Departe, singura, dar puternica!

postul acesta i-l datorez lui Adi :P , dupa o incurajare de acum cateva saptamani, cand ma simteam fara valoare!
:)ma uit in urma, cu multi ani, cand inca eram in Bailesti, si zambesc cu bucurie si tristete. Bucurie pentru ca din tot ce a fost mi-au ramas 2 prieteni adevarati, care m-au invatat sa fiu eu in orice clipa, sa nu fiu inca UNA pentru nici un barbat, sa merg mai departe, indiferent cat de greu mi-ar fi! Sa ma uit mereu la oamenii mai nefericiti ca mine si sa ii multumesc lui Dzeu ca nu sunt ca ei si sa nu uit niciodata de unde am plecat!!!
ma uit in urma si vad o copila intr-o sala de internet dintr-un oras micut si parca fara viata, cu lacrimi in ochi, fara putere sa spuna doua vorbe. Il vad pe Adi, ingrijorat de ceea ce vedea si parca il aud cand imi spune "Mergi sa vorbesti cu Mosu!"
si merg. Urc scarile si nu am puterea sa ii spun nici o vorba. Doar plang. Si simt pentru prima oara in viata mea o imbratisare adevarata, de la un barbat care nu vrea de la mine placeri de o clipa! ci doar sa fiu din nou cu zambetul pe buze. Si-ntr-un final vorbesc,si ma simt ciudat ca un strain ma intelege si se intereseaza de soarta mea!
si din clipa aceea strainul din fata devine cineva-ul care imi arunca temerile peste gardul sufletului si ma invata sa am CURAJ!
si ramane Cineva-ul care nu a uitat niciodata, de atatia ani, sa ma sune sa imi spuna cateva vorbe, sa ma intrebe "Mai esti proasta?" :)cu zambetul pe buze, sa ma sune cand vine in tara sa ma vada. Sa imi arate ca prietenii adevarati nu uita niciodata sa le fie dor de zambetul tau, de chipul tau, de nebunia si de tot ce e al tau!
Cineva-ul care imi arata de fiecare data ca cine te pretuieste cu adevarat isi face timp pentru tine. nu conteaza de la cate sute sau mii de kilometri vine!
Ma intorc in timp atat de greu, si mi-e dor sa fiu Acolo, intr-un barulet saracacios si plin de oamnei fara fite si costume Armani, langa Ei!
si imi dau seama acum, dupa atatia ani, de ce nu merg in orasul meu de ani de zile! de ce nu vreau acolo, de ce nu ma duc pasii pe drumurile unde alergam candva?
PENTRU CA NU MAI SUNT EI! pentru ca strazile acelea pecare le strabateam sa ajung sa radem, sa ma certe, sa rada de complexele fara noima, pe care le-am invins datorita lor.
Pentru ca locurile schimbate de atunci nu mai au suflet, nu mai au viata. Am plecat cu totii si am luat cu noi fiecare zambet, fiecare nebunie, fiecare lacrima.
Pentru ca acum nu mai are cine sa rada de sanii mei mici (Adi a reusit performanta de a ma face sa scap de complexul oglinzii pe care as fi spart-o ori de cate ori ma uitam si vedeam ca mama nu m-a inzestrat cu sani ca ai Mamei Natura):)) .
si ma intreb acum CE FARMEC AS FI MAI AVUT DACA NU ERAM ASA CUM SUNT ACUM?:) Cati prieteni si cati BARBATI as fi facut sa intoarca mereu capul dupa mine?:) Si imi dau seama ca ar fi valorat cantitatea atunci. Acum valoreaza calitatea.:)
Ma intorc in timp si vad o fetita speriata de lumea in care intrase fara sa ii asculte pe Ei, de mana cu un barbat care si-a transformat iubirea in obsesie pentru fetita pe care Ei o iubeau pentru ceea ce invata de la ei, nu pentru ceea ce El lua de la ea!
Si vad lacrimile fetitei care nu mai avea voie sa stea in bratele lor, sa mearga cu ei la o bere, sa le sara in brate celor care au invat-o sa aiba curaj sa ceara ajutor atunci cand are nevoie!
Si nu vad cuvinte care sa le poata multumi pentru tot ce au pus candva in mintea si in sufletul fetitei de 16 anisori:), care a crescut sub ochii lor, cu Ei aproape, pentru ca Azi sa STIE sa treaca peste toate. Sa poata merge inainte cu fruntea sus, chiar daca lacrimile curg siroaie, chiar daca sufletul e facut bucatele, chiar daca singuratatea apasa fiecare particica din mine ca o mana pe clanta usii care duce la durere.
Chiar daca ...
Nu stiu sa multumesc, Ei stiu ca sunt Eu! Ca am ramas fetita aceea nebuna! Cu toate ale ei:). Si care a pus ceva in plus de-a lungul timpului. Si ani, si .. si ...:)
pt Mosu`: chiar daca nu ma mai tii de mana sa urc scarile pe care am plans candva, acum le urc singura, caci stiu ca mana ta m-ar prinde daca as face un pas gresit.
pt Adi: chiar daca nu ma mai duci acasa la miezul noptii si ma jefuiesc talharii in Bucuresti, :)) tot ajung acasa cu ceea ce nimeni nu va putea sa-mi fure vreodata: PUTEREA PE CARE M-AI INVATAT SA O AM ORI DE CATE ORI VOI SIMTI CA SUNT SLABA!
:)