„De ce-ai plecat?” - „De ce-aş mai fi rămas?”
- lui F. P
Ion Popa - De-abia plecasesi

Asculta mai multe audio diverse


Trag aer în piept şi mă îndrept cu paşi leneşi spre gară.Acolo unde odată mi-am ţinut respiraţia şi am alergat cu paşi grăbiţi să-l aştept pe el. Să simt căldura celor mai ocrotitoare braţe şi gustul celui mai dulce sărut.
Azi mă opresc în faţa trenului. A oricărui tren. Şi simt răceala de nebraţe, gustul amar al amintirii celui mai ameţitor sărut.
Atunci nu am stat să văd trenuri ce pleacă, nu am plâns de nevenirea lui. Atunci l-am văzut doar pe el.
Acum stau să văd vagoane în care urcă oameni cu suflete pline de dor. De durere şi de speranţă de revedere. Încă unul, şi-ncă unul, şi-ncă altul. Tot aşteptând să coboare şi el. Acum stau să văd trenuri ce ajung. Oameni ce se îmbrăţişază a revedere, a lacrimă de fericire, a dor ce le-a fost.
Cu gândul amăgitor că şi eu aştept pe cineva care îmi dă doar palpitaţii. Doar mă sperie. Pentru a avea motive să mă liniştească apoi cu braţe calde şi atingeri de pleoape.
Cândva telefonul meu suna să-mi dea bătăi de suflet. Prin cuvinte de dor. Prin litere de credinţă oarbă în El.
Azi sună într-una. La el. Dar nimeni nu-mi răspunde. Probabil că doarme. Şi azi. Şi mâine, şi peste 3 zile, şi peste 5 nopţi, şi peste alte luni, şi peste ani.
Probabil i s-a întâmplat ceva. Iar eu trebuie să aştept. Sună el înapoi când vede.
Şi tot aşa.
Atunci mă acopeream cu El. Căci braţele ţineu loc de pături. Acum mă acopăr cu pături. Ţin loc de braţe. E mai ieftin. Cică.
Şi toate câte au fost sunt şi azi. Dar au nume de amintire. Şi verbe la perfect compus. Din noi 2, da!
Ştiu însă că va trece pe la noi şi timpul Viitor. Vom păcăli minciunile. Ne vom privi oricum, nici cu căldură, nici cu tristeţe, nici cu iubire, nici cu ură, nici cu Tine, nici cu Mine. Doar cu ochi de realitate crudă.
Fără întrebări, fără răspunsuri. Căci Eu ştiu că aş primi răspunsuri pline de minciuni, iar eu aş întreba „De ce?”cu intonaţie de afirmaţie: „Pentru că atunci când vine vorba de bărbaţi, niciodată nu trebuie să întrebi de ce. Pentru că fie ţi se va răspunde o minciună, fie vei auzi tăcere.E mult mai simplu. ”
Şi mult mai greu pentru tine să accepţi că doi minus unu vor face întotdeauna 0. Pe tabla voastră. De scăzut timpul.
Şi-atunci voi auzi acelaşi „Ce mai faci?” din complezenţă, voi vedea acelaşi zâmbet din obişnuinţă, acelaşi Tu dintotdeauna.
Şi pe Noi din întâmplare.
Alegând, la întâmplare, cuvinte potrivite pentru oameni nepotriviţi. Adica Eu şi Tu.

12 octombrie 2010