pentru palmele mele

luni, 9 decembrie 2013

Iubită nevastă, ea e amanta!!!


http://www.youtube.com/watch?v=RScoIaexvbo


:) am gasit acum echivalentul gandurilor mele, cantate atat de real si spuse atat de frumos de Adrian Paunescu! :)
"TERAPIE DE SOC PENTRU FOSTII AMANTI!!!"




Că bărbaţii sunt porci, mitocani, misogini şi tot tacâmul o ştim cu toate! Că stau „pe-un picior de plai/în gură de Rai”, asta şi mai sigur.
Fac ei ce fac, şi cică ajung mereu să distrugă suflete, să prostească femei de toate naţiile, domeniile şi nivelele. Fir-ar  ei să fie, cu tupeul şi nemernicia ce-i caracterizează!
Aşa spunem, să recunoaştem!
Despre ce vreau eu să vă povestesc acum, e mai grav ca misoginismul lor!
Vorbesc despre cum acceptăm noi, femeile, toate resturile şi spălăturile domnilor, din dragoste mai oarba decât cecitatea!
Multe poveşti mi-au auzit urechile, dar una mi-a pus capac.
Se făcea odată, ca niciodată, un domn însurat de peste 15 ani, cu o femeie frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Aşa o descria dânsul. Dar fiindcă domnului cu bani, care se respectă, nu-i ajunge nevasta, îşi trage o amantă cu 18 ani mai tânără, frumoasă şi cu veleităţi de regizor, născută de prietena cea mai bună a nevesti-si!
Telenovelă, maică, nu glumă! Parol!
Şi-acuma, omul, mare crai răsărit la tinereţile lui, şi respectuos cu sexul feminin, ce făcea el, din zori şi până-n seară, în afară de mânuirea paloşului ce nu prea avea astâmpăr în teacă? Le făcea cafele, le gătea bunătăţi alese, le spunea cât sunt de frumoase... căci deh, bărbatul, când iubeşte, se zice că îl orbeşte Dzeu. Da` pe craiul nostru, deloc nu l-a orbit Dumnezeu, ba din contră, buni ochi i-a dat, de vedea luminiţa de la capătul ambelor tuneluri! Şi-al nevestei, şi-al amantei, pe care nevasta o iubea ca pe fiica ei! Ba te mai şi pui că-i cumpăra cadouri...
Şi craiul nostru, devenit peste noapte cocoş, tare îşi mai umfla creasta, dorit şi iubit fiind de 2 femei care se înţelegeau de pomină!

Că găina bătrână n-avea habar de dragostea celor 2, v-aţi prins şi-aţi înţeles şi de ce...
Amu, ce nu pricepeţi nici voi, cred, e cum de admitea cea mică postura asta? De dragoste prea naivă, zic eu...
De proastă veţi zice unii... de curvă, vor arunca alţii...
De mult ce-l iubea, spunea domnul cu pricina.
Acum, de ce numai amanta ştia de nevastă şi de ce nevasta nu ştia de amantă, e dilemă mare, căci craiul nostru se tot încurca în explicaţii...
Iar el, de mult ce le iubea pe amândouă, nu avea cum să renunţe la niciuna. A propus într-o doară ăsteia mici să facă o fetiţă, fiind aproape convins că soţia dragă va accepta compromisul, apoi să aflăm că doamna chiar a recunoscut la demascarea iubirii, că da, ar fi acceptat să aibă copil cu cea mică, numai să nu o părăsească...
Mie tare greu îmi e să cred în varianta domnului, dar după cum ziceam... dragostea orbeşte. I-o fi luat Dumnezeu ochii bietei femei, şi nici cu ochelari nu o mai lăsa să vadă realitatea, bătaia de joc şi lipsa de respect a craiului... dar dacă dânsul plătea dioptriile ochelarilor dânsei... să zicem că se acceptă. Ori că vorbea cu Dumnezeu conu` , să facă şmecherii cu ochelarii doamnei...
Naiba ştie? Ce e de admirat, însă, la cele 2 femei, este consecvenţa lor: să-l păstreze, ambele au făcut sacrificii colosale. Una admitea să se pupe –pe obraz, ce-i drept-, cu nevasta domnului, cealaltă să-i mai poarte numele după ce-a aflat de idilă...
Şi-acum întrebarea: „De unde nemernicia bărbatului ăsta, doamnelor?”
Nu e oare de la slăbiciunea femeilor din viaţa lui? Nu de la acceptarea lor, de a primi jumătăţi? Ori resturi?
Acu`, amanta ca amanta, că ea s-a prins într-o zi, după vreo 4 ani, de schemă, şi-a luat tălpăşiţa, l-a dat în judecată pe crai pentru hărţuire, şi s-a liniştit. La casa ei acum, cu un bărbat care o iubeşte. Despre care, ce-i drept, craiul nostru spune că i-a distrus cariera în care el o ajutase să urce!
Dar acum zic şi eu, femeie fiind, toată drama asta, i-o fi ajungând bietei fete. Minţită de crai, ori îmbrăcată în sărbătoare mereu, de vorbele şi promisiunile lui de o viaţă întreagă ce aveau să trăiască ei până la adânci bătrâneţi...
Acum, adevărul numai ea îl ştie, că de crezut de domn, nu l-aş prea crede în chiar tot...


Dacă povestea s-ar termina aici, v-aţi întreba ce e aşa ciudat sau nemaipomenit? Dar continuu să vă spun că posesorul paloşului fermecat mai cunoaşte o duduie tot cu 18 ani mai tânără, după câţiva ani şi-o abureşte frumos cam tot aşa. Încearcă s-o mituiască bine cu dragoste nemaiîntâlnită, cu jurăminte de iubire nemaiauzită, de perfecţiune şi cu dorinţe de a avea şi cu asta tot o fetiţă. Deh, consecvent omul nostru, dacă nevasta i-a făcut băiat, trebuie să aibă şi el o fetiţă, ce vreţi? N-are omu` dreptul?
Amu nah, o minte şi pe naiva aistălaltă, o duce aşa vreun an de zile şi când se prinde că nu-i merge cu ea şi că nebuna nu admite lipsa lui de respect, ci îl face albie de porci când el îşi permite să îi propună o întâlnire cu nevasta, apoi încă una, începe să îşi dea seama că asta s-a prins de toate schemele lui. Că nu-i va merge niciodată cu ea, şi-atunci tot mai bună e nevasta, căci deh, ea nu l-a lăsat niciodată, deşi cică ar fi aflat de 2 ori ce-a făcut.
Amanta asta nouă, a dracului, i-a aflat craiului şi amantlâcurile cu alte amante. Omului îi mergea bine, ce mai! Învârtea câteva femei o dată, îşi minţea nevasta că are treabă şi pleca frumos la munte cu altele, şi-n paralel mai şi adulmeca frumuseţi pe meleagurile Netlog-iene ori Facebook-ciene.
Cum de-a reuşit atâta amar de vreme, n-am cunoştinţă, dar tare aş vrea să stau la masă cu toate.
Şi-acum, să nu vă plictisesc, vă întreb hamletian: cum admitem în viaţa noastră asemenea specimene şi cine ne redă timpul pierdut lângă un aşa armăsar? Acum, să-mi fie cu iertare, să aibă paloş nemaiîntâlnit?
Dar dilema asta ne-o rezolvăm după ce aflăm că domnul cu pricina e în continuare însurat cu femeia căreia i se pun coarne la fiecare pas, omul fiind destul de bun actor, ştiind să spună despre mama copilului său „Dacă nu era copilul, divorţam! Am luat-o pentru că era cea mai bună variantă, nu pentru că exista dragoste! Am fost întotdeauna foarte buni prieteni!”

Amantele astea au rostul lor acum, nevasta însă încă doarme lângă paloşul minune, convinsă fiind că şi dacă scapă una mică, e bărbat, ce să-i faci? Fără a şti însă ce vorbeşte domnul despre sentimentele ce-l copleşesc...

Mai avem noi curajul să spunem despre bărbaţi că sunt nemernici, când noi le alimentăm adulterul şi mitomania prin acceptare?

Şi-acum, uneia din ele, căruia domnul i-a propus să meargă împreună la un eveniment organizat de un mare nume, pe care domnia sa l-a cunoscut prin intermediul amantei, îi pocneşte în moalele capului întrebarea:
„Mărite, ce-i voi spune când mă vei prezenta: Încântată, nevastă, eu sunt amanta!”? Nu, mulţumesc, mergi dumneata cu altă fraieră, eu am treabă la a-ţi număra minciunile. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă!”

Ce-aţi spune dacă ne-am lua toate de mână, să cerem poligamie?

13 nov 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dreptul la replica