" Sunt... tâmpit!"

N-am întrebat dacă am voie să folosesc „citatul”, dar ştiu că îmi va fi cu iertareJ.

Sunt puţin ameţită. N-am băut nimic.

 Adică, mint. Ba da, am băut. Apă cu lămâie. Cea mai bună apă cu lămâie gustată vreodată. Adevărul este că am băut cam multă. Pe fugă, cu ochii la ceas, însă cu o sete nebună.

Sunt ameţită de gânduri şi frânturi de trecut care mi-au anesteziat simţurile şi m-au transformat într-un cub mic de gheaţă.

Pus în pahar, se topeşte încet. Da, SE. Nu îl topeşte nimeni. E trist să vezi verbe tranzitive, să nu existe pronume personale care să le formeze propoziţiile simple.

Sunt ameţită. De gustul lămâiei necoapte, ce şi-a stors puterile să-mi dea mie tăria celei mai acre amintiri.

Mă uit la mine cu ochi fără lumină şi mă prefac că-mi  văd frumuseţea în oglinda paharului pe care mi-am lăsat urmele buzelor. E reală-ea, frumuseţea-,  însă nu mi-e reală simţirea. Pare demult apusă. Atât de demult, încât mă pierd între numerele pe care trebuie să le scriu până a le finaliza.

Sunt tânără. Cu trup de adolescentă şi suflet de copilă. Cu vise toarse la fusul destinului şi cu împliniri numărate pe degetele mâinii stângi.

Şi-mi simt sufletul bătrân. De riduri ce l-au brăzdat ani la rând, acoperite de eşarfe colorate în culorile durerilor mele.

E bătrân. Cu toate amintirile strânse în saci vechi, cu iz de timp trecut fără urme, cu adunări şi scăderi de dureri, pentru examenul final.

(8 august 2012)

................................................................................................................................................

Sunt ameţită. De nesomn şi de mine. M-a ameţit curajul cu care am gustat din friptura sufletului tău, tăiat în felii de mâinile care mi-au strâns temerile şi le-au sufocat.

M-a ameţit mirosul de „lângă tine”. Nu-i marcă de parfum acest „lângă tine”, e nume dat beţiei mele de necuvinte, somnului meu cu vulturi în vis.

M-au ameţit gusturile de secunde coapte, aburul ceaiului de împlinire şi dansul picăturilor de ploaie. Apoi sumele privirilor fără scop, din ochii închişi de trăire.

Sunt ameţită. Ţi-am băut clipele cu o sete nebună, fără să te întreb dacă îmi permiţi. Ţi-am băut gândurile fără să mă opresc din trăit. Din împărţit simţuri şi scăzut neîncrederi.

Ţi-am lăsat pe fundul paharului un strop de mine. Să nu mai poţi să adaugi nimic peste.

Voi rămâne, chiar dacă vei mai bea din altele cu setea nebună a nopţii în care ţi-ai potolit-o cu apa buzelor mele.

Voi rămâne în pahar, indiferent de câte vei găsi pe masă. Te-am văzut când ai pus paharul cu mine în congelator. N-o să vrei să îl amesteci cu celelalte. Pentru că eu sunt un strop. Şi n-am să te satur. Decât dacă îl vei dezgheţa  de fiecare dată. Iar eu voi avea grijă să mă topesc în stropi de mine.

Şi să te las să guşti doar atât cât să îţi ajungă până la următorea. Deschidere a congelatorului.

 

Ps: nu eşti tâmpit. Eşti paharul împlinirilor mele.

10 august 2012