Frunzele au
drumul lor. Copacii au drumul lor.
Drumurile astea
sunt renovate recent
Ajungi la frunze
şi la copaci cu picioare de copil.
Eu am drumul meu
lumea are drumul ei
Dar drumurile
astea două sunt vechi şi cotropite
De noroi, de boli
şi de lanţuri.
Ajungi la mine şi
la lume fără picioare
Dacă ai nebunia
să porneşti.
Stau singură. De toată
viaţa.
Căci drumul către
mine e plin de sânge
Bărbaţii n-au
curaj să-l calce în picioare
A fost numai
odată un nebun care l-a băut
La capătul lumii
drumul meu se intersecta cu al frunzelor
El striga la
copaci:
„ Mai faceţi
autostrăzi, nemernicilor, tocmai acum când am ajuns la ea
e capăt?”
eu nu mă mai pot
întoarce.
30 octombrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica