„Oamenii nu se schimbă!”

-cadou de Moş pentru tata-

Cam aşa aud mereu. Că cei agresivi rămân agresivi toată viaţa, că cei care înşală o fac mereu, că alcoolici nu vor lăsa niciodată viciul ăsta de o parte, că cei care mint nu vor înceta nicicând!
Oare?
Las aşa, ca semn de întrebare, povestea unui tată care şi-a aruncat într-o zi alcoolul pe fereastra pentru că fiica sa a decis să arunce pe geam sentimentele pe care le nutreşte faţă de el. Aşa, pur şi simplu!
Povestea unui tată care a băut vreo 20 de ani fără să înţeleagă de ce, fără să vrea să asculte strigătele familiei sale, care tot ce vroia era sa fie şi el NORMAL!
Să vină acasă zâmbind, să se joace cu fetiţa care-i simţea lipsa, să mearga de mână cu soţia care plângea în fiecare zi pentru că nu găsea la întoarcerea acasă decât sticle goale sau un bărbat întins pe canapeaua din sufragerie, sau pe covorul de pe hol, sau adormit în baia cu miros de mucegai.
Un tată care nu plângea decât când era beat, şi atunci tot ce putea spune era ca e un nemernic şi că nu-şi merită familia care se zbate pentru el.
Un tată care şi-a pierdut într-o zi familia pentru că nu a avut curajul să strige după ajutor! Şi-a înnecat amarul într-o sticlă de vodka. În fiecare zi alta.
Un fiu care îşi lovea mama pentru că avea curajul să îi spună plângând că nu face decât să o distrugă. Un fiu care şi-a lăsat mama să moară pentru că avea treabă să caute prin curte sticlele cu vin. Care şi-a găsit apoi mama întinsă pe un pat, cu nepoţica lângă ea, abia respirând. Care a plâns atunci de durere. Că poate nu va mai fi în câteva ore. Dar care nu a reuşit să rămână lucid decât câteva ore. Pentru că disperarea morţii, a singurătăţii a fost atât de mare, încât şi-a înnecat-o din nou în sticla aceea cu gât subţire.
Un tată care-şi jignea fiica, urla a foame şi striga a sete. De viaţă.
Viaţa aceea pe care toti din jurul lui credeau că o trăieşte. Când el, de fapt, o pierdea. Conştient fiind că nimic bun nu va alege de acolo!
Un tată care într-o zi, însă ... a pus punct. Din dragoste. Pentru cea pe care părea că n-o iubeşte. Că n-o vrea! Că n-o recunoaşte ca fiică.
Un tată care într-o zi a avut tăria să arunce cu trecutul în sticla aceea cu gât subţire. Pe care a spart-o apoi de pereţii inimii. Acea inimă în care se ascundea atâta iubire! Dar pe care până atunci nu fusese capabil s-o arate! Pentru că „BĂRBAŢII NU PLÂNG!”
O, da!!!! Chiar aşa, bărbaţii nu plâng!:(
Ştiţi voi, oare, că tocmai ei plâng cel mai tare, pentru că pe ei îi doare cel mai mult? Tocmai pentru că nu au voie! Tocmai pentru că îi judecăm din regulile unei societăţi murdare! Care se îneacă la rândul ei într-o sticlă cu vin.
Ştim să punem pecete, dar niciodată să înţelegem că nimic nu vine de la sine! Ca fiecare comportament are un antecedent şi o consecinţă şi în funcţie de ele reacţiile oamenilor se schimbă!
E mult mai uşor să punem etichete, să spunem tare şi răspicat:”Nemernicule, nu te vei schimba nicodată!”, decât să avem răbdarea de a afla de ce!
Şi atunci când aflăm răspunsul să avem răbdarea de a ÎNVĂŢA SĂ AVEM RĂBDARE!
Da, oamenii se schimă! Trebuie doar să găseasca motivaţia necesară. Pe oameni îi schimbă iubire.
DOAR EA.
Acelaşi tată îşi strânge azi fetiţa în braţe şi-i spune scurt „AM ÎNCREDERE ÎN TINE!”
Acelaşi tată se roagă azi ca Ea să aibă tăria să nu cadă în vicii!
Acelaşi tată e mândru că Ea l-a făcut să înceteze să îşi mai facă rău!
Acelaşi tată plânge pentru că EA a reuşit de una singură să răzbată, atunci când toţi credeau că va cădea în mocirlă.
Oamenii se schimbă!!!!!
Da, chiar aşa!
Trebuie doar să ai răbdare să înveţi cum să vorbeşti pe limba lor!
Te iubesc, tata!

6 decembrie 2010