pentru palmele mele

duminică, 16 mai 2010

vreau si eu ceva ... AL MEU!


M-am întors acasă... Acasă e un fel de-a spune, de fapt nu e Acasă, ci o casă oarecare, unde tot ce fac este să dorm şi să îmi pregătesc câte o dată vreun fel de mâncare... în silă, în lehamite!
Acasă este un vis! Unul pe care, oricât de mult aş vrea să pot spune că îl voi împlini cândva ... îl simt cu multă durere! Şi cu un mare Nimic în spate!
Mi se spune adesea „eşti de apreciat, Monica., ai reuşit totul de una singură, fără ajutor şi bărbaţi care să-ţi treacă prin pat!”
Şi atunci îmi vine să-i lovesc pe cei care mi-o spun direct în moalele capului. Să nu mai repete niciodată aceste vorbe.
Ce apreciaţi la mine? munca nebună pe care o depun zilnic, de teama de a ajunge acasă înainte de a se întuneca şi a vedea acelaşi pat gol, aceeaşi masă care mă aşteaptă să o pun pentru 2, dar care uneori strigă mut „hey, nici azi nu te apropii de mine?”
„Aş vrea să realizez şi eu ce ai realizat tu până acum!” – Dumnezeule!!!! Ce am realizat eu până acum? Am terminat o facultate, mă pregătesc pentru terminarea unui master, muncesc într-un domeniu în care trebuie să ştii să trăieşti înainte de toate, pentru a putea să-i faci pe alţii să trăiască, la rândul lor!
Muncesc vreo 12 ore pe zi, ajung acasă după vreo 15, istovită şi bolnavă de nimicurile pe care le primesc ca răsplată pentru cât dăruiesc! Pun capul pe pernă cu inima zdrobită de singurătate, într-o singurătate care îmi rupe sufletul, închid ochii cu repeziciunea fulgerului şi realizez că de fapt nimic nu mă ajută să adorm. Şi atunci îi deschid la loc, gândindu-mă ca o prostuţă că poate voi vedea pe cineva stând lângă mine şi pur şi simplu privindu-mă.
Şi când prind curajul să-i deschid să am lângă mine acelaşi loc gol, rece şi la fel de la fel în fiecare zi. Singura diferenţă fiind de culoare şi model : a lenjeriei.
Adorm după multe lupte purtate cu mine însămi, promisiuni ce mi le fac doar pentru a le uita a doua zi; acelea că MÂINE voi lua totul de la capăt, dar muncind mai puţin, făcându-mi timp pentru MINE, pentru curajul de a accepta pe cineva în viaţa mea, pentru dorinţa de a sări în cele mai puternice braţe atunci când se aude cheia în uşă!
Dar toate astea sunt simple vorbe nerostite, care tot ce fac este să îmi facă timpul să treacă mai repede, şi o dată cu el, viaţa mea! Una în care tot ce am făcut a fost să fac totul pentru alţii. Şi nimic pentru mine!
Ce apreciaţi la mine, când muncesc pentru nişte bani pe care nu am cu cine să-i împart, să-i număr şi să îi dau pe concedii în locuri cu iz de NOI DOI!?
Când nu am la cine să mă întorc, pe cine să aştept, pentru cine să pregătesc o masă pe care să aştern o faţă de masă în culorile împlinirii, cu miros de Fericire?
Şi atunci tot ce-mi rămâne este să muncesc ca o nebună, fără a mă gândi la sănătatea care se ditruge din cauza oboselii, a nopţilor pe care le PIERD, în loc să le TRĂIESC.
Şi aşa mă cufund într-o muncă ce nu este de fapt decât un mod de a suferi din ce în ce mai mult pentru neajunsurile altora, pentru durerile celor care te caută şi te angajează pentru că ştiu că depinde de Tine viitorul lor!
Sunt ani de când nu mai ştiu ce înseamnă să spun încrezătoare „Du-te cu băieţii, am încredere în tine! Ştiu că orice ar fi, Aici te vei întoarce de fiecare dată, pentru că AICI sunt EU, să te aştept pentru a-ţi da ceea ce niciuna nu va putea vreodată!”
Sunt ani de când nu mai ştiu ce înseamnă să scriu un mesaj scurt, care să înceapă şi să se termine cu „Mi-e dor de tine!”
Pentru că de ani de zile nu mai ştiu ce înseamnă să îţi fie dor ... ani de când nu mai ştiu cum este să numeri minutele rămase până la întoarcerea Lui, până la următoarea strângere în braţe, până la următorul TE IUBESC!
Ani de când totul trece pur şi simplu pentru că acesta îi este rostul, nu pentru că trecerea îmi va aduce şi mie ceva AL MEU!
Ani de când nu ştiu ce înseamnă să împarţi totul cu cineva. Şi timp, şi viaţă, şi dureri, şi bucurii, şi vise, şi speranţe. Şi deziluzii, şi neşanse.
Tot ce ştiu este gustul de mâncare afumată, nesărată sau prea acră pe care o fac în silă, cu izul ăla de singurătate amestecată cu nepăsare.
Este mirosul de „Fără El” pe care simt că parcă l-am transformat în marcă de parfum personalizată.
Este culoarea aceea mereu mai cenuşie a gândurilor mele din clipele în care trebuie să ies din casă Din Nou Singură, să mă aşez la o masă aşteptându-mi prietenii care mă apreciază, asemeni vouă, pentru curajul de a porni singură şi a ajunge tot singură ...AICI!
De parcă AICI ar însemna FERICIRE!
AICI înseamnă SINGURĂTATE, dragii mei! Iar singurătatea nu este ceva ce trebuie să-ţi doreşti vreodată!
Este forma aceea fără fond a lacrimilor mele din clipele în care trebuie să merg la nunta prietenei X (şi în firecare an alta nouă!) cu MINE de mână. Şi să trebuiască să ascult pentru a mia oară aprecierile bărbaţilor : „Eşti atât de ... altfel!”
Da? Şi cu ce mă ajută că sunt altfel? Primesc vreun Nobel?
„cel care te va avea va fi un norocos!”
Da? Ia faceţi-mi şi mie cunoştinţă cu el! Să-i dictez eu cele 6 numere cu noroc pe care trebuie să le bifeze pe grila de concurs!de noroc sau de Fericire pe care i-o voi da pe gratis!
M-am săturat să tot spun „Îmi pare rău dar ... Nu eşti ceea ce vreau eu!” oare ce vreau eu este atât de Imposibil? Oare cer prea mult când vreau un EL care să mă lase pe mine să mă chinui cu incertitudinile, care să nu-mi dea totul „pe de-a gata” , ci să mă lase pe mine să descopăr ce îi lipseşte lui şi să învăţ să „confecţionez ” neajunsurile lui?
Nu aveţi de ce să mă apreciaţi, eu nu fac nimic din ceea ce voi nu puteţi. Nici măcar să suferiţi.
Dar ... şi asta se învaţă.

4 comentarii:

  1. Asa este ,ai mare dreptate dar as vrea sa scrii si despre....singuratatea...IN DOI!!!!!cred ca este ca atunci cand inveti ca x este mic si y mare .
    apoi apare z care este mai mare decat x dar mai mic decat y .....in iubire,viata totul este prin comparatie ....si asa stim ca este mai bine asa decat...sau mai rau decat.....
    totul depinde de noi!

    singur in doi!!!
    traiesti ,razi,vii acasa faci acea mancare despre acre spui,imparti concediile,iubesti si esti iubita....dar totusi ..simti acea singuratate!!!si atre ai vrea sa fii de fapt singura ...sa ai libertate ,sa decizi cine si act sa timp sa gasesti in patul tau care des este gol!!!macar asa esti ma plina de incredere,minutele impreuna lasa alte urme,muzica ascultata impreuna va reveni in mintea ta,vei zambi mai des ....si nu vei suferi cand intamplator vei vedea in parc sau statia de autobuz doi tineri imbratisati,doua maini tinandu-se ......caci de fapt multi barbati sunt ....barbati si nu stiu sa traisca pentru femeia de langa ei,nu stiu sa fie acolo ,atunci,unde si cand trebuie!!!
    cred ca undeva,candva,cumva ...vei gasi acel suflet care sa nu fie doar o urma,umbra care a stat candva la masa ta.....si mai bine patul cu lenjeria mototolita de tine decat de acel barbat care nici macar nu realizeaza ca esti acolo decat cand are el nevoie de tine!!!!


    catalina

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc!:)
    pt incurajare!dar... mereu exista un DAR!TE Pup:) oricum stiu ca intr-o zi ... va fi mai bine sau mai rau decat acum ...:)) awlta solutie nu exista!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Singuratatea e primul pas spre a te cunoaste.
    Cum nu poti sa cunosti pe nimeni altcineva pana in clipa in care nu te cunosti pe tine suficient de bine, asta e o perioada pe cat de neplacuta pe atat de necesara.
    Capul sus! Toti am trecut prin asta, toti am trait doar din sperante si toti am reusit sa nu ne dam batuti.

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt sigura ca perioada asta e cel mai bun lucru!:) e greu, dar din toate iau partea pozitiva! multumesc, desi nu stiu cine esti!:)

    RăspundețiȘtergere

dreptul la replica