pentru palmele mele

miercuri, 30 octombrie 2013

Nu mă mai pot întoarce





Frunzele au drumul lor. Copacii au drumul lor.
Drumurile astea sunt renovate recent
Ajungi la frunze şi la copaci cu picioare de copil.


Eu am drumul meu lumea are drumul ei
Dar drumurile astea două sunt vechi şi cotropite
De noroi, de boli şi de lanţuri.
Ajungi la mine şi la lume fără picioare
Dacă ai nebunia să porneşti.

Stau singură. De toată viaţa.
Căci drumul către mine e plin de sânge
Bărbaţii n-au curaj să-l calce în picioare
A fost numai odată un nebun care l-a băut


La capătul lumii drumul meu se intersecta cu al frunzelor
El striga la copaci:
„ Mai faceţi autostrăzi, nemernicilor, tocmai acum când am ajuns la ea
e capăt?”

eu nu mă mai pot întoarce.

30 octombrie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

dreptul la replica