La rascrucea dintre zbor si viata

Caci acolo ne impotmolim. Noi, cei pamanteni; cand nu intelegem diferenta intre MESERIE si VIATA!
Cand privim in ochi Omul care sta in fata noastra si ne povesteste – la un pahar de vin- visul sau, devenit realitate, de a zbura dincolo de Noi.
Dincolo de El.
Vorbesc de pilotul de vanatoare. Omul acela pe care il vezi vorbind la telefon in metrou, asteptand la semafor in traffic, plimbandu-si copilul in parc, strangandu-si in brate femeia iubita.
Omul care pe care il vezi uneori mergand agale pe aleile ce duc la blocul comun, alergand sa prinda ultimul tramvai, stand la coada in supermarket, zambind politicos cand plateste, intrand intr-o frizerie, proband o pereche de adidasi.
Omul acela pe care il observi band un pahar de bere cu prietenii, comandand o ciorba ospatarului pe care il trateaza ca egal.
Omul acela simplu, despre care nu se scrie in CLICK, despre care nu afli ce a mancat la masa de pranz, cu cine s-a dus in concediu in insulele FILIPINE, pe cine iubeste.
Vorbesc de omul acela care isi traieste viata anonim, intr-un colt de lume, iubind si suferind, cazand si ridicandu-se fara a ceda. Care isi strange mainile in propriile maini si se incurajeaza ori de cate ori altii lovesc.
Vorbesc de omul acela judecat de altii pentru ca nu traieste clipa ca oricare altul. Care traieste pentru a zbura. Si pentru asta renunta la fitele vietii de “orasean”, la placerile barbatului rebel, care cucereste orice femeie prin povestile de Don Juan.
Omul acela care se incalzeste iarna punand pe foc lemne care ii ard deznadejdile, care ii fac scrum nepasarile celor ce il privesc cu mila. Cu ironie sau cu sarcasm.
Omul acela pentru care A TRAI nu inseamna a juca la lotto si a astepta sa castigi potul cel mare. Omul pentru care A TRAI inseamna a simti viata band un pahar de vin la fiecare aterizare, multumind cerului ca l-a lasat sa se intoarca.
Vorbesc de omul acela care isi priveste in ochi femeie iubita si ii spune fara vorbe “Multumesc pentru ca ma astepti diferit de altele!”
Vorbesc de barbatul acela care nu isi allege femeia “trasa la indigo” din revistele de moda, si femeia aceea care sa imbrace in fiecare zi hainele rabdarii din acelasi magazin ieftin (dar cel mai scump!): sufletul sau!
Care isi traieste viata iubindu-l pe El, barbatul acela care are curajul sa infrunte totul pentru ca a inteles nu ca asta e menirea barbatului, ci ca asta e menirea celui ce sties a faca diferenta intre A FI si a NU FI!
Vorbesc de barbatul acela ai carui ochi lacrimeaza uneori fara sa vada lumea, clipesc fara sa “contorizeze” rapiditatea, fara sa fie stersi de servetele cu aroma de …
Poate doar de palme batatorite de munca, arse de soare, inghetate de frig.
Aceleasi palme cu care isi mangaie iubitele, cu puterea inimilor. Si poate neputerea lor.
De omul acela care crede in el fara sa ceara si altora sa o faca, fara sa cerseasca intelegere si rabdare.
Care isi arunca durerile de acolo de sus, de la inaltimi de stele, pentru a se zdrobi pana se intoarce pe pamant.
Vorbesc de omul acela care poate fi iubit doar de o femeie care vede dincolo de aparenta. Care vede transparent cel mai opac suflet de barbat.
Care nu are nevoie de 1000 de priviri pentru a intelege povestea ochilor lui.
Care ii pune in paharul plin cu vin jumatate din sufletul sau. Pentru ca data viitoare sa simta diferenta de gust.
Greu de gasit, greu de inteles, greu de pastrat.
Si Ea pe El, si El pe Ea.
Greu de descifrat. Noi pe Ei. Caci Ei pe noi ne stiu. Suntem usor de citit, caci suntem jumatate din ei.
24 iulie 2011