Lacrimile mele. sufletul tău. Povestea noastră.

îţi plânge sufletul prin ochii mei. Pentru că Dzeu a reuşit atât de bine sa mă creeze ca izvor de lacrimi, încât...
Ţi-am simţit sufletul cum îşi strânge nevoile, le adăposteşte de ploaie în pumnul sufletului meu şi mi le lasă acolo, să le împlinesc eu.
şi sufletul ăsta, al meu... le-a privit cu lacrimi, le-a înţeles şi ţi-a promis fără cuvinte că ţi le va împlini.
ştiam că pot. ştiam că ochii mei pot fi adăpost pentru lacrimile tale. Ştiam că lacrimile mele pot picura în ochii tăi iubire. Aceea care scapă de cecitate, fără bisturiu şi laser.
Ştiam că te voi iubi. Cu suflet, cu viaţă, de mână, pe braţe, cu răbdare, fără scăpare, cu grabă, cu teamă, fără bariere, cu toată fiinţa mea.
Ştiam.
Mi-ai dat... Doamne, cât mi-ai dat! În cel mai scurt timp, cele mai frumoase clipe pe care le-am cerut. Trăite în braţe în care m-am adăpostit de toate relele lumii. De toate săgeţile care veneau spre mine (Doamne, şi câte veneau...!), gata să mă arunce în pământ.
M-ai strâns la piept şi mi-ai dat puterea să mă ridic, să mă uit în ochii tăi, să cred că nu mă va atinge vârful niciuneia, că vei fi acolo mereu, să îmi ştergi lacrimile şi să îmi dai tăria de a fugi spre tine când săgeţile mă ajung din urmă.
M-ai iubit fără iubire. Cu jumătăţi, cu sferturi, cu tot şi cu nimic. M-ai iubit aşa cum nu există.
te-am iubit. Cu lacrimi făcute praf. Praf cu care ţi-am acoperit cotidianul şi l-am lăsat să zacă într-un sertar, în timp ce eu făceam dragoste cu tine din vorbe. Reuşeam atât de bine să le trăiesc prin fiecare centimeteu de piele, să le dizolv în fiecare părticică de suflet şi să le împrăştii în întregul EU, în tot acest MINE!
Reuşeai atât de bine să mă faci să te cer, să te doresc, să te ascund în mine atât de bine, încât să nu te mai găsească nimeni.
Reuşeai atât de bine să îmi faci temerile să tremure în faţa ta, să se uite în ochii tăi şi să fugă!
Reuşeai atât de bine să mă opreşti atunci când te vroiam din ce în ce mai mult! Fără să vorbeşti, fără să mă cerţi, fără să îmi ceri, fără să mă opreşti. Doar închizând ochii şi simţindu-mă. Acolo, în braţele tale, cuibărită la pieptul tău şi ferită de toate trăie până să fii tu.
Reuşeai atât de bine să mă topeşti! Să mă întinzi pe felia de pâine a sufletului tău şi să guşti din mine cu foame nebună, apoi cu înghiţituri mici, apoi să mă transformi în apă. Să mă bei dintr-o înghiţitură, apoi...
Reuşeam atât de bine să te topesc pe buze, să îţi simt gustul şi să-ţi cer să nu ma săruţi, de teamă să nu mi-l iei! Şi după ce gustam cu nesaţ, să mai iau fără să îţi cer voie încă puţin, şi încă puţin... şi încă...
până mă transformam şi eu în picătură de apă. Cu gust de lămâie. Şi gustai. Apoi nu te mai săturai,apoi te săturai şi...
..................................................- ..................................................- ..................................................- .
NU MAI POT. SĂ SCRIU. DIN OCHII MEI CURG LACRIMILE SUFLETULUI TĂU. ACELA PE CARE POATE NU L-AM ÎNŢELES. SAU PE CARE NU AM AVUT RĂBDARE SĂ ÎL DESCOPĂR. SAU PE CARE MI-A FOST FRICĂ SĂ ÎL DESCOPĂR ŞI PE CARE SĂ TREBUIASCĂ SĂ ÎL ÎMPART.
NU MAI ŞTIU.
NIMIC.
TE VĂD LA FIECARE DESCHIDERE DE PLEOAPE, LA FIECARE ÎNCHIDERE DE OCHI ŞI TE CHEM. SĂ VII SĂ OPREŞTI LACRIMILE ASTEA, SĂ NU LE LAŞI SĂ TE ŞTERAGĂ.
TE SIMT ÎN FIECARE MILIMETRU DE PIELE. IAR SUFLETUL E GATA SĂ ÎŞI SPARGĂ STICLA IUBIRII.
MI-E FRICĂ.
..................................................- ..................................................- ..................................................- ...
SĂ NU ÎŢI UMPLU CANA PE CARE AM UITAT SĂ ŢI-O ADUC, CU LACRIMI.
..................................................- ..................................................- ..................................................- ...
NU MAI POT. CHIAR NU. PLEC. NU ŞTIU UNDE. DAR SPER SĂ AJUNG UNDEVA.
DE-AŞ AVEA CURAJUL SPRE TINE...!!!

16 august 2012