Am renunţat la veşnicie
Pentru o clipă de fericire
Pe care mi-ai dăruit-o din milă …
Într-un minut de suferinţă
Am ucis tot infinitul meu de vise
Şi l-am îngropat în sufletul tău …
Mă săturasem să alerg desculţă
Prin nisipul deznădejdilor
Care mă închisese cândva în viaţă …
Şi am crezut că încălţată,
Prin nisipul iubirii
Voi fi cea mai preţioasă comoară …
Dar … ironia sorţii … N-am ştiut
Că mă încalţ să păşesc
Prin marea de lacrimi a durerilor …
Ca o naivă rază de lumină
m-am strecurat printre întunericul sufletului tău
să-ţi luminez calea …
şi-ntr-un final m-am ales
cu tălpile goale, desculţă de vise
mergând prin mărăcinii neputinţelor
pentru a putea să te iubesc la infinit !
- 20 febr 2005-
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica