Mă pierd în iluzii de cleştar
Cînd fericirea îmi cutreieră nefiinţa …
Îmi ascund de nemurire fiinţa îngropată în tăcere
Şi mă sting fără farmece modelate …
Madone de argint mă cheamă să dezleg tainele dumnezeirii
Şi să port pe braţe sicriul neputinţei ….
Mă roade uitarea flămîndă
Care mi-a îmbolnăvit sufletul de gastrită …
Mă dezlipesc de filele zâmbetetului
Ca un triunghi de laturile sale
Şi îmi lipesc pe frunte dorinţa veşniciei
Care te mai recunoaşte şi azi …
Poate că dumnezeul meu a trăit în alte ere
Poate că veşnicia mea este păcatul singurului sărut
Care ţi-a dat un sens …
Care mi-a spulberat non-sensul …
Care mă vrea , care te strigă , care ….
Mă ucide …
( 28 febr 2008 )
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica