Haideti sa privim stelele care-si descarca nemurirea prin strulucirea nevinovata a pleoapelor, sa ne dam intalnire cu vesnicia din adancul lor si sa ne indragostim de infinitul lor indepartat!
Haideti sa intindem o mana cerului, sa vada ca poate cobori oricand pe pamantul obisnuintei pentru a trasa linia orizontala a multumirii ! O multumire care nu se naste din obligatii si rugaminti, nici din dorinte sau poveri, ci din exact siguranta unei fericiri care si-a gasit implinirea in insasi iubirea pentru Noi!
Pentru acesti Noi lipsiti de interese, multumiti cu derizoriul, spalati cu sapunuri scumpe si imbracati in vesminte de Casmir!
Haideti sa privim luna care isi dezvaluie tainele fara rusine si ridicol, fara umbre si paravane; sa ne uitam in ochii ei si sa avem curajul sa o intrebam cum si-a gasit atat de usor un loc al sau! Fara sa trebuiasca sa se mute din loc in loc, asemeni noua, fara sa trebuiasca sa plateasca in fieacre luna chirii si sa alerge grabita la serviciu pentru a-si castiga existenta!
Haideti sa privim soarele si sa incercam sa nu ne luam ochii de la el cand prima raza ne inlacrimeaza privirea! Ci sa staruim in dorinta de a avea ceea ce lui nu-I lipseste niciodata : puterea de a intelege ca dupa fiecare zi urmeaza noapte! Sa il rugam sa ne invete sa acceptam ca dincolo de Noi mai exista totusi ceva! Un ceva ce depinde , ce-I drept, tot ce noi, dar putin mai “fara Noi” : Puterea de a sacrifica lumescul din fiecare EU pentru a intalni cerescul !
Haideti sa dam mana tuturor si sa facem o hora a firescului, fara lupte intre “ce sunt si ce trebuie sa fiu”, fara minciuni si abandonari, fara culpabilizari si seduceri!
Haideti sa imbracam hainele cerului, mereu altele, dar intotdeauna la fel! Cu aceleasi ganduri de fiecare data, dar schimbate intre ele! Sa invatam unii de la altii lectiile banalului si sa le predam copiilor din noi, citindu-le ca pe o poveste inainte de culcare, gandurile simple ale Umanului!
Haideti sa privim la acesti oameni simpli, numiti strategic “ Piloti de vanatoare” si sa avem curajul de a semana in ochii lor graul recunostintei! Din care cu siguranta nu vor face paine pentru ziua de
Haideti sa nu ii sufocam cu intrebari de “DE CE sau CUM?”, ci sa le dam in dar increderea ca moartea vine atunci cand cerul decide caderea unei alte stele, pentru a face loc alteia! Aceeasi stea la care va rugam sa priviti!
Haideti sa le dam taria de a ne privi in ochi ori de cate ori au nevoie de tacutul “ Am incredere in tine!” , fara teama ca am putea vreodata sa ii credem nebuni! Neintelesi sau Ridicoli!
Haideti sa le intindem mana doar cand coboara din cerul lor, haideti sa-I imbratisam doar cand au pus piciorul pe ultima treapta a avionului lor, indreptandu-se spre noi! Haideti sa le spunem “MI-A FOST DOR!”, ci nu “IMI VA FI DOR!” , cand, cu talpile pline de cuiele obisnuintei se indreapta spre singura dovada vie a existentei lor : avionul care nicicand nu-I va dezamagi!
Haideti sa nu aflam niciodata ce ar putea spune un pilot inainte de a pleca acolo sus unui parinte, unui copil sau unei iubite care plange sfasietor! Haideti sa nu il lasam niciodata sa ne spuna “Ai grija de tine!” , “ Nu fi trista!” , “ Te iubesc!” Suna a nefiresc pentru un om ce a invatat sa isi poarte singur de grija, sa nu astepte niciodata ajutor de la un altul, ci sa fie mereu El !
Haideti sa le lasam doar un mesaj in ochii care ii privesc dincolo de neguri, de ceruri sau de vise! In ochii care isi ineaca lacrimile in raurile albastre ale dumnezeirii! In aceeasi ochi in care cerul va picura in fiecare clipa cate o dorinta : aceea de a fi cel mai bun!
Haideti sa le aratam ca iubirea nu se spune prin vorbe nesfarsite, prin flori si parfumuri, in restaurante sau arhipeleaguri, intre asternuturi sau intre 4 pereti, ci prin strangeri de mana si lacrimi care nu se vad, in suflete si inimi , intre CER si PAMANT!
Haideti sa le aratam ca avem impreuna acelasi cer, pe care va sta intotdeauna scris “V DE LA VICTORIE!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
dreptul la replica