Te-am invins iara, Moarte!!!

Am iesit sa cumpar ceva. Cu plasa in mana, cu gandul la mancarea de pe aragaz - da, azi am vrut sa gatesc!- ma uitam sa rosul de la semafor. Nerabdatoare sa sa schimbe culoarea, ma uit la singura masina care venea in viteza. VERDE! Fara sa realizez pasesc. Aud un zgomot surd si simt ceva rece pe piciorul stang. Ma blochez si tot ce vad este un tip bine imbracat, cu ochelarii de soare prrinsi pe tricou care se ma prinde de brate si ma intreaba " Sunteti bine?"
ma uit la el nedumerita si il intreb nebuna " Era sa ma spulberati, nu?" Tremuram.
Tipul raspunde destul de stapan pe sine " va rog sa ma iertati, da, se putea intampla o nenorocire, vreti sa va duc la spital?"
Ma uit la piciorul stang - acelasi pe care tot o masina mi l-a rupt acum vreo 17 ani- si ii raspund scurt : "NU!Nu am nimic"
Acum, aici, singura si rationala, imi dau seama ce se putea intampla. Acum cateva minute nu am realizat decat ca un tip bine imbracat m-a prins de brate si m-a intrebat daca ma simt bine, SI atat!
Nu mai retin -probabil imi voi aminti- ce am vorbit pana la plecare cu el, dar acum simt o durere in suflet. Pentru ca din senin - mda, tot cerul ala se pare ca e de vina!!!- mi-am amintit ca odata, demult, imi doream sa mor. Copila fiind. Chiar copila. Neintelegand atatea DE CE -uri din viata mea de atunci!
Pe atunci tot un "tip" m-a salvat. Doar ca el nu a coborat dintr-o masina - nici nu stiu ce masina avea cel de azi, nici macar culoarea!!!- ci parca din CER -tot SENIN- sa imi de puterea sa merg prin viata cu fruntea sus. Pentru ca ... Dumnezeu ne-a dat viata si tot El ne-o ia! Nu fi tu cea care ..."
Hm ... parca mi se rupe sufletul. Nu stiu de ce insa!
Ma gandesc ca am invins moartea atunci. Datorita Lui. Mai tarziu -peste vreo 5-6 ani am invins-o tot datorita Lui. Dar fara sa fie prezent. nici cu trup, nici cu cuvinte, nici cu suflet. Doar pe norii inimii mele.
"TU POTI, Monica!"
Mda... si am putut!
Ma doare sufletul. Poate pentru ca realizez cat sunt de singura. Chiar si in clipele astea, in care as putea suna un prieten sa stea de vorba cu mine, prefer sa scriu si sa gust picatura cu picatura durerea asta de suflet pe care nu vreau sa o alin cu nici o pastila. De suflet sau de nesuflet!
L-as suna pe El. Sa-i spun ca sunt in viata! Ca puteam sa nu mai fiu. Si sa ... Doamne, chiar puteam sa mor?
se pare ca DA!
Dar cum sa intru in viata Lui cu forta?
Daca am trecut mereu peste toate scriind, de ce sa nu trec si acum?
si uite asa ma gandesc acum la ceea ce-i spuneam candva chiar lui: " MAINE NU II ESTE PROMIS NIMANUI!"
ar trebui sa nu fim nicviodata egoisti, si orgoliosi, caci nu se stie cand poti sa nu mai fii si sa nu reusesti sa le spui celor pe care ii iubesti ca-ti pare rau, ca le datorezi, ca le multumesti, ca ...
mda, teoria asta o stim cu totii!! Si cu toate astea, prea putini o aplicam.
nu-s prea coerenta in ce spun, stiu, dar daca nu reusesc sa imi adun gandurile, literele numelui sau le apropii si formez ce trebuie!
Ar trebui sa-i multumesc lui Dzeu pentru ca traiesc, si cu toate astea ii multumesc lui pentru ca m-a invatat candva ca viata merita traita. Pana cand DZEU va zice "GATA!"
sI DATORITA LUI ii voi multumi lui DZEU ca nu am ajuns acolo sus, in cerul ala in care el urca pentru a se intoarce victorios.
Imi trec atatea prin minte acum, ca nu reusesc sa le cuprind, dar tot ce pot sa adun sunt cateva vorbe: atunci cand iti dai seama ca esti singur te cuprinde teama de a nu ramane asa. Atunci cand insa iti dai seama ca esti IN VIATA te cuprinde teama de a nu fi aratat celor care cu adevarat merita tot ce simti pentru ei. Cu tot cu gesturi.
Nu m-am dus niciodata sa ii spun in fata " Multumesc pentru tot!"
am scris si atat.
stiu ca a citit si a apreciat, dar oare e de ajuns? Nu! chiar NU!
AM acuzat mereu "TU ESTI VINOVAT PENTRU CA ...!", dar niciodata nu m-am dus la usa lui. pur si simplu. Fara sa-i cer sau sa-i dau ceva!
doar atat: UN GEST!
NU, PENTRU ca orgoliul meu e mai presus de simplul gest de a privi in ochi omul datorita caruia azi sau ieri sau in orice alta zi esti capabil sa mai ai orgolii...
N-am facut niciodata o dovada concreta ca ceea ce spun e adevarat, dar m-am asteptat sa faca el o mie de pasi intr-unul! pentru ca e de ajuns ca eu sa SPUN!! el trebuia sa FACA!!!
Mda ...
si .. acest MINUT pe care multi il cerem sa putem dovedi ar putea sa se transforme. In orice, dar sa nu mai existe Timp pentru a face ce simtim!!!
Eu traiesc!
si prin mine ... multe nespuse! sau nedovedite!
Tu vei sti ce vreau sa spun, daca vei citi vreodata!
huh, sa le ia dracu` de VORBE!!!
(si sa mi le transforme in fapte!)
mda ... din nou!!!