Mi-e dor de tine
în clipele în care nu mi-e dor de Noi. Clipele acelea în care sunt singură fără
tine, căci Noi suntem mereu împreună.
Mă uit la nori şi
ştiu că mă înţeleg atunci când îmi lipseşti. E ca dorul lor de ploaie. Îi
înţelegi? Eu da.
Mă uit la tine câte o dată şi nu-mi vine să
cred că mă iubeşti. Tu, cel care mi-a citit cărţile copilăriei mele, care a
trăit AVENTURILE LUI HABAR N-AM, care l-a înţeles pe MORCOVEAŢĂ şi care mi-a
strâns sufletul între paginile celei ce a fost Maitreyi.
Mă uit
la mine şi văd femeia cu chip de copilă care uitase cândva să zâmbească, deşi
masca purtată clipă de clipă i se potrivea mai bine ca realitatea.
Şi mă
întreb cum de ai reuşit să o transformi într-un bulgăre de zăpadă care se
topeşte la fiecare privire a ta?
mi-e
dor de tine. Fără să plec de lângă tine. Nu ştiu să explic cum se poate aşa
ceva. Şi nici nu-mi bat capul. Mi-e dor pur şi simplu.
De
fapt... doar pur. Căci simplu nu e. Tu ştii mai bine.
................................................................................................................................................
Şi din
tot amalgamul de gânduri şi trăiri am scris titlul.
Înţelegi.
18
sept 2012
TE IUBESC SI MI-E DOR DE TINE
RăspundețiȘtergere