pentru palmele mele

joi, 13 septembrie 2012

Când ei refuză să vadă


Ar putea să mă doară. Că iubirea mea pare a putea fi cumpărată. Că ea pare doar un cuvânt format din litere pe care le-am învăţat de copil şi pe care îl folosesc pentru că îmi place cum sună.
Ar putea să mă doară că oamenii mă privesc fără ochelari de protecţie atunci când strălucesc de iubirea ta.
Ar putea să mă doară că judecă cei ce n-au habar ce înseamnă să iubeşti. Bănuiesc şi trăiesc. Dar viaţa mea, nu pe a lor.
Ar putea să mă doară visul meu devenit realitate, de-a iubi până la cer şi înapoi.
«  Să nu-mi pese că dimineaţa mai prind un pui de somn abia ieşit din gheoace, că plec la serviciu cu cearcăne, că am ieşit pe uşă în haine neasortate, că afară e frig şi eu port o bluziţă fără mâneci, că ajung la metrou şi nu am abonament, că urc în metrou şi cobor la capăt. De ameţeală, de aiurită, de îndrăgostită. »
Aş putea să mă tem. De tine şi de dragostea mea.
Aş putea să te privesc şi să văd doar un bărbat. Să te sărut şi să fiu sigură că va fi ultimul. Sărut.
Aş putea să plâng. La fiecare plecare a ta. De dor.
Ar putea să mă sperie viaţa ta.

Aş putea renunţa la tot pentru a fi simplu.
Dar dacă toate astea AR PUTEA, atunci nu aş mai putea eu să te iubesc.
Pentru că nimic nu are putere mai mare ca dragostea mea. Cea pe care ţi-am cusut-o pe buzunarul din spate al inimii. Cu aţă verde. Ca lămâia necoaptă din care îmi vei face din nou cea mai bună băutură din lume.

Da, aş putea alege să trăiesc fără iubire. Adică fără tine.
Dar  m-aş numi Monica (ce înseamnă SINGURĂ, în cine ştie care limbă!)

Dar eu te am pe tine. Şi asta înseamnă că nu aş putea să pot toate câte ai citit.
Şi asta înseamnă că sunt fericită!

14 septembrie 2012

PS: din PIETRE FERICITE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dreptul la replica