Îmi tremură pe buze gustul unei arahide îmbrăcate în
ciocolată. Aşa, de poftă surdă am devorat deja o pungă, fără să simt mare
lucru.
La ultima (asta, al cărei gust...) m-am trezit din nesimţuri
şi mi-am adus aminte de o noapte în care mi-am devorat sufletul cu pofta surdă
de a simţi ceva care să-mi schimbe durerea în împlinire.
Tot fără să simt mare lucru.
Din aceeaşi dorinţă de a gusta ceva care să-mi înlocuiască
gustul de searbăd, am cumpărat pe gratis câteva minute de dulce iluzie.
Grăbită, deşi aveam destul timp să gust fiecare strop, mi-am
presărat pe buze, pe trup şi-n minte nevoi pe care nu le aveam de fapt.
Aşa se întâmplă când ceva îţi lipseşte. Vrei să suplineşti. Şi uneori faci alegerile cele
mai greşite.
Îţi injectezi în
vene o doză de amăgire şi ai grijă să se termine cât mai repede, să nu ai timp
să te opreşti. Şi te trezeşti, după ce-i trece efectul, că eşti tot tu, cu
aceleaşi dureri, cu aceleaşi cuie bătute în inimă şi fără acelaşi el care să ţi
le scoată.
Ci doar cu un el
care ţi-a scos hainele, le-a aruncat fără să se uite unde şi ţi-a lăsat cuiele
exact acolo unde erau, căci nici măcar nu le-a observat.
Grăbit şi el, ca
şi tine, însă nu de teama de a nu avea curajul să continue, ci din nepăsare şi
din egoism.
Mă uit în punga
de arahide. E goală. Am mâncat tot. Şi-acum sunt tot cu mine. Tot
singură şi tot cu gust fad. Ca atunci. Când am gustat rapid, fără să am timp de
trăit, felii de nimic amestecate cu dorinţe
de “slow!”.
Dorinţe care nu
mi-au schimabat gustul, ci doar sentimentele.
Au ucis iubirea pe care am păstrat-o ani la rând, într-o sticluţă de Rebel,
mi-au otrăvit-o cu rapiditatea cu care el şi-a găsit pachetul de ţigări şi a
ieşit să tragă cu nesaţ dintr-una imediat după ce eu am pus capul pe perna fără
vise.
Niciodată nu m-am
gândit că o ţigară poate arde 12 ani. Că cineva poate fuma, în locul meu,
fulgerările inimii şi poate trage cu atâta nesaţ visele din ea. Şi atât de
rapid.
8 august 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica