ne ucide trecutul

Închide unele uși nu din mândrie, incapacitate sau aroganță, ci pentru simplul fapt că ele numai duc nicăieri! " (Paulo Coelho) Ne lovim de trecut mai abitir decât ne lovim de noi înșine. Cu ochi acoperiți de dependențe căutam fericirea acolo unde doar ne-am mințit că există. Într-un timp în care cifra 2 era numai matematic asociată cu noi. Față în față cu tine însuți realizezi însă că în aritmetica personală ești de fapt 1, amăgindu-te frumos că persoana de lângă tine a închegat un NOI 2 perfect, ca sufletul tău. Traim in trecut mai intens decat aici si acum, iubind himere, amagiri sau dorinte proiectate asupra celor ce credem ca sunt, ne dorim sa fie si acceptam sa existe in continuare. Ne sperie viitorul cladit pe prezent, pe cei ce suntem azi, si ne simtim in siguranta intr-un trecut care, asa mototolit si mazgalit de rani cum este, ne creeaza impresia cunoscutului. Ne sperie noul, frica de dureri trecute ne dezlipeste de prezent si ne arunca in Atunci cu o siguranta demna de criminalul care pacaleste poligraful. ne pacalesc amintirile frumoase, au un efect mai puternic decat femeile de plastic care se ofera la promotie pentru cateva clipe de Rai. Asemeni lor, amintirile ne promit repetabilitate si consecventa, mintindu-ne frumos ca totul dureaza atat cat doresti sa dureze. Sigure pe ele, amintirile astea se îmbracă asemeni damelor de schimb, epatează și ne duc la orgasme false fără să facă efortul de a înțelege dincolo de plăcere. Noi le dăm voie să devină prostituatele de la colțurile temerilor noastre și apoi, sigure pe ele, ajung să se consume în bordeluri de lux, unde sunt plătite regește cu viața noastră. Cu anii noștri care nu se mai întoc niciodată. Ne mințim dramatic ori de câte ori ne întoarcem la vechile uși, închise demult, le deschidem dornici de a găsi ceea ce nu am primit de fapt niciodată, și sperăm să fie ultima dată când vom folosi cheia. Ne amăgim frumos că între pereții camerei unui trecut mai mult plin de durere decât de fericire, vom trăi adevărata dragoste la care visăm de toată viața. De data asta vom reuși să trecem peste obstacole și să ne așezăm pentru totdeauna perna sub cap. Și exact când ne simțim mai siguri pe noi, prezentul ne lovește ca paloșul și ne crapă în 2 amăgirea. Ceea ce se bazează pe trecut rămâne trecut! Când vom învăța oare să trăim din ceea ce suntem, ci nu din ceea ce am fost? 4 ianuarie 2014