu vreau
Să putrezească prin morminte…

Nu are rost să mai blestem
Întregul meu destin…
Dar ARE rost să mor acum
Damnată la suspin…

Rost are pentru tot ce-am dat
Unui hoinar ce m-a trădat,
Rost are azi să mor sperând
Când ştiu că n-am cedat…

Iubirii-am dat tot ce-a cerut
Şi n-am vrut de la viaţă
Decât o lacrimă amară
Ce să se piardă-n ceaţă.

Nu am cerşit priviri de dor
Şi n-am vrut fericire…
Ci doar un strop din viaţa asta
Un strop doar .. de iubire…

Dar nmeni nu m-a înţeles
Şi nimeni nu mi-a spus
Că drumul meu demult s-a stins
Şi fericirea mea s-a dus…

O viaţă am trăit… puţin!
Dar vă las voauă rostul meu…
Căci din adâncul infinit
Nimic nu e mai greu…

Decât să mori e dureros
Când ştii că nimănui nu-i pasă…
Decât să mori e cel mai greu
Când ştii că viaţa, chiar şi grea … te lasă…

E greu să plângi amara soartă
Şi nimeni să nu vadă
Că lacrima ce curge greu
e-atât de pură şi curată.

Dar lumea nu a înţeles
Că eu sunt doar o umbră.
Toţi m-ai lovit si mor pe rând
Tăcerile-mi din umbră…

Nu vreau să vărs lacimi amare
Pentru o viaţă ce-am pierdut…
Nu vreau să Te urăsc, Isuse,
Căci Tu m-ai renăscut!

O grea speranţă-ai pus în mine
Dar toţi m-au condamnat la chin.
Din sufletul ce l-ai rănit
A curs decât venin…

Degeaba aş mai plânge astăzi
Degeaba viaţă-aş cere mut
Căci nimeni nu mi-ar înţelege
Tăcerile-mi de plumb.

Nu-i nimeni la mormânt să plângă,
Căci toţi mi-au săpat fericirea,
Şi din grădina vieţii mele
mi-au smuls toată iubirea…

să strig la Tine mi-e prea greu,
căci nu m-ai înţeles…
ce rost ar mai avea acum
un ultim interes?

Căci viaţa mea n-a însemnat
Nimic pentru cei care
Din infinit au alergat
Cu lacrimi să m-omoare…

Ei m-au trădat nepăsător
Când soarta mi-au ucis…
Iar fericirea pentru mine
e-un lucru interzis…

nici viaţă numai am acum
Căci soarta m-a ucis…
Şi tot bătând la poarta sorţii mele
Doar moartea mi-a deschis.

Şi din durerea ce-am cules
Nimic nu a pierit
Şi nici o lacrimă măcar
Din infinit nu a murit.

Căci nimeni nu m-a întrebat
Dacă sunt oare pură.
Nicicând, un suflet blestemat
n-am fost… crescut din ură…

dar viaţa n-a fost pentru mine
şi locul meu nu este-n lume…
un singur drum îmi mai rămâne
şi glasul morţii să răsune…

un suflet care n-a murit
şi cântecul ce-l plânge…
un cântec ce demult a fost…
amar şi trist tăciune…

un singur loc pe lume azi
mă mai primeşte încă…
este mormântul ce-am udat
cu lacrimi ce usucă…

o viaţă crudă m-a ucis,
o viaţă mi-a murit…
o moarte am şi un mormânt
singuri ce m-au iubit…

un drum îl am, un drum găsesc…
un drum ce moare-ncet…
un ultim „bun rămas!” mai spun
un suflet pur, nemângâiet…

un singur loc, o singură speranţă,
un ultim drum şi-o primă grea viaţă…
un ultim glas, o primă adiere
un ultim loc şi-o primă înviere…

mormânt de dor m-aşteaptă la hotar
şi-o lacrimă amară iar suspină
de dorul vieţii ce-am pierdut
mormântul mă alină…

un singur drum mi-a fost urzit
de cruda fericire,
un singur drum ce m-a pierdut
în cruda amăgire…

mormântul care m-a chemat
din nou mă strigă crud,
căci singurul hoinar rebel
este mormântul surd…

n-am auzit decât un strigăt
al morţii care m-a urât
nimic, nimic în astă lume
n-a fost mai fericit…

un ultim „bun rămas!” am spus
şi-o ultimă iubire,
un ultim glas aud din cer…-
„mormânt de fericire”…
(10 iunie 2002)

Duşmănie

Mă nimiciră-n noaptea tristă,
În lanţuri mă legară şi în lanţuri
Pornii pe drum la răstignire
Spre moarte şi spre nemurire…

Un neam întreg se năpusti
Asupră-mi, să m-omoare…
Din ceas în ceas eu suferii
Din ce în ce mai tare…

Părinţi şi fraţi mă-nconjurară
Şi-n loc să plângă ei au râs…
Şi azi ura lor mă-nfioară,
Când văd din nou pe lume plâns…

Cu mic cu mare mă târâră
Pân ` la mormânt să mă îngroape…
Nevrând să mor ei mă vârâră
În negura de după şoapte…

Şi fiecare om în parte
c-o piatră crâncen arunca
spre mine… la moarte să mă ducă
şi în mormânt mă cufunda…

nevrând să intru vie-acolo
le-am spus să mă omoare mai întâi;
dar nu … n-au încetat… m-au vrut rănită
şi-apoi eu să privesc spre căpătâi.

Mă nimiciră, mă loviră,
Cu pietre şi cu vorbe rele…
Ca un Isus mă răstigniră,
Dându-mi să beau amar şi fiere…

Mă prinseră din nou în lanţuri
Şi-mi spuseră să mă ridic…
Căci în genunchi eram căzută
Ca ramura unui finic…

m-au chinuit în lanţuri grele
şi m-au bătut neîncetat…
îmi prinseră cuie în piele
şi „bun rămas!” ei mi-au cântat!

Nevrând să plec din astă lume,
Un duşman crud şi nemilos…
Îmi strânse lanţurile bine,
Şi în genunchi mă puse jos.

Mă săgetară cu putere
Cu groaznice cuvinte şi un dureros fior.
m-au ridicat apoi ca să mă-mbete
cu fiere… şi-am băut de şapte ori.

Eu îi priveam cu îndurare
Îi imploram să mă omoare,
Dară ca să-mi rămână fiecare
Prieten, nu duşman şi leu.

Râseră crud când m-auziră;
Şi zgomote făcură-apoi…
Dorind să-mi umezească soarta
Mai mult ca-n urma unei ploi.

Din nou mă puseră în fiare,
Din nou pe cruce mă suiră
Şi iarăşi îmi cântară tare
Acelaşi cântec fără milă…

Mă unseră apoi cu jale şi pelin
Şi-un dor îmi puseră in piept…
Şi-un nor se-ntunecă într-un suspin
Şi-un altul clocoti ca vinul fiert!

Îmi prinseră şi spini în păru-mi
Ce nu demult era frumos…
Îmi răstigniră rostul vieţii
Pe crucea fără de folos…

Îmi puseră pe gură fier
Încins ardea pe-a mele buze fripte…
Şi din mulţime un mişel
Veni să-mi bată coastele strivite.

Răcnii de crâncena durere,
Dară mă puseră mai rău:
În cuie îmi bătură trupul
Şi-n lanţuri mă încătuşară greu…

Plângeam durerea vieţii mele frânte,
Şi lacrimi calde se scurgeau…
Tot trupul îmi era doar sânge,
Cu mine chiar şi stelele plângeau…

m-au răstignit fără de vină
pe crucea sfântă, fără pată…
mi-au smuls şi haina de pe mine,
au spus că-s veşnic vinovat.

Am vrut să cer un strop de rouă
Să-mi ude buzele măcar:
Fierul-pârlise pe-amândouă
Şi doar un strop de apă le ceream.

Şi-atunci mi-au dat să beau ceva…
Amar şi negru şi încins…
Eu am gustat într-un suspin
Nu era apă … ci venin!

mi-au râs din nou în faţă… iar
m-au săgetat cu suliţi mii …
m-au tot bătut cu palme grele,
mi-au pus în păr mii de făclii…

am plâns din nou amarul vieţii mele
şi iarăşi le-am cerut să mă omoare…
m-au săgetat priviri mistuitoare
şi mi-au răspuns c-un rânjet infernal.

mi-au spus că n-am să mor de-acum
c-or să mă pătimească pentru veci…
i-am implorat, de nu, să mă coboare
şi de pe cruce am să merg spre veci…

nu m-au lăsat; din nou trupul mi-au străpuns
şi-un geamăt surd atunci am scos…
şi m-au lăsat pentru o clipă
să plâng cu sufletul meu ros…

le-am cerut iar apă să imi dea;
şi mi-au promis atunci c-o să-mi trimită.
i-am implorat din ea ca să nu bea
să aibă milă de-o viaţă pătimită.

m-au pus ca să privesc spre dealul `cela…
de unde m-au minţit c-avea să vină
cel care să-mi aducă picurul de apă,
însă când am privit… am văzut zarea plină:

venea abia mergând, urcând cu greu,
spre crucea-aceea, lângă locul meu…
o-ntreagă lume şi-un întreg popor:
preieteni, rude, fraţi, surori.

Mi le-aduceau pe toate-odata
Să mi le-omoare-n ochii mei,
Să-i pătimească-n chinuri grele
Ca şi pe mine … şi pe ei…

Pe rând mi-i spuseră pe nume
Şi-apoi mi-i chinuiră greu…
Şi un prieten mi-l puseră-n grabă
Să care-n braţe tronul meu…

Îl omorâră şi pe el…
l-au chinuit mai groaznic,
i-au dat şi lui, asemenea mie
venin şi fier şi-un foc năpraznic.

Pe toţi, pe rând mi-i omorâră
Strivindu-mi inima şi viaţa…
Din ce în ce mă biciuiră
Mai mult decât lumina ceaţa…

Când toţi pieiră-rând pe rând-
Rânjiră criminalii…
Din nou mă săgetară-n coaste
Şi îmi dădură patimi…

Unul din ei se îndreptă
Deodată înspre mine
Şi-o sabie mi-o împropti
În inima din mine!

Atunci am spus un ultim gând…
Către al meu Părinte:
„Tu, Tată, vezi-mă cum sunt,
Cu buze arse, fripte!

Primeşte-mă acolo sus,
De am vreo vină, iartă-mi!”
m-am dus… m-am dus şi m-am tot dus…
pân` ce-am ajuns departe!

Departe-n lumea celor drepţi,
A umbrelor şi-a morţii,
mi-am întâlnit al meu amar
dar l-am trişat…l-am pus într-un mărgăritar…

duşmanii rămaseră muţi…
văzând viaţa-mi cum moare,
şi mi-au trimis câte-un surâs…
un rânjet crud, ce doare…

m-am depărtat atunci de ei,
poate-i mai bine aşa.
Sunt fericiţi, se cred chiar zei,
Dar au rămas tirani în amintirea mea.
(18 nov 2000)

Dor

Dor lacrimile pustiite
Ce-n taină le-am născut tăcut,
Dor zâmbetele fericite
Ce le-am uitat la capătul de drum.

Dor visele pustii şi rărtăcite
Şi doare amintirea gre.
Dor rănile ce-adânc mă rod,
Şi doare toată via-a mea…

Dor vorbele dintr-o tăcere
Ce le-am ucis într-un cuvânt,
Doare o moarte crudă , blestemată
Ce-adoarme în mormânt.

Dor vieţile noastre amare
Şi doare lacrima fugară,
Doare o amintire crudă,
Dor lacrimile… vechile hoinare…
(28 martie 2003)

Copil hoinar

Tăcere e-n mine şi plânge,
Amară mi-e soarta fugară.
Durere m-apasă cu jale,
Uitare sunt- rece- şi goală.

Prin locuri prea triste şi sacre
Păşesc – rătăcind răscolit-
Copilul hoinar de-altădată
Căutând vechiul prunc chinuit.

Durere mi-e sufletul rece,
Tăcut legământ şi mister.
Copil fără zâmbet de viaţă,
Alergând fără teamă spre cer.

Sunt suflet bătut fără milă,
Amarnică frunză de chin.
Copilul din mine-a murit,
Un suflet pierdut în venin.
Nicicând un hoinar fericit,
Mângâiere să am la un pas,
O inimă caldă şi tristă-
Copil fără zâmbet în glas …

Rătăcind printre frunzele vieţii
Copil am rămas- doar o umbră-
Din mine mai pot tremurând
Să păstrez amintirea din urmă…
(5 ian 2003)

Inca

Incă trăiesc in lumea asta crudă
Şi încă mai aştept un semn să vină,
O viaţă a plecat cândva din mine,
Aceeaşi viaţă încă mă cunună.

Ce dacă soart nu ne-a vrut de mână,
Ce dacă încă mai aştept şi azi
Ce dacă n-am avut noroc pe lume ,
Ce dacă în acelaşi foc mă arzi?

Eu încă strig spre îngeri să mă cheme
Ei încă nu m-aud sau nu-mi răspund
Tu treci nepăsător pe lângă viaţă –
Acelaşi călător cu suflet crud.

Aici , în mine , încă poţi rămâne
E loc destul să te păstrez şi mâine.
Aici , în mine, încă poţi ucide
Sufletul care arde doar tăciune.

Din nou te las să mai loveşti cu vorbe,
Căci încă mai rezistă tristul suflet.
Din alte vieţi mai iau încă o viaţă
Să mai trăiască prin suspinul putred.
Mai pot s-ascult cuvinte încă moarte
În inima ce am dorit-o mut.
Încă mai e destul loc pentru tine
Aici, în marea visului trecut.

Loveşti si azi cu crudele cuvinte
Adâncul sufletului chinuit,
Dar inima continuă să bată
Salvată de ermeticul delir …

Te mai păstrez şi astazi viu şi rece
Eşti tot aici, chiar dacă zile trec;
Te mai ascult şi azi aievea-n moarte
Şi încă n-am murit – sunt doar regret.

Te mai privesc şi azi, deşi eşti vis
Şi încă te mai văd zâmbind frumos.
Încă o dată, încă eşti cu mine
Şi tot aici , în stinsul univers.

Salvat de patimă şi prins în umbră
Încă paşeşti în mine – pas cu pas –
Tăcut fugar născut să înţeleagă
Dar nu să fie înţeles – rămas –

Încă n-am spus „Adio!” morţii mele,
Dar nici vieţii încă nu m-am dat…
Încă nu am uitat durerea surdă
Şi încă treci prin mine condamnat…

Deschizi şi azi aceeaşi veche poartă
Şi vrei să ieşi- dar încă n-am murit-
Din nou, salvat de suferinţă
Te-ascunzi în sufletu-mi ce încă n-a pierit!

Încă trăieşti în mine visul nostru,
Povestea ce s-a terminat demult,
Încă trăieşti povestea noastră crudă
Ce niciodată nu a început …
(8 dec 2002)

Un biet copil

Ce suflet pustiu trece-n graba
Prin fata trecutei vieti !
Incet se opreste sa-ntrebe :
“ parinti nu aveti sa vindeti ? “

Cu glas ragusit de durere ,
Cu ochi plini de lacrimi si dor …
O biata fiinta damnata
Intreaba din suflet de-l vreti ?

Cu pasii inceti , fara viata ,
- copil sunt si eu si-nteleg –
- cu bratele calde si sfinte
- asteapta cu dor un parinte .

privirea-i e blanda , e-n lacrimi ,
e-un biet amarat ca si mine …
cei mari sunt prea reci azi in lume
asteapta cu speranta alt maine .

cu maini inghetate de bruma ,
cu sufletul rece si gol …
cu haine – doar zdrente primite –
intinde sa ceara un corn …

trec brute razand cu avere ,
trec plini de orgolii si viata …
privesc scurt la el si-l condamna ,
l-alunga cat colo, in ceata …

trec oameni grabiti catre case ,
nu-I dau o privire macar …
ramane cu visul de-o viata ,
ramane acelasi hoinar …
- 10 dec 2002 –

Strada

Alerg grabita pe strada ,
De-o strada mi-aduc vag aminte ;
Pe strada ma caut pierduta ,
In strada fac targ de cuvinte …

Fanfare pe strada mai canta ,
Carare-I de flori peste strada .
Privesc calatorii grabiti ,
Acea strada cu ger si zapada .

Sunt focuri in case strabune ,
Pe strada copii necajiti .
In strada un ger se-nteteste ,
Pe strada stau prunci chinuiti …

In strada ne-arunca tiranii ,
Caci suntem la moarte damnati .
Pe strada ne vor suveranii ,
In strada murim condamnati .

La geamuri stau printii in case ,
Pe strada privesc lunecand
Trei sanii – fugare hoinare ,
Pe strazi parfumate de fum …

In strada ne-arunca barbarii ,
Pe strada e loc pentru noi .
In strada ne-omoara tiranii ,
Pe strada-mbibata-n noroi .

In case ard focuri strabune si vechi ,
Doi oameni se-ndura de viata ,
Miseii ne-arunca in strada
Cu sufletul rece , de gheata .

Pe drumuri paseste-un batran .
Alene sa traga din suflet.
“ In strada cu el!” – auzim
Pe strada pierduta in raset .

In strada un caine priveste ,
In strada un suflet cerseste ,
In strada tiranii ne vor ,
Pe strada murim si uitam …
- 7 dec 2002 –

Dureros de mult

te vad atat de vag prin cenusa timpului
incat nu stiu daca esti vis sau realitate …
te astept demult , poate de ani
sa vii langa mine , sa ma faci fericita .

am nevoie de o lacrima care ingheata in mine
te vad prea vag sa te pot deslusi …
te iubesc dureros de mult , poate fanatic
am nevoie de tine, de viata , de … noi !

te-am cautat in adancurile nestiintei
si nu am putut sa ghicesc cine esti …
tacerea ma chinuie dureros de mult
neputinta ma renaste prin moarte …

te-am visat intr-o noapte ploioasa
dar stropii prea grei te-au acoperit …
te-am visat apoi intr-o iarna geroasa ,
dar fulgii de nea te-au pierdut …

cred c-am trecut pe langa tine candva
si nu am stiut ca trebuia sa te opresc ;
cred ca te pastrez prea adanc undeva
si dureros de mult ma chinuiesc .
- 10 dec 2002 -

Nu vreau cuvinte

nu am nevoie de vorbe
sa simt ca ma iubesti …
nu am nevoie de vorbe
sa simt ca undeva traiesti ;

nu cer cuvinte pagane
sa ma alinte in noapte ;
nu am nevoie de vorbe
sa ma rapeasca prin soapte …

nu vreau parte din raiul ceresc
sa simt ca ma iubesti ,
nu am nevoie de vorbe
sa-mi spuna cand gresesti .

nu am nevoie de cuvinte
sa-mi artati ca esti Tu ;
nu am nevoie de vorbe
sa-nteleg tristul : “ NU “

Nu vreau cuvinte sa ma rapeasca ,
Nu doresc vorbe sa ma iubeasca …
Nu am nevoie de lacrimi senine ,
Am nevoie … de Tine !
- 10 dec 2002 –

Frumusete

Amarnica soarta apune
Si plange si striga prea crud ,
Cand viata si moartea- mpreuna
Pornesc spre mormantul tacut .

Nimic nu atingem in cale ,
Ne-apune un soare rebel ,
Nu-I nimeni sa guste veninul ,
Frumos soarbe timpul din el ;

Ratacire morbida e vechi ideal ,
Frumusete si vis singuratic,
In noi e trecutul hoinar
Ce moare purtat in jaratic …

Amintire sunt azi in uitare
Amintire-ai fost ieri suspinand ,
Frumusete si vis de-ntristare ,
Hoinar si cuvantul flamand .

Nimic nu-mi adduce prezentul ;
E chin si calvar azi in mine ,
Frumusete mi-e visul de moarte ,
Tacere vinzi plin de suspine …
- 10 dec 2002 –

Venin

In inimi se sting universuri
In mine e rece si gol …
Durere imi pica in suflet
Tacere pluteste in nor …

Venin e in chipuri de demoni
Si ura tresare tacut ,
Durerea ma cheama in noapte
In mine e totul pierdut …

Iubire port astazi in mine
Si veche-I tacerea din cer
Venin curge sacru si rece
Din suflet perfid de mister …
- 9 dec 2002 –

Oare cand?

durere e-n mine si azi si suspina
caci gandul e tainic abis …
durere e-n mine si tace
si plange destinul ucis …

o lacrima striga spre ceruri –
e goala si rece si moarta
in mine tacerea mai striga ,
durerea ma cheama la poarta …

cand oare sa spulber blestemul
cand oare sa mor pentru veci ?
Cand lumea sa-mi fure durerea ,
Cand oare sa chem. Umbre reci ?

La mine e viata si moarte
La tine-I speranta si vis …
In mine sunt ploi si iar lacrimi
Si-n mine mai ninge inchis …

Cand viata s-o strig sa mai pot ,
Cand oare iubire sad au ?
Cand sufletul oare sa strige spre cer ,
Averea din moarte s-o iau ?

Clepsidra de aur mi-e vesnicul vis
Cand oare iubita-am sa fiu ?
Minciuna perfida mai spune tacut
O viata ce pierde trecutul pustiu …

Cand oare speranta s-o cumpar
Si vusl sa-l iau cu-mprumut ?
Cand oare din nou un copil sa mai fiu ,
Cand strigatul mortii rasuna iar mut ?

Aparenta

delirul neputintei m-a rapit
cand drumul meu era taiat de patimi .
Si-n fumul suferintei te-am zarit –
Perfidy strain cu reci si crude aripi …

Nimic nu mi-a soptit durerea ta
Si nimeni nu m-a inteles vreodata .
Nicicand nu am stiut sa pretuiesc
Un dar ce altii il lasau la poarta …

Am castigar averi neinsemnate
Pe care moartea mi le-a inmanat ,
Dar nimeni n-a stiut sa ma iubeasca
Sa inteleaga sufletu-mi curat .

In tine am vazut amar perfid
Rebel tiran ce dragostea ucide ,
Un crud avar, tiran in amintire .

Un vis inlacrimat am fost in viata ,
Tu nu m-ai inteles c-am suferit ;
In aparenta te-am crezut minciuna ,
Neinteles actor vrajit …
( 9 dec 2002 )

Suflet

Trăim să dezlegăm tăceri –
O umbră ce tăcut dispare ,
Murim să retrăim ca ieri –
Durerile amare .


Trecut şi viitor e-n noi
Acelaşi demon nemilos
Avar destin tresare gol
În dulcele eres .

O viaşă ne şopteste cald –
E ne-nţeles mister -
O moarte plânge liniştit
În veşnicul ungher .

Nimic nu cerem unui înger –
Suntem ca demiurgici morţi –
Trăim să suferim purtaţi
De-ai visurilor sorţi …

Tăcut destin – prea crud amar –
În taină plânge surd
Nimic nu vreau – decât Nimic –
În viaţa să aud …

Banal poem – al vieţii-obscure –
Îmi spune toamna ce-a plecat.
Criptică moarte strigă mut
Sufletu-mi ce-a iertat.

Tresar amare vise-n vis –
Fanatice minuni de gheaţă
Banal in jurul nostru -i tot
Şi-s suflet părăsit de viaţă …
( 7 dec 2002)

Ratacire

Trăim să dezlegăm tăceri –
O umbră ce tăcut dispare ,
Murim să retrăim ca ieri –
Durerile amare .


Trecut şi viitor e-n noi
Acelaşi demon nemilos
Avar destin tresare gol
În dulcele eres .

O viaşă ne şopteste cald –
E ne-nţeles mister -
O moarte plânge liniştit
În veşnicul ungher .

Nimic nu cerem unui înger –
Suntem ca demiurgici morţi –
Trăim să suferim purtaţi
De-ai visurilor sorţi …

Tăcut destin – prea crud amar –
În taină plânge surd
Nimic nu vreau – decât Nimic –
În viaţa să aud …

Banal poem – al vieţii-obscure –
Îmi spune toamna ce-a plecat.
Criptică moarte strigă mut
Sufletu-mi ce-a iertat.

Tresar amare vise-n vis –
Fanatice minuni de gheaţă
Banal in jurul nostru -i tot
Şi-s suflet părăsit de viaţă …
( 7 dec 2002)

Iertare

Trăim să dezlegăm tăceri –
O umbră ce tăcut dispare ,
Murim să retrăim ca ieri –
Durerile amare .


Trecut şi viitor e-n noi
Acelaşi demon nemilos
Avar destin tresare gol
În dulcele eres .

O viaşă ne şopteste cald –
E ne-nţeles mister -
O moarte plânge liniştit
În veşnicul ungher .

Nimic nu cerem unui înger –
Suntem ca demiurgici morţi –
Trăim să suferim purtaţi
De-ai visurilor sorţi …

Tăcut destin – prea crud amar –
În taină plânge surd
Nimic nu vreau – decât Nimic –
În viaţa să aud …

Banal poem – al vieţii-obscure –
Îmi spune toamna ce-a plecat.
Criptică moarte strigă mut
Sufletu-mi ce-a iertat.

Tresar amare vise-n vis –
Fanatice minuni de gheaţă
Banal in jurul nostru -i tot
Şi-s suflet părăsit de viaţă …
( 7 dec 2002)

Banal

Trăim să dezlegăm tăceri –
O umbră ce tăcut dispare ,
Murim să retrăim ca ieri –
Durerile amare .


Trecut şi viitor e-n noi
Acelaşi demon nemilos
Avar destin tresare gol
În dulcele eres .

O viaşă ne şopteste cald –
E ne-nţeles mister -
O moarte plânge liniştit
În veşnicul ungher .

Nimic nu cerem unui înger –
Suntem ca demiurgici morţi –
Trăim să suferim purtaţi
De-ai visurilor sorţi …

Tăcut destin – prea crud amar –
În taină plânge surd
Nimic nu vreau – decât Nimic –
În viaţa să aud …

Banal poem – al vieţii-obscure –
Îmi spune toamna ce-a plecat.
Criptică moarte strigă mut
Sufletu-mi ce-a iertat.

Tresar amare vise-n vis –
Fanatice minuni de gheaţă
Banal in jurul nostru -i tot
Şi-s suflet părăsit de viaţă …
( 7 dec 2002)

Eu

Am căutat viaţa . Nu am găsit
Esenţa ei .
Am alergat spre vis . N-am dezlegat
Misterul lui .
Căutarea morţii mi-a părut răspuns
La întrebarea : “ Cui? ”

M-am oprit o clipă . Am aşteptat
Chemarea ei .
M-am oprit din nou . Am găsit
Enigma de-a trăi …

Am privit prin ochii morţii . Am zărit
Durerea.
I-am şters lacrima . Am primit
Numai tăcerea.
Am căutat iubirea –

N-am înţeles nimic . Mi-am pierdut
Averea .
M-am ucis pentru o clipă . N-am vrut nimic să înţeleg .
Am căutat viaţa . Plecase şi ea
Spre întreg …

Am strâns frunzele suferinţei .
Le-am aruncat
În sertarele sufletului meu .

Astăzi găsesc reminiscenţe –
Neînţelesul zâmbetului tău …
( 7 dec 2002 )

Gabriel Epuran

A fost visul copilariei unei fetite care nu a stiut - cred- niciodata sa se joace cu papusile, sa se catere in copaci sau sa se laude ca are de la Mos Craciun truse de machiaj!
A fost copilul care si-a platit masinutele prin zambete si multumiri aduse celor ce au avut incredere in puterea lui de copil!
A fost adolescentul Rebel care si-a invatat lectia de viata de la Timp , care nu a copiat la Teza niciunei materii Umane sau Reale ( concret, care nu s-a mintit niciodata singur!).
A fost "Picatura de Roua de pe petalele tuturor trandafirilor" , primul cuvant din poezia Vointei mele si ultima litera din timpul prezent al verbului " a plange". (G)
Este unul din pilotii ingerilor, acolo sus si "soferul propriei vieti" , aici , pe pamant!
Este picatura care umple paharul Sperantei si Vantul care racoreste trupurile Secundelor, pentru a le "fenta" trecerea!
Este Omul de la care am invatat ca Dzeu "iti da, dar nu iti baga si in sac"! , ca "trebuie sa fii si putin egoist " sa poti razbate!
Este Omul care nu iti multumeste prin vorbe, omul pentru care vorbele nu iti spun ceea ce simte!
Este prietenul care stie sa taca atunci cand cuvintele se cearta intre ele, prietenul care este mereu Acolo pentru tine fara a-ti repeta asta in fiecare zi! sau in fiecare saptamana, sau in fiecare luna! Prietenul pentru care Timpul nu isi schimba niciodata religia : ramane ATEU!
Este omul de la care am invatat ca exista suflete pereche care nu isi gasesc implinirea facand sex!
Atat!

Dumitru Berbunschi

Omul de la care am invatat ca "Maine nu ii este promis nimanui!" - a murit atunci cand cand secundele isi calculau fractiunile pentru a se intalni cu nemurirea!
Ar fi putut invata oamenii ce inseamna "sa fii OM" folosind majusculele!
Ar fi putut dezvata oamenii sa isi numere banii, folosind calcule celeste!
Ar fi putut ajuta omenirea sa isi gaseasca sensul intre parantezele patrate ale gandurilor!
Ar fi putut ajunge Supraom in cartea Vietii , "prin simpla manuire a sufletelor"!
Ar fi putut conduce avioanele omeniei cand toti picau examenul Putintei!
Ar fi putut scrie romanul implinirii folosind alfabetul vointei!
Ar fi putut deslusi mesajul cerului , scris pe foile Reusitei!
Ar fi putut afla parola Nemuririi de la ingerii care ii erau prieteni de zbor!
Ar fi putut incepe propozitia cu litera mica, prin schimbarea regulilor in gramatica Timpului!
Ar fi putut inmulti sperantele, creand o tabla sufleteasca mai usoara decat cifrele matematice!
Ar fi putut conjuga verbele fara sa foloseasca auxiliarul !
Ar fi putut citi fara a privi!
Ar fi putut multumi fara a vorbi!
Dar mai ales ...
Ar fi putut incheia fara a pune punct Vietii!

Dar nu mereu se intampla asa cum am vrea noi , nu intotdeauna ni se da atunci cand cerem ( cred ca cine a scris Biblia "Cere si ti se va da!" nu a ascultat indeajuns de atent cuvintele lui Dzeu!), nu oricand putem bea fara a ne imbata si puteam deschide fara a avea cheia originala!
Asa ca m-am resemnat si invat (deocamdata sunt studenta in anul I la Facultatea de "Stiinte ale Puterii") " istoria Vointei".
Multumindu-i dansului pentru ca mi-a spus locul unde trebuie sa imi depun dosarul : la secretariatul Sufletului!

Alexuta


"Ghiong - Ghiong"
“Privesc tacuta in zarea indepartata a lumii voastre; voi vreti sa va privesc in ochi. Zaresc chipuri cioplite prin spargeri de ganduri carora nu le cunosc sensul, carora nu le pot striga bucuria mea de copil, carora nu le pot da raspunsuri intelese. Voi vreti sa le numesc “cuvinte”.
Vad ciudatenii care se misca incoace si incolo , care se grabesc sa prinda autobuzul si care isi incrunta fruntile cand usile le-au fost inchise in nas.Voi vreti sa ii numesc “oameni”.
Aud zgomote care imi tulbura linistea tamplelor si nu inteleg nimic.Voi vreti sa le numesc “chemari”.
… din nou “Ghiong Ghiong” !
Ma trezesc ratacita dimineata, cu ochii buimaciti de visele copilariei mele si cineva imi apare in prag, se schimonoseste la mine si repeta aceleasi cuvinte pe care le aud in fiecare zi “spune Buna”!
Eu tac. Ma uit nedumerita la el. Voi spuneti ca este un om! Bun, atunci asa ii voi spune si eu : este un om! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa repet dupa el! Nu inteleg de ce nu poate sa isi vada de trebuirile sale in continuare , asa cum o facea si inainte ca eu sa apar in prag si sa ma lase sa imi clatesc ochii la chestia aia de pe masa, unde se tot schimba imaginile intre ele. Voi spuneti ca se numeste televizor. Bun, atunci asa ii spun si eu : televizor!
“Ghiong Ghiong!”
Merg la baie, trebuie sa ma spal. Asa am auzit la voi! Dar tot nu inteleg de ce nu am voie sa imi pun in cap tot lichidul acela care miroase atat de bine?! , ci ma fortati sa imi spal mainile si fata cu apa si sapun , apoi ma trimiteti la masa?
Nu inteleg de ce tot repetati la nesfarsit acel “Fa ca mine!” care ma scoate din sarite si ma face sa imi musc palmele si sa tip?! Apoi imi luati mainile si imi aratati cum se face! Oare voi cum v-ati simti sa stea cineva mereu in picioarele voastre?
In fine … “Ghiong Ghiong”
Ajung la masa. Indeplinesc acelasi ritual pe care mi l-ati repetat pana cand il vad chiar si in vise: trag scaunul, astept cuminte farfuria cu mancare si .. incepe chinul: trebuie sa mananc singura! Si culmea ! Si cu obiectele acelea ciudate care trebuie mereu duse in farfurie pentru a fi duse din nou la gura pana cand se goleste farfuria!
Ah , cat de ciudati mai sunteti!
“Ghiong Ghiong”!
Apoi, cand sunt fericita ca am terminat, se aude soneria! Incepe iara calvarul. Vad din nou aceeasi fata surazatoare care spune acelasi “Buna, Alexandra!” lipsit de orice sens. Si pentru ca mi-ati tot repetat sa spun “Buna” si nu mai suport sa va aud cum il spuneti din nou , va raspund , crezand ca asa ma veti lasa in lumea mea cu zane si printi.
Dar viata voastra este cruda! Trebuie sa va urmez in camera , sa execut comenzile voastre lipsite de sens si sa repet dupa voi cuvinte fara rost. Si … Doamne, ce ciudati mai sunteti, in fiecare zi trebuie altele noi!Chiar nu mai inteleg cand se va sfarsi aceasta treaba nesuferita!
“Ghiong Ghiong”
Uf , si tot asa … trec orele voastre fara sa le stiu numarul, sunt lasata din nou singura , in sfarsit ma pot uita linistita la cutie (ah , pardon , ma scuzati , se numeste televizor! Da, bun , televizor!) si sa rad cand vad chipurile acelea care se rotesc , se ciocnesc , rad, isi sterg apa de pe fata (cica in lumea voastra se numeste “lacrima”. Eh , asta-I buna!ciudati mai sunteti!)
Vine seara , iara trebuie sa imi schimb hainele singura, si cand cred ca in sfarsit s-a incheiat calvarul iara mi se cere “spune Pa!”
Spun , ce sa fac? Uit mereu , dar pentru ca am vazut ca asta inseamna ca voi putea fi lasata in pace, caut sa imi notez pe foaia gandului cuvantul , s ail folosesc de fiecare data cand vreu singuratate! Bine , eu as dori mereu , dar am vazut ca mi-o acordati doar cand se face intuneric afara si va puneti si voi in pat!
Ma bucur ca sunt iara in lumea mea , dar sunt si nefericita pentru ca stiu ca maine o voi lua de la capat.
“Ghiong Ghiong”
A, am uitat sa va fac cunostinta: Ghiong Ghiong este ingerasul meu , cu care vorbesc in fiecare noapte si caruia ii povestesc despre pataniile mele din timpul zilei , care imi sterge apa aia de pe fata si care nu ma pune sa o numesc “lacrima”.
El ma lasa sa tac . eu ii vorbesc doar prin priviri , tipete si muscaturi. El nu ma pedepseste ca voi cand fac asta, eu asa stiu sa ma exprim . “
Eh …ce ati citit este un jurnal al meu … scris demult pe paginile sufletului meu! Azi nu mai scriu in el, pentru ca m-am facut mare!
Ah , ma scuzati , am uitat sa ma prezint : sunt Ale, am 8 ani si pe mama o cheama Ely!
Asa va voi raspunde acum , dupa ce s-a scurs ceva din timpul vostru, cand ma veti intreba!
Am inceput sa inteleg putin lumea voastra! Si acum ma bucur , si acum vreau sa fiti langa mine, sa dansam impreuna, sa ne invartim , sa facem gimnastica, sa ne uitam pe cartonase si sa spun numele lor, sa spun cuvinte prin care sa ma fac inteleasa!
Nu stiu multe, dar acum nu va mai urasc atunci cand veniti pe la mine!va cer sa veniti in camera mea, sa va arat ca stiu sa arat care este “cana” , sa va arat ca stiu sa va cer “hai cu mine” cand am nevoie sa mergem impreuna undeva !
Tot nu inteleg de ce trebuie sa fac inca tot ce faceti si voi , de ce trebuie sa va raspund atunci cand ma intrebati ceva , dar o fac totusi , caci stiu ac doar asa ma veti lasa mai tarziu cu “Ghiong Ghiong” sa stam de vorba!
A, am uitat sa va mai spun ceva (si cu asta voi incheia)! Eu nu sunt o simpla fetita! Nu ma cheama Ale si atat!
Mama mea ma striga “pisica! Japoneza ,(zice ca vorbesc asemeni lor, dar nu o credeti, eu sunt fetita , simplu!) Soricel (imi place branza topita , asa este , dar eu nu fug de pisici! Decat daca voi sunteti prin preajma!), Migdaluta (hm … pentru ca ochii mei sunt ca migdalele! Da, da! Sa credeti voi ca am eu ochii asa! Cand ma intrebati la terapie “ce sunt” ma puneti sa spun “ochi” , nu “migdale” si apoi ma incurcati cu vorbe d-astea! Cine sa va mai inteleaga ???!)
Si cam atat!
Poate voi reveni cu alte detalii despre viata mea!
Pana atunci va spun “PA” si va rog din sufleteluk meu de Gogoasa “ nu ma deranjati paan nu revin eu cu informatii, Ghiong Ghiong are si el nevoie de mine!”

Luca


Stau rezemata de perete ... o raceala binecuvantata imi imobolizeaza nervii cauzati de caldura infernala si ma intreaba daca nu cumva mai am nevoie si de aer conditionat.
Raspund un " Nu, multumesc!" lipsit de vlaga si imi continuu sirul amintirilor - mai degraba al gandurilor- pe care incerc sa-l scurtez cat mai mult pentru a putea adormi la o ora cat se cat rezonabila (trebuie sa ajung la serviciu a doua zi , si ar fi ideal sa fiu odihnita).
Ups , cred ca am facut o mica gafa ... am spus "serviciu"! Ma simt putin cam "falsa" cand atribui aceasta "definitie" muncii pe care o fac! (si "munca" este oarecum fals spus, dar acum nu imi gasesc cuvintele)
ok, atunci rectific : trebuie sa ajung la Luca!
Probabil nu intelegeti , uneori si mie imi este greu sa contientizez ca sunt putin ciudata! (noroc ca nu sunt singura)
Luca este "serviciul" meu! E un fel straniu de a spune! In fine ...
Luca este un copil! Un baietel! In "termeni sufletesti" se numeste "Inger" (iar daca vreau sa ma fac inteleasa si de el , atunci spun "Ingeras")
Luca este in aparenta un copil normal! In realitate insa, este un pic anormal! Da, am spus bine, "anormal"! (depinde din ce unghi privesti lucurile!)
Normal inseamna : are ochi, urechi, gura, cap, picioare, maini, etc! (va rog sa le "diminutivati" cand cititi, asa veti avea o imagine mai clara despre el! )
Anormal (la Luca) inseamna :


  1. modul de a-ti spune "Te iubesc!" : cuvintele isi pierd valoarea in fata sa, nu exista om atat de bine "instruit" a vorbi , care sa puna semnul "=" intre pronuntia cuvintelor; de ce?! Pentru ca o spune ca un Inger! (iar ingerii nu stiu sa minta, nu stiu sa pacaleasca, nu stiu sa aiba interese!)

  2. modul de a te privi : oricata culoare ar avea ochii cuiva, oricat de mari si de fermecatori ar fi , nu au cum sa iti dea atata lumina cum dau ai lui! de ce? pentru ca sunt "ochisori" , nu ochi! (diferenta o faceti cand il veti vedea)

  3. modul de a imbratisa : pur si simplu! De obicei , "punem parafe" oamenilor importanti din viata noastra inclusiv din felul cum ne strang in brate! La el nu poti pune nimic. Poate doar punct durerilor , grijilor si supararilor care ne framanta in clipa cand te cuprinde cu manutele! PUR SI SIMPLU! La cel mai propriu sens posibil! (a-mi fi scuzate pleonasmele, dar nu ai cum sa le eviti cand vine vorba de el!)

  4. modul de a pupa: (pardon, de a-ti da un pupic):): nu "pur si simplu" , ci EFECTIV! :) Nu atingerea o ceri inca o data si inca o data, ci Modul de a o face!

  5. modul de a plange: (cred ca aici ma contrazic un pic cu "regulile" , caci de obicei ingerii nu plang! Dar poate acum intelegeti de ce spuneam la inceput ca este
    "anormal") conditional - optativ:) (pt cei ce nu stiu forma : "AS") De ce spun asta? Pentru ca, atunci cand ingerasul isi vrea recompensa - da, si ingerii sunt remunerati, nu stiati?- isi spune in gand "AS PLANGE" :) Adica te pacaleste un piculet, varsa cateva lacrimi "de crocodil" (atentie, "crocodilul inoata in apa si manaca balena" , deci nu incerca sa glumesti ca ii mananca mama sau bunica, iti vei primi mediat "rasplata" :) : te "inhata" cat esti de mare! (Luca). Iar daca plange "pe bune" ... uiti ca esti om , iar daca nu uiti te intrebi daca nu cumva ti-a lipit Dzeu la nastere alt ecuson. (Animal) Asa te vei simti in clipa in care ii vezi lacrimile curgandu-i pe obrajori!

  6. modul de a vorbi : daca "telemocanda" nu ar fi , ce-ar face Luca? ghici? Nu ar mai privi la "televzor". Ati ghicit despre ce era vorba? Telecomanda! (e doar un exemplu care te va ajuta sa intelegi mai bine de ce Dzeu a lasat pe lume copilasii!)

  7. modul de a vedea lumea: huh , pur si simplu ... fara cuvinte! Nu vede ura, nu vede invidia, nu vede nepasarea, nu vede cruzimea!

Ma opresc aici , la fatidicul 7! Pentru noi insa are conotatie pozitiva! :)


si imi continuu sirul gandurilor mele : mai pun o bila, mai adaug inca una si tot asa pana reusesc sa ma enervez din te miri- ce motive "adulte" : ba ca mi s-a oprit apa calda, ba ca am ars mancarea, ba ca am varsat apa pe covor, ba ca ...


si uite asa mai trece o parte din viata mea si adorm scaldata in griji si suparari! Cand de fapt viata este o simpla canapea pe care stai si faci diverse lucruri ! Si culmea , nu este vina ei ca aerul conditionat nu merge si ca peretele face caterinca de tine , racindu-ti plamanii pentru cateva clipe!


si uite asa mai ratez o ocazie de a vedea surasul ingerasului care isi cladeste propria lume in functie de tine!


Bine ca macar am cateva ore pe zi de "terapie ingereasca" . Nu ati inteles? Niciun psiholog din lume nu reuseste o terapie mai buna si mai exacta ca un copilas care scrie alfabetul multumirii special pentru tine!


ah , suna telefonul! trebuie sa inchei aici, oamenii nu sunt obisnuiti sa astepte pana ce eu imi inchei "pledoaria" cu gandurile mele!


dar promit o continuare!

miercuri, 10 iunie 2009

Femeia - eterna povara!


Sunt olteanca!
si da, sunt mandra sa o spun! asa de mandra cum nu sunt decat de vreo 2-3 lucruri in viata asta!
am inceput astfel sa intelegeti cam de unde vine titlul ... :)
"Oltenia, eterna Terranova!":P
nu , nu este plagiat , nici inspiratie, ci un fel de "prefata" pentru Femeile care nu prea au treaba cu muzica "taraneasca" si pentru Barbatii care nu asculta decat "Mafia" (fara insa sa inteleaga o iota din ce se spune acolo!)
in fine, sa trecem peste , era un simplu "cuvant inainte" - pe care de obicei nu il citeste nimeni la nici o carte :)
daca nu prea s-a inteles exact ce am vrut sa spun in "introducerea" asta "aberanta" :) - aveti grija, ma adresez in special femeilor, de asta folosesc verbul "a introduce" :), explic imediat:
Oltencele , pe langa fiebinteala lor - asa se spune, deh - , sunt si cam "ale dracului" ( imi fie cu iertare, nu vreau sa jignesc pe nimeni , am dat doar "copy-paste " gandurilor celor ce nu prea au curajul sa o recunoasca)
si atunci este normal sa fiu mai "dura" in cele ce urmeaza ...
voi incepe prin a da o explicatie "masculilor feroce ai lumii" referitor la " De ce trebuie sa puneti mereu atatea intrebari ?" :
Pentru ca noi nu avem ce sa introducem intre paranteze (singure) - in afara cazurilor in care facem o scurta vizita la sexshop-uri pentru a ne achizitiona un vibrator - (nu-mi dati celebra replica "degetul" , avem noi 10 , dar nu fac cat "o drepta la timpul ei" in cazul vostru!) atunci cand vrem sa compunem un exercitiu complicat de algebra.
Si atunci ne raman cuvintele!
Si iata primul motiv pentru care am ales "eterna povara"!!!
Suntem poveri pentru ca -destepte sau proaste- , mereu avem cate ceva de comentat! ssssshhhht, nu inseamna ca am citit vreodata Eminescu sau ca am luat vreun premiu la literatura , comentand texte! Nu, nici vorba, comentam pentru a va da de gandit - in cazul in care stiti sa fiti atenti la alte detalii decat sani si fundulete - asupra verbului "A COMENTA" (CO + MENTA; MENTA E ca spirtul, "CO "va leaga de noi:), deci in traducere "Cu menta")
asa , in fine ... suntem poveri
-si pentru ca trebuie sa probam o garderoba de haine pana sa ne decidem ... uf, nu sa cumparam ceva , ci sa mergem in alt magazin sa mai cautam "ceva asemanator".
- si pentru ca stam in fata oglinzii mai mult decat dureaza la voi o partida de sex fierbinte cu Angelina Jolie (cu tot cu preludiu , postludiu si inludiu) - era o forma a testului Poligraf - varianta "In dormitor":))
- si pentru ca facem dus doar "dupa" , de obicei stam in baie cam cat stati voi la calculator (nu , nu , stim ca nu pentru a vraji vreo alta, e prea greu pentru o femeie sa stea de vorba cu 2 monitoare in acelasi timp):))
- si pentru ca vrem sa ne plimbam prin Cismigiu cand ploua afara, cand voi stiti prea bine ca pe o vreme ca asta numai bine de facut copii este! (pardon , de conceput, e cel mai simplu!!!)
- si pentru ca ne enervam din fleacuri de genul " nu ti-ai strans sosetele, nu ti-ai spalat farfuria, nu ai facut curat in bucatarie -OBSERVATI NEGATIVUL! toate de pana acum incep cu
"NU"- ; "Ai uitat sa iti speli camasa patata de ruj la birou!" -ups, am dat-o in bara?!
-si pentru ca va sunam dupa o noapte de juraminte sa va intrebam cand ne vedem , si va stricam "jmecheria" cu iubita de care spuneati ca v-ati despartit !
- si pentru ca ne imbracam in haine prea stramte exact cand vrem sa va "punem pe jar" si atunci aflati pentru prima data numele tuturor sfintilor , cand nu reusiti sa le dati jos mai repede si trebuie sa le rupeti - iar daca nu aveti suficiente ore la sala practicate nu prea va iese "schema"
- pentru ca gasimdiferente eminesciene intre "a face sex" si " a face dragoste" , dar incurcam numele celor carora trebuie sa le spunem
- pentru ca , desi ne platiti silicoanele de 5000 de euro, tot mai gasim imperfectiuni suficiente incat sa va mai subtiem buzunarelele - ce ironic suna, de obicei cei "solizi" sunt cautati pentru subtiere, dar ia spuneti-mi , nu este mai simpla varianta asta , decat sa dati bati prin sali de fitness? sau prin diete nenorocite? - propun un nou "produs" pentru TELESHOPING : femeia !
- pentru ca recunoastem ca SUNTEM POVERI exact atunci cand voi vreti sa ne-o reprosati , spre a gasi un motiv de cearta, pentru a ne face sa uitam ca v-am gasit pete de ruj pe boxeri (ups!!!)
-si mai ales pentru ca "PENTRU" este cuvantul (nu prea stiu ce functie sintactica si ce valoare gramaticala are "pentru" aici!) care desemneaza ... - ah , incep prea academic, ma scuzati !
in fine, PENTRU are valoare neutra :)
de ce?
pentru ca :))
"femeia este PENTRU ....."
1)
2)
3)
4)
5)
6)
7)
M-AM OPRIT LA 7 PENTRU ca este cifra fatidica!
voi puteti completa :)

De ce iubesc (Eu) barbatii - parodie


Pentru ca vor sa tinteasca mereu cel mai sus cand vine vorba de femei,
Dar aproape intotdeaua rateaza.
Pentru ca reusesc calcule matematice inexplicabile,
Dar nu reusesc sa isi calculeze ecuatiile gandurilor
Cand vad sanii unei femei ce si-a facut imprumut pt a si-I puneJ
Pentru ca vor sa para puternici si pentru asta isi umfla muschii la sala, cheltuindu-si agoniseala pe steroizi
Pentru ca le place surasul blondelor care isi etaleaza tinutele Armani pe Dorobanti.
Si isi doresc sa fie craii carora ele sa le manance din palma
-pacat ca ele sunt prea “destepte” pentru a conjuga verbul “a manca”
Pentru ca fac declaratii de pe Net si nu se chinuie sa le retina,
Pentru ca prefera sms-urile la despartire, in locul trupului lor
(ce, logic, l-au folosit pe post de magnet la inceput!)
Pentru ca ravnesc la femeia altuia si cand o au nu se supara ca tin in brate “urmele de Axion”.
Pentru ca imita femeile, purtand “push-up” , dar in partea “centrala” (uneori termica!)
Pentru ca il admira pe Botezatu si ii cumpara creatiile spre a pacali (ha!si de data asta v-au facut-o , femeilor!) “printesele” cu aspiratii de “Diane”.
Pentru ca se chinuie sa personalizeze DEX-ul pentru pipitele care nu stiu sa citeasca,
Cumparand prezervative cu striatiiJ.
Pentru ca jura femeii iubire eterna , cand de fapt uita sa puna in fata sufixul “IN”(de la INjura)J - evident , in mod constant si intentionat-
Pentru ca isi tatueaza numele iubitei in chineza pentru ca viitoarea sa creada pe cuvant ca este numele ei!
Pentru ca se “umfla” in teribilisme in fata ei pentru a o face sa nu-l insoteasca la tatuaj J
- normal , pentru ca nu acolo merge , ci la bruneta care i-a facut ochi dulci in metrou sau la semafor!!-
Pentru ca sunt in stare sa joace 1 saptamana COUNTER STRIKE fara sa se plictiseasca si mai ales fara sa observe ca Tu il astepti in pat (sa-ti arate cum e cu viteza la patrat , nu de altceva!)J
Pentru ca stiu sa faca mancare mai bine ca femeile,
Dar mai presus de toate pentru ca o fac cui nu merita!:)
Pentru ca iubesc , asemeni femeilor, cu toata fiinta lor,
Diferenta fiind insa ca “fiinta” pentru ei este sinonim cu “creier”
Iar creierul barbatilor se cantareste In grame de spermatozoizi PE CM PATRAT
Care , culmea, se mai si imprastie!
Pentru ca sunt “vibratoare insufletite” carora uneori li se termina bateria .
Iar nimeni nu s-a gandit sa deschida un magazin de unde sa “se alimenteze”
Pentru ca uneori se iubesc intre ei cu repeziciunea cu care apa trece peste munti
(ai cui oare?!)J
Si nu au nevoie de vibratoare!
Pentru ca … sunt femeie si am invatat mecanic tabla inmultirii
Pe care ei incearca sa mi-o explice logic si acum!!!
J


Pentru ca miros a tutun “de firma” pe timp de criza si isi “umfla conturile” deschizandu-si afaceri cu “fetite” (haha, v-au luat si de data asta, femeilor!nici la capitolul asta nu ati reusit sa-I intreceti!)
Pentru ca ne schimba ca pe sosete (cu cat detergentul este mai bun cu atat avem mai mult noroc; explicatie pentru blonde : daca detergentul curata bine numai raman urme de “mizerie” , adica amintirea exei !)
Pentru ca ne “adapostesc” in pantofi : cu cat picioarele le transpira mai greu , cu atat avem mai mult ghinion !explicatie :urmele exei “dainuie” mai mult timp!si apoi , daca picioarele transpira mai repede , sosetele se murdaresc . deci , ghici ce? Si noi “zburam “ la gunoi mai repede!
Deci , pe orice parte ai pune-o , cu barbatii (“a o pune” nu are conotatie sexuala aici!)J , tot in dezavantaj iesi!
Pentru ca ne cumpara parfumuri scumpe si haine fine , chipurile , pentru a ne multumi !
Pentru ca sunt atat de “profunzi “ in explicatii , incat nu realizam ca de fapt o fac pentru ca le e rusine cu noi! Si-atunci mai un Dior, mai un Versace , si gata , s-au scos pentru o seara!
Pentru ca ne duc in vacante in locuri de vis – sa nu spunem apoi ca ne-au parasit pe bune , ci sa ne dea explicatia logica : AI VISAT , nu am zis niciodata ca te iubesc!”
Hahaha, si , in fine, pentru ca …
Pot sa mai scriu inca 1000 de pagini si tot nu termin , oriounde m-as opri nu gasesc punctual. Nici macar punctual si virgulA. Sa mai fac si eu o pauza!
Ii iubesc … pentru ca … atunci cand vine vorba de barbati … niciodata nu se termina (VORBA!)

In viata ai doar 2 iubiri!

“În viaţă ai doar 2 iubiri: prima şi ultima!”
Prima care te topeşte şi te inundă cu frumuseţea si cu amăgirea ei,
Care te răscoleşte şi te minte cu ochii nemuririi.
Ultima…cea care te multiplică şi te împlineşte,
Care te arde şi te aprinde, care te inundă şi te ucide…

Celelalte sunt doar
Picături de ploaie într-un ocean de lacrimi,
Sunt doar reîntoarceri la originile primei
Şi paşi spre viitorul ultimei.

În viaţă ai doar 2 iubiri :
Ultima se naşte pentru a o îngropa de prima,
Prima moare pentru a renaşte în cea care va rămîne veşnică…
Şi este ultima…
(4 martie 2008)

Adevarata Iubire

Adevarata iubire se naşte din vise
Trăieşte vecia într-un minut
Şi moare atunci când Raiul s-a întâlnit cu Iadul .

Adevarata dragoste se ascunde între Frunze de toamnă şi
Sare de sub zapada care se topeşte în palmele timpului ,
Ca un fulg de nea într-un decembrie îngheţat de neîmpliniri .

Adevarata iubire
Nu are anotimpuri şi ani …
Are doar un pronume personal … la persoana I plural !
NOI !
( 29 febr 2008 )

Ar fi fost mai bine

Ar fi fost mai bine să nu ne cunoaştem
Să putem visa la nesfârşit la îmbrăţişări neputincioase .
Ar fi fost mai bine să tragem Cortina dupa primul act
Şi să nu ne vedem niciodată ! “

Cam astea ar fi fost cuvintele nerostite de tine
Pe care le spui în acelaşi glas cu destinul .
Cam astea sunt cuvintele pe care aş vrea să le spun şi eu …
Numai că mie … soarta mi-a spus că prea suntem laşi
Şi că prea ne naştem să regretăm !

Aşa că e mai bine să rămân singură în camera mea cu 4 pereţi de gheaţă
Decât să nu fi ajuns niciodată în cuptorul patimilor …
Cel puţin acum cunosc şi Raiul şi Iadul !
Ce norocoasă !
( 29 febr 2008 )

Pereti de hartie

Ai intrat fără să ştii – călător hoinar –
În camera mea cu pereţi de hîrtie .
Te-ai aşezat pe patul din mijloc
Şi ai adormit .
Ai visat un criminal care îţi îndrepta pistolul spre tâmple
Şi ai lovit puternic în pereţii camerei mele.
De fapt .. i-ai mototolit …

Şi camera aceea .. era inima mea …
Ştiu că n-ai făcut cu intenţie …
Dar totuşi … acum numai am pereţi …
Şi-mi este frig !
( 29 febr 2008 )

Lectie neinvatata

Singura lecţie pe care nu am învăţat-o niciodată
A fost .. prima …
Nu ştiu de ce … poate pentru că mereu mi s-a părut
prea uşoară sau prea lipsită de importanţă …
dar mai târziu am învăţat despre lecţiile vieţii .
şi am rămas cu acelaşi defect : pe prima nu am reţinut-o niciodată !
e cea în care scrie că nu trebuie să iubeşti
fără să cugeţi !
şi când mă gîndesc că e cea mai scurtă lecţie
pe care am citit-o vreodată … !!
( 29 febr 2008 )

De nu ar fi fost Toamna

Dacă nu ar fi fost toamnă în sufletul tău,
Să nu pice frunzele , să nu îngălbenească sentimentele !!
De nu ar fi plouat peste amintiri,
Să nu le ude şi să nu le şteargă !!

De nu ar fi fost vântul tomnatic , care să brăzdeze obrajii viselor !
Viaţa mea ar fi avut faţa luminată de zâmbete şi fericiri !
Dar …
Nu întotdeauna ne întâlnim în acelaşi anotimp …
Nu întotdeauna primim ce merităm ,
Nu întotdeauna dăm atât cât ni se oferă …
Pentru că timpul nu aşteaptă anotimpurile ..!

Şi totuşi .. de nu ar fi fost toamnă …
Poate ar fi fost iarnă şi era mai dureros …
Mai bine să îngălbenească decât să îngheţe … !
( 29 febr 2008 )

Plic cu 7 timbre

Am găsit un plic .
m-am gândit să scriu şi o scrisoare
( pentru că norocul trebuie înmulţit !)
şi să o pun în el .
şi-am scris-o . Era plină de cuvinte îndrăzneţe , de litere curate
şi era parfumată cu iubire . Multă !
cînd însă am terminat-o … am pierdut plicul …
şi m-am gândit să nu cumpăr altul …
( de ce să risipesc banii ?)
Şi am lăsat-o pe masa destinului …
Şi literele s-au îngălbenit …
Apoi s-au şters … şi-abia se mai vedeau …
Dar într-o zi … căutând prin sertarele gândurilor …
l-am gasit … plicul meu … găsit din întamplare
pe străzile întunecate ale vieţii!
doar că acum … avea 7 timbre …
am pus scrisoarea înăuntru …
dar n-am mai avut curajul s-o trimit .. niciodată !
ştii ce am vrut să spun ?
că destinul meu s-a schimbat dupa 7 ani …
că inima mea – scrisoarea îngălbenită –
a rămas în plicul meu cu 7 timbre …
definitiv …!
Recunoşti ?
E povestea noastră …
pardon … doar a mea !!!
( 29 febr 2008 )

Bataie inutila

Cuvintele care aduceau surâsuri
s-au transformat în motive de dureri .
lovituri de pumnale transformate în pumni de rătăcire
se năpusteau asupra trupului meu dezgolit de frământări .

scrisori care tăinuiau neputinţe şi iluzii deşarte
năşteau puteri de fier în pumni de bărbat chinuit de gelozii infantile .
versuri ce trădau jurăminte nespuse
aprindeau lumini de întuneric în suflet rătăcit .

şi atunci … pustiită şi rătăcită , plină de sângele nevinovăţiei
mă pierdeam în chinuri de amintire
şi mă întrebam ce am fost …. Unde eşti ?!

şi abia după ani de suferinţe însângerate şi de chinuri umilitoare
te-am întâlnit …
şi mi-ai legat rănile … şi ai spălat sângele închegat …
şi ai făcut să bată din nou o inimă de înger …

dar … o bătaie inutilă …
o secunda furată , o durere înăbuşită în săruturi amare …
şi totuşi … trăiesc … !
( 29 febr 2008 )

Pat de dorinte

Păcatele ne-au cuprins trupurile
In ultimul ceas al veşniciei păgîne .

Dorinţele şi-au săpat neînfrînările
In pămîntul trupului bolnav de neîmpliniri
Şi s-au zbătut între puteri şi neputeri .

Mîinile şi-au uitat scopul
Şi s-au pierdut în mângâieri de-o clipă,
Rătăcindu-se în împliniri secundare …

Buzele au uitat să vorbească prin cuvinte
Şi-au ales să ucidă vorbele … ( care oricum nu-şi aveau rostul)
Alegând în schimb păcatul salvator …

Trist a ramas însă … neînţelesul …
Pentru că eu am trăit cu sufletul …
Şi acum ….?
Am amuţit …
( 29 febr 2008 )

Si Ingerii plang

Ochii timpului s-au deschis pentru câteva secunde
Pentru a vedea fumul uitării .
Gura s-a deschis pentru a gusta nefericirea
Şi a înghiţi surâsul .

Cerul s-a luminat pentru câteva clipe
Pentru a se întuneca pentru totdeauna
Şi a –şi arunca peste pământul amintirii
Fulgerele nepăsării .

Norii şi-au revărsat durerea peste pămâtul fiinţei mele
Pentru a-şi găsi nefiinţa din adâncuri
Şi pentru a mă îngropa de vie în abisul neputinţei …

Acum îngerii tremură în neguri de lumină,
Demonii râd cu ecouri de fericire
Şi inima mea bate ultimul ceas …

Vezi îngerul acela cu aripile frânte ?
Da , acela care urcă tot mai greu …. !
Şi da , sângerează … (dar rănile se vindecă …! )
Şi îngerii sunt puri …

Nu încerca să descifrezi misterul … !
Află doar …
Că şi îngerii plâng !!!
( 29 febr 2008 )

Copilul din mine

Zâmbete calde se zbat între sens şi non-sens
Copil fără de cuget , supus necredinţei
Mă-ndrept către aceiaşi martiri de lumini
Să te caut prin fulgerele fiinţei .

Şi mă zbat între vis şi real , în sânge să-mi las jurămîntul
Copilul de ieri ce-a pierit
Azi îşi sapă cuminte mormântul .

Sunt zeul ce fuge
Să dezgroape fiinţa de ceară
Să îngroape nefiinţa de cleştar …
Să –şi mănânce uitarea şi să moară .

Copilul din mine te caută – copil de ieri ce-ai fost şi tu –
Să te întrebe unde i-ai lăsat jucăria .
Să te mângâie când plângi pentru că
Maşinuţei tale I s-a rupt vecia .

n-ai cum să înţelegi ?
nici nu-ţi cer …
norii s-au umplut deja … stă să plouă …
iar pe obrajii copilului din mine
deja s-a pornit ploaia …
în timp ce tu râzi ….
Agonie !!!
( 28 febr 2008 )

Mame

Ne îneacă oceanele neîndurării
Secate de arşiţa hoinară a trecutului .
Ne îneacă lacrimile amăgirilor
Secate în fântânile deziluziilor .

Îngenunchem în faţa dumnezeului fals
Care a fugit cu întreaga sa lume de îngeri
Ascunzîndu-se în spatele teribilismului
Sub pămîntul spaţiului închis … de amărăciuni

Deschidem ochii să privim cerul îndurărilor,
Să strigăm unui Tată surd şi orb
Aceeaşi rugă păgână din ultimul veac.

Am învăţat să sugem la sânul atâtor mame
Care şi-au pierdut laptele din cauza drogurilor amintirilor
Şi tot tragem în noi , sperând să mai curgă un strop de lapte amar .

Avem însă toţi o singură mamă
Avem însă amândoi o singură viaţă şi
O singură moarte de găsit …
O singură veşnicie de trăit
În întunericul mormântului de ceară …

Te-am iubit …
( 28 febr 2008 )

Lumanarea Timpului meu

Privesc dezgolită de regrete altarul unei iubiri ucise
De indiferenţe care –şi scutură petalele .
Văd cum ard pe el lumânări care demult şi-au stins neputinţele
Şi care luminează acum cărările trupurilor noastre …

Pe masa ruginită de minciuni
Stau buchete de amintiri … toate flori ale deznădejdilor.
Mă aşteaptă să le culeg … să le pun pe mormântul iubirii mele .

Dar el e gol … - ca şi mine - … gol de neînţelesuri , gol de sensuri fără necuprinsuri
Acelaşi mormânt în care mi-am îngropat eternitatea ultimelor clipe
Pe care le-am trăit în braţele visului meu rătăcit …

Abia întrezăresc … flămândă şi bolnavă de iubire
Lumânarea timpului pe care l-ai ucis – şi pe el ! –
Fără să ştii că ceara arde … mâinile celui care o ţine …
Fără să ştii că atunci când arde …
Iubirea se transformă în scrum …

Păcat …
( 28 febr 2008)

Sens fara Sens

Mă pierd în iluzii de cleştar
Cînd fericirea îmi cutreieră nefiinţa …
Îmi ascund de nemurire fiinţa îngropată în tăcere
Şi mă sting fără farmece modelate …

Madone de argint mă cheamă să dezleg tainele dumnezeirii
Şi să port pe braţe sicriul neputinţei ….
Mă roade uitarea flămîndă
Care mi-a îmbolnăvit sufletul de gastrită …

Mă dezlipesc de filele zâmbetetului
Ca un triunghi de laturile sale
Şi îmi lipesc pe frunte dorinţa veşniciei
Care te mai recunoaşte şi azi …

Poate că dumnezeul meu a trăit în alte ere
Poate că veşnicia mea este păcatul singurului sărut
Care ţi-a dat un sens …
Care mi-a spulberat non-sensul …
Care mă vrea , care te strigă , care ….
Mă ucide …
( 28 febr 2008 )

Parte din Rai

Amintirile se închină şi azi
În faţa aceluiaşi altar de suferinţe;
Fericirea îmi moare tăcut,
Pe acelaşi pat scăldat în dorinţe.

Nu ştiu dacă m-aş putea întoarce vreodată
Să-mi privesc trecutul înlăcrimat!
Tot ce văd este neînţelesul
Singurului meu vis adevărat.

Mă arunc ca o nebună hoinară
În braţele celui care m-a dorit mereu,
Aceaşi Destin care m-a vândut perfid
Şi pe care nu l-am urât niciodată.

Am învăţat să arunc cu pietre
În fiecare Dumnezeu de piatră.
Am trăit să pot învinge într-o zi
Atâţia păgâni care m-au dorit moartă.

Cred că fiecare parte din Rai
Mă aşteaptă acolo, la porţile Universului
Să alerg iar, desculţă şi plânsă
Spre partea mea de Rai… spre Tine.
(27 SEPT 2007)

Ani

Cum sa traiesti atatia ani
Cu gandul ca viata
In dar ti-a dat doar nepasari …
Si ti-a ucis speranta ?

Cum sa gandesti ca poti trai
Din vise si iluzii … ?
Cum sa-ntelegi un vis nebun
Si sa gasesti confuzii ?

Cum sa te pierzi in neputinti …
Amare si perfide ?
Cum sa traiesti un crud nimic ,
Si nemuriri morbide ?

Cum sa iubesti ceva ce nu-I ?
Cum sa te darui sortii ?
Cum sa urasti un crud nimic
Si sa iubesti doar mortii ?

Cum sa privesti doar prin trecut ,
Sa mangai o vapaie ?
Cum sa te lupti cu viata ta ,
Cand e doar simpla ploaie?

Cum sa te-mbeti din amintiri ,
Sa plangi din netraire …?
Cum sa iubesti fara sa ceri
Dorinte si-mplinire ?

Cum sa arunci un gand si-atat …
Si sa te darui clipei ?
Cum sa dai sufletul pe un
Nimic in schimbul luptei …?

Nu te intreb , doar Ma intreb …
Nu stiu ce am trait …
Stiu doar ca sunt acum ..
Acelasi suflet …
Chinuit …
( 11 febr 2008 )

Judecata

învăţat să renunţ la vise pentru realitate ….
Am învăţat să vorbesc în loc de a tăcea şi a privi …
Am învăţat să dezgolesc … în loc de a îmbrăca trecutul …
Am învăţat …. Să te cunosc …

Am înţeles că nu eşti decât … iluzia pe care
Am trăit-o atâţia ani …
Am înţeles că nu am însemnat …
Decât o clipă de beţie hoinară …

Nu ştiu dacă vreodată mă voi ierta …
Nu ştiu dacă vreodată te voi uita …
Ştiu doar că nu am dreptul să judec …
Nici secundele , nici clipele , nici dorinţele …

Ştiu că nu am voie să trec peste suflet …
Ştiu că nu am dreptul să spun : “ NU “
Ştiu că nu am de ce să vorbesc , când cuvintele zboară …

Ştiu că singurul drept pe care îl am …
Este acela de a iubi sau de a ierta …
De a mângâia sau de a săruta ….
Veşnicia , secunda , trecutul , prezentul …

Ştiu că sunt Eu … acelaşi suflet
Pe care l-ai înjunghiat ….
Ştiu că sunt eu acelaşi glas
Pe care l-ai auzit strigând “ sunt fericită ! “

Ştiu că nimic nu este veşnic , că toate durerile se sting ,
Că toate rănile se vindecă…
Ştiu că toţi anii trec …
Ştiu că vin alţii în locul lor …
Şi mai ştiu ….
Că fiecare iubire rămâne …
Să lumineze fericirea şi speranţa …

Te-am iubit … te-am dorit …
Te-am avut …
m-ai pierdut … !
sfârşit … !
( 11 febr 2008 )

Secunde ve dor

mi-a fost de ajuns o secundă
să înţeleg că nimicul este cel care te doboară …
mi-a fost de ajuns o secundă …
să uit că sunt om , să uit că sunt suflet …
să uit că sunt Eu ….

mi-a fost de ajuns o mângâiere ,
să mă pierd în tăceri şi în neputinţe …
mi-a fost de ajuns o vorbă …
să înţeleg că sunt doar un Nimic …

mi-a fost de ajuns o noapte …
să ajung să trăiesc pentru o viaţă …
să strâng la piept un trecut
care m-a blestemat să sufar …
mi-a fost de ajuns un sărut … să mă pierd în veşnicie …
mi-a fost de ajuns o îmbrăţişare ….
Să mă despart de mine …
Să-mi vând sufletul unui străin pe care l-am crezut cunoscut …
A fost de ajuns o secundă …
Să te cunosc … să înţeleg …
Că eşti ceea ce n-am crezut nicicând …

mi-au fost de ajuns nepăsările …
să înţeleg că nu însemn nimic ….
Îmi sunt de ajuns tăcerile …
Să te pot uita ….
Sa te pot lăsa …
În universul tău … şi să plec …
Atât … ( 11 febr 2008 )

Nestire

Mereu am crezut că singura fericire
o pot trăi doar alături de tine …
Mereu am simţit că acolo …
trăieşte încă povestea noastră fără început …
Mereu am dorit să te am .. măcar pentru o clipă …
Nu ştiu de ce , poate pentru că …
Erai un vis …

Realitatea însă … m-a găsit goală şi rătăcită ….
Incerta şi dezgolită de speranţe …
Eu .. aceeaşi iluzie sau aceeaşi realitate …
Pe care am crezut că o ştiu mai bine decât pe oricine …

Dar am înţeles acum .. că fiecare secundă îmi cere răsplata …
Că fiecare atingere se vrea răscumpărată …
Că nimic nu este pe gratis ….
Că Tu … nu eşti un simplu vis transformat în realitate …

Tu eşti … realitatea însăşi … una crudă şi rece …
Tu eşti … mângâierea care mă topeşte ….
Dar .. . şi mai crud … tu eşti de fapt …
Secunda care a plecat …

Fericirea falsă … durerea pierdută …
Tristeţea regăsită … amintirea trăită …
Viitorul dorit …
Şi totuşi … nu sufăr …
Privesc doar realitatea … zâmbesc şi nu întreb nimic ….
( ce rost ar avea ? )
Aştept … nu ştiu ce … doar aştept …
Doar trăiesc … doar …
Nimic ….
( 11 febr 2008 )

Revolta la Tacere

E normal , oare , sa taci atunci cand totul in tine striga ? e normal sa te ascunzi dupa cortina insensibilitatii , cand tu de fapt stii cat te afecteaza indiferenta celorlalti ?
De ce taci , omule , atunci cand vezi cata nedreptate este in lume? De ce continui sa lasi totul in mainile destinului , cand iti poti cladi singur propriul drum in viata ?
Crezi ca-ti va da careva din fericirea lui? Crezi ca tacand tu , inchizi gurile altora?
Oare tu nu ai nimic de spus impotriva vietii ? nu e oare CUVANTUL instanta intermediara intre Fericire si Nefericire ? crezi tu ca daca taci vei ramane acelasi om ? nu , fiinta! Tacand , te transformi in nimic si urci treptele unei nedreptati recalcitrante si dai altuia prilejul de a castiga in locul tau .
De ce te abtii , atunci cand convingerile tale sunt ferme ? oare nu pot fie le la fel de puternice , cu un impact atat de puternic asupra ratiunii tale , incat sa lupte pana si cu instinctual de conservare ?
De ce nu ai curajul sa te revolti impotriva atator falsitati din lume ? ce crezi tu ca vei primi in schimbul tacerii ?
Omule , de ce apelezi la nihilismul propriilor pareri , pentru simpla idée ca nu poti face nimic care sa-ti afiseze superioritatea in raport cu subalternii tai ? e oare normal sa pastrezi aceeasi idee blamata , anacronica , de a tacea cand ti se fac observatii si ti se aduc acuzatii false ?
Stiai ca toti avem dreptul la replica ? atunci de ce nu strigi raspicat , ca-l vrei ? de ce sa taci , ca si cand cei care te invinuiesc ar avea dreptate , atunci cand poti sa te revolti ???
Tu , adultule , de ce nu-ti dovedesti maturitatea , cerand socoteala invinuirilor aduse ? e normal oare sa-I lasi pe “ superiori “ sa te calce in picioare ?
Tu , omule sarmn , de ce taci cand vine un bogatas sa te ameninte ? ti-e teama de amenintarea lui ? te simti mai bine lasandu-l sa-si mareasca “ impactul “ ?
De ce taci cand te jigneste ? pentru ca tu esti nevoias si el are de toate ? nu crezi ca e la fel de benign sa-I dai replica , precum I se pare lui sa te apostrofeze ?
Dar crezi tu sarmanule , ca este mai important in lume : bogatia sau demnitatea ? cu ce e el mai demn ca tine ? prin bani , prin putere , prin influenta ?
De ce nu-I dai o lectie de viata , punandu-l sa se priveasca in oglinda si sa-si vada valoarea morala ?
Si tu , adolescentule , de ce taci , cu lacrima la calda pe obraz , cand un adult te plesneste si te insulta ? pentru ca e el adult ? si prin asta are dreptul de a te rani? De ce nu-I intorci palma ?de ce nu-I intorci jignirea ? pentru ca esti PREA MIC ? si asta inseamna ca trebuie sa-I accepti lui toate loviturile , sa fii “ sacul lui de box “ ? de ce taci ? – te intreb din nou !
Nu ti se pare ca te considera prea neimportant , prea fara valoare in fata lui ?
De ce-l asculti cum te raneste cu fiecare cuvant , in timp ce tu pleci rusinat capul cand iti reproseaza ca ti-ai spus parerea , cand ar fi trebuit sa taci si sa iti inghiti cuvintele , pentru ac esti doar ADOLESCENT ?

De ce te rusinezi ? de varsta ta ? hai sa-ti spun un secret : adultul te raneste pentru ca te invidiaza ! te mira , asa-I ? da , te invidiaza , pentru ca el nu mai e ca tine , pentru ca a ajuns la satietate , pentru viata a inceput sa-l persifleze , sa-l agaseze ! de ce nu ai ascultat mai atent la vorbele lui , sa vezi ca ele formeaza un ACROSTIH : “ m-am saturat de maturitate ! “
Iar Tu , Dumnezeule crud , de ce taci , atunci cand vezi atata nedreptate ? chiar nu Te intereseaza cate lacrimi varsam din cauza atator falsitati ? nu Te-ai saturat de cabotini , de perfizi , de prefacuti ? nu Te-ai saturat sa ne vezi tacand , ca niste plante atunci cand sunt rupte , desi avem dreptul la cuvant ?
De ce taci si uiti ca TOTI suntem egali in fata TA si ca fiecare are dreptul sa se revolte ?
E oare drept ?


Monica Berceanu

"Tara, Tara, vrem ..."

Vă scriu ca cetăţean la unei Romînii urcată pe vîrfurile “prestigiului “ datorită conducătorilor de seamă ….
Vă scriu pentru simpla dorinţă de a-mi răspunde – şi de a-şi răspunde fiecare , sincer , sieşi - , la cîteva din întrebările care de ani de zile mă frămîntă …
Haideţi să privim un pic Romînia , “ ţărişoara noastră scumpă “ şi să analizăm puţin “ resursele sale umane “ !
Haideţi să privim la TV emisiuni de “ mega – show “ , pe stradă cerşetori care te fură din priviri, în metrouri bătrîni şi copii care spun “ Tatăl Nostru într-un ritm “ invers” mersului Romîniei, parlamentari care dorm pe scaune şi-şi votează salarii şi pensii “ a la Romînia”, preşedinte care rîde “ nemaipomenit “ cînd sinistraţii mai adaugă cîteva picături de apă din case … ca deh … era prea puţina şi s-au gîndit , săracii , s-o dea afară şi pe cea din suflete – lacrimile - , că tot `or găsi milă la Cotroceni …
Spuneţi , romîni , vi se pare corect să stai şi să votezi cînd ţara e sub ape? Dar nu să votezi legi pentru sărmanii loviţi de ape , ci pentru covoarele de 100 milioane din Palat ?( vă amintiţi? ) pentru Laptop –uri şi maşini (că celelalte s-au uzat şi nu ne primesc în NATO decît cu altele noi în care băgăm apă , căci banii de benzina se bagă-n buzunarele domnilor care-şi pun termopane şi-şi duc fetele la cumpărături “ în partea cealaltă “ , sa-şi cumpere haine de 2000 euro ,” căci tata-i preşedinte “ ) !
Spuneţi , romîni, e corect să munciţi o viaţă pentru a vă asigura traiul infect, într-o casă cu ferestre şi uşi îmbîcsite , mîncînd pîine cu margarină, crescîndu-vă copiii în frig şi hrănindu-i cu ouă,si ca desert, o felie de gem de prune? E corect să munciţi 12 ore pe zi pentru 4,5 mil în timp ce domnii “ de la stat “ stau 4 ore pe zi şi dorm ( acasă nu au pături confortabile , sărmanii ) şi-şi vîră-n buzunare vreo 40 ? Votîndu-şi salariile ?
Mă gandeam aşa, odată : Hai să merg şi eu la Cotroceni , că tot e aproape şi să cer sa fiu şi eu deputat , că slavă Domnului, de dormit am nevoie mare ! Ce să mai stau degeaba la facultate , dacă oricum după terminarea ei primesc 5 mil , cît să plătesc nici juma` de chirie , că restu` îi fac prin metrou … mai cu Domnu ` , mai cu mila , mai cu “ dă , nenea şi mie ! “ ….
Dar m-am răzgîndit … Pentru că pierdeam timpul degeaba … cine mă bagă în seamă ? Ba mă mai făceau şi nebună … aşa că prefer să stau în cameră şi să privesc pe fereastră ( aş vrea la TV , dar lipseşte cu desăvîrşire ! ) . Nici poftă de mîncare n-am … nu că aş avea cine ştie ce bunătăţi pe masă … doar poftă nebună de vorba … Dar cu cine ? Cu oameni parşivi şi reci , care se uită să-ţi fure şi cuvintele ?
Spuneţi , romîni, sunteţi mîndri de “ fericita “ ţară unde “ curge lapte şi miere “ , în care trăiţi ? ( spun “ trăiţi “ să nu fiu prea dramatică , ştiu eu ce-nseamnă la noi “ trai “ ) !
Vă plac “ fetiţele “ de pe centură , care-şi vînd singura “ avere “ pentru caţiva bănuţi ? ( am auzit c-au ridicat tarifu ` ş-ăsta s-a scumpit , 100 000 “ oralul “ de la 50 000 !)
Vă plac “ băieţii răi “ , care-şi etalează Mertanul furat “ din partea cealaltă “ , care-ţi dau în cap ziua-n amiaza mare , să-şi facă bani pentru hainele de firmă cu care-şi “ împopoţonează femeile “ ?
Admiraţi tot mai mulţi “ şmecheraşii “ , “ bagabontzii “ , “ băieţaşii de cartier “ , care-şi fac banii în stradă şi care “ trag în plasă “ fete cuminţi care le cred jurămintele ?
Şi mai apoi află că au stat singure nopţile nu pentru “ afacerile lor “ ci pentru capriciul vreunei “ d-alea bune “ , care a vrut cu orice preţ să stea cu ea “ de vorbă “pînă la dimineaţă ….
Priviţi , romîni ,” curăţenia “ unei ţări “ lipsite “ de corupţie , parfumată cu teribilism şi ostentaţie !!!
Puteţi să-mi raspundeţi “ de ce ? “ de ce am ajuns să acceptăm toate injuriile şi toate nimicniciile “ celor sus-puşi “ ?
De ce tăcem şi trecem mai departe cînd vedem atîta nedreptate şi atîta mizerie sufletească ?
Nu vă e sila de cocioaba asta cu aspiraţii de Palat ?

Monica Berceanu