Bunico, mi-a
mâncat Dzeu din palmă astă seară.
Copilăria mea
stătea cuminte în miezul prunei furate
Din pomul din mijlocul
curţii. Unde nu-mi dădeai voie să mă sui
când omizile îşi
făceau siesta cu burţile pline de viermi.
Ţi-era frică
pe-atunci, bunico, să nu-mi frâng picioarele prin vreun pom sărac
Pentru vreo prună
ori vreo caisă bogată în tămâie.
Bunico, mi-a
mâncat Dzeu din palmă astă seară.
Inocenţa mea
trăia moartă de frică pe-un sâmbure de vişină
Se hrănea cu ţărâna
de pe uliţă
Şi bea cot la cot cu beţivii vodkă de 2 lei.
Azi nu-ţi mai e
frică de frângerea picioarelor, bunico,
Ci de frângerea
sufletelor la cina cea de taină.
Bunico, mi-a
mâncat Dzeu din palmă astă seară.
Şi gata, a mâncat
exact ceea ce tu vroiai să păstrez toată viaţa
Dar ştii ceva,
bunico?
A venit moartea
ta şi de unde viaţă?
Am spălat cojocul
tău cel maro şi îmbrac cu el păduchii
Să moară de cald
şi să-ţi aducă în pământ
O scrisoare de la
mine.
Bunico, mi-a
mâncat Dzeu din palmă astă seară.
28 oct 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica