Că bărbaţii sunt
porci, mitocani, misogini şi tot tacâmul o ştim cu toate! Că stau „pe-un picior
de plai/în gură de Rai”, asta şi mai sigur.
Fac ei ce fac, şi
cică ajung mereu să distrugă suflete, să prostească femei de toate naţiile,
domeniile şi nivelele. Fir-ar ei să fie,
cu tupeul şi nemernicia ce-i caracterizează!
Aşa spunem, să
recunoaştem!
Despre ce vreau
eu să vă povestesc acum, e mai grav ca misoginismul lor!
Vorbesc despre
cum acceptăm noi, femeile, toate resturile şi spălăturile domnilor, din
dragoste mai oarba decât cecitatea!
Multe poveşti
mi-au auzit urechile, dar una mi-a pus capac.
Se făcea odată,
ca niciodată, un domn însurat de peste 15 ani, cu o femeie frumoasă, deşteaptă
şi devreme acasă. Aşa o descria dânsul. Dar fiindcă domnului cu bani, care se
respectă, nu-i ajunge nevasta, îşi trage o amantă cu 18 ani mai tânără,
frumoasă şi cu veleităţi de regizor, născută de prietena cea mai bună a
nevesti-si!
Telenovelă,
maică, nu glumă! Parol!
Şi-acuma, omul,
mare crai răsărit la tinereţile lui, şi respectuos cu sexul feminin, ce făcea
el, din zori şi până-n seară, în afară de mânuirea paloşului ce nu prea avea
astâmpăr în teacă? Le făcea cafele, le gătea bunătăţi alese, le spunea cât sunt
de frumoase... căci deh, bărbatul, când iubeşte, se zice că îl orbeşte Dzeu.
Da` pe craiul nostru, deloc nu l-a orbit Dumnezeu, ba din contră, buni ochi i-a
dat, de vedea luminiţa de la capătul ambelor tuneluri! Şi-al nevestei, şi-al
amantei, pe care nevasta o iubea ca pe fiica ei! Ba te mai şi pui că-i cumpăra
cadouri...
Şi craiul nostru,
devenit peste noapte cocoş, tare îşi mai umfla creasta, dorit şi iubit fiind de
2 femei care se înţelegeau de pomină!
Că găina bătrână
n-avea habar de dragostea celor 2, v-aţi prins şi-aţi înţeles şi de ce...
Amu, ce nu
pricepeţi nici voi, cred, e cum de admitea cea mică postura asta? De dragoste
prea naivă, zic eu...
De proastă veţi
zice unii... de curvă, vor arunca alţii...
De mult ce-l
iubea, spunea domnul cu pricina.
Acum, de ce numai
amanta ştia de nevastă şi de ce nevasta nu ştia de amantă, e dilemă mare, căci
craiul nostru se tot încurca în explicaţii...
Iar el, de mult
ce le iubea pe amândouă, nu avea cum să renunţe la niciuna. A propus într-o
doară ăsteia mici să facă o fetiţă, fiind aproape convins că soţia dragă va
accepta compromisul, apoi să aflăm că doamna chiar a recunoscut la demascarea
iubirii, că da, ar fi acceptat să aibă copil cu cea mică, numai să nu o
părăsească...
Mie tare greu îmi
e să cred în varianta domnului, dar după cum ziceam... dragostea orbeşte. I-o
fi luat Dumnezeu ochii bietei femei, şi nici cu ochelari nu o mai lăsa să vadă
realitatea, bătaia de joc şi lipsa de respect a craiului... dar dacă dânsul
plătea dioptriile ochelarilor dânsei... să zicem că se acceptă. Ori că vorbea
cu Dumnezeu conu` , să facă şmecherii cu ochelarii doamnei...
Naiba ştie? Ce e
de admirat, însă, la cele 2 femei, este consecvenţa lor: să-l păstreze, ambele
au făcut sacrificii colosale. Una admitea să se pupe –pe obraz, ce-i drept-, cu
nevasta domnului, cealaltă să-i mai poarte numele după ce-a aflat de idilă...
Şi-acum
întrebarea: „De unde nemernicia bărbatului ăsta, doamnelor?”
Nu e oare de la
slăbiciunea femeilor din viaţa lui? Nu de la acceptarea lor, de a primi
jumătăţi? Ori resturi?
Acu`, amanta ca
amanta, că ea s-a prins într-o zi, după vreo 4 ani, de schemă, şi-a luat
tălpăşiţa, l-a dat în judecată pe crai pentru hărţuire, şi s-a liniştit. La
casa ei acum, cu un bărbat care o iubeşte. Despre care, ce-i drept, craiul
nostru spune că i-a distrus cariera în care el o ajutase să urce!
Dar acum zic şi
eu, femeie fiind, toată drama asta, i-o fi ajungând bietei fete. Minţită de
crai, ori îmbrăcată în sărbătoare mereu, de vorbele şi promisiunile lui de o
viaţă întreagă ce aveau să trăiască ei până la adânci bătrâneţi...
Acum, adevărul
numai ea îl ştie, că de crezut de domn, nu l-aş prea crede în chiar tot...
Dacă povestea
s-ar termina aici, v-aţi întreba ce e aşa ciudat sau nemaipomenit? Dar continuu
să vă spun că posesorul paloşului fermecat mai cunoaşte o duduie tot cu 18 ani
mai tânără, după câţiva ani şi-o abureşte frumos cam tot aşa. Încearcă s-o
mituiască bine cu dragoste nemaiîntâlnită, cu jurăminte de iubire nemaiauzită,
de perfecţiune şi cu dorinţe de a avea şi cu asta tot o fetiţă. Deh, consecvent
omul nostru, dacă nevasta i-a făcut băiat, trebuie să aibă şi el o fetiţă, ce
vreţi? N-are omu` dreptul?
Amu nah, o minte
şi pe naiva aistălaltă, o duce aşa vreun an de zile şi când se prinde că nu-i
merge cu ea şi că nebuna nu admite lipsa lui de respect, ci îl face albie de
porci când el îşi permite să îi propună o întâlnire cu nevasta, apoi încă una,
începe să îşi dea seama că asta s-a prins de toate schemele lui. Că nu-i va
merge niciodată cu ea, şi-atunci tot mai bună e nevasta, căci deh, ea nu l-a
lăsat niciodată, deşi cică ar fi aflat de 2 ori ce-a făcut.
Amanta asta nouă,
a dracului, i-a aflat craiului şi amantlâcurile cu alte amante. Omului îi
mergea bine, ce mai! Învârtea câteva femei o dată, îşi minţea nevasta că are
treabă şi pleca frumos la munte cu altele, şi-n paralel mai şi adulmeca
frumuseţi pe meleagurile Netlog-iene ori Facebook-ciene.
Cum de-a reuşit
atâta amar de vreme, n-am cunoştinţă, dar tare aş vrea să stau la masă cu
toate.
Şi-acum, să nu vă
plictisesc, vă întreb hamletian: cum admitem în viaţa noastră asemenea
specimene şi cine ne redă timpul pierdut lângă un aşa armăsar? Acum, să-mi fie
cu iertare, să aibă paloş nemaiîntâlnit?
Dar dilema asta
ne-o rezolvăm după ce aflăm că domnul cu pricina e în continuare însurat cu
femeia căreia i se pun coarne la fiecare pas, omul fiind destul de bun actor,
ştiind să spună despre mama copilului său „Dacă nu era copilul, divorţam! Am
luat-o pentru că era cea mai bună variantă, nu pentru că exista dragoste! Am
fost întotdeauna foarte buni prieteni!”
Amantele astea au
rostul lor acum, nevasta însă încă doarme lângă paloşul minune, convinsă fiind
că şi dacă scapă una mică, e bărbat, ce să-i faci? Fără a şti însă ce vorbeşte
domnul despre sentimentele ce-l copleşesc...
Mai avem noi curajul
să spunem despre bărbaţi că sunt nemernici, când noi le alimentăm adulterul şi
mitomania prin acceptare?
Şi-acum, uneia
din ele, căruia domnul i-a propus să meargă împreună la un eveniment organizat
de un mare nume, pe care domnia sa l-a cunoscut prin intermediul amantei, îi
pocneşte în moalele capului întrebarea:
„Mărite, ce-i voi spune când mă vei prezenta: Încântată, nevastă, eu sunt
amanta!”? Nu, mulţumesc, mergi dumneata cu altă fraieră, eu am treabă la a-ţi
număra minciunile. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă!”
Ce-aţi spune dacă ne-am lua toate de mână, să cerem poligamie?
13 nov 2013
Da. Sa cerem poligamie......
RăspundețiȘtergereCred ca toate acestea sunt posibile datorita faptului ca iubim foarte tare si acceptam uneori.....doar "ramasitele unei zile"