Lumanarea Timpului meu

Privesc dezgolită de regrete altarul unei iubiri ucise
De indiferenţe care –şi scutură petalele .
Văd cum ard pe el lumânări care demult şi-au stins neputinţele
Şi care luminează acum cărările trupurilor noastre …

Pe masa ruginită de minciuni
Stau buchete de amintiri … toate flori ale deznădejdilor.
Mă aşteaptă să le culeg … să le pun pe mormântul iubirii mele .

Dar el e gol … - ca şi mine - … gol de neînţelesuri , gol de sensuri fără necuprinsuri
Acelaşi mormânt în care mi-am îngropat eternitatea ultimelor clipe
Pe care le-am trăit în braţele visului meu rătăcit …

Abia întrezăresc … flămândă şi bolnavă de iubire
Lumânarea timpului pe care l-ai ucis – şi pe el ! –
Fără să ştii că ceara arde … mâinile celui care o ţine …
Fără să ştii că atunci când arde …
Iubirea se transformă în scrum …

Păcat …
( 28 febr 2008)