Valorez mult!
- lui Florin Petrescu

Îmi prinde toamna frunze în păr, îmi pune rouă pe pleoape şi îmi murdăreşte tălpile cu noroiul umed ce miroase a putred.
Îmi trec prin faţă bărbaţi ce miros a primăvară, ce calcă a nepăsare, ce privesc a vară, ce judecă a iarnă şi ce trăiesc a minciună.
Îmi suflă vântul în faţă, în inimă şi-n palme. Şi se joacă apoi cu şuviţele mele buclate perfect la salonul din spatele blocului. Şi-şi răzbună neputinţa de a vorbi în palmele mele străpunse de mângâieri necunoscute.
Mă privesc femei cu ochi întrebători, cu glezne de madonă, cu inimă de sticlă, cu putere de vată.
Îmi cântă Dumnezeu la nori. Cu glas de ploaie, cu ritm de stropi. Cu mâini de îngeri, cu atingeri de suflet.
Mă îmbrăţişază copii cu braţe de alb, mă iubesc cu inimi de toamnă, mă strigă cu voci de bătrâni şi mă lovesc cu pumni de zăpadă. În piepturi de VISE.
Mă întreabă oamenii de ce vreau ce-i greu, de ce simt ce-i rău, de ce râd de dor, de ce plâng de fericire, de ce am ce nu vor alţii, de ce suflu în praf, de ce mănânc ciocolată amară.
De ce urlu a frig, de ce zâmbesc a soare, de ce alerg a nebună, de ce păşesc a bolnavă, de ce nu întreb De ce?
De ce bărbatul de peste stradă nu mă atrage, de ce costumele Gucci nu mă dau pe spate, de ce bronzul artificial nu mă topeşte, de ce ochii lor amăgitori nu mă amăgesc, de ce buzele lor nu mă aruncă-n pofte, de ce umerii lor nu îmi adăpostesc capul, de ce pieptul lor lucrat la sala de forţă nu mă înmoaie.
De ce nu mă topesc vorbele calde, de ce nu mă orbesc luminile difuze lăsate de ei sâni, pe coapse, pe ochi. Şi pe mine.
De ce nu mă ameţeşte parfumul lumânărilor cumpărate de la magazinul de împliniri vise uşoare pe bani grei, de ce nu mă înnebuneşte nebunia unei căpşune cu frişcă gustată de pe pielea mea nebronzată, neîntinerită cu bisturiul, de pe sânii mei neperfecţi cu nesilicoane.
De ce nu mă bucură buchetele imense de trandafiri lăsate la uşă de curierul grăbit, de ce nu mă zăpăcesc inelele cu diamant şi colierele cu perle, cumpărate de tineri frumoşi şi bogaţi şi dăruite de palme fără inimi.
De ce nu mă trezesc telefoanele târzii şi mesajele matinale pentru a-mi spune „Bună dimineaţa, iubito!”, ”Noapte bună, iubirea mea!”.
De ce nu urlu când el tace, de ce nu butonez mobilul când el nu răspunde, de ce nu arunc când el îmi dă. Ceva sau nimic?
De ce scriu poezii, de ce spun cuvinte, de ce cânt balade, de ce urc în tren, de ce am răbdare, de ce nu pun punct, de ce nu termin propoziţia cu interjecţii?
De ce cer atât de mult, când ofer atât de puţin?
Pentru că Eu ... valorez mult! Nu diamante şi aur, nu Armani şi Gucci, nu lumânări şi parfumuri, nu frişcă şi ciocolată, nu muşchi şi silicoane, nu conturi şi carduri.
Ci suflet. Mângâiere. Lacrimă. Zâmbet. Vers. Suferinţă. Avere.
EU!

4 octombrie 2010