pentru palmele mele

luni, 7 februarie 2011

eliberare de tine

am trait fara tine la fel de frumos cum as fi trait cu tine. cu lacrimi, cu zambete, cu nervi, cu fericire, cu tristete si cu sperante facute praf.
cu trenuri care au venit si care au plecat la fel de goale cum au pornit din gara fericirii mele.
cu vagoane vechi si pline pana la refuz de oameni simpli, care nu-si permiteau bilete la clasa 1.
cu sine taiate in 2 fara remuscari, cu intarzieri de sute de minute transformate in ani, cu vatman cu numele tau gravat pe suflet.
bolnava de singuratate si implinita de iluzii.
am trait fara tine mai bine de un deceniu fara sa numar anii, fara sa imi pese ca trec si nu mi-i mai aduce nimeni inapoi!
am trait fara tine cu secundele in batistutele de suflat iubire, in zmeul infricosat de vantul care batea prea tare pentru puterea lui de a zbura.
am trait fara tine, privind cum imi fumai zambetele si cum iti cumparai altele la pret redus. Si cum le fabricai doar pentru tine, in functie de nevoi: nu 20 in pachet, ci 30, 40, 50 ...
ca la promotii: cu cat cumparai mai multe, cu atat plateai mai putin.
am trait fara tine povestea unei picaturi de roua, fara dimineti cu miros de noi 2.
si totul A FOST!
exact pana cand am refuzat sa mai astept trenuri, sa mai gravez numele tau, sa mai accept vagoane vechi si intarzieri de mii de minute.
pana cand am simtit ca AJUNGE cu lacrimile oprite in coltul ochilor, de teama de a nu imi uda sansa de a trai cu adevarat, fara cuvinte scrise pe papirus de messenger si auzite la telefon cu glas de CREDINTA CA ... , de DORINTA SA ... de DOR DE A IUBI SI A FI IUBIT ASA CUM TE-AS IUBI EU, dar fara mine!
exact pana cand m-am izbit de pamant suficient de puternic incat sa imi dau seama ca atunci cand nu ai invatat sa zbori nu trebuie sa te incapatanezi sa incepi fara instructor.
si-acum stau pe pamant, cu ochii spre cer, fara sa mai astept sa cobori pentru a ma incuraja sa urc cu tine!
parca mi-e dor sa mai traiesc cu tine in suflet:).
parca mi-e dor sa mai cred in Mos Craciun! nu pentru ca M-AM FACUT MARE, ci pentru ca prea mare a fost durerea de a afla ca de fapt exista doar in inchipuirea mea de vesnic copil de 14- 25 de ani:)
parca mi-e dor sa mai astept sa dai un semn, asa, cat de mic. de ziua mea, de Craciun, de orice ... sa ma intrebi ce fac, daca mi-e bine, daca mi-e rau, daca ... si daca ... si daca ...:) si zambesc.
si-mi dau seama ca s-a terminat cerneala din stiloul iubirii mele platonice:), ca s-a uscat de atata lasat fara capac:) si ca nu mai am cu ce sa scriu pe foile acestei povesti fara introducere, cuprins si incheiere, ci doar cu una din ele, dar habar n-am care.
si nu mai simt.
si e asa ciudat sa te privesc si sa fie vid in inima mea, sa incerc sa retraiesc durerea aia de " de ce nu vine, de ce nu vrea, de ce nu pleaca?" si sa nu mai vad decat imagini cu mine asteptand!
si ... mi-e BINE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dreptul la replica