era sa fiu ...

Era să fiu ...

Era să fiu fericită într-o zi. Atât de fericită încât mi-a fost frică de sinonim şi am fugit înapoi cu tot cu sfertul acela de cuvânt. Pe un drum pe care am crezut că ajunsesem. Dar pe care de fapt l-am încurcat.
Era să fiu iubită într-o zi. Atât de iubită încât am înlemnit în faţa figurii de ceară a acelor trăiri care mi-au dat aripi. Şi atunci am alergat desculţă prin mărăcini ca să pot scăpa de urmări.
Era să fiu înţeleasă într-o zi. Atât de înţeleasă încât mi-au fost de ajuns două cuvinte să înţeleg că există şi Dex-uri personalizate pe care le poţi cumpăra fără a renunţa la Tine. Ci doar la orgolii. Şi temeri.
Era să fiu descoperită într-o zi. Atât de descoperită încât mi-am luat hainele cele mai groase pe mine pentru ca Lui să-i ia cât mai mult timp să mi le dea jos. Şi în final să renunţe din saţietate.
Era să fiu învăţată cândva. Să iubesc din nou, să dăruiesc, să strâng, să ating, să mângâi, să primesc, să ... de cineva atât de bun în a învăţa, încât m-a speriat siguranţa sa. Şi am crezut că va şi cere mult. Şi-am plecat.
Era să fiu ajutată cândva. Să îmi construiesc o scară din scânduri de suflet pe care să pot urca până la El. Atât de ajutată încât mi-a fost teamă să nu fie doar o promisiune. Şi atunci nu am mai cumpărat nici scândurile.
Era să fiu privită cândva. Atât de privită încât am preferat să nu mai văd ochii aceia prea curând, de teamă să nu îmi descopere realitatea. Iubirea. Dăruirea. Totul.
Era să fiu îmbrăţişată cândva. Atât de sincer şi de altfel încât mi-am tăiat braţele şi le-am pus într-un sac pe plastic. Să nu poată strânge. Să nu poată dărui la rândul lor îmbrăţişări.
Era să fiu căutată cândva. Prin oraşe, prin sate, pe străzi, prin viaţă. Atât de căutată încât am preferat să mă ascund după perdeaua indiferenţei pentru a nu lăsa să mi se vadă vulnerabilităţile. Şi m-am ascuns.
Era să fiu a LUI într-o zi. Atât de A LUI încât aş fi respirat clipă de clipă aerul unei lumi prea blânde, prea altfel decât a mea. Şi-atunci am transformat pronumele posesiv in pronume negativ: a NIMĂNUI!
Era ... dar verbul acesta, „A fi” are atâtea forme, înţelesuri şi timpuri, încât m-am pierdut printre ele.
Acum ... doar SUNT!
Şi-atât!

2 iulie 2010