De ce rolul din IUBITAFIZICĂ? Pentru că ” Port în mine de fapt 3 ființe: femeia tăcută, copilul zglobiu și bărbatul
perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru cele mai culte adevăruri.”
Am reușit în luna decembrie să zugrăvesc în cuvinte femeia
din 3 părți, iar acum, recitind cartea lui Iulian Tănase, m-am regăsit în toate
IUBITEFIZICELE sale... toate femeile poartă în ele însele puțin din fiecare din
iubitele lui imaginare...
-
Ne tăvălim
sufletele în cearșafurile tale în dungi. Orgasmele urlă fără rimă, se aude
numai măsura perfectă a 2 Sine care se uită unul la altul în oglindă.
Aici nu e vorba de
sincronizare, motoarele anilor se numără pe degete, tu faci mediatații la
matematică și eu îți plătesc cu un sex bun profesorul de geometrie.
Aici nu e vorba de
dragoste. Filmele porno au apropiat mai tare emisferele decât marea iubire. Noi
avem curajul să descărcăm toate falusurile lumii de gloanțele străinilor din
noi, să le adormim apoi cuminți, ca pe bebelușii moralității sculptați în
carnea unei virgine.
Sexul e bun pe vreme
de castitate. Femeile se posedă unele pe altele fără dumnezei care să le ierte,
bărbații se împerechează între ei cu îngeri care să le facă parastase imediat
după naștere, și eu îți vorbesc despre emoție.
N-am nici o legătură
cu legătura ta de pătrunjel din poalele lu` tanti Maria. Mi-am
plătit singură moartea să se prefacă bolnavă, apoi moartă.
La parastas i-am făcut
din orgasme colivă, am dat-o morților să mănânce și au trăit după secole și ei
viața adevărată.
Iar eu, în biserică,
am cântat în locul popii „Prea sfântă născătoare”. Până când ne-a iertat
Dumnezeu pe amândoi și ne- a îngropat
pervesitatea. Și noi am scris pomelnicele.
O orgie cu muze.
-
N-am
venit pe lume să întâlnesc inutilul. Sunt prea mică să am timp pentru mari
temeri. Prea frumoasă pentru amânări urâte, prea cuminte pentru orgii
nehotărâte.
Probabil
că dacă m-aș privi în oglindă m-aș sparge singură în bucăți de altcineva-uri.
De asta refuz să mă uit. N-am nevoie de altcineva să mă confund cu el. Nici să
mă multiplic și nici să mă remarc. Oglinzile sunt pentru acte ratate,
confundate de multe ori cu mistificarea.
Port în
mine de fapt 3 ființe: femeia tăcută,
copilul zglobiu și bărbatul perfect. Cel mai desăvârșit trio din lume, pentru
cele mai culte adevăruri. Toți mă confundă cu un recul către divinitate, mai
mult sau mai puțin plină de Dumnezeu.
În mine
nu încap îndoielile lumii, sunt prea strâmtă pentru mădularele expulzând
indecizii. Nu pot să nasc natural obtuziile, prea mic mi-e sexul cu mine însămi
și prea periculoase împingerile în afară ale pseudoîngerilor.
Nu vreau
să nasc iluzii, să țin la sân minciuni ori să cresc copii de doamne ajută! Mila
nu e pentru mine, sunt prea perfectă pentru lipsa absolutului și prea nemiloasă
pentru iertarea stagnării.
Pentru
mine nu s-au bătut încă demiurgi, războaiele nu s-au ținut pentru victorii și
pacea există numai în stare lichidă. M-am multiplicat de atâtea ori, că
psihologia nu mi-a găsit niciodată vindecarea. Nici n-am dat-o dispărută, ce-i
drept.
N-am
venit pe lume să mi se pună numele Monotonie, mă numesc așa cum m-a numit
Dumnezeu la naștere: Singurătate. Nu pot să trăiesc cu depresia inutilității,
să mă culc cu necazul și să mor cu amarul în mine. Și-apoi să las moștenire
vorbele. Trăiesc cu mine de vreo 3 decenii, sunt vecină cu plictiseala lumii și
adversara schizofreniei muierești.
N-am să-ți vorbesc
niciodată despre eșarfa mea roșie. Am
atât de multă culoare în pierderea ei, încât marii poeți ai lumii o vor picta
oricum la ieșirea din mine.
5 decembie 2013
Cât despre numele meu, aș spune că se pliază bine pe
PĂPUȘARII voștri, având în vedere că numele Monica înseamnă SINGURĂ. Iar
SINGURĂTATEA SPONTANĂ a lui Iulian se pliază pe singurătatea poeziei zodiei
mele:
Zodia mea
Sunt vărsătoare. Dumnezeu
a ştiut de ce a golit-o pe mama de mine
În februarie.
Pe 12.
Mă vărs în toate borcanele goale
Bărbaţii le cumpără şi
când le desfac
Eu curg pe laturi şi
ei n-au timp să mă bea.
Mă mai sorb uneori prin pântecele mamei
Îmi mai vărs amarul
din cordonul ombilical şi
Dumnezeu zice că m-ar mai naşte o dată
Dacă mama ar mai fi.
Pe 12 februarie pun un
2 şi-un 8 pe pântecele mamei
Şi suflu în ele până
îl sting pe Dumnezeu.
Săracul, se împiedică
şi cade, lângă mine stă un poet însingurat
Dumnezeu a uitat de
mine, mă varsă în paharul poetului
Eu îi beau toate cuvintele
Poetul varsă paharul,
disperat că i-am băut puterile
Se sperie poetul când vede golul din pahar
Şi-l duce la gură,
disperat să mai prindă o picătură.
Nu ştie poetul că m-a
vărsat toată în viscerele sale
Şi că zodia mea s-a
mutat în a lui.
E bărbat.
29 octombrie 2013
Cred cu tărie că despre fiecare poet/scriitor cel mai bine
vorbesc poemele sale, și aș scrie degeaba pagini întregi despre motivul pentru
care aș fi potrivită pentru rolul din piesa voastră...
Cred că masca își joacă de fapt propriul rol prin ceea ce am
spus in poeziile mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica