Spre singuratate!

A trecut si revelionul ... si da, am fost la AI MEI! Ai mei OLTENI! 3 zile in care nu a fost nevoie sa port masti si sa vorbesc "codat" , 3 zile in care mi-am amintit ca cel mai important in viata nu este CAT dureaza fericirea, ci FERICIREA in sine!
clipe in care mi-am dezgolit sufletul si l-am lasat sa tremure de frig , sa-i fie cald , sa planga si sa rada fara sa mai gandesc la ce va fi ...
clipe in care secundele s-au scurs ca lacrimile unui suferind!
azi plec ... cu inima sfasiata de dorinta unui ACASA unde toti ai tai sa te astepte cu bratele si sufletele deschise , unde nimeni nu se ascunde dupa cortina insensibilitatii de teama sa nu fie descoperit!
A venit mama ... acea imbratisare care mi-a sfasiat sufletul in bucatele ce nu se vor mai reintregi niciodata... la fel de trista si la fel de fericita ca fetita ei este ACOLO, razbatand printre cei indiferenti cu aceeasi putere cu care si-a invins durerile si nefericirile vietii ei!
m-a strans in brate ... atat de altfel de fiecare data! "ai grija de tine! stiu ca e greu de maine, dar gandeste-te ca tu ai invins de fiecare data!" - mi-a spus printre lacrimi!
da, mama, am invins asa cum ai vrut mereu , am ajuns acolo unde ti-ai dorit toata viata sa ajung , am ramas acelasi copil care crede in Mos Craciunul care nu a venit niciodata sa ii lase sub brad nestemate si margaritare , ci doar puterea de a merge mai departe , oricati spini as intalni in drum , oricat de batatorite mi-ar fi talpile rabdarii!
da, mama , am plecat de langa tine pentru a lasa toata durerea ce mi-a strapuns trupul si sufletul atatia ani la rand! si am reusit sa imi inghet suferintele~! si nimeni sa nu realizeze cat mi-e de greu departe de tine!
scriu si plang ... ea sta la masa , departe de mine , nu intelege de ce am lacrimi in ochi si de ce nu vin sa mai stau la masa cu ei!
i-as striga acum "pentru ca numai pot! mi-e atat de greu sa va las pe toti aici , iar eu sa merg langa aceleasi poveri de atatia ani , sa strang in brate copii ce ma iubesc tocmai pentru ca sunt copilaria ce lor le lipseste!
sa invat copiii sa zambeasca , acel zambet pe care eu niciodata nu l-am avut de la strainii ce mi-au calcat sufletul de copil in picioare. ci doar de la EI , oamenii care mi-au ucis neputintele si le-au ingropat departe de OLTENIA!
pentru ca ma doare sufletul sa plec lasand in urma ceea ce nu reusesc sa uit oricat de mult as incerca! pentru ca plang durerea unei despartiri ce ma va marca toata viata!
despartirea de Ei , oamenii care m-au iubit si ma iubesc fara sa aiba asteptari , sa ma judece , sa ma certe, sa imi ceara sa le dau!
sunt trista ... asa cum sunt de fiecare data cand plec , cand ma uit in urma si vad fericirea mea cum ramane sa traiasca chiar si fara mine!"
mama inca sta la masa , vorbeste si se mai uita din cand in cand la mine ... imi spune ce mi-a mai pus in pachetul pe care i l-am refuzat de fiecare data cand am venit la ea!
"mama , nu am venit sa imi dai ceva , am venit doar sa te vad!nu ai venit sa imi aduci , ci sa ma imbratisezi si sa imi dai puterea sa continuu langa oamenii aceia care mi-au ucis sperantele! iar tu ai fost cea care mi le-a inviat de fiecare data!"
plang ... cu aceleasi lacrimi cu care nimeni care nu e strain de ai lui nu poate plange vreodata! plang , scaldand durerile mele in balta plina de sange a dorintelor neimplinite!
mai am cateva ore si urc in trenul suferintei! sau al puterii de a striga in fata tuturor ca eu nu am voie sa cedez!!!!
imi spunea azi un amic "Monica , tu valorezi atat de mult! tu meriti tot ce e mai bun in lumea asta! tu ai trecut peste toate si ai plans sincer!ai grija cui ii dai ce ai!"
da, am facut atatea! si ???
v-am pupat , ne revedem la Bucuresti!:)