pentru palmele mele

miercuri, 12 septembrie 2012

Te iubesc nu e declaraţie de dragoste. E. Şi punct

Fără teamă şi mai ales cu teamă. De a nu tăia definitiv temerile şi a mă abandona libertăţii de a fi şi atât.
fără teamă de a se sfârşi. Aceea pe care toţi o purtăm undeva în noi, dar o mascăm cu tot felul de văluri şi măşti cumpărate de la te-miri-ce târguri de antichităţi sentimentale. Cu ghilimele, cică.
Fără teama de a pleca. Dincolo de mine, departe de noi şi numai cu tine. De mână cu iubirea noastră, ţinând strâns în pumnii sufletelor siguranţa frângerii. Frângerea degetelor pe timp de aşteptare. A ta şi a mea. În braţele care reuşesc întotdeauna să prindă ultima suflare.
Cu lacrimi sub pleoape, nu pe obraji. Acolo de unde să nu poată fi şterse de batistuţe parfumate. Ci doar cu degete de suflet. Al tău.
ştii cum? Aşa cum reuşeşti să ştergi trecuturi şi planuri de viitor, făcute fără a se ţine cont de prezent. Aşa cum reuşeşti să ştergi până şi masa plină de firimituri a destinelor. Aceea pe care mereu îţi cer s-o ştergi şi tot mereu comentezi. Dar nu ştii că atunci când ţi-o cer o fac pentru că mi-e mai uşor să ating după ce TU o faci. Chiar dacă e doar cu un prosop înmuiat în apă. Fără lămâie.
Cu inima în care alţii au aruncat cu bombe.

12 sept 2012

Un comentariu:

dreptul la replica