pentru palmele mele

luni, 30 septembrie 2013

Să nu..., Monica!





Cred că m-am născut sub semnul „NU”- urilor. Aşa, de plictiseală ce avea lumea când a strigat la mama crunt să mă aducă mai repede.
n-am avut voie de mică să fac mai nimic: să nu mergi pe bicicletă, să nu urci în copaci, să nu înoţi, să nu vorbeşti urât, să nu plângi, să nu iubeşti, să nu furi, să nu minţi, să nu fii altceva decât model. De fetiţă cuminte, nu de frumuseţe!

Şi-am tot respectat aceste reguli până m-am trezit într-o zi iubind de nebună ce credeam lumea ce mi-a interzis.
Iubeam aşa, pe nepusă masă, pe nepuse scaune şi pe nepuse condiţii.

Şi-am iubit o dată.
Şi-apoi, rămasă singură, dar alegând singurătatea de una singură decât aia in 2, de care îmi vorbea mama odată, şi din vorbele căreia nu înţelegeam prea multe, mi-am amintit de acel: SĂ NU IUBEŞTI.

Şi-a doua oară mi-am făcut-o cu mâna mea. Cu bună ştiinţă am ales să încalc regulile. Şi-am ajuns să mă târăsc aşa, fără picioare şi fără de mâini. Cu capul sus şi lacrimile pe obraji, să arăt eu lumii că regulile nu sunt pentru mine, căci destul m-am conformat.

Habar n-am cum va fi a treia oară, dar reuşesc să ţin destul de strânse hamurile iubirii şi mă încăpăţânez să trăiesc singurătatea mai dureros decât niciodată.
Aseară, printre picături de vorbe ce plouau frumos, mi s-a spus sincer:
„Rupe-te de el!”

Şi m-am rupt.
E greu să desfaci noduri de suflet. Oricât de departe te-ai ţine, când regulile impun supunere, tot îţi vine să le rupi şi s-o rupi la fugă, în ploaia asta nebună, în braţele lui.
Şi ştii că nu te-ar opri şi ştii că nu te-ar lăsa singură. Ştii că ar dansa cu tine, cu paşii stropilor în ritm, că te-ar privi în ochi şi nu ţi-ar înţelege lacrimile, dar ţi le-ar şterge.
Cu ploaia nebună ce-ar cădea peste voi, printre clipe, peste timp şi printre suspinele tale.

Căci ştii ce-ar urma. O altă ploaie –de lacrimi- după despărţirea de el. Căci ar fi.
Ar trebui să se supună el regulilor.
Ţi-ar fi uşor să-l faci să te iubească, să nu te mai lase să pleci. Şi la fel de uşor ţi-ar fi să-l smulgi din braţele regulilor.
Dar s-ar întoarce, Monica, pentru că nu are cum să aibă atâta putere încât să se lupte cu toţi pentru dragoste.


Şi da, retrăiesc din nou „Să nu..” –urile copilăriei mele.
Şi poate e mai bine aşa...

Îl păstrez pentru puterea pe care o are de-a mă face să scriu. La fel de frumos cum îi e sufletul!
Şi ochii.
Şi îmbrăţişarea.
Şi ...
Eu lângă el.

1 octombrie 2013

din cuvinte adunate...



 Azi am facut un "experiment". am rugat 4 persoane sa imi spuna un cuvant care le vine in minte - asa cum faceam in liceu, candva, si radeau de mine colegii ca sunt nebuna- :) si am scris cate ceva pornind de la cuvintele lor.
am reusit sa scriu doar dupa 2 cuvinte, dar promit sa continuu si pt celelalte 2:)
:) 2 persoane au avut acelasi cuvant, dar sinonim: DRAGOSTE/IUBIRE. evident ca nu pentru mine, dar interesant ca 2 barbati se gandesc la un cuvant asa:)
experimentul e bun!
sa mai ziceti voi, femeilor, ca barbatii is toti porci!
:P



Iubire
            - pentru Răzvan S.

Nu ştiu ce numeşti tu iubire
Nu ştiu din ce litere o formezi tu
Şi nici nu mi se opresc lacrimile
Atunci când le termin de scris.
Pe ale mele.

Nu ştiu ce iubire foloseşti
Să-ţi speli inima de mizeriile minciunilor
Şi nici nu reuşesc să îşi descifrez
Hieroflifele aşa-ziselor sentimente.

Mă dor literele de la rădăcină
Şi se opreşte creionul nădejdii
Exact la I.
Nu, nu pot să învăţ să iubesc ca tine
Fără suflet.

Nu ştiu cum se poate împărţi iubirea ta la 2
Femei
Apoi la 3, apoi la 5.
Nu înţeleg cum faci dragoste din cifra 5
Şi cu 5.

Sau cu 2...
mi-e totuna...

nu ştiu ce sinonim să găsesc pentru iubirea numită de tine.
n-aş vrea însă nici să o trăiesc vreodată.
Aş fi nefericită, tristă şi singură,
Aşa, împărţită la 2, sau la 5 bărbaţi...

Adio, dragul meu,
Te las în urmă cu tot cu Iubirea ta ciudată
Sau cel puţin îmbrăcată în nonsensuri.

30 septembrie 2013


Chimie
    -pentru Vio P.

Să ştii că sufletul este o moleculă.
Una despre care ai învăţat mai devreme decât ar fi fost normal.
Una pe care nu a trebuit s-o găseşti în nu ştiu care element.
s-o diseci şi s-o explici în toate variantele. Şi nici una  pentru care să primeşti note.
Sufletul
E molecula pentru care nota primită la examen se cântă la corzi de chitară.
Se începe şi se sfârşeşte cu tine
Şi se amestecă fugitiv printre gândurile tale.

Să ştii că sufletul conţine suficiente proteine, încât să supravieţuieşti fără vitamine.
Şi vitaminele de care are nevoie uneori n-au branduri. Au tresăriri şi bateri de gând.
Şi să mai ştii că
Analgezicele sufletului sunt cele mai crude minciuni si amăgiri: nu vindecă, ci ameliozează. Nu boala, ci durerea.
Şi...
Antibioticele
-tot ale sufletului-
Sunt iubirile de care fugim, din frica de-a nu fi de fapt simple analgezice cu care ne minţim.

Chimia aceasta, dragul meu,
m-a învăţat să descompun atât de bine realitatea
încât am primit cadou un suflet
pe care alţii mi l-au descompus.
dar care...
este MOLECULĂ.

Iar tu ştii proprietăţile ei!

30 septembrie 2013



Dragoste
                 pentru M. Gh

Aş putea paria că nu ţi-e frică de dragoste.
mi-a spus asta rapiditatea cu care ai găsit cuvântul între gândurile tale.
n-aş avea curajul să pic o lacrimă pe siguranţa ta
şi nici n-aş îndrăzni să-ţi curăţ sufletul cu ploaia mea.

Aş putea jura că ai cea mai frumoasă poveste de dragoste de scris
După ce ai trăi-o între feliile de suflet ale zâmbetului ei.
Ale femeii ce ţi-ar desena un dans pe pleoapele închise.

Aş putea scrie în fiecare zi câte o literă
Până s-ar forma cuvântul de care nu ţi-e teamă
Şi aş putea să te opresc cu fiecare literă
Să te sperie numărul lor.

Aş putea paria că poţi iubi
Mai adânc decât adâncul din ochii tăi
Şi aş putea dansa în ploaie
Literele poveştilor în 2...

30 septembrie 2013





duminică, 29 septembrie 2013

n-am timp





n-am timp
să ascult bătăi nerăbdătoare la uşi
care nu se deschid pentru mine, ci pentru clipe

n-am timp
de plâns îndrăgostiri copilăreşti de inimi naive
care se pierd între 2 frunze îngălbenite.

n-am timp
de iubiri fulgerătoare din nimicuri false
care se sfârşesc după ce îmi distrug sufletul.

n-am timp
de timp pierdut între mine şi tine
sau până la tine.

n-am timp


29 septembrie 2013

daca ar fi






Dacă ar fi

Dacă ar fi după tine
Ne-am apropia până ne-am îndepărta de atâta apropiere.
Ne-am iubi şi ne-am iubi până iubirea ar deveni ceea ce-a fost.
Nimic.

Dacă ar fi după tine
Ne-am privi paşii care dansează în ploie de atâta ploaie de vine dinspre noi
Ne-am potrivi paşii şi am călca pe bălţi până ce am, deveni oceane
De împliniri.

Dacă ar fi după mine, însă
Am pune punct înainte de a începe să spunem:
„Dacă ar fi...”
30 septembrie 2013

eu si oameni dragi...

pentru suntem suma experientelor noastre...
si pentru ca traim si devenim primind in suflet oameni dragi, povesti si vise...
si pentru toate cate ... sunt un om fericit!
pentru ceea ce am si pastrez...
Multumesc!


copil...
femeie...
amintiri din trecut...
din suflet...
intre oameni dragi...



fe
olteanca...
calatori...
colega.. sau nu...
barbati...
copii... frumosi
pasionata...
femeie-copil
privind spre cer...
prietene...
draga...
prieten drag...
ce-au fost....




luni, 23 septembrie 2013

Toamna





Toamna asta e altfel decât cealaltă. Cealaltă nu de anul trecut, ci aceea din ochii tăi.
În care văd bateri de ramuri, frunze ruginii şi mâinile tale culegându-le.

Toamna asta e maro. Unul însă mai deschis decât cel din ochii tăi, în care văd întrebări. La care eu aş putea da răspunsuri. Scurte, pe cuvânt, să nu trebuiască să reciteşti de 10 să înţelegi.

Toamna asta mă pierd printre frunze. Alea ce ţi-au acoperit braţele şi mi-au strâns sufletul atât de altfel, că am vrut să mă opresc din descifrat enigme.

Toamna asta te-aş strânge în braţe pe tine. Cu toate fricile alea absurde ale femeilor ce n-au siguranţă.

Toamna asta chiar aş vrea să fie toamnă. Şi să fie sinonim cu TINE.

24 septembrie 2013

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Pietricica din pantof



„El e pietricica din pantoful tău. Opreşte-te, scoate pietricica şi mergi mai departe!” (Bi.)

Ajungi într-o zi să îţi tremure mâinile a emoţie de el. Să vrei să-i sari în braţe, în viaţă, în suflet, pe inimă. Ţi-e teamă să-i spui, căci ţi-e teamă de NU. Sau de un DA nesincer. Şi gol de orice trăire a lui.
Şi din frică taci. Şi te întrebi ce-ar vrea, cum ar fi dacă... te transformi dintr-o dată într-o puştoaică de liceu, la prima întâlnire, deşi ochii îţi sunt de femeie, pasul de leoaică şi puterea de fier.
Şi toate astea de lacrimi ce-ai vărsat până să ajungi să cunoşti câte ştii...
Şi ajungi aşa, cu tot cu siguranţa ta de femeie de 27 de ani, ce mai are încă atâţia de învăţat despre viaţă şi toate ale ei, să îţi tremure palmele a dor de el şi de împreunare a lor, două, dar nu ale tale, ci a lui cu a ta,. Într-o rugă de dor fără limite şi de iubire tomnatică.

Şi-ţi lipseşte curajul de-a spune ce simţi. De-ai spune lui, cu calm şi vrajă de femeie ce-ai vrea să-i fii, că îţi lipseşte.
Şi cunoşti deodată un suflet ce-ţi spune scurt: „Spune-i ce simţi!”
Şi tu te chinui să rupi tremuratul din rădăcină şi să sădeşti în locul său tăria de a-i spune ce-ţi strigă inima.

Şi-o faci. Pe jumătate. Căci răspunsul lui te răsuceşte. Îţi dai seama că ai în faţa ta un fel de rac. Ştii tu de ce, mersul lui înapoi...
Te întrebi dacă nu cumva asta i-o fi şi zodia şi toate emoţiile îţi trec. Îţi dai seama că a fost o picătură de ploaie într-un pahar de secetă şi că ai băut-o atât de repede, şi ţi-e atât de sete încă, însă el nu mai are ce să-ţi ofere. Căci nu-i decât atât: o picătură.

„ E un om prea simplu pentru tine! I-ai văzut micimea şi ignoranţa, nu e lucru puţin! ”

Şi te gândeşti: n-o fi, dar cum să fie atât de mic, când eu l-am văzut atât de uriaş? Şi tu, femeie cu gând de copilă şi suflet vindecat de iubire ce n-a fost pentru totdeauna, te întorci în trecut, la braţele şi ochii lui, şi te doare că a fost numai o aparenţă. Sau o realitate pe care tu n-ai acceptat-o, de frica de a nu descoperi că ai dreptate!

- „Stofa îi e bună, dar croiala nu i-a fost făcută cum trebuie!”
- „Şi atunci de ce să porţi ceva ce nu îţi vine ţie bine?”

Te ştergi la ochi de oboseală ce crezi că-ţi e şi nu vezi bine, aşa cum îl rogi să repete ce-a spus, de surdă ce crezi c-ai devenit şi nu ai înţeles corect replicile lui, şi mai citeşti o dată. Şi-nc-o dată, până ce îţi dai seama că are dreptate. De ce să porţi?

„Unei femei ajunse la un nivel superior îi e greu să găsească bărbatul potrivit!”

 Iar îţi ştergi ochii, dar de data asta de lacrimi ce îţi înceţoşează privirea, căci îţi doreşti să nu ai nici un nivel, să nu mai gândeşti. Ci doar să simţi. Să dai naiba barierele şi maturitatea şi să te transformi într-o puştoaică ce nu are habar că puştiul de lângă ea are voar vorbe în tolba de săgeţi, şi unele copiate de pe la alţii ca el, ajunşi maturi acum. Le-au vândut altora, la jumătate de preţ. Să aibă şi ei cu ce aduce în patul lor naivele.
Şi te pocneşti peste fundul ala sexy, dar nu al trupului, ci al sufletului, îţi dai seama că încă mai eşti atrăgătoare, dar că nu poţi admite, vorba ei, „pietricele în pantofi”.

Şi te apleci peste balustrada anilor tăi, te uiţi la el, cum stă pe trapta a 2a a scărilor de urcă până la tine şi îi întâlneşti ochii.
Îi priveşti o secundă şi cobori până la el. Îl iei de mână, se uită sigur pe el la tine, convins că te-a vrăjit la colţ de vorbe, şi tu te ridici, îi laşi mâna să mângâie alte câte are de mângiat... şi pleci fără să te uiţi în urmă.

La ultima treaptă, când îţi vine să fugi înapoi la el, îţi răsună în inimă vorbele ei:
Cine îţi va topi inima va merita pe deplin timpul şi sufletul tău !

Şi-acum simţi şi cât de bine se merge fără pietricica din pantof.

Mulţumesc!

15 septembrie 2013

Întrebare pe suflet





Stau pe pat, de sâmbătă singură ce mi-e azi.
Pe cuvânt că sunt zile în care aş plânge de dor şi n-am de-al cui. Şi mai pe cuvânt că-mi vine să rup din mine bucăţi să dau unui el care să vină să-mi stoarcă lacrimi, numai să nu am ochii goi, ca sufletul şi ca această casă în care vin şi plec. Fără rost.

Stau pe pat aşa, de bună ce e dragostea şi de rea ce e singurătatea.
Şi de dragoste ce-aş face pe singurătatea asta ce sfâşie norii, da] nu-i face să plouă. O ploaie de toamnă ce-aş vrea să picure fiori şi ochi închişi de dorinţe împlinite de buze ce n-au simţul conştiinţei ori al moralităţii.
Pe cuvânt de femeie nebună ce n-am avut de multe ori în viaţă curajul să fiu, de nu-mi vine să sparg barierele astea lumeşti ce spun că TREBUIE să faci totul cu limite.
Pe cuvânt de femeie şi mai nebună ce-aş deveni cu el în braţe, că îmi vine să-mi cumpăr pistol şi să vă ucid pe toţi care spuneţi că moralitatea înseamnă să NU... să Nu... să Nu...

Stau pe pat şi mă întreb unde e trasată linia aia neagră a permisului şi aia albă a nepermisului. De a face –ca femeie- ceea ce simţi, fără teama că te judecă. Ştiu eu care nebun care n-are curaj să trăiască.

Sătulă de pereţi între care trăiesc, închid ochii şi văd braţe ÎN care trăiesc. Clipe. Trebuie să-i închid, căci deschişi, îmi arată unde sunt de fapt. Şi e al naiba de urât locul ăsta fără el. Şi el ăsta n-are un nume. Poate de nebună ce sunt sau de bună ce sunt la a găsi cusururi.
Şi braţele acelea nu vorbesc. Da, aţi ghicit, sunt de bărbat! Doar strâng. Ca lanţuri, trupul meu. Atât de tare, că ajung la suflet. Şi-n clipa aia îmi doresc să fiu alpinist. Să reuşesc să mă caţăr în vârf de El şi să mă uit înapoi cu fiecare pas făcut, să fiu mândră de curajul ce-l am.

Stau pe pat în sâmbătă rece. M-am plimbat de nebună vreo oră, uitându-mă la oameni. Perechi-neperechi, toţi cu gândurile şi averile lor. Mă-ntrebam dacă toţi se uită la mine cu milă sau cu admiraţie. Lehamite simt când la semafor se holbează la fundul meu sau îmi privesc cu jind alte părţi nedescoperite, bărbaţii.  Dar nu c-o demnitate de bărbat sigur pe sine, ci cu zâmbetul ăla de cocalar nespălat, dar cu lanţ de aur până la buric. Şi-n clipe de astea mi-e nu ştiu cum de cuvântul bărbat şi-n clipe de-astea mulţumesc că sunt atât de „cusurugie”.

Îmi zboară gândurile ca aripile supersonice. Mi-e un dor de dor de dor n-aveţi voi!
mi-e un dor de-un vid în mintea mea, de-a nu mai gândi, ci doar de-a simţi. De femeie nebună ce-aş fi în braţe de care să nu-mi fie teamă că nu vor mai veni. De femeie nebună ce-aş fi de dorul clipelor sărate cu buze ce ating tot. Chiar şi frica mea de el. O fac să se topească şi ea şi o tranformă-n sărut.
 Şi-uite-aşa, hoinărind în vis în sâmbătă moartă de neiubită ce sunt (sau prea iubită de cine nu trebuie!), mă prăvălesc în dorinţă şi cer să simt. Dor. De un el care să-şi suflece mânecile sufletului şi cu mâini puternice să mă ridice la cer. De dor ce i-a fost. Nu de mine, ci de femeia-femeie din mine.
Şi-uite-aşa, în sâmbăta asta din care au mai rămas 2 ore, să adorm în braţe ce n-au gânduri. Doar trăiri.

Şi, cu întrebarea pe suflet, închei fără nimic:
„Când îmi va mai fi dor?”

13 septembrie 2013

vineri, 13 septembrie 2013

În gramatica mea


În gramatica mea nu eşti nici substantiv nici adverb.
n-ai moduri, ci doar timpuri în care eu
m-am pierdut
pentru că toate regulile pe care le-am respectat ani la rând
au fost încălcate de sufletul care te cere dureros de tăcut.

În gramatica mea nu eşti predicat
Eşti fără funcţie.
Eşti simplu ca un examen pentru care am invăţat de vreo 9 ani
Dar pe care mi-e cel mai frică să-l dau.

În gramatica mea încerc să te conjug
Şi nu reuşesc să te scriu
Deşi am învăţat despre tine ani la rând.

În gramatica mea
Te aştept fără cuvinte.
De fapt... îmi aştept cuvintele să aibă curajul să
Scrie analiza sufletului meu.

Şi-n gramatica mea...
La naiba!
Nu mai adaug nimic!

13 sept 2013

joi, 12 septembrie 2013

virgula si punct





Cu degetele tremurande iti ating gandurile. Le simt hai-hui si le-as imbratisa atat de puternic, sa le sufoc, sa nu ma gaseasca si sa nu ma cuprinda cu bratele lor. Mi-e prea frica de stransoarea dorintelor.
Ma infasor in virgula din ochii tai si dezordinea din sufletul meu isi gaseste repede locul intre ventriculele tacerilor tale.  Eu nu am curajul sa fac ordine, mi-e prea frica de reguli. Ba nu, de lipsa lor. La dracu`, cred ca de fapt mi-e frica de mine.
Sau de ce-as deveni eu langa tine: Femeia aceea care se conjuga la modul mai mult ca perfect, datorita infinitivului din sufletul tau: A CREDE.
si crede-ma, atat de frumos se conjuga verbele cand timpurile nu tin cont de reguli! Cand in loc de gramatica, tin in caietele mele din inima cuvantul TU!
Mda, iara hoinaresc bezmetica pe culoarele temerilor mele de a ramane intr-o zi in bratele fericirii, cu tine. Iara nu am curajul sa fac un nod umbrelor si sa le arunc naiba peste ocean. Ala al neputerilor.

stii? Frigul se simte atat de dur cand nu ai brate care sa te incalzeasca! Dar trebuie sa mai stii un lucru: cand te infasori in ceea ce altii nici macar nu observa, devii totuna cu tine insuti. Si nici macar nu imi poti replica celebra: "Detalii"! N-ai cum, e prea nedetaliata frica mea de a  te accepta langa mine, sa ne infasuram amandoi cu virgula din ochii tai, ca a doua zi sa ne trezim vindecati de raceli. Alea pe care le afisam siguri pe noi, ca masti personalizate.

Iar vorbesc fara rost. Stii atat de bine ce inseamna frigul, detaliile si raceala, incat nici nu mai stai sa-mi asculti palavrele de 2 bani perechea. Stii si tu ca ceva se petrece cu mine, nu stii insa sa dai un nume intamplarilor din ochii mei. Ori din palmele mele. Ori din inima mea.
inima mea? As spune "la dracu cu ea!", dar mi-e frica de draci. Sunt mai buni decat mine la inversat cuvinte si stiu sigur ca ar reusi sa te cucereasca. Mi te-ar lua, asa, NE-al-meu cum esti. Si cum sunt geloasa pe tot ce inseamna "altcineva langa tine, cu tine, la tine, peste tine, sub tine, in tine", prefer sa nu pomenesc de ei pana nu ma asigur ca ti-ai gasit locul in bratele mele si ai inceput deja sa faci ceva de mancare pentru fericirea ce va fi sa fie.
crede-ma, inima asta a mea sufera de aritmie! Nu stiu cum vei reusi sa o salvezi de la moarte, dar stiu ca trebuie sa faci cumva sa o apleci putin peste balustrada, sa o consumi asa, cu pofta nebuna de placeri pacatoase, sa isi incheie acordul in sunetul durerosului "Ah!" si sa se pravaleasca apoi in bratele tale, de unde sa mai plece numai pentru cate o partida de AMOR fara A!

Mi se face brusc somn. De fapt, ochii mei au obosit de punctul acelei virgule. Ii inchid si  hoinaresc, femeie nebuna de legat. De legat ganduri negre si gri.
Adorm linistita la pieptul tau si visez 2 maini. O ploaie de august, un Eu si-un Tu. 
.......................................................................................................................................................................
va continua

tu stii ca...

tu stii ca o virgula cu inca o virgula
formeaza ghlimele in  care pun, fara timp
tacerile tale?

ca de la o virgula la alta
se ajunge printr-o parere de rau
si ca distanta dintre ele
se masoara in palmele noastre?

tu stii ca o virgula fara alta virgula
inseamna Nimic
si ca din nimic
noi am facut 2 palme?

ca le-am impreunat
si intre ele am pus distanta
tot o virgula?

tu stii ca am aruncat acea virgula in ochii tai
pentru a ma putea cita pe mine insami
si a te primi intre ghilimelele sufletului meu?

tu stii ca o virgula plus inca o virgula
nu mai creeaza demult matematica?
ci
O poveste care, terminandu-se cu virgula,
si-a gasit punctul?

12 septembrie 2013