Catalina Toma ( Nicolescu )- fata ascunsa a adevarului

oameni se nasc zilnic. Oameni mor zilnic. Oameni rad zilnic. Oameni plang zilnic.
Oameni suntem si Tu si Eu ... Om nu inseamna sa te nasti , sa razi, sa plangi , sa nasti la randul tau , si apoi sa mori.
Om inseamna sa INVETI sa te transformi in om clipa de clipa. Sa inveti sa descoperi Omul din tine , sa inveti sa te nasti pentru a mia oara daca e nevoie , sa renasti din propria cenusa pentru a muri de fiecare data cand in sufletul tau totul se darama!
Nu as putea spune ca am fost vreodata prietene de suflet , nu ne-am stiut secretele si nu ne-am simtit ca suflete pereche :)
am fost doar colege! Insa nu unele de "birou , de banca sau de studio" :). Ci colege de Suferinta. Colege de Fericire! De TOT si de Nimic in acelasi timp.
ne diferentiaza varsta , diplomatia :)) si facultatea! Cam mult pentru 2 persoane care s-au intalnit intr-o primavara in care soarele abia avea curajul sa isi dezgoleasca fata pentru zambetul unui copil care isi plangea in fata noastra nefericirile copilariei sale!
cam mult pentru a da vreo sansa vreunei apropieri intre noi!
ne desparteau diferentele; pentru ca mai tarziu sa ne apropie singura asemanare : dragostea pentru copii!
acea dragoste care isi cauta implinirea in zambetul cristalin al celui ce iti striga numele pentru a-i da ceea ce l-ai invatat!
acea dragoste care nu leaga si dezlega , ci IMPARTE! imparte fericirea in mii de bucatele pe care le da oricui vrea sa primeasca~!
acea dragoste pe care toti o uitam intre peretii caselor pe care am cheltuit averi!
acea dragoste pe care o vrem in fiecare clipa in care ne dam seama ca A FI COPIL INSEAMNA MAI MULT DECAT A FI OM!!!
Am fost colege de durere ... cu fiecare muscatura , cu fiecare lovitura , cu fiecare ciupitura , cu fiecare tipat, cu fiecare nepasare!
am fost colege de fericire ... cu fiecare implinire a visului acela de copil nascut sa isi caute singur sensul in lumea noastra meschina si rea!
am fost colege de TOT : acel tot pe care nimeni nu ni-l poate da , oricat ar vrea de tare!acel tot pe care nimic nu il poate cumpara , atat de simplu si de neinsemnat , dar atat de nepretuit!
am fost colege de Nimic ; acel nimic ce pare a se ascunde in spatele rasului copilului ce nu tine cont de cei din jurul sau : rade si plange cat si cum vrea!
De la ea am invatat ca nimic nu are valoare cand vrem noi sa o dam , valoarea isi pastreaza imensitatile pentru clipa suprema , cand nu mai credem in nimic!
de la ea am invatat ca zambetul unui copil valoreaza mai mult decat milioanele pe care afaceristii le castiga in minute petrecute la masa negocierilor.
ea m-a invatat ca timpul nu negociaza cu noi! nici cu copiii pe care incercam sa ii aducem in lumea noastra , fara a intelege ca lor nici macar nu le-am cerut parerea!
ea m-a invatat ca lacrima unui copil nu valoreaza nici mai mult nici mai putin decat acel Final de drum pe care noi il alegem in locul lui!
de la ea am invatat ca un copil nu este un robot pe care avem dreptul sa il programam cand vrem !
nu este o masina cu care bati kilometri intregi fara a-ti pasa ca ar putea ramane fara combustibil!
un copil este exact cheia cu care poti inchide sau deschide portita inimii!
ea m-a invatat sa pun pe locul 1 viata , si nu banii , zambetul si nu averea , lacrima si nu diamantele!
am fost 2 ani umbra si realitate pentru copiii carora le-am daruit timpul , dragostea si increderea noastra , si am primit insutit pentru toate astea : zambetele lor si puterea de a merge mai departe , oricat de greu ar fi sa urci prin nametii vietii!
am fost 2 ani speranta si durere pentru 2 copii care ne-au ajutat sa rupem neincrederile in fasii si sa le aruncam in marea de nepasari a lumii noastre!
am plecat pe drumuri separate , suparate sau dezamagite una de alta , ca orice om care isi cauta sensul in lumea pe care acesti copii incearca sa o destrame! sau sa ne invete pe noi sa o cladim din altceva decat din pietre si caramizi pe care orice cutremur o va darama!
am plecat plangand din viata unui copil pe care il iubesc fara a-i cere sa imi dea ceva sau sa imi recunoasca chipul sau vocea! am plecat plangand cu lacrimi de speranta , stiind ca ramane in bratele ei , acolo unde se va putea mereu refugia si rade sau plange fara teama ca lumea il va judeca!
am plecat fiind sigura ca intr-o zi il voi revedea , ca intr-o zi imi va striga numele amintindu-si sau nu dragostea pe care i-am dat-o neconditionat! dar fiind sigur pe puterea sa de copil , pe zambetul lui de inger!
drumurile noastre s-au separat din suparari sau framantari zadarnice!
se vor reintalni intr-o zi sau nu , raman amitirile lacrimilor ce le-am pricinuit fara sa vrem ingerasilor care ne-au invatat ca nimeni nu are dreptul asupra noastra!
raman zambetele copiilor ce si-au sculptat sperantele in pietrele tari ale nerenuntarilor noastre , ale fortei cu care ne-am inarmat pentru a putea iesi de sub daramaturi!
iti multumesc pentru ca fiecare cub pe care m-ai invatat sa-l pun in turnul ridicat si daramat de atatea ori l-ai pictat in culorile curcubeului!
iti multumesc pentru ca m-ai invatat sa strang mainile cuminti ale ingerasilor nostri in pumnii puterii mele de a renaste cu fiecare litera mai mult , cu fiecare cuvant mai puternic , cu fiecare privire ... pana la cer!
iti multumesc pentru ca m-ai invatat ca construiesc piste de avioane si cai ferate care intotdeauna vor duce la Realitate!
iti multumesc pentru ca puzzle-ul vietii mele are mai mult de 10 piese datorita tie! caci tu mi-ai aratat ca exista multe cai de a fi fericit , de a gasi drumul spre implinire!
iti multumesc pentru acel castel in care m-ai invatat sa "indes" mai mult de 1000 de miracole!
iti multumesc pentru acei pitici care invatau impreuna cu Luca sa se ascunda sub stresini pentru a nu se uda!:) ( nu plange cand citesti , au plans ei destul pentru vremurile in care noi nu vom mai avea lacrimi sau cand pur si simplu nu ar trebui sa le varsam!!!)
iti multumesc pentru trenul pe care m-ai invatat sa-l strang doar dupa ce Vlad se juca pret de cateva clipe cu el! acum am inteles de ce : pentru ca exista clipe in care sinele se strica , iar vatmanul imbatraneste , se imbolnaveste si moare!!! asa ca timpul acela in care manuta lui atinge sinele poate nu se va mai intoarce niciodata! si chiar nu s-a mai intors!!!
si ar putea continua rauri de cuvinte ...
dar timpul si trecutul vorbesc .. intre ele , pentru ca viitorul sa isi urmeze cursul!!!
PS : iti multumesc pentru papusica ce sta cuminte in vitrina , amintindu-mi mereu ca am insemnat candva ceva pentru tine!!!