Amintirile nu mi le poate lua nimeni

Chiar dacă m-ar chema Nimeni. În buletin.
Nici chiar eu nu-s capabilă să le arunc, să le culeg, să le şterg de praf, să le închid. La ce bun?
Amintirile sunt făcute pentru a fi trăite, nu uitate. Aşa, cu fiecare lacrimă ce curge, cu fiecare gând care se întreabă, cu fiecare zâmbet care stă să plângă.
Cu fiecare Noi format din persoana I singular.
Amintirile nu-şi scutură frunzele după anotimpuri.
Amintirile nu se despart. Şi nici nu se împart la 2.
Nu divorţează, nu se ceartă, nu se rănesc, nu îşi aruncă vorbe grele, nu disperă şi nu se ascund. Dar ştii de ce?
Pentru că ele sunt la timpul trecut.
Şi nu mai au nimic de pierdut.

22 dec 2010