Poete, toamna îşi zgârie moartea
Pe creioanele
tale.
Eşti atât de
însingurat
Că miroase a
moarte în 2 peste tot.
Pe cuvânt de femeie dacă nu
mi-e milă de
bărbăţia nevoilor tale
pe care le acoperi cu măşti de sânge.
Poete, mi-e
dragoste de tine
Cum mi-e ură de
draci.
Te întreb
mojiceşte cine eşti
Şi-mi răspunzi
artistic că
Toţi suntem
singuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica