Mi-ai topit
îndoielile şi le-ai făcut ceară. Le-ai lăsat la uşa întrebărilor şi nu ţi-a
păsat de le va găsi cineva să le salveze de la moarte. Sau cum s-o numi aia,
când topeşte.
HABAR N-AM, căci
tot vorbeam de el mai devreme.
mi-ai modelat din
ceara îndoielilor încrederea pe care nu mai aveam curajul s-o visez vreodată.
Cred în tine
pentru că simţi. Tot ce nu am. Tot ce am şi ce îmi trebuie. Aşa, ca acum. „E
ceva în neregulă cu tine!”
Te-am minţit, da,
e ceva în neregulă: faptul că nu ţi-am spus cât te iubesc şi cât de dor îmi
este. Să te privesc şi să nu mă mai satur, să te sărut şi să-mi fugă pământul
de sub picioare doar pentru că pilotezi avioane fără să fii pilot!
Şi mai e ceva în
neregulă: aseară, când mă acuzai că nu sunt atentă la bancuri, n-ai observat că
te priveam şi te doream cu suflet pierdut. Acela pe care l-ai găsit tu, într-o
noapte de august şi l-ai strâns la piept. L-ai făcut una cu tine şi mi l-ai
înapoiat. Iar acum am tot. Sufletul meu şi pe tine.
N-ai observat că sunt
clipe în care lângă tine nu sunt atentă la nimic. Pentru că ştiu că eşti acolo
să simţi când mă pierd, când mă rătăcesc şi când te scap din mână.
Cred în mine. Mai
mult decât în tine. Da! Pentru că acum... nu mai e diferenţă între noi.
18 sept 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica