-
Ne tăvălim sufletele în cearșafurile tale în
dungi. Orgasmele urlă fără rimă, se aude numai măsura perfectă a 2 Sine care se
uită unul la altul în oglindă.
Aici nu e vorba de sincronizare, motoarele anilor se numără
pe degete, tu faci mediatații la matematică și eu îți plătesc cu un sex bun
profesorul de geometrie.
Aici nu e vorba de dragoste. Filmele porno au apropiat mai
tare emisferele decât marea iubire. Noi avem curajul să descărcăm toate
falusurile lumii de gloanțele străinilor din noi, să le adormim apoi cuminți,
ca pe bebelușii moralității sculptați în carnea unei virgine.
Sexul e bun pe vreme de castitate. Femeile se posedă unele
pe altele fără dumnezei care să le ierte, bărbații se împerechează între ei cu
îngeri care să le facă parastase imediat după naștere, și eu îți vorbesc despre
emoție.
N-am nici o legătură cu legătura ta de pătrunjel din poalele
lu` tanti Maria. Mi-am
plătit singură moartea să se prefacă bolnavă, apoi moartă.
La parastas i-am făcut din orgasme colivă, am dat-o morților
să mănânce și au trăit după secole și ei viața adevărată.
Iar eu, în biserică, am cântat în locul popii „Prea sfântă
născătoare”. Până când ne-a iertat Dumnezeu pe amândoi și ne- a îngropat pervesitatea. Și noi am scris
pomelnicele. O orgie cu muze.
-
N-am venit pe lume să întâlnesc
inutilul. Sunt prea mică să am timp pentru mari temeri. Prea frumoasă pentru
amânări urâte, prea cuminte pentru orgii nehotărâte.
Probabil
că dacă m-aș privi în oglindă m-aș sparge singură în bucăți de altcineva-uri.
De asta refuz să mă uit. N-am nevoie de altcineva să mă confund cu el. Nici să
mă multiplic și nici să mă remarc. Oglinzile sunt pentru acte ratate,
confundate de multe ori cu mistificarea.
Port
în mine de fapt 3 ființe: femeia tăcută,
copilul zglobiu și bărbatul perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru
cele mai culte adevăruri. Toți mă confundă cu un recul către divinitate, mai
mult sau mai puțin plină de Dumnezeu.
În
mine nu încap îndoielile lumii, sunt prea strâmtă pentru mădularele expulzând
indecizii. Nu pot să nasc natural obtuziile, prea mic mi-e sexul cu mine însămi
și prea periculoase împingerile în afară ale pseudoîngerilor.
Nu
vreau să nasc iluzii, să țin la sân minciuni ori să cresc copii de doamne
ajută! Mila nu e pentru mine, sunt prea perfectă pentru lipsa absolutului și
prea nemiloasă pentru iertarea stagnării.
Pentru
mine nu s-au bătut încă demiurgi, războaiele nu s-au ținut pentru victorii și pacea
există numai în stare lichidă. M-am multiplicat de atâtea ori, că psihologia nu
mi-a găsit niciodată vindecarea. Nici n-am dat-o dispărută, ce-i drept.
N-am
venit pe lume să mi se pună numele Monotonie, mă numesc așa cum m-a numit
Dumnezeu la naștere: Singurătate. Nu pot să trăiesc cu depresia inutilității,
să mă culc cu necazul și să mor cu amarul în mine. Și-apoi să las moștenire
vorbele. Trăiesc cu mine de vreo 3 decenii, sunt vecină cu plictiseala lumii și
adversara schizofreniei muierești.
N-am să-ți vorbesc niciodată despre eșarfa mea roșie. Am atât de multă culoare în pierderea ei,
încât marii poeți ai lumii o vor picta oricum la ieșirea din mine.
5 decembie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica