Dacă te-aş fi
cunoscut aş fi ştiut că nu eşti cel care îmi va alunga durerile anilor
petrecuţi în alte braţe fără puteri.
Dacă te-aş fi
cunoscut aş fi văzut acul care urma să-şi caute singur aţa cu care să-mi coase sacul
rupt al amintirilor.
Te-aş fi privit
cu dorinţă trecătoare, aş fi îngheţat puţin la gerul ochilor tăi şi aş fi
plecat grăbită să caut câteva vreascuri pentru focul ce urma să-l aprind.
Te-aş fi rugat să
mă ajuţi cu el, o faci mai bine ca mine. Ai experienţa iernilor în care stai la
gura sobei cu mâinile îngheţate şi pui vreasc peste vreasc, aprinzi ţigara,
apoi dai foc răbdărilor, le laşi să ardă, în timp ce tu te aşezi cuminte pe
patul cu lenjerie albastră.
Şi după ce m-aş
fi aşezat, asemeni ţie, pe patul căutărilor mele, aş fi adormit cu gândul la
tine.
Dacă te-aş fi
cunoscut aş fi ştiut exact când să pun la încălzit ceaiul viselor noastre. Nici
n-aş fi întârziat, nici n-aş fi pus prea devreme pumnul de coacăze.
Dacă m-ai fi cunoscut
mi-ai fi strâns
mâinile, mi-ai fi închis ochii, mi-ai fi lipit buzele cu ale tale şi mi-ai fi
spus: „Opreşte-te!”
Nu m-ai fi lăsat să îmi ard vreascurile pe vreme de caniculă.
M-ai fi aşezat cuminte pe patul rece, mi-ai fi mângâiat frica şi mi-ai fi
îmblânzit gândurile.
Ţi-ai fi dat seama că nu sunt eu, că
încerc să păcălesc timpul, pentru a fugi de mine şi a învenina apa lacrimilor
sincere şi curate.
m-ai fi mângâiat, mi-ai fi privit necuvintele ochilor şi ai fi rămas cu ...
7 august 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica